Menţionam într-un articol anterior că Spurgeon nu a adoptat metoda puritană a selectării textului pentru predică. Dr. Martyn Lloyd-Jones, în Preaching and Preachers (Grand Rapids, Zondervan Publishing House, 1971), subliniază avantajele, dar şi punctele slabe ale abordării lui Spurgeon. Fragmentul este redat în volumul Predicarea expozitivă, Stephen Olford şi David Olford (Editura Institutului Biblic „Emanuel”, Oradea, 2000, traducere: Corneliu Simuţ).
Unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului trecut, dacă nu cumva cel mai mare dintre toţi, Charles Haddon Spurgeon, a fost extrem de ferm în această privinţă. El nu credea în eficienţa predicării unei serii de predici; de fapt, s-a opus cu tărie acestei metode. A spus că, într-un anumit sens, este o dovadă de impertinenţă din partea unui om să hotărască să predice o serie de mesaje.
Spurgeon susţinea că textele trebuie date predicatorului, că acesta trebuie să îl caute pe Domnul şi să îi ceară călăuzirea în această chestiune. El susţinea că predicatorul nu trebuie să decidă, ci să se roage, să caute călăuzirea Duhului Sfânt, iar apoi să se supună acesteia. Astfel, el va fi călăuzit către anumite texte şi afirmaţii, pe care, ulterior, le va explica într-o predică. Acesta a fost punctul de vedere al lui Spurgeon şi al multor altora. Eu însumi am fost educat în spiritul unei tradiţii care era de acord cu această metodologie. Nu am auzit niciodată o serie de predici bazate pe o singură carte – sau o parte a unei cărţi – din Scriptură sau pe o singură temă. Dar, pe de altă parte, există metodologia puritanilor, care erau, evident, mari admiratori ai predicării unor serii de mesaje. Este interesant să observăm, în treacăt, că, deşi era un mare apărător şi un mare admirator al puritanilor, Spurgeon nu era de acord cu ei în această privinţă.
Prin urmare, ce putem spune despre acest lucru? Tot ce pot spune este că, după părerea mea, nu este bine să fim rigizi în această chestiune şi să urmăm nişte legi stricte şi împovărătoare. Nu văd de ce Duhul nu l-ar călăuzi pe un om să predice o serie de mesaje despre un text sau despre o carte din Biblie şi, de asemenea, nu l-ar călăuzi către un singur text. De ce nu?
Lucrul important – şi aici sunt întru totul de acord cu Spurgeon – este că trebuie să păstrăm şi să păzim „libertatea Duhului”. Nu trebuie să controlăm noi situaţia, nu trebuie să hotărâm cu sânge rece, ca să spun aşa, ce vom face şi să ne facem o programare strictă etc. Sunt sigur că nu este bine să procedăm astfel. Cunosc oameni care au făcut acest lucru. Cunosc oameni care, la începutul unui nou sezon după vacanţă, îmi arătau o listă întreagă de versete din care doreau să predice luni în şir. În plus, îmi spuneau şi ce anume vor predica în fiecare duminică în respectivul interval de timp. Nu sunt deloc de acord cu acestă metodă. Nu vreau să spun, nu îndrăznesc să spun, că acest lucru este imposibil: sub călăuzirea şi libertatea Duhului nu este imposibil, deoarece „vântul suflă încotro vrea”.
Nu avem voie să spunem că Duhul va lucra întotdeauna, sau că trebuie să lucreze întotdeauna, într-un anumit fel. Dar, în general vorbind, cred că planificarea şi organizarea unui astfel de program înseamnă, cu siguranţă, fixarea unor limite şi îngrădirea suveranităţii şi a călăuzirii Duhului în această chestiune. Deci, după ce am spus că trebuie să ne supunem Duhului şi că trebuie să fim foarte atenţi pentru a ne asigura că ne supunem Lui cu adevărat, afirm că s-ar putea ca Duhul să ne călăuzească o dată să predicăm un singur mesaj, iar altă dată să predicăm o serie de mesaje. Cu smerenie trebuie să recunosc că am observat acest lucru de multe ori în viaţă.
