Mai întâi, pentru că cea mai mare povară a vieţii îţi este luată de pe umeri. Şi atunci, în lupta vieţii, eşti mai puţin împovărat decât sunt oamenii de obicei. În adevăr, povara de căpetenie a vieţii este păcatul, este cugetul încărcat cu vina de a fi călcat Legea lui Dumnezeu, este simţământul că nu toate sunt în rânduială. Toate acestea îţi sunt luate. Cine este „om în Hristos”, şi-a mărturisit Domnului păcatele; iar aceluia care-şi mărturiseşte păcatele şi se lasă de ele, i se făgăduieşte iertare şi har. „Omul în Hristos” a privit la Isus, marele purtător al păcatelor noastre, şi a văzut că păcatele noastre au fost puse asupra Lui, care a luat locul nostru, şi au fost astfel înlăturate. Iar acum, când prin credinţă este socotit neprihănit, are pace cu Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul său. Povara cea mare este luată. Cine se gândeşte cu seriozitate la viaţa sa din trecut, trebuie să se teamă şi să tremure, până când priveşte spre Cel Răstignit, care a ispăşit păcatele, şi până când, prin mărturia dată de Duhul Sfânt, este încredinţat că, prin moartea Fiului lui Dumnezeu, păcatele îi sunt iertate şi vina îi este ştearsă. Atunci dispare groaza cugetului trezit; povara îngrozitoare a sufletului este ridicată şi aşa ajungi un alt om, un om care are marele, nepreţuitul dar, şi anume certitudinea că oricâte alte poveri ar avea de purtat, de cea mai mare, care este povara păcatelor, a scăpat pentru totdeauna.
Mai departe, „omul în Hristos” are şi marele avantaj că este în deplină siguranţă şi în privinţa celor mai însemnate afaceri ale sale. El intră în comerţ ştiind că toată averea lui este în joc şi că printr-o nefericită întorsătură a lucrurilor ar putea s-o piardă; însă cel mai bun capital al lui este pus la un loc sigur, pentru totdeauna. S-ar putea ca săptămână după săptămână toate să-i meargă de-a-ndoaselea; el este însă ca şi „Credinţă Mică”, despre care John Bunyan spune că hoţii i-au furat toţi banii, dar pietrele lui scumpe nu le-au putut găsi, fiindcă erau bine ascunse, acolo unde nimeni nu poate să ajungă. Creştinul gândeşte deci aşa: „pot să pierd tot ce am ca bunuri pământeşti, nu voi pierde însă niciodată pe Dumnezeul meu şi, dacă am pe Dumnezeu, pot să iau asupra-mi o mare de necazuri”.
Am auzit de cineva care, având o sumă însemnată de bani, mergea pe stradă cu cea mai mare grijă. Oprindu-se însă la o prăvălie, la geam, ca să se uite, a venit un hoţ şi i-a furat batista; puţin i-a păsat însă de această batistă, pentru că banii îi erau în buzunar, puşi sub batistă. „Bine că n-am pierdut banii; de batistă puţin îmi pasă!”, a spus el bucuros. Faţă de bucuria că banii i-au rămas în buzunar, pierderea batistei era puţin lucru. Tot aşa este şi „omul în Hristos”: faţă de comoara mântuirii lui, pe care o ştie bine păzită în mâna Mântuitorului său, el socoteşte toate bunurile pământeşti ca ceva foarte neînsemnat. Durerea lui pentru pierderile pământeşti este înghiţită de bucuria că interesele lui veşnice sunt pe deplin asigurate. (…)
Un „om în Hristos” are apoi marea favoare de a sta sub aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu. El şi fraţii lui sunt asemenea unei oştiri care trece în marş printr-o ţară străină, o oştire care are cu sine destul provizii. Unele armate au fost bătute fiindcă au înaintat prea mult şi n-au fost aprovizionate la timp cu tot ce trebuie la război. Creştinul însă ştie că stă scris: „Dumnezeul meu va îngriji de toate trebuinţele voastre, după bogăţiile Sale, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19).
Încredinţarea lui nezguduită este că acela care se încrede în Domnul nu va duce lipsă de nici un bine şi, slobod de grijile chinuitoare, are în piept un izvor de mulţumire. Afară de aceasta, el stă, cum s-ar zice, în necurată legătură cu cartierul general, în care se păstrează proviziile lui. Rugăciunea este telegraful lui spre cer şi poate să ia pentru el însuşi făgăduinţa: „Înainte de a Mă chema, Eu le voi răspunde; înainte de a isprăvi vorba, îi voi asculta” (Isaia 65:24).
Un „om în Hristos” este şi un om superior în multe privinţe. Lumea nu poate nici să-l înţeleagă, nici să-l biruiască. El trăieşte în lume, dar este mai presus de lume; el se strecoară prin ea, e drept, nu fără necazuri, dar fără căderi, după cum acelaşi Domn a spus: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33). Chiar dacă n-aş umbla după o viaţă nemuritoare, ci aş aştepta să mor ca un câine, tot aş dori să fiu creştin. Dacă n-ar fi o viaţă dincolo, dacă n-ar fi nici cer, nici iad, şi dacă n-aş avea a face decât cu durerile, luptele şi greutăţile acestei vieţi pieritoare, tot Te-aş ruga pe Tine, Doamne Isuse, să mă înscrii şi pe mine sub steagul Tău, căci Tu dăruieşti pace şi odihnă tuturor celor ce vin sub domnia şi autoritatea Ta.
(Fragmente din volumul lui Charles H. Spurgeon – A Good Start. A Book for Young Men and Young Women.Volumul a fost tradus în limba română de Teodor Popescu, având titlul Fiţi tari în Domnul. O carte pentru toţi, îndeosebi pentru tineret,şi a apărut la Tipografia Cartea de Aur, fiind republicat de Editura Stephanus.)
