Opinia conform căreia fiecare persoană convertită la Hristos are nevoie de încă un botez cu Duhul Sfânt, sau de „a doua binecuvântare”, nu a fost altceva decât o învăţătură periferică printre creştinii evanghelici timp de peste două secole. Însă în anii trecuţi, ea a devenit punctul principal al mişcării carismatice mondiale şi a început să penetreze chiar şi cercurile conservatoare şi reformate.
Majoritatea autorilor carismatici vorbesc cu dispreţ despre evanghelicii „tradiţionali”, pe care îi consideră creştini de rangul trei, ce resping cu mândrie să primească plinătatea Duhului şi darul limbilor. Ei vorbesc despre „tradiţionalişti înguşti la minte”.
Dar de unde îşi împrumută ideile învăţătorii carismatici şi cei ce împărtăşesc punctul lor de vedere despre botezul cu Duhul Sfânt? Răspunsul, în mod regretabil, este acesta: de la oamenii care abordează Biblia într-un mod superficial şi neglijent, ignorând practic regulile de interpretare proprii Bibliei.
Promotorii botezului cu Duhul Sfânt după convertire scot totdeauna pasajele din contextul lor şi nu acordă atenţie faptului că majoritatea covârşitoare a pasajelor Bibliei referitoare la acelaşi subiect contrazic interpretările lor. Aceasta a fost observaţia unui învăţător faimos al Bibliei, William Biederwolf, care în anul 1913 a protestat faţă de numeroasele afirmaţii contradictorii despre Duhul Sfânt, ce au fost făcute de câţiva învăţători din generaţia lui. El a observat că aceste afirmaţii, deşi doctrinare, au fost rar susţinute cu pasaje biblice, şi când era totuşi cazul, o privire asupra textului indica imediat că acestea nu confirmau pretenţiile predicatorilor.
Dr. Biederwolf s-a apucat să adune toate referinţele din Scriptură legate de diferitele aspecte ale lucrării Duhului şi a publicat o carte care astăzi este considerată clasică (A help to the study of the Holy Spirit). Ideea că creştinii au nevoie de un botez cu Duhul Sfânt după şi ca adaos la convertire nu este, pur şi simplu, îngăduită de Biblie. (…)
Înainte de a studia pasajele care ne spun când este botezat credinciosul cu Duhul Sfânt, se impune să amintim câte ceva despre importanţa acestui subiect. Ideea că există un botez cu Duhul Sfânt după convertire i-a făcut pe mulţi creştini să plutească în lumea fantastică a experienţelor emoţionale, a revelaţiilor închipuite şi chiar a iluziei sfinţeniei perfecte. Mulţi alţii au fost cuprinşi de dureri de cap şi confuzie pentru că nu au putut să obţină „botezul” pe care îl căutau.
Totuşi, în fiecare zi, în adunările carismatice mari şi mici, oamenii sunt îndemnaţi să caute această binecuvântare. Într-un mediu încordat, mânaţi de rugăciunile şi apelurile altora, ei primesc punerea mâinilor şi sunt învăţaţi cum să scoată sunete care vor „declanşa” vorbirea lor în limbi.
Unii sunt atât de nerăbdători să primească „botezul” încât priorităţile lor se schimbă cu totul. În loc să dorească să slujească şi să fie pe placul Domnului prin mărturia şi sfinţenia lor crescândă, obiectivul lor suprem devine obţinerea unei senzaţii de efect a Duhului în viaţa lor. Ei ascultă şi citesc laudele necontenite ale oamenilor „umpluţi cu Duhul” şi relatările despre faptele pe care pretind că le fac, devenind convinşi că creştinismul autentic este o chestiune a simţirilor extatice şi chiar a primirii revelaţiilor personale şi puterilor misterioase.
În mediul actual al confuziei spirituale este esenţial să realizăm că singurul botez cu Duhul Sfânt menţionat în Biblie este actul plin de har al Duhului când acesta vine să locuiască înăuntrul credinciosului în clipa convertirii sale. Din moment ce este înăuntrul sufletului, noi avem parte de El şi Îl avem pe de-a-ntregul. Desigur, ne dorim o experienţă tot mai bogată a puterii şi a iluminării Lui, dar nu trebuie să căutăm niciodată un botez în plus, adiţional. Nu trebuie să tânjim după experienţe extatice, interesante, mistice, de parcă o mare „parte” a Duhului ne-ar fi scăpat în momentul în care El a intrat în viaţa noastră în clipa convertirii.
Datoria noastră, din momentul în care ne-am convertit, este să colaborăm îndată cu Duhul, să umblăm prin puterea Lui şi să experimentăm ajutorul Lui. Cu cât vom umbla mai mult în Duhul, cu atât vom gusta şi cunoaşte mai mult puterea şi binecuvântarea Lui. În lumina afirmaţiilor care se fac pentru susţinerea ideii unui botez adiţional cu Duhul după convertire, poate fi oare dovedit că convertirea include o intrare deplină a Duhului în viaţa credinciosului? Este acest subiect unul care poate fi disputat deoarece Scriptura este neclară? Adevărul este că Biblia vorbeşte fără echivoc despre acest subiect. Avem la dispoziţie o gamă largă de pasaje care dovedesc întru totul şi în mod repetat că Duhul Sfânt vine în mod personal să locuiască în fiecare copil al lui Dumnezeu în clipa convertirii, şi nu în etape. Iată „pasajele doveditoare” care întăresc, dincolo de orice îndoială, învăţătura tradiţională reformată.
Primul este Faptele Apostolilor 2:38, unde Petru spune: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”
În acest text se arată clar că experienţa pocăinţei şi a venirii la Hristos este legată întru totul de primirea darului Duhului Sfânt. Promisiunea simplă a lui Dumnezeu este că Duhul Sfânt va veni în mod sigur peste oameni când se pocăiesc.
Acesta pare să fie un pasaj doveditor incontestabil, dar cei ce doresc să facă deosebire între lucrarea Duhului Sfânt la convertire şi un botez ulterior, susţin că Petru nu se referă la botezul cu Duhul Sfânt, ci doar la un dar iniţial al Duhului. Ei sunt de acord că Duhul Sfânt este implicat în convertire, dar tot ei spun că aceasta este ceva ce Duhul face de unul singur, în timp ce Hristos a promis că El personal va boteza poporul Său cu Duhul Sfânt.
Susţinând această distincţie neobişnuită, ei fac în mod ingenios două botezuri dintr-unul. Astfel, conform acestor învăţători, rămâne o altă binecuvântare de experimentat după convertire. (Dr. Martin Lloyd-Jones, deşi nu era carismatic în sensul strict al cuvântului, a susţinut această idee în ultimii ani ai slujirii sale.)
Totuşi, Petru descalifică această interpretare mai degrabă exagerat de subtilă, spunându-ne că darul Duhului despre care vorbeşte el este identic cu botezul Duhului pe care Domnul Isus l-a promis. El spune: „Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori ai Lui. Şi acum, o dată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Faptele Apostolilor 2:32-33).
Cu alte cuvinte, darul Duhului turnat în ziua Cincizecimii (şi promis ulterior tuturor credincioşilor la convertire) nu a fost altceva decât darul Duhului Sfânt aşa cum a fost promis de Hristos. Drept urmare, nu poate exista un alt botez după acesta.
Petru spune că acest botez va veni la „fiecare” convertit şi va continua să se întâmple de-a lungul istoriei neîntrerupte a Bisericii, „căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Faptele Apostolilor 2:39). Oriunde se predică Evanghelia, printre naţiuni şi la toate generaţiile următoare, darul Duhului Sfânt va fi dat păcătoşilor în momentul pocăinţei lor, când se vor pocăi şi vor fi mântuiţi.
Care a fost rezultatul venirii Duhului Sfânt la cei ce s-au convertit în ziua Cincizecimii? Au vorbit ei în limbi? Au făcut minuni vindecătoare? În ce priveşte majoritatea convertiţilor, răspunsul este nu. Când oamenii ajung să fie influenţaţi de învăţături carismatice ei presupun îndată că darul limbilor, proorocia şi vindecarea au fost împărţite tuturor celor 3.000 de convertiţi în ziua Cincizecimii. Dar, deşi există o descriere detaliată a noului stil de viaţă şi a modului de comportare al acestor convertiţi, nu există nicio referinţă la faptul că credincioşii obişnuiţi au manifestat asemenea daruri.
Impresia cea mai răspândită printre credincioşii carismatici nu este în acord, pur şi simplu, cu datele din Noul Testament. În cel mai bun caz, doar despre cei 120 de ucenici iniţiali se afirmă că au vorbit în limbi străine pe care nu le învăţaseră niciodată. (Nu se menţionează niciunde că cei 3.000 ar fi făcut la fel, nici despre numărul vast al celor convertiţi ulterior.) Iar Luca spune că numai membrii cetei de apostoli au făcut minuni şi vindecări.
Convertiţii din ziua Cincizecimii au primit Duhul în mod personal şi individual în momentul convertirii, iar rezultatul a fost că „ei stăruiau în învăţătura apostolilor” şi aşa mai departe. Ei s-au dedicat Cuvântului lui Dumnezeu, au dezvoltat o legătură spirituală strânsă cu ceilalţi convertiţi, au descoperit cum să se roage şi să se închine cu adevărat şi erau plini de frică şi uimire – pentru că lucrurile spirituale deveniseră atât de reale pentru ei. Aceste efecte sunt menţionate în Faptele Apostolilor 2:42-47 împreună cu o descriere a unităţii lor sufleteşti, a dăruirii sacrificiale a bunurilor lor şi râvna lor mare împreună cu sinceritatea inimii. Acestea au fost rezultatele intrării Duhului în viaţa lor în momentul pocăinţei – nu vorbirea în limbi sau facerea de minuni.
Desigur, turnarea Duhului peste noua biserică creştină în ziua Cincizecimii a avut şi o dimensiune publică. Cu ocazia inaugurării Bisericii, Duhul a venit peste anumiţi ucenici aleşi, făcându-i capabil să vorbească în limbi străine, declarând lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Totuşi, în cazul mulţimii vaste a noilor convertiţi, botezul Duhului nu a rezultat în semne şi minuni exterioare, ci în transformarea lor personală, când inimile lor s-au schimbat ca să-L iubească şi să-L slujească pe Domnul. Astfel turnarea Duhului a avut o dimensiune publică, pentru a marca înfiinţarea Bisericii, dar, în primul rând, a avut o dimensiune personală, individuală în inima fiecărui convertit, iar acesta este aspectul botezului Duhului care continuă până la sfârşitul vremurilor.
(Fragmente din volumul Un singur botez al Duhului Sfânt, Peter Masters, Editura Multimedia, Arad, 2004.)