Dumnezeu este omniscient. El ştie totul: tot ce este posibil, tot ce este real; toate evenimentele, toate creaturile, din trecut, prezent şi viitor. El cunoaşte perfect fiecare detaliu din viaţa fiecărei fiinţe din ceruri, de pe pământ şi din iad. „El ştie ce este în întuneric” (Daniel 2:22). Nimic nu scapă fără ca El să bage de seamă, nimic nu poate fi ascuns de El, nimic nu este uitat de El. Cunoştinţa Lui este perfectă. El niciodată nu greşeşte, niciodată nu se schimbă, niciodată nu trece nimic cu vederea. „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (Evrei 4:13).
Cât de solemn este acest fapt: nimic nu poate fi ascuns de Dumnezeu! „Şi ce vă vine în gând, ştiu foarte bine!” (Ezechiel 11:5). Cu toate că pentru noi El este invizibil, noi nu suntem invizibili pentru El. Nici întunericul nopţii, nici cele mai închise cortine, sau cea mai adâncă peşteră nu poate ascunde un păcătos de ochii Omniscienţei. Copacii grădinii nu au putut ascunde primii noştri părinţi. Niciun ochi omenesc nu a văzut crima lui Cain asupra fratelui său, dar Făcătorul său a fost martorul acestei crime. Poate că Sara a râs batjocoritor ascunsă în cortul său, totuşi râsul a fost auzit de Iehova. Acan a furat o placă de aur şi a ascuns-o cu grijă în pământ, dar Dumnezeu a scos-o la lumină. David era în mare durere ca să-şi acopere răutatea, dar nu după mult timp Dumnezeul care vede tot a trimis unul din servitorii Lui ca să-i spună, „Tu eşti omul acesta!” Şi li se spune şi scriitorului şi cititorului, „Să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge.” (Numeri 32:23).
„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” (Psalmi 147:5). Dumnezeu nu numai că ştie orice s-a întâmplat în trecut în fiecare părticică a domeniilor Lui vaste, şi nu numai că este înştiinţat de orice se întâmplă acum în tot universul, ci El şi cunoaşte pe deplin fiecare eveniment, de la cel mai mic până la cel mai mare, care se va întâmpla vreodată în veacurile viitoare. Cunoştinţa lui Dumnezeu asupra viitorului este la fel de completă precum este cunoştinţa Lui asupra trecutului şi prezentului, şi aceasta, deoarece viitorul depinde în totalitate de El. Dacă ar fi posibil într-un oarecare fel să se întâmple ceva altfel decât prin acţiunea directă sau permisiunea lui Dumnezeu, atunci acel ceva ar fi independent de El, şi El ar înceta deodată să mai fie Suprem.
Cunoştinţa Divină a viitorului nu este numai o idee abstractă, ci este ceva inseparabil conectat şi însoţit de scopul Său. Dumnezeu însuşi a plănuit orice se va întâmpla, şi ceea ce El a plănuit trebuie să fie efectuat. Aşa cum cel mai de netăgăduit Cuvânt al Său spune, „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui” (Daniel 4:35). Şi din nou, „Omul face multe planuri în inima lui, dar Hotărârea Domnului, aceea se împlineşte” (Proverbe 19:21). Înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu fiind ambele infinite, îndeplinirea oricărui lucru pe care El şi l-a propus este absolut garantată. Este imposibil ca sfaturile Divine să greşească în execuţia lor aşa cum este imposibil ca tri-unicul Dumnezeu sfânt să mintă.
Cunoştinţa perfectă a lui Dumnezeu este exemplificată şi ilustrată în fiecare profeţie scrisă în Cuvântul Său. În Vechiul Testament sunt găsite zeci de preziceri cu privire la istoria Israelului, care au fost împlinite până în cel mai mic detaliu, la secole după ce au fost făcute. În acestea de asemenea mai sunt zeci care prezic lucrarea lui Hristos aici pe pământ, şi au fost şi ele îndeplinite literal şi perfect. Astfel de profeţii ar fi putut fi date numai de Acela care ştia sfârşitul de la început, şi a cărui cunoştinţă era bazată pe siguranţa necondiţionată a îndeplinirii celor spuse mai înainte. De asemenea, atât Vechiul cât şi Noul Testament conţin multe alte anunţuri neîmplinite încă, şi acestea de asemenea „trebuie să se împlinească” (Luca 24:44), trebuie pentru că au fost spuse mai dinainte de Cel ce le-a hotărât.
Ar trebui, oricum, să specificăm că nici cunoştinţa lui Dumnezeu şi nici perceperea Lui cu privire la viitor, considerate doar în ele însele, nu sunt cauzative. Nimic nu a trecut, sau va trece vreodată, doar pentru faptul că Dumnezeu a ştiut acel lucru. Cauza tuturor lucrurilor este voia lui Dumnezeu. Cine crede Scriptura cu adevărat ştie dinainte că anotimpurile vor continua să-şi urmeze unul altuia cu regularitate până la sfârşitul istoriei pământului (Geneza 8:22), totuşi cunoştinţa lui nu este cauza succesiunii lor. De asemenea cunoştinţa lui Dumnezeu nu vine din lucruri pentru că acestea sunt sau vor fi, ci pentru că El a hotărât ca ele să fie. Dumnezeu a ştiut şi a prezis crucificarea Fiului Său cu multe sute de ani înainte ca Acesta să se încarneze, şi aceasta, pentru că în scopul Divin, El era un Miel junghiat de la întemeierea lumii: de aici citim că a fost „dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu” (Fapte 2:23).
Dacă ar putea, oamenii L-ar dezbrăca pe Dumnezeu de omniscienţa Sa! Cei răi urăsc perfecţiunea Divină la fel de mult pe cât sunt nevoiţi fireşte să o recunoască. Ei doresc să nu existe nici un Martor al păcatelor lor, nimeni să nu le cerceteze inima, nici un Judecător al faptelor lor. Ei caută să gonească acest Dumnezeu din gândurile lor: „şi nu se gândesc în inima lor că Eu îmi aduc aminte de toată răutatea lor” (Osea 7:2). Cât de solemn este Psalmul 90:8! Bun motiv are oricine dintre cei care îl resping pe Hristos pentru a tremura înaintea acestui verset: Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
Dar pentru credincios, omniscienţa lui Dumnezeu este un adevăr plin cu multă mângâiere. În timpuri de perplexitate el spune împreună cu Iov, „dar El ştie ce cale am de urmat” (23:10). S-ar putea să fie profund de misterios pentru mine, destul de neînţeles pentru prietenii mei, dar „El ştie!”. În timpuri de îngrijorare şi slăbiciune cei credincioşi se liniştesc „Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână” (Ps. 103:14). În timpuri de îndoială şi suspiciune ei apelează chiar la acest atribut spunând, „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Ps. 139:23-24). În timpuri de tristă cădere, când acţiunile noastre dau de gol inimile noastre, când faptele noastre au repudiat evlavia noastră, şi întrebarea pătrunzătoare vine la noi, „Mă iubeşti?” spunem, ca şi Petru, „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).
Iată o încurajare pentru rugăciune. Nu există nici o cauză pentru care să ne temem că cererile celor neprihăniţi nu vor fi auzite, sau că suspinele şi lacrimile lor vor scăpa atenţiei lui Dumnezeu, pentru că El ştie gândurile şi intenţiile inimii. Nu există niciun pericol ca un anume sfânt să fie trecut cu vederea printre de solicitanţi care zilnic şi la fiecare ceas îşi prezintă cererile lor variate, pentru că o Minte infinită este la fel de capabilă să acorde aceeaşi atenţie la milioane ca şi când un singur individ ar fi căutat atenţia sa. Lipsa limbajului corespunzător, inabilitatea de a exprima cele mai adânci dorinţe ale sufletului, nu va periclita rugăciunile noastre, pentru că „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24).
Cunoştinţa infinită a lui Dumnezeu ar trebui să ne umple de uimire. Cât de sus este înălţat Domnul deasupra celui mai înţelept om! Nici unul dintre noi nu ştie ce ar putea aduce o zi, dar tot viitorul este deschis privirii Lui omnisciente. Infinita cunoştinţă a lui Dumnezeu ar trebui să ne umple cu veneraţie sfântă. Nimic din ceea ce facem, spunem, sau chiar gândim, nu scapă cunoaşterii Aceluia cu care avem de-a face: „Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni” (Prov. 15:3). Ce frâu ar fi acest lucru pentru noi, dacă am medita mai frecvent asupra lui! În loc să acţionăm nesăbuit, ar trebui să spunem împreună cu Agar, „Tu eşti Dumnezeul care mă vede!” (Geneza 16:13).
Înţelegerea cunoştinţei infinite a lui Dumnezeu ar trebui să-l umple pe creştin cu adorare. Întreaga mea viaţă a stat deschisă pentru El încă de la început. El a văzut mai dinainte fiecare cădere a mea, fiecare păcat, fiecare alunecare înapoi; totuşi, cu toate acestea, Şi-a fixat inima Lui asupra mea. O, cum ar trebui ca realizarea acestor lucruri să mă plece înaintea Lui în admiraţie şi laudă! Totuşi cât de puţin medităm noi asupra aceste perfecţiuni Divine! Să fie aşa pentru că doar gândindu-ne la ea ne umplem de nelinişte?
(Fragmente din volumul Atributele lui Dumnezeu, Arthur W. Pink, traducerea numaiharul.org)
