Legământul solemn (The Solemn Covenant) a fost adoptat de Biserica Southwark (Horse-lie-down) din Londra, condusă de pastorul Benjamin Keach, în jurul anului 1689. Cu timpul, această biserică a devenit Metropolitan Tabernacle, în cadrul căreia noii membri încă mai subscriu acestui rezumat extraordinar al îndatoririlor creştine. În secolul al XVII-lea, acest legământ era citit la începutul fiecărui serviciu de sărbătorire a Cinei Domnului. Astăzi, el slujeşte ca o aducere aminte a ceea ce Domnul cere de la credincioşii adevăraţi.
Noi, cei care dorim să umblăm împreună în frica de Domnul, experimentăm cu ajutorul Duhului Sfânt o smerire adâncă şi serioasă din pricina păcatelor noastre.
În mod solemn, în prezenţa Domnului şi a celor din jurul nostru, ne predăm cu toată nevrednicia noastră Domnului, în biserică, în acord cu constituţia apostolică, pentru ca El să fie Domnul nostru, iar noi să fim copiii Lui, prin legământul veşnic al harului Său în care sperăm să fim acceptaţi de El, prin Fiul Său binecuvântat Isus Hristos, pe care Îl considerăm Marele nostru Preot, pentru a răscumpăra şi sfinţi, şi Profetul nostru pentru a ne învăţa şi să Îi fim supuşi, deoarece El ne-a dat Legea Sa şi este împăratul celor sfinţi; şi să ne conformăm tuturor legilor şi poruncilor Sale pentru creşterea, întărirea şi consolarea noastră, pentru a putea fi o mireasă sfântă pentru El şi să Îi slujim în generaţia noastră şi să aşteptăm cea de-a doua venire a Sa ca Mirele nostru glorios.
Pe deplin mulţumiţi de comuniunea bisericii noastre şi de adevărul harului revărsat din belşug asupra duhurilor noastre, ne alăturăm solemn într-o uniune şi părtăşie sfântă, supunându-ne cu smerenie disciplinei Evangheliei şi tuturor datoriilor sfinte pe care le au copiii lui Dumnezeu într-o astfel de relaţie spirituală.
1. Promitem şi ne angajăm să umblăm în sfinţenie, evlavie, smerenie şi dragoste frăţească atât cât putem pentru a face comuniunea noastră plăcută înaintea lui Dumnezeu, potrivită pentru noi şi frumoasă pentru ceilalţi copii ai lui Dumnezeu.
2. Promitem să fim atenţi la conversaţiile noastre şi să nu acceptăm păcatul în vieţile noastre odată ce Dumnezeu ni l-a descoperit nouă sau celor din jurul nostru; şi să ne îndemnăm unii pe alţii în dragoste şi fapte bune; să ne avertizăm, corectăm şi mustrăm unii pe alţii cu blândeţe, în acord cu învăţăturile pe care ni le-a lăsat Hristos în acest sens.
3. Promitem să ne rugăm în special unii pentru alţii, pentru gloria şi propăşirea acestei biserici, pentru prezenţa lui Dumnezeu în ea, pentru revărsarea Duhului Său asupra ei şi pentru protecţia Sa asupra ei pentru slava Sa.
4. Promitem să ne purtăm poverile unii altora, sa ne alipim unii de alţii şi să simţim împreună cu ceilalţi, în toate circumstanţele, fie ele interioare, fie exterioare, după cum va dori Dumnezeu să ne încerce în providenţa Sa.
5. Promitem să ne purtăm slăbiciunile, eşecurile şi infirmităţile unii altora cu multă atenţie, fără să le arătăm celor din afara bisericii sau celor din interior decât dacă este după voia lui Hristos şi potrivit cu îndemnurile Evangheliei în acel caz anume.
6. Promitem să ne luptăm împreună pentru adevărul Evangheliei şi puritatea căilor şi orânduirilor lui Dumnezeu, să evităm cauze şi persoane care doresc să dezbine, angajându-ne să păstrăm unitatea Duhului în legătura păcii (Efeseni 4:3).
7. Promitem să ne adunăm laolaltă în Ziua Domnului şi cu alte ocazii, după cum ne va da Domnul posibilitatea, pentru a-I sluji şi pentru a-L glorifica pe Dumnezeu aşa cum doreşte El să ne închinăm, să ne zidim unii pe alţii şi să contribuim la bunăstarea bisericii Sale.
8. Promitem ca, potrivit cu abilităţile noastre (sau după cum ne va binecuvânta Dumnezeu cu lucrurile bune ale acestei lumi), să facem parte pastorului sau predicatorului nostru, deoarece Dumnezeu a rânduit ca cei care predică să trăiască din Evanghelie.
Poate exista o obligaţie mai mare asupra conştiinţei noastre decât acest legământ; cât de mare este păcatul celui care îl încalcă?
Ne supunem cu smerenie acestor îndatoriri şi altora ale Evangheliei, promiţând şi angajându-ne să le împlinim, nu prin puterile noastre, conştienţi fiind de slăbiciunile noastre, ci prin puterea Dumnezeului nostru binecuvântat, Căruia îi aparţinem şi Căruia vrem să îi slujim. A Lui să fie slava acum şi în vecii vecilor! Amin!
(traducere Daniel Dema, din volumul Membralitatea bisericească în Biblie, Peter Masters, Editura Spurgeon, Arad, 2012)
