Cei mai mulţi creştini care resping doctrina reformată a predestinării consideră că alegerea destinului nostru etern s-a realizat pe baza precunoaşterii lui Dumnezeu. Ideea pe care aceştia o susţin este că Dumnezeu priveşte de-a lungul tunelului timpului şi cunoaşte în avans cine va răspunde la oferta Evangheliei lui Hristos. Şi pe baza acestei precunoaşteri, Dumnezeu îi alege pentru viaţa veşnică pe aceia despre care ştie că vor răspunde pozitiv Evangheliei.
Cealaltă concepţie, concepţia augustiniană, este că Dumnezeu predestinează oamenii să creadă. Dacă nu ar fi fost harul alegerii nimeni nu ar veni de bună voie la Hristos, deoarece nimeni nu Îl caută pe Dumnezeu, ci toţi oamenii sunt morţi în greşelile şi păcatele lor. Numai aceia care au fost predestinaţi răspund pozitiv la Evanghelie.
Concepţia despre predestinare bazată pe precunoaştere sau preştiinţă este neadecvată în trei privinţe:
1. Un astfel de concept face ca Scriptura să fie vinovată de folosirea unui limbaj fără sens. A predestina ceva ce ştii că se va întâmpla este un exerciţiu fără sens. Este ca şi cum ai spune unui om care a sărit în aer să coboare. El va coborî indiferent dacă îi spune sau nu îi spune cineva să coboare. Porunca cuiva ca el să coboare sau prezicerea că va coborî nu are nimic de-a face cu împlinirea reală. Ar putea la fel de bine să nu fie nici poruncită, nici prezisă, pentru că aceste acţiuni nu schimbă nimic şi nici nu revelează nimic substanţial despre cel care porunceşte sau prezice. Conceptul de predestinare pierde orice integritate a sensului în această explicaţie.
2. Din moment ce rezultatul acestei concepţii este identic cu rezultatul alegerii necondiţionate, acest punct de vedere nu oferă nicio alternativă reală în rezultat, ci doar în mijloacele care duc la acelaşi rezultat. A considera că omniscienţa lui Dumnezeu este fundamentul activităţii Sale de predestinare dă acelaşi rezultat ca alegerea necondiţionată, dar schimbă metoda prin faptul că ia suveranitatea determinantă de la Dumnezeu şi o dă omului. Această concepţie presupune, de asemenea, că, între indivizi, există o diferenţă fundamentală, care determină alegerea lui Dumnezeu, îndepărtând astfel „caracterul gratuit” de la harul lui Dumnezeu şi opunându-se pasajelor biblice care învaţă că nu există nicio diferenţă între oameni.
3. Cuvântul tradus prin „precunoaştere” înseamnă mai mult decât previziune. Folosirea acestui termen în Biblie înseamnă mult mai mult decât o simplă prevedere a evenimentelor. Astfel, a treia problemă majoră a acestui punct de vedere este folosirea nebiblică a cuvintelor precunoaştere sau a precunoaşte.
Apostolul Petru foloseşte acest cuvânt în 2 Petru 3:17 pentru a vorbi despre o înţelegere mentală anterioară a evenimentelor. Acest pasaj se referă la faptul că un creştin cunoaşte că va exista o judecată viitoare şi tendinţe spre apostazie. Creştinul cunoaşte aceste lucruri pentru că ele sunt revelate de Dumnezeu. Scripturile îi avertizează pe oameni cu privire la aceste lucruri.
Putem obţine o înţelegere mai profundă cu privire la sensul cuvântuluiprecunoaştere dacă ne uităm la modul în care este el folosit pentru a susţine acţiunea lui Dumnezeu în cunoaşterea mai dinainte a lui Hristos. În 1 Petru 1:20, verbul este folosit la diateza pasivă, oglindind moartea lui Hristos pentru păcatele noastre. Versiunea King James traduce acest verset astfel: „Care a fost cu adevărat orânduit înainte de crearea lumii”.
Apostolul Petru foloseşte acelaşi cuvânt (în formă substantivală) în Fapte 2:23. El a predicat oamenilor din Ierusalim că Isus a fost dovedit de Dumnezeu înaintea lor, că a făcut minuni şi semne şi că a fost „dat în mâinile voastre după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege”. Moffatt traduce această expresie astfel: „conform scopului pe care Dumnezeu l-a predestinat în mod deliberat”. Versiunea Bibliei New English traduce versetul astfel „prin voia deliberată şi prin planul lui Dumnezeu”. Cuvântul kai ar putea fi înţeles ca o conjuncţie, ceea ce înseamnă că al doilea cuvânt este de fapt o apoziţie a primului: „după sfatul Său hotărât, da, chiar după precunoaşterea Sa”.
Prin urmare, dovezile sugerează că precunoaşterea se referă la faptul că Dumnezeu a favorizat un eveniment sau o persoană anume înainte ca acel eveniment să aibă loc în realitate sau înainte ca persoana cunoscută dinainte să ajungă la un anumit moment din istorie.
Arthur Pink, referindu-se la expresia „i-a cunoscut mai dinainte” din Romani 9:29, spune: Când este prezentat solemnul şi binecuvântatul subiect al Divinei hotărâri mai dinainte, când este propovăduită alegerea eternă a lui Dumnezeu a anumitor oameni pentru a fi asemenea chipului Fiului Său, Duşmanul trimite pe cineva care să susţină că alegerea este bazată pe cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, şi această „cunoştinţă mai dinainte” este interpretată a însemna că Dumnezeu a văzut mai dinainte că anumiţi oameni vor fi mai influenţabili decât alţii, că aceştia vor răspunde mai uşor la îndemnurile Duhului şi că, datorită faptului că Dumnezeu a ştiut că ei vor crede, ca urmare i-a predestinat la mântuire. Dar o asemenea afirmaţie este complet greşită. Ea repudiază adevărul depravării totale, pentru că susţine că există ceva bun în unii oameni. Îndepărtează independenţa lui Dumnezeu, pentru că face ca hotărârile Lui să se bazeze pe ceea ce El descoperă în creatură. Întoarce lucrurile complet, căci în a spune că Dumnezeu a văzut mai dinainte că anumiţi păcătoşi vor crede în Hristos şi, datorită acestui lucru, i-a predestinat mântuirii, se află chiar opusul adevărului. Scriptura afirmă că Dumnezeu, în înalta Sa suveranitate, a rânduit anumite persoane pentru a fi beneficiari ai favorurilor Sale care fac deosebire (Fapte 13:48), şi drept urmare El a hotărât să le acorde darul credinţei. Teologia falsă face cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu cu privire la credinţa noastră cauza alegerii pentru mântuire; pe când, alegerea pe care o face Dumnezeu este cauza, iar credinţa noastră în Hristos este efectul.
Expresia „a cunoaşte mai dinainte” nu este găsită în Vechiul Testament. Dar „a cunoaşte” apare frecvent. Când termenul este folosit cu privire la Dumnezeu, de multe ori semnifică a privi cu plăcere, adică denotă nu doar cunoaştere, ci şi afecţiune pentru obiectul în cauză. „Te cunosc pe nume!” (Exod 33:17). „V-aţi tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc” (Deuteronom 9:24). „Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam” (Ieremia 1:5). „Au pus împăraţi fără porunca Mea, şi căpetenii fără ştirea Mea” (Osea 8:4). „Eu v-am ales” (lit.: cunoscut) numai pe voi dintre toate familiile pământului” (Amos 3:2). În aceste pasaje „cunoscut” semnifică fie iubit, fie ales.
De asemenea, cuvântul „cunoaşte” este folosit frecvent în Noul Testament cu acelaşi sens ca în Vechiul Testament. „Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut” (Matei 7:23). „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine” (Ioan 10:14). „Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu” (1 Corinteni 8:3). „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19).
Scriptura niciodată nu vorbeşte de pocăinţă şi credinţă ca fiind dinainte cunoscute sau dinainte ştiute de Dumnezeu. Negreşit, El a ştiut din eternitate că anumite persoane se vor pocăi şi crede, totuşi acestea nu sunt lucrurile la care se referă Scriptura ca fiind obiectul „cunoştinţei mai dinainte a lui Dumnezeu”. Cuvântul se referă constant la persoanele cunoscute mai dinainte… „Cunoştinţa mai dinainte” nu este niciodată folosită în Scriptură cu referire la evenimente sau fapte; întotdeauna face referire la persoane. Despre persoane se spune că Dumnezeu „i-a cunoscut mai dinainte”, nu despre faptele acelor persoane.
Dumnezeu Şi-a propus să aleagă un anumit popor nu pentru ceva bun în ei sau de la ei, fie ceva actual, fie ceva văzut mai dinainte, ci numai datorită plăcerii Lui. De ce i-a ales pe cei pe care i-a ales, nu ştim, şi putem să spunem doar, „Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!” Adevărul clar din Romani 8:29 este că Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, a rânduit anumiţi păcătoşi şi i-a ales pentru mântuire (2 Tesaloniceni 2:13). Acest lucru este clar din cuvintele cu care se încheie versetul: „i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său etc. Dumnezeu nu i-a predestinat pe aceia pe care El îi cunoştea mai dinainte că erau „asemenea chipului Fiului Său, ci, din contră, pe aceia pe care El i-a „cunoscut mai dinainte i-a predestinat să fie asemenea”. Asemănarea lor cu Hristos nu este cauza, ci efectul cunoştinţei mai dinainte şi predestinării lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu a ales niciun păcătos pentru că a văzut mai dinainte faptul că acesta va crede în Isus, pentru simplul, dar suficientul motiv că niciun păcătos nu crede vreodată până nu îi dă Dumnezeu credinţă; la fel cum niciun om nu vede până când nu îi dă Dumnezeu vedere. Vederea este darul lui Dumnezeu, a vedea este consecinţa folosirii de către mine a darului Său. La fel credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 1:8,9), iar a crede este consecinţa folosirii de către mine a darului Său. Dacă ar fi fost adevărat că Dumnezeu a ales anumiţi oameni ca să fie mântuiţi pentru că la vremea potrivită ei vor crede, atunci a crede ar fi un act meritoriu, şi în acea circumstanţă păcătosul salvat ar avea o bază pentru „laudă de sine”, pe care Scriptura o neagă în mod absolut (Efeseni 2:9).
Pink încheie capitolul despre cunoaşterea mai dinainte a lui Dumnezeu din volumul Atributele lui Dumnezeu în felul următor: Dumnezeu nu numai că a ştiut sfârşitul încă de la început, ci l-a şi plănuit, aranjat, predestinat totul încă de la început. Şi, cum cauza provoacă efectul, la fel scopul lui Dumnezeu este fundamentul preştiinţei Sale. Dacă cititorul este un creştin adevărat, el este aşa pentru că Dumnezeu l-a ales în Hristos înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4), şi a ales nu pentru că El a văzut mai dinainte că tu vei crede, ci doar pentru că I-a făcut plăcere să aleagă: te-a ales în ciuda necredinţei tale fireşti. Aşa stând lucrurile, toată gloria şi slava aparţin numai Lui. Nu ai niciun temei pentru a-ţi asuma vreun credit. Tu ai „crezut prin har (Fapte 18:27), şi aceasta, pentru că însăşi alegerea ta a fost „prin har” (Romani 11:5).
Bibliografie
Aleşi de Dumnezeu, R.C. Sproul, Editura Imago Dei, Oradea 2010.
Prin harul și pentru slava Lui, Thomas J. Nettles, Editura Reformatio, Oradea, 2006.
Atributele lui Dumnezeu, Arthur W. Pink, traducerea numaiharul.org.
