Atunci când Pavel spune în Romani 3:20-21: „Nimeni nu va fi declarat drept înaintea lui Dumnezeu prin ţinerea Legii”, el se referă atât la legea morală (cele zece porunci), cât şi la legea ceremonială. S-a răspândit ideea că Pavel are în gând numai legea ceremonială – ritualul sacrificiilor animale şi închinarea din templu. Este surprinzător faptul că oamenii l-au numit sfânt pe Ieronim care a născocit această idee! Eu l-aş numi altcumva! Ieronim a spus că moartea lui Hristos a sfârşit orice posibilitate de a fi îndreptăţit (declarat drept) prin respectarea legii ceremoniale. Dar el a lăsat complet deschisă posibilitatea de a fi îndreptăţit prin respectarea legii morale de către cineva prin propria lui putere, fără ajutorul lui Dumnezeu.
Răspunsul meu este că dacă Pavel s-ar fi referit doar la legea ceremonială, argumentul lui este fără sens. Pavel susţine că toţi oamenii sunt nedrepţi (adică nu corespund standardului de norme fixat de Dumnezeu – n.tr.) şi au nevoie de harul (sau graţierea, favoarea nemeritată – n.tr.) special al lui Dumnezeu – iubirea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu prin care ne salvează. Rezultatul ideii lui Ieronim ar fi faptul că harul lui Dumnezeu este necesar pentru a ne salva de legea ceremonială, dar nu şi de cea morală. Dar noi nu putem păzi legea morală în afara harului. Îi putem speria pe oameni făcându-i să ţină nişte ritualuri şi ceremonii, dar nicio putere omenească nu-i poate forţa să păzească legea morală. Pavel aduce argumentul că noi nu putem fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu prin încercarea de a păzi legea morală sau pe cea ceremonială. Mâncatul, băutul şi alte asemenea lucruri în sine nici nu ne îndreptăţesc, nici nu ne condamnă.
Voi merge mai departe şi voi spune că Pavel se referă la întreaga Lege şi nu numai la o parte din ea ca având încă un caracter de obligativitate asupra oamenilor. Dacă Legea nu mai era obligatorie pentru oameni din cauză că Isus Hristos a murit, atunci Pavel nu avea altceva de făcut decât să zică lucrul acesta. În Galateni 3:10, Pavel a scris: „Cei care se bazează pe ţinerea Legii sunt sub blestem, căci e scris: ‘Blestemat este oricine nu continuă să facă tot ce este scris în cartea Legii’”; în acest text, Pavel solicită ajutor din partea lui Moise ca să arate că Legea este obligatorie pentru toţi oamenii şi că nereuşita respectării Legii îi pune pe toţi oamenii sub blestemul lui Dumnezeu.
Nici oamenii care încearcă să ţină Legea, nici cei care nu încearcă s-o ţină nu sunt îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu, căci ei toţi sunt morţi din punct de vedere spiritual. Învăţătura lui Pavel este că există două categorii de oameni în lume – cei care sunt spirituali, şi cei care nu sunt (vezi Romani 3:21 şi 28). Acest fapt este în armonie cu învăţătura lui Isus Hristos din Ioan 3:6: „Carnea dă naştere cărnii, dar Duhul dă naştere duhului”. Pentru nişte oameni care nu au Duhul Sfânt, Legea este inutilă. Indiferent cât de mult ar încerca cineva (care are, sau care nu are Duhul Sfânt) să ţină Legea, el nu poate fi îndreptăţit decât prin credinţa spirituală.
În sfârşit, dacă există „voinţa liberă”, ea trebuie să fie cel mai nobil lucru dintr-un om, căci atunci „voinţa liberă”, fără Duhul Sfânt, îl ajută pe om să ţină întreaga Lege! Dar Pavel spune că cei care se bizuie pe „faptele Legii” nu sunt îndreptăţiţi. Lucrul acesta înseamnă că această „voinţă liberă” în cazul cel mai bun este incapabilă să-i pună pe oameni într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. De fapt, în Romani 3:20 Pavel spune că Legea este necesară ca să ne arate ce este păcatul. „Prin Lege devenim conştienţi cu privire la păcat”. Cei care se bizuie pe „faptele Legii” nu recunosc ceea ce este cu adevărat păcatul. Legea n-a fost dată oamenilor ca să le arate ce pot face, ci să le corecteze ideile cu privire la ceea ce este corect şi greşit în ochii lui Dumnezeu. „Voinţa liberă” este oarbă, căci are nevoie să fie învăţată de Lege. De asemenea, ea este neputincioasă, căci nu reuşeşte să îndreptăţească pe nimeni în ochii lui Dumnezeu…
„Dacă nu putem face nimic, care este atunci scopul tuturor legilor, preceptelor, avertismentelor şi promisiunilor?” Răspunsul este că Legea n-a fost dată ca să ne arate ce putem face, şi nici ca să ne ajute să facem ceea ce este corect. Pavel spune în Romani 3:20: „Prin Lege devenim conştienţi cu privire la păcat”. Scopul Legii e să ne arate ce este păcatul şi unde duce el – la moarte, iad şi mânia lui Dumnezeu. Legea poate doar să evidenţieze aceste lucruri. Ea nu ne poate elibera din ele. Scăparea noastră este numai prin Isus Hristos şi ne este dezvăluită în Evanghelie. Nici raţiunea, nici „voinţa liberă” nu-i pot conduce pe oameni la Hristos, căci însăşi raţiunea şi „voinţa liberă” au nevoie de Lege ca să le arate propria lor boală. Pavel pune această întrebare în Galateni 3:19: „Care a fost atunci scopul Legii?” (…) Oamenii au nevoie de har special ca să combată răul pe care Legea îl expune vederii. Până ce nu se stabileşte diagnosticul bolii nu poate fi vorba de tratament. Legea este necesară ca să-i facă pe oameni să-şi vadă starea periculoasă, şi în felul acesta să dorească din toată inima după remediul care se găseşte numai în Hristos. Ca urmare, cuvintele lui Pavel din Romani 3:20 pot să pară foarte simple, dar ele au destulă putere ca să elimine complet „voinţa liberă”. Pavel spune în Romani 7:7: „N-aş fi cunoscut ce înseamnă să pofteşti dacă Legea nu mi-ar fi spus: ‘Nu pofti’”. Aceasta înseamnă că „voinţa liberă” nici măcar nu ştie ce este păcatul! Cum poate atunci „voinţa liberă” să ştie ce este corect sau drept? Şi dacă nu ştie ce este corect, cum se poate strădui să facă ceea ce este corect?
(Fragment din volumul Născuţi sclavi, Martin Luther, Editura Agape, Făgăraş, 1998. Lucrarea poate fi citită integral în limba engleză aici.)
