1. Aici, în această lume, Hristos Se descoperă numai în parte şi neclar
Sufletul nu este acum capabil să primească descoperirea deplină şi perfect clară a lui Hristos. Aceasta este o bucurie rezervată pentru Rai. 1 Ioan 3:2 spune: „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este”. Ioan 17:24 spune: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu”. Numai atunci ucenicii lui Hristos vor fi perfecţi ca şi Hristos şi vor avea parte de o descoperire deplină a Lui, când Îl vor vedea aşa cum este. Numai atunci ei vor putea vedea slava Lui. Strălucirea şi lumina gloriei lui Hristos este atât de măreaţă, încât, dacă El ar lăsa aceste raze ale Lui să cadă peste oameni, i-ai orbi şi i-ar năuci, i-ar lăsa fără vedere. Ba mai mult, i-ar omorî.
Iată de ce este nevoie ca, din cauza slăbiciunilor lor, Hristos să păstreze asupra Feţei Lui un văl, atunci când Se descoperă lor. Ei nu ar putea acum suporta deplina descoperire a lui Hristos, şi de aceea El Se descoperă lor numai în parte. După cum spunea şi împărăteasa din Seba cu privire la înţelepciunea şi prosperitatea lui Solomon, în 1 Împăraţi 10:6-7: „Uimită, a zis împăratului: „Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta! Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima!”.
Tot aşa, ucenicii nu pot cuprinde nici măcar jumătate din ceea ce ei aud despre Hristos sau din ceea ce se poate cunoaşte despre trăsăturile Stăpânului lor în această lume! Nu a pătruns încă în inimile lor acum descoperirea acelor frumuseţi, glorii şi perfecţiuni ale Preaiubitului lor, care sunt ascunse în El! Nu doar dragostea lui Hristos, ci şi frumuseţea Lui depăşeşte cunoştinţa lor! Există astfel de dimensiuni ale slavei măreţe ale Persoanei lui Hristos care depăşesc la infinit capacitatea celor mai luminate minţi de a le percepe în întregime. Hristos Se descoperă cu adevărat celor care Îl iubesc, dar numai în parte, într-o mică parte. Imaginea Lui este încă fadă, fiind ascunsă într-o lumină obscură: „Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest «în parte» se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin” (1 Corinteni 13:9-12).
Noi, slujitorii, predicăm, dar numai în parte. Noi îţi putem spune numai o mică parte din ceea ce este în Hristos cu adevărat; şi atât noi cât şi tu cunoaştem în parte. Concepţiile noastre despre atributele lui Hristos şi modalitatea în care le prezentăm sunt acum copilăreşti; atunci, însă, va avea loc o descoperire perfectă a lui Hristos şi atunci toate imperfecţiunile cunoaşterii noastre vor fi îndepărtate. Acum poţi vedea pe Hristos, dar Îl vezi ca printr-o oglindă, în chip întunecos; după aceea, Îl vei vedea faţă în faţă. Într-adevăr, stă scris în 2 Corinteni 3:18: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi…” Există, comparativ vorbind, o descoperire deschisă a lui Hristos acum, în vremea Evangheliei faţă de vremea Legii; vălul simbolurilor care Îl ascundea în mare măsură pe Hristos de oameni este acum îndepărtat. Faţa noastră este acum descoperită de acel văl, dar faţa lui Hristos încă nu este complet descoperită. Încă între privirea noastră şi faţa lui Hristos există o oglindă (oglinda sacramentelor care, deşi ne ajută să Îl vedem, totuşi ne ţine departe încă de la descoperirea Lui deplină). Vedem, dar ca într-o oglindă, în chip întunecos; privirea noastră are nevoie acum de această oglindă ca să ne ajute în neputinţa noastră şi ca să ne facă în stare să vedem ceea ce se poate vedea. Va veni o vreme când nu vom mai avea nevoie de oglinda sacramentelor, căci atunci Îl vom vedea pe Hristos faţă în faţă şi Îl vom cunoaşte în Rai tot aşa cum noi suntem acum cunoscuţi de El!
2. Hristos Se descoperă acum gradual către cei care Îl cunosc
Hristos nu descoperă dintr-o dată şi pe deplin Persoana Sa şi dragostea Lui, ci face acest lucru în mod gradual; puţin acum şi puţin mai târziu, puţin în acest sacrament, şi puţin în altul. Acum El lasă să se coboare câteva raze liniştitoare ale Feţei Sale asupra sufletului; încetul cu încetul, nori se adună şi întunecă această lumină, aşternând întuneric asupra duhului. Uneori, Hristos dă la o parte perdeaua, priveşte către suflet şi trimite zâmbete graţioase; apoi încetul cu încetul, perdeaua este trasă şi faţa Lui este ascunsă. Apare acum, apoi dispare; Se descoperă odată şi se retrage apoi; şi astfel Îşi conduce copiii dintr-o descoperire a Sa în alta, până când îi aduce în final la descoperirea deplină a Sa în glorie!
3. Hristos Se descoperă în modul cel mai încântător celor care Îl iubesc, în special după o lungă absenţă. Când sufletul L-a căutat şi nu L-a găsit, rătăcind în sălbăticia lumii sub influenţa temerilor groaznice, a îndoielilor paralizante, a deznădejdilor jalnice, a întristărilor cufundătoare şi care cuceresc inima, după o noapte neagră de rătăcire adâncă, o, cât de dulce este răsăritul zilei! O, cât de mângâietoare sunt razele luminoase ale dimineţii, când El străluceşte asupra duhurilor întunecate, dispreţuite şi pline de amărăciune, făcându-le să ştie cu siguranţă că sunt preaiubite ale sufletului Său, că El nu le-a uitat, că nu le va uita, că are faţă de ele mai multă dragoste gingaşă decât are o mamă pentru pruncul ei! O, încântarea duhului! O, călătoriile sufletului care se trezeşte aici! O, cântările care sunt acum pe buzele lor! „Acesta este Preaiubitul nostru, L-am aşteptat! Acesta este Răscumpărătorul nostru drag, în El ne-am încrezut noi!”
Limba nu poate exprima încântarea, bucuria şi veselia inimii, care vine din descoperirea prezenţei şi a dragostei lui Hristos; bucuria răsplăţii, bucuria mirelui din ziua nunţii, veselia victoriei şi a înfrângerii serioase a vrăjmaşului, bucuria omului sărman care a găsit o mare comoară, şi încântarea supremă de a fi găsit în posesia celor mai dulci bucurii, niciuna nu merită să fie comparată cu bucuriile şi încântările inimii atunci când Hristos Se descoperă sufletului!
Când se descoperă Hristos celor care Îl iubesc?
1. Uneori Hristos Se descoperă repede, după o scurtă căutare
Unii proaspăt convertiţi au parte de descoperiri timpurii ale lui Hristos şi ale dragostei Lui; ei sunt abătuţi pentru scurtă vreme, iar Hristos vine curând la ei şi îi ridică. Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia. Ei au duhul robiei, care îi trezeşte la frică; apoi curând Duhul înfierii îi vizitează cu blândeţe şi le face descoperită relaţia lor cu Tatăl, le descoperă dragostea Mântuitorului lor şi aşterne asupra inimilor lor simţământul dragostei Lui.
2. Alteori, trece mai multă vreme până când Hristos Se descoperă
Hristos îi aşteaptă îndelung ca să Îşi arate bunătatea faţă de ei, şi adesea El îi face să aştepte îndelung până când să le descopere îndelunga Lui răbdare; da, uneori, cei care sunt primii în căutarea lor nu sunt şi cei care găsesc primii ceea ce caută. Hristos îi lasă pe unii să aştepte timp îndelungat pentru a le testa credinţa şi răbdarea, dragostea şi ascultarea, astfel încât să îi pregătească pentru mai mult decât mângâierile şi bucuriile obişnuite pe care El intenţionează să le ofere în descoperirea Lui către ei.
3. Uneori Hristos Se descoperă dintr–o dată celor care Îl iubesc, după cum scrie în Cântarea Cântărilor 6:12: „Dar fără să bag de seamă, dorinţa mea m-a dus la carele poporului unui om ales!” Înainte ca ei să fie conştienţi, Domnul Isus vine la ei în carele mântuirii, cu o astfel de slavă şi strălucire, încât îi uimeşte.
Unii creştini care iubesc cu adevărat pe Hristos L-au căutat în acest sacrament şi nu L-au găsit; L-au căutat apoi într-un alt sacrament, şi nu L-au găsit nici acolo. Au căutat, au aşteptat şi au nădăjduit că, la un anume moment, Hristos Se va arăta, şi totuşi, El a rămas ascuns faţă de ei; şi ei au rămas dezamăgiţi. Aceasta a fost întristarea lor, s-au plâns înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta, şi au fost sub asaltul temerilor că nu Îl vor vedea niciodată, că nu vor ajunge să Îl întâlnească vreodată. Ca urmare, duhurile lor au fost aproape să cadă şi să se sfârşească, şi, în descurajare, ei au ajuns gata să spună sau să gândească pentru că întreaga lor trudă este în van; şi totuşi ei au fost decişi să Îl caute pe Hristos până când vor muri. Şi, chiar dacă El i-ar ucide, îşi vor pune credinţa în El. Dar iată că, dintr-o dată, când se aşteptau cel mai puţin, când erau gata să îşi piardă şi ultima lor speranţă, atunci L-au întâlnit pe Hristos şi L-au găsit, pe El, pe care sufletul lor Îl iubeşte! Dintr-o dată, perdeaua templului a fost ruptă, şi ei au văzut pe Preaiubitul lor în Sfânta Sfintelor! Într-o clipă, norii au fugit, întunericul lor a dispărut, şi lumina a strălucit! Vântul rece, din nord, aducător de necazuri, a încetat să mai bată, şi adierile blânde şi calde din sud au început să îi mângâie. Prin aceasta vreau să spun că ei au fost sub astfel de străluciri şi adieri ale Duhului, încât ei au simţit prezenţa lui Hristos, şi un sentiment dulce al dragostei Lui le-a umplut inimile cu o bucurie care le-a încântat sufletele!
4. Hristos Se descoperă la momentul potrivit celor care Îl iubesc
Chiar dacă El nu Se descoperă întotdeauna atunci când ei doresc mai mult, totuşi El Se descoperă când ei au cea mai mare nevoie de El; şi au cel mai mult nevoie de El când ei sunt cel mai jos, când sunt cel mai descurajaţi în duhurile lor, cei mai săraci în ochii lor, ca şi cei mai de jos în starea lor, pe când trec prin suferinţă şi necaz. Umilinţa şi răbdarea în suferinţă pregătesc calea pentru experimentarea arătării lui Hristos. De multe ori, Hristos Îşi rezervă încurajările pentru sufletele leşinate şi consolările cele mai dulci în descoperirile dragostei Sale pentru cei aflaţi în vremurile de cea mai mare suferinţă; în special când vremurile de necazuri sunt pentru Numele Lui, tocmai atunci El este prezent într-un mod atât de îndurător. Ioan a avut viziuni şi revelaţii ale lui Hristos, tocmai atunci când fusese exilat pe insula Patmos pentru Numele lui Hristos. Şi când toţi oamenii l-au părăsit pe Pavel, atunci Domnul a venit la el, a stat lângă el şi l-a întărit!
Thomas Vincent a fost un slujitor puritan şi autorul câtorva lucrări creştine de o rară profunzime. El s-a născut la Hertford, în Marea Britanie, fiind a doilea fiu în familia sa. Thomas a urmat pe rând şcolile protestante de la Westminster şi Felsted, apoi a mers la Oxford, unde a fost ucenicul lui John Owen, fapt care, spun specialiştii în puritanism, şi-a pus amprenta destul de clar în scrierile lui Vincent. Thomas Vincent a beneficiat apoi de calitatea de slujitor în lucrarea cu copiii la academia nonconformistului Thomas Doolittle, în Islington, Anglia. Caracterul de slujitor al lui Vincent a fost demonstrat pe deplin când, în decursul perioadei de după marea plagă din Londra (1665), el a rămas în oraş, unde a ajutat pe cei abandonaţi şi bolnavi din Londra. Din cauza lipsei slujitorilor din Londra în acea perioadă, Thomas Vincent a fost solicitat să predice unui număr mare de persoane, în bună măsură oameni săraci, fiind la rândul lui binecuvântat de această slujire, care l-a pregătit pentru munca pastorală de peste 20 ani care a urmat. Thomas Vincent a fost un om al Scripturii, cei care au studiat în detaliu viaţa şi lucrarea lui afirmând că ar exista dovezi asupra faptului că el ar fi memorat în întregime cartea Psalmilor şi întreg Noul Testament.
(Fragment din volumul Adevărata dragoste pentru Hristos, Thomas Vincent. Traducerea Ninel Lazăr, Societatea Misionară Coresi.)
