Cine a fost Charles H. Spurgeon? Ne place să-i citim meditațiile, ilustrațiile și să-l considerăm „prințul pedicatorilor”. Dar cei mai mulți creștini evanghelici cunosc prea puțin sau chiar deloc doctrinele pe care Spurgeon le-a predicat cu pasiune timp de aproape 40 de ani. Cartea lui Iain Murray – Spurgeon cel uitat (tradusă în limba română și publicată la Editura Mutimedia în 1995) este o încercare reușită de a redescoperi învățătura și teologia „ultimului puritan”. În săptămânile următoare voi publica mai multe articole despre Spurgeon, bazate pe cartea lui Murray.
Acel Spurgeon din piedici este un om uitat și, cu cât citeam mai mult, cu atât convingerea mea devenea mai puternică. Prin aceasta vreau să spun că, în ciuda elogiilor moderne care i se aduc ca „prinț al predicatorilor” și în ciuda anecdotelor care încă mai circulă în lumea evanghelică pe scama talentelor și a umorului său, unele dintre cele mai importante aspecte ale lucrării lui au fost uitate. Ceea ce l-a deosebit pe Spurgeon de mulți dintre contemporanii săi a fost faptul că tot ceea ce a predicat a provenit dintr-un sistem definit de adevăr, un sistem solid pentru că era biblic și totuși, în același timp, suficient de simplu încât să fie afirmat într-un cadru atât de restrâns. Spurgeon a putut să-și afirme credința și a făcut-o într-o formă confesională definită, iar predicile sale, deși au fost de o mare diversitate și au acoperit multe teme biblice, nu au pierdut niciodată contactul cu sistemul adevărului Evangheliei pe care l-a susținut el.
Singurul mod în care poți să tratezi teologia lui Spurgeon este fie să o accepți, fie să o uiți: a doua variantă fiind ceea ce cred eu că s-a întâmplat în secolul al XX-lea. Și Spurgeon fără teologia sa este cam tot atât de denaturat ca și ieftinele figurine de porțelan reprezentându-l pe Spurgeon, care erau vândute de șarlatani cu mai bine de o sută de ani în urmă. (Iain Murray)
