Planurile lui Dumnezeu se leagă de toate lucrurile viitoare fără excepţie; ceea ce este făcut în timp a fost ordonat înainte de începerea timpului. Planul lui Dumnezeu s-a îngrijit de toate, fie mari, fie mici, fie bune, fie rele, deşi referitor la ultima parte trebuie să avem grijă să afirmăm faptul că măcar că Dumnezeu este Cel care supraveghează şi controlează păcatul, El nu este Autorul acestuia în acelaşi fel în care El este autorul binelui. Păcatul nu ar putea purcede de la un Dumnezeu sfânt prin creare pozitivă şi nemijlocită, ci doar prin permisiune hotărâtă şi faptă negativă. Planul lui Dumnezeu este la fel de cuprinzător ca şi autoritatea Lui, extinzându-se la toate făpturile şi toate evenimentele. A fost preocupat de viaţa şi moartea noastră; de starea noastră în timp, şi starea noastră în eternitate. Aşa cum Dumnezeu face toate lucrurile după sfatul voii Lui, învăţăm care este (a fost) sfatul Lui din lucrările Lui, aşa cum judecăm planul unui arhitect prin a ne uita la clădirea ce a fost înălţată sub instrucţiunile lui.
Dumnezeu nu doar a plănuit să-l facă pe om, să-l aşeze pe pământ, şi să-l lase în îndrumarea lui necontrolată; în schimb, El a aranjat toate circumstanţele sorţilor oamenilor, şi toate particularităţile ce vor cuprinde istoria rasei umane de la începutul până la sfârşitul ei. El nu doar a plănuit instaurarea unor legi generale pentru guvernarea pământului, ci a şi stabilit aplicarea acelor legi la toate cazurile particulare. Zilele noastre sunt numărate, şi la fel sunt şi perii capului. Noi puteam învăţa care este întinderea planurilor Divine din distribuirea providenţei, în care acestea sunt executate. Grija Providenţei ajunge la cele mai neînsemnate creaturi, şi la cele mai amănunţite evenimente – moartea unei vrăbii şi căderea unui fir de păr.
Haideţi să luăm în considerare câteva din proprietăţile planurilor Divin.
În primul rând ele sunt eterne. A presupune că oricare din ele sunt făcute în timp, înseamnă a presupune că a apărut vreo întâmplare nouă, vreun eveniment ori o combinaţie de circumstanţe neaşteptate şi-a făcut apariţia, ce L-a convins pe Cel Preaînalt să Se răzgândească. Acest lucru ar demonstra că înţelepciunea Dumnezeirii este limitată, şi că El devine mai înţelept în procesul timpului – dar aşa ceva ar fi o blasfemie oribilă. Niciun om care crede că înţelegerea Divină este infinită, cuprinzând trecutul, prezentul şi viitorul, nu va consimţi niciodată doctrina eronată a planurilor temporale. Dumnezeu nu este ignorant faţă de evenimentele viitoare ce vor fi înfăptuite prin voinţă omenească; El le-a prezis de nenumărate ori, şi profeţia nu este altceva decât manifestarea eternei Lui preştiinţe. Scriptura afirmă că credincioşii au fost aleşi în Hristos înainte de întemeierea lumii (Ef. 1:4), da, acel har le-a fost „dat” atunci (2 Tim. 1:9).
În al doilea rând, planurile lui Dumnezeu sunt înţelepte. Înţelepciunea este arătată prin alegerea celor mai bune finaluri şi celor mai potrivite mijloace de a ajunge la acestea. Faptul că această caracteristică aparţine planurilor lui Dumnezeu este evident din ceea ce ştim despre ele. Ele ne sunt dezvăluite prin execuţia lor, şi fiecare dovadă de înţelepciune în lucrările lui Dumnezeu este o dovadă de înţelepciune a acelui plan conform căruia sunt săvârşite. Cum spune Psalmistul, „cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune” (Ps. 104:24). Într-adevăr o foarte mică parte din ele este observată, totuşi, noi ar trebui să procedăm aici aşa cum procedăm în alte cazuri, şi să judecăm întregul prin părţi, şi ceea ce este necunoscut, prin ceea ce se cunoaşte. Cine pricepe măiestria lucrării în acele componente ale unei maşini pe care are ocazia să le examineze, va fi condus, fireşte, spre a crede că şi celelalte componente sunt la fel de admirabile. De asemenea, ar trebui să fim mulţumiţi de lucrările lui Dumnezeu când îndoielile vin asupra noastră, şi ar trebui să respingem obiecţiile ce ar putea fi sugerate de ceva ce noi nu putem potrivi cu noţiunile noastre despre ceea ce este bine şi înţelept. Când noi ajungem la marginea finitului şi contemplăm la tărâmul misterios al infinitului, haideţi să exclamăm: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu!” (Rom. 11:33).
În al treilea rând, ele sunt libere. „Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură! Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea, şi I-a făcut cunoscut calea priceperii!” (Is. 40:13,14). Dumnezeu era singur când Şi-a făcut planurile, şi deciziile Lui nu au fost influenţate de nici o cauză externă. El a fost liber să plănuiască sau să nu plănuiască, şi să plănuiască un lucru în loc de altul. Această libertate trebuie atribuită Celui ce este suprem, independent şi suveran în toate lucrările Lui.
În al patrulea rând, ele sunt absolute şi necondiţionate. Execuţia lor nu este suspendată în funcţie de nicio condiţie care poate să fie, sau poate să nu fie, executată. În orice aspect în care Dumnezeu a plănuit un scop, El, de asemenea, a plănuit şi toate mijloacele pentru a ajunge la acel scop. Cel ce a plănuit mântuirea aleşilor Lui, de asemenea, a plănuit să le dea credinţă (2 Tes. 2:13). „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Is. 46:10), dar acest lucru nu ar putea să fie aşa, dacă hotărârile Lui ar fi depins de o condiţie care s-ar fi putut să nu fie îndeplinită. Dumnezeu „face toate după sfatul voii Sale” (Ef. 1:11).
(Fragment din lucrarea The Attributes of God, Arthur W. Pink, traducerea numaiharul.org.)
