Născut la 19 iunie 1834, în Kelvedon, Essex, Charles Haddon a fost primul dintre cei şaptesprezece copii din familia pastorului şi negustorului John Spurgeon. Primii ani ai copilăriei au fost petrecuţi de Charles în casa bunicului său, James Spurgeon, pastorul unei mici comunităţi independente din Stambourne, cu o puternică tradiţie puritană. În biblioteca bunicului său predominau volumele unor autori precum John Owen, John Bunyan sau Matthew Henry. Încă de la 5 ani, Charles este familiarizat cu opera atât de cunoscută a lui Bunyan, Călătoria creştinului, pe care a citit-o de peste o sută de ori de-a lungul vieţii.
Un episod interesant din această perioadă, căruia Spurgeon îi dedică un întreg capitol (5) în Autobiografie, este cel legat de profeţia misionarului Richard Knill. Iată mărturia sa: „Aveam un prieten, Knill, fost misionar în Petersburg, care trăia în Chester – acum este cetăţean al Noului Ierusalim. A venit într-o zi de vineri în casa bunicului meu. Voia să ţină în duminica următoare o predică misionară. Acest bărbat, a cărui amintire binecuvântată a rămas multora neştearsă, era plin de iubire, bunătate, seriozitate şi râvnă, şi dorea tot atât de fierbinte să câştige sufletele oamenilor, precum doreşte zgârcitul banii.”
Acesta îl ascultase pe micul Charles citind textul biblic şi se învoi cu el să-i arate a doua zi grădina. Charles se simţea măgulit de această onoare şi când Knill bătuse a doua zi la uşa camerei sale, se ridică repede şi-l însoţi în grădină. Noul său prieten îi istorisi multe lucruri frumoase şi-l îndemnă să vorbească.
Knill i-a vorbit despre Isus şi despre marea Sa dragoste. În acea grădină, el a îngenuncheat, a cuprins gâtul copilului şi s-a rugat fierbinte pentru mântuirea micului său prieten. Acelaşi lucru se întâmplă şi în următoarele dimineţi. În timpul zilei, cei doi prieteni erau mereu împreună.
„Knill spuse mai târziu că atunci simţise o deosebită prietenie faţă de mine şi avuse o presimţire ciudată, pe care nu şi-o putea explica. Înainte de a ne despărţi se mai rugă o dată cu mine, deosebit de fierbinte. Ceva neobişnuit îi apăsa inima. De aceea el îi chemă pe membrii familiei mele, mă aşeză pe genunchii săi şi spuse: Nu ştiu cum, dar am presimţirea că acest băiat va predica Evanghelia la mii de suflete şi că Dumnezeu îl va face o binecuvântare pentru mulţi. Aceasta o prevăd şi aş vrea ca băiatul să-mi făgăduiască un lucru: când va predica în adunarea lui Rowland Hill, iar aceasta o va face cu siguranţă, aş dori să se cânte cîntarea ‘God moves in a mysterious way His wonders to perform‘. Eu i-am promis încă un lucru: că voi învăţa cântarea pe de rost şi-mi voi aminti de cuvintele lui.”
Zece ani mai târziu, profeţia lui Knill s-a împlinit. Iată ce mărturiseşte Spurgeon: „Când am predicat Cuvântul vieţii în adunarea lui Rowland Hill – care înainte de construirea Tabernacolului era cel mai mare local de adunare din Londra – am pus să se cânte acea cântare. Au ajutat cumva chiar cuvintele lui Knill ca aceasta să se împlinească? Probabil.”
Bibliografie
Principele predicatorilor, Jean Staneschi, Editura Samuel, 1994
Spurgeon – predicatorul poporului, Peter Morden, Editura UBCBR, 2011
