Spurgeon a cunoscut destul de multe despre natura reală a vinovăției păcatului ca să știe că predicarea harului irezistibil este o dulce consolare pentru cei ale căror speranțe sunt numai în Dumnezeu. Îi făcea plăcere să proclame adevărul că neajutorarea omului nu este o barieră în calea atotputerniciei divine: „Când Domnul vrea să-i mântuiască pe păcătoși, El nu încetează să-i întrebe dacă vor să fie mântuiți, dar, ca un vânt năprasnic, puterea divină mătură din cale orice obstacol; inima îndărătnică se apleacă în fața puternicei izbucniri a harului și Dumnezeu îi face să cedeze pe păcătoșii care nu au vrut să cedeze. Știu bine, dacă Domnul vrea, nu există în această dimineață aici un om atât de disperat de rău care să nu poată fi făcut să caute îndurare, oricât de infidel ar fi, oricât ar fi de puternic înrădăcinat în prejudecățile pe care le are împotriva Evangheliei, Iahve trebuie numai să vrea și se împlinește. O, tu care n-ai văzut niciodată lumina, în inima ta întunecată va pătrunde lumina. Dacă El spune numai «Să fie lumină», va fi lumină. Poți să-ți încleștezi pumnul și să-ți ridici glasul împotriva lui Iahve, totuși El este Stăpânul tău – Stăpânul tău care te va distruge dacă vei continua în răutatea ta; însă Stăpânul tău care te va mântui acum, îți va schimba inima și voința așa cum schimbă râurile de ape”.
Titlul predicii din care provine ultimul citat, „O predică de trezire”, din ianuarie 1860, ne reamintește că sursa acestei imense siguranțe a constat în cunoașterea profundă a lui Spurgeon nu numai a doctrinei dată de Duhul, ci și a prezenței aceluiași Duh puternic care însoțește predicarea Cuvântului. Niciodată nu s-a bucurat mai mult de puterea lui Dumnezeu ca în acei ani de trezire.
Într-o altă predică din seara de 4 septembrie 1855, Spurgeon spunea „O, îmi plac promisiunile lui Dumnezeu. Nimic nu se poate compara cu ele. La ce bun să promită omul? «Voi face», zice omul și niciodată nu face; «Promit», spune el și își încalcă promisiunea. Dar, cu promisiunile lui Dumnezeu nu se întâmplă niciodată așa. Când El spune ceva, așa va fi. El a spus aici: «Mulți vor veni». Diavolul spune: «Nu vor veni»; dar ei «vor veni». Voi înșivă spuneți: «Nu vom veni»; Dumnezeu spune: «Veți veni». Da! Sunt aici unii care râd de mântuire, care poate îl disprețuiesc pe Hristos și își bat joc de Evanghelie; dar vă spun că unii dintre voi totuși veți veni. «Ce!» îți zici, «poate Dumnezeu să mă facă să devin creștin?» Vă spun că poate, căci în aceasta constă puterea Evangheliei. Nu îți cere consimțământul, dar îl primește. Nu spune: «Vrei?», dar te face să vrei în ziua puterii lui Dumnezeu… Evanghelia nu îți cere consimțământul, ea îl primește. Ea distruge dușmănia din inima ta. Tu zici: «Nu vreau să fiu mântuit»; Hristos spune că vei fi. El îți schimbă voința și arunci tu strigi: «Doamne, mântuiește-mă, altfel pier!» O, cerul ar putea să exclame: «Am știut c-am să te fac să spui asta» și apoi El se bucură de tine pentru că ți-a schimbat voința și te-a făcut să vrei în ziua puterii Lui.
Dacă în această seară Isus Hristos ar sta aici în fața voastră, ce ar face mulți cu El? Dacă El ar veni și ți-ar spune: «Iată-Mă, te iubesc, vrei să fii mântuit de Mine?», niciunul din voi nu ar consimți, dacă ar fi după voința lui. El însuși a spus: «Nimeni nu poate să vină la Mine în afară de cel pe care Tatăl, care M-a trimis, îl atrage la El». O! vrem acest lucru și iată că îl avem. Ei vor veni! Ei vor veni! Poți să râzi, poți să ne disprețuiești, dar Isus Hristos nu a murit în zadar. Dacă unii din voi îl respingeți, sunt unii care nu-L vor respinge. Dacă sunt unii care nu sunt mântuiți, alții vor fi. Hristos își va vedea sămânța, El va lungi zilele și plăcerea Domnului va prospera în mâinile Lui. Ei vor veni! Şi nimic din ceruri, nici de pe pământ și nici din iad, nu îi poate opri să vină.”
(Spurgeon cel uitat, Iain Murray, Editura Multimedia, 1995)
