Diavolul a făcut multe falsuri ale convertirii şi pe unul îl înşală cu ceva, iar pe altul, cu altceva. Are o asemenea măiestrie şi abilitate în meşteşugul acesta de a înşela, încât, dacă ar fi posibil, i-ar înşela şi pe cei aleşi. Aşadar, ca să înlătur greşeala nimicitoare a unora care cred că sunt convertiţi în timp ce nu sunt şi, de asemenea, ca să îndepărtez neliniştile şi temerile altora care cred că nu sunt convertiţi în timp ce ei sunt, vă voi arăta natura convertirii, atât ceea ce este aceasta, cât şi ce nu este. Vom începe cu aspectul negativ.
Convertirea nu înseamnă să adopţi mărturisirea de credinţă a creştinismului. Creştinismul este mai mult decât un nume. Pavel zice că acesta nu stă în cuvinte, ci în putere (1 Corinteni 4:20). Dacă a înceta să fii iudeu sau păgân şi a adopta confesiunea creştină ar fi însemnat adevărata convertire – după cum cred unii că asta-i tot ce ar fi trebuit să se înţeleagă – cine ar fi fost creştini mai buni decât cei din Sardes şi Laodicea? Toţi aceştia erau de confesiune creştini şi nu aveau decât numele că trăiesc; însă, deoarece aveau doar un nume, erau osândiţi de Hristos şi ameninţaţi că nu vor fi primiţi (Apocalipsa 3:14-16). Oare nu sunt mulţi cei care rostesc numele Domnului Isus şi nu se depărtează de fărădelege (2 Timotei 2:19) şi care se laudă că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele îl tăgăduiesc? (Tit 1:16). Îi va primi Dumnezeu pe aceştia ca adevăraţi convertiţi? Cum! Convertiţi de la păcat, în timp ce ei încă trăiesc în păcat? E o contradicţie vizibilă. Sigur că, dacă lampa confesiunii ar îndeplini scopul acesta, fecioarele neînţelepte nu ar fi fost lăsate niciodată afară (Matei 25:12). Întâlnim nu numai creştini cu numele, ci şi predicatori ai lui Hristos şi făcători de minuni care sunt respinşi pentru că lucrează fărădelege (Matei 7:22-23).
Convertirea nu înseamnă să adopţi emblema lui Hristos prin botez. Anania şi Safira şi Simon Magul au fost botezaţi la fel ca toţi ceilalţi. Cât de mulţi greşesc în punctul acesta amăgindu-se şi amăgind, închipuindu-şi că harul este numaidecât legat de administrarea externă a botezului, aşa încât fiecare persoană botezată este regenerată, nu doar sacramental, ci şi în realitate. De aici, oamenii îşi imaginează că, deoarece au fost regeneraţi când au fost botezaţi, nu au nevoie de nicio altă lucrare. Dar dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci toţi cei care au fost botezaţi trebuie neapărat să fie mântuiţi, deoarece făgăduinţa iertării şi a salvării este făcută convertirii şi regenerării (Faptele Apostolilor 3:19; Matei 19:28). Şi, într-adevăr, în cazul în care convertirea şi botezul sunt acelaşi lucru, atunci oamenii ar face bine să aibă cu ei doar un simplu certificat al botezului lor când vor muri, şi la vederea acestuia, fără îndoială că ar fi primiţi în cer.
Pe scurt, dacă regenerarea sau convertirea n-ar însemna nimic mai mult decât a fi botezat, atunci aceasta ar contrazice direct pasajul din Matei 7:13-14, la fel ca multe altele. Dacă acest lucru este adevărat, nu vom mai spune: „Strâmtă este poarta, îngustă este calea”, pentru că dacă toţi cei botezaţi sunt mântuiţi, uşa este nespus de largă, şi astfel vom spune: „Largă este poarta şi lată este calea care duce la viaţă.” (…) Nu vom mai spune că, din mulţimea celor care sunt chemaţi, doar „puţini sunt aleşi” (Matei 22:14), şi că, până şi dintre israeliţii credincioşi, doar o rămăşiţă va fi mântuită (Romani 9:27). Dacă această doctrină este adevărată, nu vom mai spune împreună cu ucenicii: „Cine poate atunci să fie mântuit?”, ci mai degrabă: „Cine nu va putea să fie mântuit?”. În acest caz, dacă un om este botezat, deşi este curvar, sau lacom de bani, sau defăimător, sau beţiv, totuşi va moşteni împărăţia lui Dumnezeu! (1 Corinteni 5:11 şi 6:9,10).
Dar unii vor răspunde: „Astfel de oameni, cu toate că au primit har regenerator prin botez, au căzut din nou şi trebuie să fie din nou înnoiţi, căci altfel nu pot fi mântuiţi.”
Răspunsul meu este acesta: 1. Există o legătură infailibilă între regenerare şi mântuire, după cum am arătat deja. 2. Apoi, omul trebuie să fie născut din nou încă o dată, ceea ce este o absurditate. Ne-am putea aştepta la fel de bine ca oamenii să fie născuţi de două ori în trup dacă ar fi posibil să se nască de două ori în har! 3. Şi, lucrul cel mai important care încuviinţează ceea ce susţin, este că indiferent de ce ar primi oamenii sau ar pretinde că primesc prin botez, dacă mai târziu dau dovadă că sunt total neştiutori, profani, formalişti, lipsiţi de puterea evlaviei, atunci ei „trebuie să se nască din nou” (Ioan 3:7), sau dacă nu, trebuie să fie alungaţi din împărăţia lui Dumnezeu. Aşa că trebuie să aibă ceva mai mult pentru a-şi susţine cauza decât regenerarea lor prin botez.
Ei bine, toţi suntem de acord că indiferent de ceea ce primesc oamenii prin botez, dacă ei nu sunt în mod evident sfinţiţi, atunci trebuie să fie reînnoiţi printr-o schimbare puternică şi deplină, sau altfel nu vor putea scăpa de pedeapsa iadului. „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Fie e vorba de botezul vostru sau de orice altceva pretindeţi, vă spun din partea Dumnezeului celui viu că dacă vreunul dintre voi este o persoană care nu se roagă, sau batjocoritoare, ori căreia îi place tovărăşia rea (Proverbele 13:20), într-un cuvânt, dacă tu nu eşti un creştin sfânt, riguros şi nu te lepezi de tine însuţi, nu eşti mântuit (Evrei 12:14; Matei 15:14).
Convertirea nu constă în neprihănirea morală. Aceasta nu întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor şi de aceea nu ne poate duce în împărăţia lui Dumnezeu (Matei 5:20). Pavel, pe când era neconvertit, a ajuns să fie fără prihană în neprihănirea pe care o dă Legea (Filipeni 3:6). Fariseul poate spune: „Eu nu sunt hrăpăreţ, nedrept, preacurvar” etc. (Luca 18:11). Trebuie să ai de arătat ceva mai mult decât atât, căci dacă nu, oricum te-ai justifica, Dumnezeu te va osândi. Eu nu condamn moralitatea, dar vă avertizez să nu vă încredeţi în ea. Evlavia include moralitatea, după cum creştinismul include omenia, şi după cum harul include raţiunea; însă nu trebuie să le separăm.
Convertirea nu stă într-o conformare exterioară la legile evlaviei. E clar că oamenii pot avea o formă de evlavie, dar fără putere (2 Timotei 3:5). Oamenii se pot face rugăciuni lungi (Matei 23:14), pot posti des (Luca 18:12), pot asculta cu plăcere (Marcu 6:20) şi pot fi foarte înaintaţi în slujirea lui Dumnezeu, deşi aceasta e scumpă şi-i costă mult (Isaia 1:11), şi totuşi să fie străini de convertire. Trebuie să aibă ceva mai mult decât faptul că merg la biserică, că fac milostenie şi că se roagă pentru a dovedi că sunt cu adevărat convertiţi. Nu există nicio slujbă vizibilă pe care un ipocrit să nu o poată face, el îşi poate împărţi chiar şi întreaga avere pentru hrana săracilor şi îşi poate da trupul să fie ars (1 Corinteni 13:3).
Convertirea nu înseamnă doar legarea depravării cu lanţuri, prin educaţie, legi omeneşti sau prin forţa suferinţei. E ceva prea uşor şi prea des întâlnit să iei educaţia drept har; dar dacă acest lucru ar fi fost de ajuns, cine ar putea fi un om mai bun decât Ioas? Pe când trăia Iehoiada, unchiul lui, el era foarte înaintat în slujba lui Dumnezeu şia fost chemat să dreagă casa Domnului (2 Împăraţi 12:2,7). Însă aici, în tot acest timp, el nu a dat dovadă decât de o bună educaţie, pentru că atunci când bunul său tutore a fost luat, el dovedeşte că nu a fost decât un lup legat cu lanţuri, şi cade în idolatrie.
Pe scurt, convertirea nu constă în iluminare, în convingere, într-o schimbare superficială sau o reformă parţială. Un apostat poate fi un om luminat (Evrei 6:4), un Felix tremură din pricina convingerii de păcat (Fapte 24:25) şi un Irod poate face multe lucruri (Marcu 6:20). Una e ca păcatul să fie speriat doar de convingere, şi este cu totul altceva ca el să fie răstignit prin harul ce converteşte.
Mulţi cred că sunt în regulă deoarece conştiinţa le-a fost tulburată de păcatelor lor, încurcând într-un mod jalnic convingerea cu convertirea. Cu acestea, Cain ar fi putut trece drept un convertit, care a străbătut lumea în lung şi-n lat ca un nebun, sub presiunea unei conştiinţe vinovate, până ce a înăbuşit-o cu afaceri şi clădiri. Alţii cred că, întrucât şi-au părăsit căile desfrânate şi au renunţat la tovărăşia rea sau la o anumită poftă, şi au fost aduşi la sobrietate şi civilizaţie, acum sunt oameni cu adevărat convertiţi. Ei uită că este o diferenţă imensă între a fi sfinţit şi a fi civilizat. Uită că mulţi caută să intre în împărăţia cerurilor şi nu sunt departe de ea; ajung foarte aproape de creştinism, şi totuşi, la sfârşit, nu intră. Când conştiinţa ţine biciul deasupra lor, atunci mulţi se vor ruga, vor asculta, vor citi şi se vor abţine de la păcatele îndrăgite; dar imediat ce leul adoarme, ei se întorc la păcatele lor. Cine era mai religios ca evreii, atunci când mâna lui Dumnezeu era peste ei? Cu toate acestea, de îndată ce suferinţa lua sfârşit, Îl uitau pe Dumnezeu. Poate că ai lepădat un păcat chinuitor şi ai scăpat de depravarea grosolană a lumii şi cu toate acestea, nu ţi-ai schimbat firea pământească. (…)
Aşadar ascultaţi, o, păcătoşilor, ascultaţi dacă vreţi să trăiţi. De ce să vă înşelaţi singuri de bunăvoie, sau să vă clădiţi speranţele pe nisip? Ştiu că cel ce vrea să vă smulgă speranţele are de îndeplinit o misiune grea. Nu pot fi decât neplăcut pentru voi şi, într-adevăr, nu e plăcut nici pentru mine. Mă apuc de aceasta ca un chirurg care este gata să taie un mădular cangrenat al unui prieten iubit, lucru pe care-l face din necesitate, deşi cu o inimă plină de durere. Înţelegeţi-mă, preaiubiţilor, nu vreau decât să dărâm casa dărăpănată, care altfel s-ar prăbuşi cu repeziciune şi v-ar îngropa în ruine, ca să pot zidi una frumoasă, trainică şi statornică, care să dureze veşnic.
Aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită (Proverbele 11:7). Şi nu ai vrea mai degrabă, o, păcătosule, să laşi Cuvântul să te convingă acum, la vreme potrivită, şi să dai drumul speranţelor tale false şi înşelătoare, decât să laşi ca moartea să-ţi deschidă ochii prea târziu şi să te trezeşti în iad înainte de a-ţi da seama? Aş fi un păstor fals şi neloial dacă nu v-aş spune că aceia dintre voi care nu v-aţi clădit speranţele pe o temelie mai bună decât lucrurile menţionate mai sus, sunteţi încă în păcatele voastre. Lăsaţi conştiinţa să vorbească. Ce aduceţi în apărarea voastră? Faptul că purtaţi uniforma lui Hristos; că-l purtaţi numele; că sunteţi membri ai bisericii vizibile; că aveţi cunoştinţe referitoare la religie, că sunteţi civilizaţi, îndepliniţi practici religioase, că sunteţi cinstiţi în afacerile voastre, că păcatele voastre v-au tulburat conştiinţele? Vă spun din partea Domnului: aceste argumente nu vor fi acceptate niciodată la judecata lui Dumnezeu. Toate acestea, deşi sunt bune în sine, nu vor dovedi că sunteţi convertiţi şi astfel, nu vor fi de ajuns pentru mântuirea voastră. Oh, gândiţi-vă la aceasta şi hotărâţi-vă să vă întoarceţi degrabă şi în întregime. Cercetaţi-vă inimile şi nu vă odihniţi până când Dumnezeu nu va face o lucrare deplină în voi; pentru că voi trebuie să fiţi altfel de oameni, căci dacă nu, sunteţi pierduţi.
Dar dacă aceste persoane nu ajung la convertire, ce să mai spun despre cel profan? (…) Dacă există un astfel de cititor sau unul care aude cuvintele acestea, trebuie să ştie din partea Domnului care l-a creat că el este departe de împărăţia lui Dumnezeu. (…) Ce se va alege din tine, o, tu, om nenorocit, căci conştiinţa îţi spune că eşti mincinos în afacerea ta şi nu-ţi ţii cuvântul? Dacă oamenii pot fi luminaţi şi aduşi în punctul în care să împlinească la exterior îndatoririle sfinte, şi totuşi să coboare spre pierzare deoarece se bazează pe ele şi îşi însuşesc această parte a convertirii; ce se va alege din voi, o, familiilor nenorocite, care trăiţi fără Dumnezeu în lume? Unde veţi ajunge, o, păcătoşilor mizerabili, în gândurile cărora rareori este Dumnezeu; care sunteţi aşa de neştiutori, încât nu vă puteţi ruga, sau aşa de neglijenţi, încât nu vreţi? Oh, pocăiţi-vă şi convertiţi-vă, lepădaţi-vă de păcatele voastre, prin neprihănire. Alergaţi la Hristos după harul care iartă şi reînnoieşte. Daţi-vă Lui ca să umblaţi cu El în sfinţenie, căci dacă nu, nu-L veţi vedea niciodată pe Dumnezeu! Oh, dacă aţi fi atenţi la avertizările lui Dumnezeu! În Numele Lui vă mai previn o dată. Întoarceţi-vă la mustrarea mea. Lăsaţi nebunia şi trăiţi. Fiţi serioşi, drepţi şi evlavioşi. Spălaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inimile, ipocriţilor. Nu mai faceţi răul, învăţaţi să faceţi binele (Proverbele 1:23 şi 9:6; Tit 2:12; Iacov 4:8; Isaia 1:16-17). Dar dacă veţi continuaţi aşa, va trebui să muriţi!
(Fragmente din capitolul 1 al volumului Oare sunt un creştin adevărat?, Joseph Alleine, Editura Perla Suferinţei, Suceava, 2010.)
