Semnalăm apariţia, la Editura Făclia, a lucrării Unică între cărţi. Interpretarea Bibliei, autor dr. Peter Masters. Iată un scurt fragment din primul capitol:
Studenţii seminarelor teologice primesc adeseori o educaţie excelentă în limbile biblice, în teologie sistematică, istoria Bibliei şi poate chiar în teologie pastorală, dar când vine vorba despre exegeză şi explicarea Scripturii, poate cursul cel mai important dintre toate, ei suferă o imensă dezamăgire.
Cartea de faţă va încerca să arate unde anume s-a greşit şi care credem noi că este calea dreaptă şi biblică. Vom exemplifica totodată că numai calea cea dreaptă poate descoperi întregul mesaj al Cuvântului lui Dumnezeu. Acest subiect este de o importanţă vitală nu doar pentru predicatori, dintre care mulţi se vor regăsi în cele spuse de noi aici, ci este la fel de important pentru toţi creştinii care vor să rămână loiali Bibliei. Dacă ar fi aflat conducătorii bisericilor de această tendinţă cu ani în urmă, nemulţumirea lor inevitabilă ar fi obligat poate acele şcoli mai sănătoase să-şi regândească poziţia şi să se opună ideilor noi.
Pe de altă parte, dacă credincioşii în general ar fi ajuns să cunoască mai bine principiile interpretării Bibliei cu mai mulţi ani în urmă, poate că nu ne-ar fi fost dat să vedem extremele incredibile ale mişcării carismatice care încalcă total aceste principii. În capitolele următoare vom prezenta exemple de greşeli la care nu s-ar fi ajuns niciodată dacă oamenii ar fi respectat regulile Bibliei. Toţi ar trebui să cunoaştem principiile fundamentale de interpretare a Bibliei şi să fim conştienţi de erorile existente în ziua de azi.
Noua filozofie a interpretării a început să pătrundă în colegiile biblice sănătoase în anii 1960, accelerându-şi mult influenţa în anii 1980 şi ajungând să predomine astăzi în majoritatea sălilor de clasă. Mulţi dintre promotorii ei merg până acolo încât afirmă că Biblia trebuie interpretată ca orice carte obişnuită. Oricât de mult am crede în inspiraţia divină a Bibliei, trebuie s-o studiem cam în acelaşi fel în care studiem literatura umană, adică într-o manieră ştiinţifică, obiectivă şi analitică. Scriptura nu mai trebuie privită ca o carte divină care este unică şi care are propriile sale reguli de interpretare.
Alături de cei care s-au împotrivit acestei filozofii atunci când a fost ea propusă prima dată de liberalii secolului al XlX-lea care respingeau Biblia, la rândul nostru considerăm că este o filozofie umanistă şi antispirituală în esenţa ei şi că îi va împiedica mult pe predicatori să perceapă mesajele spirituale şi pastorale vitale pe care Domnul le-a lăsat în Cuvântul Său. Pe scurt, ea distruge predicarea adevărată, aşa cum o demonstrează comentariile seci şi lipsite de conţinut pastoral ale comentatorilor care adoptă această abordare.
Fără îndoială, ceea ce noi numim abordarea modernă diferă de la un manual la altul, însă ideile pe care le vom expune aici descriu poziţia generală. Vom rezuma îndată abordarea modernă, dar înainte de a face aceasta trebuie să ne întrebăm de ce nişte învăţători evanghelici sinceri au ales să calce pe urmele teologilor liberali antemergători pe acest drum nefericit. Aceia dintre comentatorii evanghelici care iau apărarea abordării moderne îşi exprimă de regulă exasperarea şi îngrijorarea cu privire la predicatorii care interpretează Biblia într-un sens complet alegoric şi devoţional. Ei vor să-i instruiască pe oameni să realizeze o evaluare ştiinţifică serioasă a fiecărui pasaj din care predică şi cred cu tărie că abordarea modernă va reuşi lucrul acesta, însă nu-şi dau seama că ea distruge de fapt regulile de interpretare ale Bibliei. Este ca şi cum ai da unui bolnav o doză letală de otravă ca să-l vindeci sau ca şi cum ai pune într-o cămaşă de forţă pe cineva care suferă de simple ticuri nervoase.
Îmbrăţişând abordarea modernă, abilitatea predicatorului de a discerne conţinutul spiritual al textului va fi redusă, ceea ce va face ca aplicaţiile realizate de el să fie simpliste, iar prezentarea lui Dumnezeu şi a planurilor Sale, superficială. Abordarea modernă ar putea fi potrivită pentru literatura seculară, deşi nici acest lucru nu este sigur…
Promotorii abordării moderne au ajuns obsedaţi de ideea că înţelesul Bibliei ne este ascuns astăzi atât din pricina culturii scriitorilor, cât şi din pricina culturii în care trăim noi. Ei amplifică extraordinar de mult aceste probleme, respingând opinia tradiţională că Dumnezeu a vorbit clar, într-un mod în care să fie înţeles de oameni din toate generaţiile. Ei au dat la o parte, practic, vechiul principiu protestant care spune că orice creştin poate să citească şi să înţeleagă Biblia. Creând nenumărate obstacole imaginare, abordarea modernă a împrumutat multe lucruri de la teologii liberali şi de la noţiunile lor despre filozofia limbajului, construind etape complexe de analiză literală şi culturală necesară pentru „înţelegerea” textului. Între timp, aproape toate abordările biblice şi spirituale au fost abandonate.
În momentul absolvirii şcolii, studentul la teologie de astăzi, instruit să lucreze într-un cadru dat de nişte reguli tehnice restrictive şi lipsite de orice dimensiune spirituală, se aseamănă cu un atlet ciudat care are un picior extraordinar de puternic şi unul slab şi neputincios. La ce probă sportivă ar putea participa un astfel de atlet? Când viitorul predicator iese pe poarta şcolii cu „membrele” sale hermeneutice în totală dizarmonie, el trebuie să descopere singur cum anume să mânuiască în modcorect Cuvântul, iar succesul sau eşecul său ca predicator va depinde de acest demers.
Pregătirea sa în domeniul limbilor biblice îi va fi de mare folos, cum îi vor fi – sperăm noi – şi alte cursuri, însă în ceea ce priveşte explicarea Bibliei, el a fost saturat cu idei liberale lipsite de orice orizont, care îl vor ruina dacă nu le va identifica şi nu le va înlocui cu altele mai bune.
Este incontestabil faptul că dacă predicatori precum George Whitefield şi C.H. Spurgeon ar fi aplicat metodele de interpretare promovate astăzi de abordarea modernă, n-ar fi ajuns vreodată să predice mesajele lor extraordinare. (Iar Calvin sau Matthew Henry n-ar fi ajuns vreodată să-şi scrie comentariile, asta ca să numim doar doi dintre numeroşii scriitori din vechime care nu au folosit nimic din ce s-ar asemăna cu regulile umaniste ale abordării moderne.) Trebuie să ne întoarcem de urgenţă la acel nivel de respect faţă de Cuvântul inspirat care a dat naştere predicilor reformatorilor, puritanilor, ale renumiţilor predicatori de la marile treziri spirituale şi din alte perioade de aur ale predicării care îl onorează pe Hristos.
