Actualul Tabernacol Metropolitan din Londra are o istorie de peste trei secole, care începe undeva în jurul anului 1650, în momentul în care Parlamentul englez interzicea întâlnirile credincioşilor baptişti. Câţiva dintre ei au format o adunare ce se întâlnea într-o casă din Kennington; biserica a crescut rapid prin slujirea primului pastor, William Rider, care se pare că a murit în timpul unei epidemii de ciumă.
A fost urmat de Benjamin Keach, cunoscut pentru cărţile sale – încă citite şi apreciate – pentru explicarea minunilor, pildelor şi metaforelor din Sfânta Scriptură. Lider proeminent al baptiştilor particulari, el a slujit biserica într-o perioadă de cruntă persecuţie şi a construit prima capelă în apropiere de Tower Bridge, foarte curând după dobândirea libertăţii religioase, în 1688.
Dr. John Gill, ale cărui comentarii biblice sunt tipărite şi în prezent, a fost ordinat ca pastor al acestei congregaţii în martie 1720 şi a slujit aici vreme de 51 de ani. Erudiţia sa de seamă, zelul său pentru adevăr şi polemicile sale pioase au fost o mare încurajare pentru baptişti. În timpul slujirii sale, biserica a sprijinit puternic lucrarea de predicare a lui George Whitefield în apropiere de Kennington Common, unde, în 1739, mii de oameni au experimentat naşterea din nou. Era începutul Marii Treziri.
Deşi la venirea lui John Gill biserica avea un număr relativ redus de membri, în 1753 ajunsese cea mai mare biserică baptistă din Anglia. În ciuda vremurilor dificile, biserica din Kennington „s-a păstrat cu adevărat ca o comunitate respectabilă” (Joseph Ivimey, History of English Baptists).
După John Gill a venit ca pastor dr. John Rippon (în 1771), care a slujit timp de 63 de ani la zidirea spirituală a bisericii.
La jumătatea secolului al XIX-lea, Baptist Chapel din New Park Street era situată într-o zonă „sumbră şi murdară” aproape de malul sudic al Tamisei, în Southwark. De câţiva ani congregaţia se afla într-o stare de declin, clădirea mare şi ornamentată, construită pentru a cuprinde în jur de 1.000 de locuri, fiind umplută pe trei sferturi de locuri goale. Aceasta a fost scena cu care s-a confruntat tânărul de 19 ani din Essex când s-a ridicat pentru prima dată la amvonul din New Park Street Chapel în dimineaţa rece şi mohorâtă de 18 decembrie 1853. A fost pentru întâia oară când vocea lui Spurgeon s-a auzit în Londra, dar, aproape imediat după aceea, a fost chemat să ocupe locul de pastor pe care a continuat să-l deţină timp de 38 de ani, până la moartea sa, la 31 ianuarie 1892.
Încă din primele luni ale anului 1854, New Park Street Chapel a suferit mari schimbări. Până în toamna acelui an, 500 de oameni participau constant la ora săptămânală de rugăciune. Biserica era plină şi chiar a fost mărită, dar totuşi era neîncăpătoare pentru numărul de ascultători. Exeter Hall din Strand, care cuprindea în jur de 4.000 de persoane, era folosită adesea în locul bisericii pentru serviciile de duminică seara, până când, după o vreme, administratorii de la Exeter Hall s-au plâns că nu pot să închirieze la nesfârşit sala membrilor unei confesiuni. Acesta a fost motivul care a dus la folosirea sălii Surrey Gardens Music Hall, în octombrie 1856, o clădire uriaşă, care putea cuprinde şase până la zece mii de persoane.
Părăsind Surrey Gardens în 1859, congregaţia s-a reîntors, pentru un timp scurt, la Exeter Hall. Dar în martie 1861 o nouă capelă a fost inaugurată – Metropolitan Tabernacle în Newington Butts, în sudul Londrei – o clădire cu o capacitate de 5.000 de locuri. Costul final al proiectului a fost de 31.000 de lire, o sumă astronomică pentru acel timp. Donaţii, mari şi mici, au sosit din partea celor care îl auziseră pe Spurgeon vorbind în ţară şi care îi citiseră predicile tipărite. Doar o singură persoană a dăruit 5.000 lire. În momentul în care Tabernacolul a fost deschis, întreaga sumă fusese complet achitată.
Au fost oameni care s-au grăbit să caracterizeze acest proiect drept o aventură egoistă a lui Spurgeon şi să acuze biserica – şi în mod special pe pastor – de iluzia grandorii. Răspunsul lui Spurgeon a fost că nu poate să vadă oameni care pleacă dezamăgiţi pentru că nu au putut să intre să asculte predicarea Evangheliei. Tabernacolul fusese construit la asemenea dimensiuni avându-se în vedere doar „perspectiva câştigării mai multor suflete pentru Dumnezeu”.
La mai puţin de o lună de la deschidere, în 11 aprilie 1861, la Tabernacolul Metropolitan a fost stabilită o zi pentru „Expunerea doctrinelor harului” de către diferiţi pastori. Spurgeon a intenţionat în mod evident să arate clar cu această ocazie adevărurile fără de care acea clădire nu s-ar fi înălţat niciodată. La o dată ulterioară, el avea să le declare studenţilor săi: „Clădirile în care veţi predica au fost ridicate ca monumente ale puterii doctrinelor harului. Aveţi grijă să predicaţi în ele aceste doctrine. Doctrinele pe care le predică unii acum nu ar putea construi nici măcar o cursă de şoareci”. Când Tabernacolul Metropolitan a fost distrus pentru a doua oară de bombe în mai 1941, s-a descoperit că, sub piatra de temelie, Mărturisirea de credinţă baptistă din 1689 se afla încă acolo unde o pusese Spurgeon în 1860.
Al Doilea Război Mondial a dus la diminuarea serioasă a numărului de membrii, doar câteva familii având posibilitatea să se întoarcă în centrul Londrei, puternic devastat. Însă în 1957, Tabernacolul a fost reconstruit pe zidurile originale, dar având un design diferit.
Din 1970, pastor al congregaţiei de la Metropolitan Tabernacle este dr. Peter Masters. În fiecare an, aici este organizată conferinţa School of Theology pentru pastori şi misionari. Tema ediţiei din acest an (a 37-a) va fi Living & Walking in the Holy Spirit.
