pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. (Romani 4:5)
Vreau să vă atrag atenţia asupra cuvintelor: „Cel ce pe păcătos îl socoteşte neprihănit”. Ni se par foarte minunate.
Nu sunteţi surprinşi că în Biblie se află o aşa expresie? Îl socoteşte neprihănit pe cel păcătos, îl îndreptăţeşte pe cel nelegiuit? Am auzit de oameni care urăsc doctrinele jertfei Domnului Isus şi aduc învinuirea lui Dumnezeu că îi mântuieşte pe cei mai răi dintre oameni. Şi vedeţi că acest text întăreşte învinuirea. Prin gura robului Său Pavel, la inspiraţia Duhului, El îşi ia titlul de „Cel ce socoteşte neprihănit pe cel păcătos”. El face drepţi pe cei nedrepţi, iartă pe cei ce trebuie pedepsiţi şi dă favoruri celor ce nu au niciun merit. Nu te-ai gândit că mântuirea ar trebui să fie pentru cei buni? Că harul lui Dumnezeu să fie pentru cei curaţi, sfinţi, care sunt liberi de păcat? A rămas în mintea ta ideea că, dacă eşti bun, atunci Dumnezeu te va răsplăti şi te-ai gândit că, deoarece tu nu eşti vrednic, de aceea nu mai este nicio cale pentru tine de a te bucura de favoarea Lui.
Tu trebuie să fii surprins deci la citirea unui text ca acesta: „Cel ce socoteşte neprihănit pe cel păcătos”. Nu mă mir că eşti surprins, pentru că eu, cu toată familiaritatea cu marele har al lui Dumnezeu, niciodată nu încetez să mă minunez de el. Ne surprinde că este posibil pentru un Dumnezeu sfânt să socotească neprihănit, curat, pe omul păcătos? Noi, după părerile noastre, vorbim despre bunătatea noastră personală, despre meritele noastre ca şi despre ceva ce atrage atenţia lui Dumnezeu. Acum, Dumnezeu, care vede totul, ştie că nu este nimic bun în noi.
El spune: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar” (Romani 3:10). El ştie că „toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6). De aceea, Domnul Isus nu a venit în lume ca să caute bunătate şi neprihănire între oameni, ci a venit să aducă bunătate şi neprihănire între oameni şi să le dea acelor suflete care nu o au. El a venit nu pentru că noi suntem neprihăniţi, ci ca să ne facă neprihăniţi.
Când un avocat vine la tribunal, dacă este om cinstit, el doreşte să apere cauza unui om nevinovat şi să-l îndreptăţească în faţa judecăţii din lucrurile care pe nedrept sunt puse în sarcina lui. Nu este în dreptul oamenilor şi în puterea lor de a-i îndreptăţi pe cei vinovaţi. Aceasta este o minune pe care numai Domnul o face. Dumnezeu, cel atotdrept, ştie că pe pământ nu este niciun om drept care să facă binele şi să nu păcătuiască. De aceea, Dumnezeu, în suveranitatea nemărginită a naturii Sale şi în splendoarea dragostei Sale nepătrunse, a luat asupra Lui responsabilitatea nu de a îndreptăţi pe cel neprihănit, ci pe cel vinovat. El a rânduit calea şi mijlocul prin care omul păcătos să poată fi bine primit înaintea Lui: a stabilit un sistem prin care cu toată dreptatea poate trata pe cel păcătos ca şi cum toată viaţa nu ar fi avut nicio vină. Da, îl poate trata ca şi cum pe de-a-ntregul ar fi fost liber de orice păcat. Pe păcătos, El îl socoteşte neprihănit.
Domnul Isus a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi. Aici e ceva care surprinde. Eu ştiu că acest lucru pentru mine chiar şi astăzi este cel mai minunat, că adică Dumnezeu vrea să mă justifice. Îmi dau seama că nu sunt decât plin de nevrednicie, de corupţie şi păcat, aparte de dragostea Lui atotputernică. Ştiu cu siguranţă deplină că sunt justificat, îndreptăţit prin credinţa care este în Hristos Isus, că sunt tratat ca şi cum aş fi fost neprihănit şi că sunt un moştenitor al lui Dumnezeu, un împreună moştenitor cu Hristos, deşi locul meu este printre cei mai păcătoşi. Eu, care întotdeauna am fost neascultător, sunt tratat ca şi cum aş fi fost mereu ascultător Eu sunt iubit cu atâta dragoste ca şi cum totdeauna aş fi fost neprihănit, eu un păcătos. Sunt plin de mulţumire pentru o aşa favoare care stă îmbrăcată în hainele minunăţiei.
Acum, în timp ce asta stârneşte mirarea, aş vrea ca tu să vezi aici Evanghelia – vestea bună – pentru tine şi mine. Dacă Dumnezeu justifică, socoteşte neprihănit pe cel păcătos, atunci, prietenul meu, El te poate justifica şi pe tine Dacă tu eşti nemântuit până în această clipă, aici se află ceva pentru tine: tu ai trăit fără Dumnezeu, ai făcut ce ai vrut. Într-un cuvânt ai fost şi eşti un păcătos. Poate tu nu mergi în fiecare duminică la casa de rugăciune, ci necinsteşti ziua, casa şi Cuvântul Domnului, ceea ce arată că tu nu eşti fără prihană, nevinovat. Şi mai trist este că poate ai ajuns să te îndoieşti chiar de existenţa lui Dumnezeu. Şi ai trăit ca şi când n-ar fi Dumnezeu.
Sau, poate, tu faci parte dintr-o altă categorie de oameni; mergi regulat la biserică şi îndeplineşti toate formele religiei. Dar, cu
toate că tu te întâlneşti cu poporul lui Dumnezeu, tu nu te-ai întâlnit încă niciodată cu Dumnezeu, tu ai cântat în biserică, dar nu ai lăudat pe Domnul cu inima ta. Tu ai trăit fără să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată inima ta şi fără să îndeplineşti voia Sa.
Tu faci parte dintre oamenii cărora le este adresată această evanghelie care spune că Dumnezeu socoteşte neprihănit pe cel păcătos. Nu ţi se pare minunată? Cât de mult aş vrea să o primeşti! Dacă eşti un om sensibil, tu poţi vedea harul mare al lui Dumnezeu faţă de alţi oameni ca şi tine şi atunci vei zice: „De ce să nu fiu socotit neprihănit şi eu dintr-odată?”
Acum, observă mai departe că trebuie să fie aşa, căci mântuirea lui Dumnezeu este numai pentru cei neascultători şi care nu se pot pregăti pentru ea. Dacă cineva dintre ascultătorii mei este drept, neprihănit, el nu mai are nevoie de justificare. Tu simţi că îţi faci datoria. Cum să doreşti tu un Mântuitor sau milă? Ce nevoie ai tu de îndreptăţire? Poate te-ai obosit stând aici.
Dacă cineva dintre voi îşi dă astfel de aere de mândrie, totuşi să mă mai asculte puţin. Tu eşti pierdut, tot atât de sigur precum faptul că trăieşti acum. Tu ai o neprihănire a ta personală, care nu are valoare; căci Scriptura nu poate minţi: „nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar” (Romani 3: 10). În orice caz, pentru un aşa om neprihănit eu nu am nicio evanghelie, nu am niciun cuvânt. Nici Domnul Isus nu a venit să cheme pe cei buni, neprihăniţi şi nici eu nu pot merge să fac ceea ce El nu a făcut.
Cel ce este un păcătos înnegrit de păcate este omul pentru care a venit Domnul Isus ca să-l facă alb. Da, veniţi la Tatăl vostru ceresc aşa cum sunteţi, încărcaţi de păcate, plini de toată necurăţia, dezbrăcaţi. Veniţi la Isus voi toţi ce nu aveţi nimic bun la ce să nădăjduiţi decât moartea. Veniţi chiar dacă disperarea vă apasă cu o putere grozavă. Veniţi şi cereţi Domnului să vă justifice, să vă socotească neprihăniţi. De ce să nu veniţi? Mila lui Dumnezeu e pentru oameni ca voi. Eu o arăt acum prin limbajul textului, atât cât se poate mai mult: Domnul Dumnezeu însuşi ia acest titlu „Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit”. Nu e acesta un cuvânt minunat pentru tine?
traducere Petru Popovici
(predică publicată în numărul din 6 aprilie 1946 al revistei Farul creștin)
