Teologul puritan John Owen dă un răspuns practic și biblic la această întrebare în ultima carte pe care a scris-o, Meditations and Discourses on the Glory of Christ (1684), tradusă și publicată în limba română la Editura Făclia. Din paginile cărţii (care poate fi citită aici în original) reiese că Owen văzuse gloria lui Hristos de departe şi că a meditat îndelung la semnificaţia ei.
Scriptura ne prezintă două căi prin care putem vedea gloria lui Hristos. În lumea aceasta, o putem vedea numai prin credință, aceasta fiind „o încredere în lucrurile care nu se văd”, iar în lumea viitoare o vom vedea în mod real (2 Corinteni 5:7-8 pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere. – Da, suntem plini de încredere, și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul; 1 Corinteni 13:12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin).
Nimeni nu va vedea gloria lui Hristos în mod real în cer dacă n-o vede mai întâi într-un mod limitat, prin credință, aici pe pământ. Perioada harului este o perioadă de pregătire necesară pentru glorie, iar credința este exercițiul necesar pentru a putea vedea în mod perfect. Sufletul nepregătit aici pe pământ prin har și prin credință nu va fi capabil să vadă gloria lui Hristos în cer. Mulți afirmă cu hotărâre că doresc să ajungă în cer. Dar când îi întrebi de ce doresc acest lucru, nu-ți pot da nici un răspuns, afară de acela că este mai bine acolo decât în iad. Dacă omul crede că poate iubi și dori ceea ce n-a văzut niciodată, se înșală singur.
Ioan scrie referindu-se la el însuși și la ceilalți apostoli: „Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14). Dar despre ce fel de glorie a lui Hristos este vorba, și cum au privit apostolii la ea?
Nu poate fi vorba despre gloria înfățișării fizice a lui Hristos pentru că, pe pământ, El n-a avut nici o strălucire sau frumusețe pământească. Pe pământ, Hristos n-a avut bogății și nu i-a putut aduna pe oameni într-o casă mare. Despre El se spune că n-a avut unde-Și odihni capul, cu toate că El a creat toate lucrurile. În înfățișarea Sa exterioară nu exista nimic care să atragă privirile lumii (Isaia 52:14; 53:2-3). Pentru oameni, El arăta „ca un om al durerii”.
Dar nu poate fi vorba nici de gloria naturii Sale divine și veșnice pentru că pe aceasta n-o poate vedea nimeni cât timp trăiește pe pământ. Ceea ce vom vedea noi în cer, nici măcar nu putem concepe aici pe pământ.
Ceea ce au mărturisit apostolii a fost gloria văzută în „harul și adevărul” aduse de Hristos. Ei au văzut slava Persoanei și a slujbei prin care ni s-a dat harul și adevărul. Și cum au văzut ei această slavă? Au văzut-o numai prin credință, pentru că privilegiul acesta a fost dat numai acelora care „L-au primit” și au crezut în numele Lui (loan 1:12). Aceasta a fost gloria pe care a văzut-o loan Botezătorul când a arătat spre Hristos spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (loan 1:29).
Toate gândurile și dorințele mele, ca și creștin, sunt concentrate asupra gloriei lui Hristos și, pe măsură ce gloria lui Hristos mi se dezvăluie tot mai mult, frumusețile acestei lumi pălesc înaintea ochilor mei, iar eu mă răstignesc față de ea. Pentru mine, lumea aceasta va deveni un lucru incapabil să-mi ofere bucurii reale.
Unii vorbesc mult despre importanța de a-L imita pe Hristos și de a-I urma exemplul. Dar nimeni nu va deveni vreodată „ca El”, încercând doar să-l imite comportamentul și viața, dacă nu știe nimic despre puterea transformatoare pe care o simți când îi privești gloria.
Dacă am vedea zilnic gloria lui Hristos, umblarea noastră creștină cu Dumnezeu ar deveni mai plăcută și mai frumoasă, lumina și puterea noastră spirituală ar crește mai mult în fiecare zi, iar viața noastră ar însemna o trăire tot mai intensă.
La toate aceste observații, unii ar putea spune: „Nu înțeleg lucrurile acestea și nici nu mă prea interesează”. Oricine crede că lucrul acesta nu este necesar trăirii creștine și nevoii noastre de sfințire, nu-L cunoaște pe Hristos și nu cunoaște nici Evanghelia. Lumina credinței ne este dată în special ca să ne ajute să vedem gloria lui Dumnezeu în Hristos (2 Corinteni 4:6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos). Dacă nu avem lumina care le este dată credincioșilor prin puterea lui Dumnezeu, suntem străini față de întregul adevăr al Evangheliei.
Dacă Dumnezeu a adus în inima ta această lumină a credinței, învață să vezi gloria lui Hristos aducându-ți aminte că altădată te gândeai la lucrurile din lume. Oamenii păcătoși și neregenerați, plini de dorințe păcătoase, se gândesc și plănuiesc continuu în mintea lor lucruri care dau satisfacție acestor dorințe. Dacă necredincioșii depun atâtea eforturi pentru a-și hrăni poftele, oare noi să nu lucrăm la fel de insistent pentru a vedea ceea ce ne transformă mintea în asemănare cu Hristos, pentru ca ochi înțelegerii noastre să fie tot timpul plini de gloria Lui? Când îl vom vedea în realitate, îl vom vedea continuu și nu vom mai înceta niciodată să ne desfătăm în El.
