Un comerciant bătrân îi spuse într-o zi fiului său: „Mă bucur că-ţi place Evanghelia, dar ascultă ce-ţi spun şi fii înţelept. Mă ocup de comerţ de patruzeci de ani; sfatul pe care ţi-l dau este: ţine-te de comerţ, câştigă bani, iar după aceea vezi-ţi şi de Evanghelie. Acest tânăr a început să-şi pună mintea la lucru şi, gândind serios, a apucat-o pe calea cea bună. A răspuns deci: „Tată, am fost întotdeauna recunoscător pentru sfaturile bune pe care mi le-ai dat; iartă-mă însă că de data aceasta nu pot să fiu de aceeaşi părere cu tine. Nu se spune oare în Scriptură: ‘Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui’? De aceea nu pot să caut mai întâi să câştig bani, ci voi căuta mai întâi să ascult de Dumnezeu; trag nădejde însă că, din această cauză, nu voi fi mai puţin atent şi harnic în munca de comerciant”. Fiul acela îşi întrecea tatăl în înţelepciune.
Adevărata evlavie este de folos în orice privinţă, atât pentru viaţa de aici, cât şi pentru cea viitoare. Chiar dacă ar fi să mor ca un câine, eu tot creştin vreau să fiu. Pune mai presus de toate creştinismul, adevărata credinţă din inimă. Începe fiecare săptămână dând cea dintâi zi întru totul adorării lui Dumnezeu. Începe fiecare zi folosind dimineaţa pentru legătura cu Dumnezeu. Începe viaţa de căsnicie în rugăciune, cerând binecuvântarea Tatălui ceresc; alege-ţi o soţie care să fie una cu tine în frica de Domnul. Orice lucrare, orice ocupaţie sfinţeşte-o prin rugăciune şi în orice lucru de care te vei apuca, lasă-te călăuzit de Domnul. Dacă începem, urmăm şi sfârşim cu Dumnezeu, calea noastră va fi înconjurată de binecuvântări.
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, deoarece merită ca Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui să fie alese întâi. Dacă este vorba să alegi între Dumnezeu şi Mamona, nu sta o clipă la gânduri. Dacă bogăţia şi neprihănirea luptă între ele care să fie mai întâi, atunci ducă-se banul şi rămâi cu neprihănirea. Urmează lui Hristos, oricât de mult te-ar costa lucrul acesta. Binecuvântat este omul care nu stă pe gânduri şi nu şovăieşte, ci, precum Moise, „vrea mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului” (Evrei 11:25). Binecuvântat este omul care nu cunoaşte altă preocupare decât aceea a ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu şi a deplinei predări în slujba Lui şi care, cu hotărâre şi bucurie, poate să zică precum în versurile: „Mai bogat decât sunt în Isus, nu pot să fiu. Toate comorile acestui pământ nu sunt altceva decât un câştig unit cu spaimă”.
„Toate bune”, zicea cineva, „dar trebuie să şi trăieşti”. Că trebuie să trăieşti, eu nu sunt în totul sigur. Sunt mai degrabă cazuri când ar fi mai bine să nu trăieşti. O vorbă veche zice: „Mai bine moartea decât să mă lepăd de credinţă”. Cu alt lucru însă sunt cu totul de acord, şi anume că trebuie să murim. De aceea merită să ne gândim mai mult la acest „trebuie” şi să nu mai tot repetăm ideea că „trebuie să trăim”.
Dar dacă este să trăim, atunci să trăim fără să înşelăm pe nimeni, fără să facem afaceri necurate şi fără să minţim pe oameni cu reclame false. Să trăim, dar în chip cinstit. Gândeşte-te la acest punct de vedere, meditează atent la el, iar apoi spune: „Cu ajutorul lui Dumnezeu urmăresc să fac ceea ce este drept”. O greutate sau alta, dacă eşti cinstit, serios şi tare, va fi în curând biruită. Să nu fii niciodată un om care fuge de responsabilitate. Niciunul dintre noi să nu se întrebe dacă, lucrând cinstit, suntem plăcuţi oamenilor sau nu, ci, fără să ne uităm în dreapta sau în stânga, să lucrăm după cuvintele: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui”.
Evlavia noastră să se arate mai întâi în râvna noastră. Este foarte trist că mulţi îşi cheltuie cea mai mare energie pentru scopuri lumeşti, iar pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru veşnicie nu le mai rămân decât slăbiciunile. În afaceri sunt cu totul acolo, trup şi suflet, dar nu tot la fel şi la timpul de rugăciune. Aceasta îmi aduce aminte de un frate al cărui glas la ora de rugăciune era aşa de stins că abia puteai să-l auzi; nu tot aşa era însă şi în magazinul lui, unde răsuna destul de tare. Este drept oare ca lucrurile lumeşti să le facem cu toată puterea noastră, iar faţă de Domnul Isus să nu fim decât „căldicei”? Dacă este vorba să fim plini de râvnă şi înflăcăraţi, să fim pentru lucrurile alese, în slujba celui mai bun Domn şi Învăţător. În lucrarea Lui niciodată nu putem să spunem că suntem prea serioşi; din nefericire însă, rar întâlnim pe câte cineva a cărui pasiune în lucrarea Domnului să întreacă măsura obişnuită! Pentru El, care ne-a răscumpărat cu sângele Său scump, nu putem niciodată să facem prea mult; ne pare foarte rău că nu putem face destul. Unii oameni au foarte mult timp pentru calcule, dar foarte puţin timp pentru Biblie, au inima foarte înflăcărată pentru afaceri, dar puţin preocupată pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Nu este bine aşa. Un alt loc se cuvine lucrurilor lui Dumnezeu. Pune întâi ce este pe primul loc; pune deci tot sufletul în a-L iubi pe Domnul şi a-L sluji!
„Este acesta creştin?”, întreabă câte cineva şi primeşte, poate, răspunsul: „Da, aşa cred, dar în ultimul timp nu prea a slujit”. O, deşteptaţi-vă voi care dormiţi! Este vremea să vă treziţi din somn. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” punând în viaţa voastră adevărata evlavie mai presus de orice. Cârma corăbiei vieţii voastre este în mâna lui Dumnezeu. A-L glorifica pe Dumnezeu, iată care ar trebui să fie pasiunea noastră cea mai importantă. Această ramură de migdal a lui Aaron ar trebui să înghită celelalte ramuri. Mai întâi să fii un om al lui Dumnezeu, un adevărat creştin, şi după aceea bancher sau comerciant, lucrător sau muncitor. Este o bucurie pentru mine când văd că cei dintâi oameni ai noştri au fost mai întâi creştini şi după aceea englezi, conservatori, liberali sau radicali, fiecare după încredinţarea lui; omul trebuie să fie mai întâi un om al lui Dumnezeu. O, de-ar fi politica noastră, comerţul nostru, literatura noastră şi arta noastră pline doar de acest gând: creştin înainte de toate! Atunci şi celelalte lucruri ar fi un câştig. Ştiinţa, legile sociale, afacerile, viaţa de familie toate ar avea o mai bună înfăţişare sub stăpânirea unui creştinism viu. Frica de Dumnezeu ar trebui să fie temelia şi piatra din capul unghiului clădirii sociale. „Mai întâi Hristos” şi după aceea toate celelalte lucruri în ordinea firească. Mai înainte şi mai presus de toate să lumineze predarea voastră în mâna lui Dumnezeu, aşa cum în pustie stâlpul de foc lumina toată tabăra lui Israel.
Dacă cineva întreabă: „Ce s-ar mai alege de comerţ şi de industrie, dacă ar fi să lucrăm potrivit cu evlavia?”, răspunsul este: „Toate acestea vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Dacă un tânăr care păşeşte în viaţă cu hotărârea de a face toate în frica lui Dumnezeu este decis ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, să nu facă nimic împotriva gândului Domnului Isus, ce s-ar întâmpla oare? Cu siguranţă că nu va duce lipsă de nimic din ceea ce îi este necesar, îmbrăcăminte şi toate celelalte lucruri ale vieţii: „toate acestea i se vor da pe deasupra”.
„Ah!”, suspină un altul, „eu nu am un loc de muncă şi nu ştiu cam am să-mi câştig pâinea”. Eşti sigur că această încercare a venit peste tine fără vina ta? Dacă da, atunci nu te lăsa pradă îngrijorării şi îndoielilor, căci Domnul a promis că Se va îngriji de nevoile tale (Filipeni 4:19). Pe temeiul vieţii sale şi a altor credincioşi, David a spus: „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea” (Psalmul 37:25). Beţivul, uşuraticul, leneşul, înşelătorul pot să sufere de foame – şi ar fi bine dacă prin aceasta ar fi siliţi să se îndrepte – însă celui neprihănit îi răsare lumina în întuneric. Cei ce slujesc lui Dumnezeu în mod sincer nu vor putea să se plângă că El i-a părăsit.
În timpul domniei reginei Elisabeta a Angliei cineva a primit ordinul să meargă în străinătate pentru anumite interese ale statului. Acesta s-a scuzat spunând că afacerile lui vor suferi în timpul cât va fi plecat; la aceasta, regina a răspuns: „Dacă tu vei lua asupra ta interesele mele, şi eu voi lua asupra mea interesele tale”. Fiţi încredinţaţi că Dumnezeu va îngriji de voi, dacă într-adevăr Îi slujiţi cu bucurie. „Toate acestea vi se vor da pe deasupra”.
Binecuvântările acestei vieţi se revarsă peste cei credincioşi în cel mai bun şi mai potrivit mod, fiindcă vin potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu. Închipuiţi-vă că fiecăruia dintre voi i s-ar da posibilitatea să se îmbogăţească; sigur, mulţi s-ar grăbi atunci să folosească oportunitatea care li se oferă. N-ar fi însă de întrebat dacă nu cumva bogăţia este o povară prea apăsătoare? Rămâne apoi de văzut dacă anumiţi oameni, care acum îşi împlinesc bine datoria în locul în care se găsesc, ar fi pe jumătate la fel de potriviţi sau măcar puţin mai fericiţi dacă ar fi aşezaţi în locuri mai înalte. Am văzut eroi, care, când au fost în lux, au ajuns nişte proşti. Adesea, este mai bine pentru noi să trecem prin pierderi şi dezamăgiri decât să avem parte de câştig şi succes.
Când credinciosul slujitor al lui Dumnezeu, Bernard Gilpin, a fost prins şi dus în faţa judecătorilor, datorită vestirii Evangheliei, duşmanii lui făceau haz pentru vorba pe care acesta adeseori o rostea: „Toate spre bine”. Când a căzut de pe cal şi şi-a rupt piciorul, lucrul acesta le-a dat acelora şi mai multă apă la moară. Dar evlaviosul rob al lui Dumnezeu a zis şi atunci liniştit: „Nu mă îndoiesc că inclusiv această întâmplare dureroasă se va arăta ca o binecuvântare”. Şi aşa s-a întâmplat. Fiind astfel împiedicat să înceapă o călătorie urgentă, a fost nevoie să prelungească durata acesteia şi astfel, când a sosit în Londra, veniseră pentru el zile mai bune. Sosind la poarta de sus, a auzit din oraş sunete voioase de clopote. Întrebând ce înseamnă aceasta, i s-a răspuns că regina Maria Tudor a murit şi astfel nu se vor mai ridica ruguri pentru arderea protestanţilor. „Ah”, a strigat Gilpin, vedeţi cum toate lucrează împreună spre bine?”. Este o binecuvântare să-ţi rupi un picior dacă prin aceasta îţi scapi viaţa. De câte ori întâmplările noastre rele sunt mijloace de ocrotire!
Un rău mai mic slujeşte poate să ne ferească de un rău mai mare. Unii ar fi zburat, poate, prin norii nebuniei, dacă, la timpul potrivit, prin întâmplări neplăcute, nu le-ar fi fost tăiate aripile. Mai bine să lupţi pentru existenţă şi să fii cinstit decât să te îmbogăţeşti prin fapte mârşave. Rugăciunea: „Nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie” a fost foarte înţeleaptă, dar rugăciunea Domnului nostru: „Totuşi facă-se nu voia Mea, ci voia Ta” este cu mult mai bună.
„Toate acestea vi se vor da pe deasupra”. Măsura acestui „pe deasupra” va fi rânduită de înţelepciunea nesfârşită a lui Dumnezeu. Lucrurile trecătoare le vei primi în măsura dorinţei pe care o ai după ele, dacă ai putea să ştii toate şi să cunoşti toate, şi te-ai face astfel una cu înţelepciunea nesfârşită a lui Dumnezeu. Nu cânţi oare bucuros cu psalmistul: „Tu ne alegi moştenirea” (Psalmul 47:4).
Făgăduinţa aceasta nu se referă oare şi la faptul că acel ce este credincios va primi cele necesare fără îngrijorare şi fără muncă istovitoare? În timp ce alţii sunt plini de îngrijorări, credinciosul poate să cânte. În timp ce alţii se trezesc de dimineaţă, întrebându-se „Ce ni se va mai întâmpla şi astăzi?”, tu te trezeşti cu încredinţarea că nu vei duce lipsă de nimic. „Vei locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul tău de scăpare; ţi se va da pâine şi apa nu-ţi va lipsi” (Isaia 33:16). Mulţumirea şi încrederea în Dumnezeu te vor face plin de pace şi fericit. Un prânz de verdeţuri cu pace va fi pentru tine o plăcere necunoscută acelora care mănâncă un bou îngrăşat. Este mai bine să fii fericit decât să fii bogat. Fericirea locuieşte mai mult în inimă decât în portofel. Nu ceea ce are omul, ci ce este el hotărăşte binele sau răul în viaţa de aici şi în lumea viitoare. Dacă Dumnezeu Însuşi, în timp ce-I slujiţi Lui, vă dă pe deasupra lucrurile acestei vieţi, atunci o moştenire plăcută v-a căzut la sorţ, o frumoasă moşioară v-a fost dată (Psalmul 16:6).
„Toate acestea vi se vor da pe deasupra”. Aceasta mă face să-mi aduc aminte că, prin creşterea prosperităţii sale, omul mai mult scade decât sporeşte. N-aţi văzut oare oameni care în mod vădit au ajuns mai mici când averea li s-a făcut mai mare? Iată o privelişte care adeseori m-a tulburat.
Am văzut în mod clar cum unii, muncind pentru a-şi făuri propria fericire, şi-au făurit, de fapt, pierzarea. Pe ruinele bărbăţiei lor au ridicat un palat. Ce pagubă şi ce jale însă când un om se închide, ca după un zid, cu venitul său în continuă creştere! Vedeţi acea spărtură din perete? În ea stă omul nefericit şi cere mereu pietre şi var. El trebuie să aibă pietre de aur şi mortar de argint. I se aduce ceea ce doreşte, dar el mereu strigă să i se mai dea. Nu se mulţumeşte până nu s-a închis de tot în spatele zidului. Zidurile care-l despart de semenii lui, ca şi de lumina păcii şi adevăratei bucurii, se înalţă din ce în ce mai mult, lună după lună, an după an. Sentimentele lui şi caracterul său sunt închise după un zid, până când, îngropat sub comorile adunate, uitând de orice îndatoriri ale omeniei, este cu totul închis între ziduri.
(fragment din volumul Fiţi tari în Domnul, Charles Spurgeon, traducere Tudor Popescu, Tipografia „Cartea de aur” S.A.)
