Fiţi în termenii cei mai familiari cu cei ale căror suflete v-au fost încredinţate pentru a le purta de grijă. Staţi în apă şi pescuiţi. Mulţi predicatori sunt total neştiutori despre felul în care trăieşte marea majoritate a oamenilor; aceşti predicatori se simt ca acasă printre cărţi, dar ca pe mare printre oameni. Ce aţi crede despre un botanist care vede foarte rar flori adevărate sau despre un astronom care n-a petrecut nicio noapte privind stelele? Ar fi ei demni de numele de „oameni de ştiinţă”? Tot aşa, slujitorul Evangheliei nu poate fi decât un empiric până când nu se amestecă printre oameni şi nu le studiază caracterul pentru a învăţa el însuşi. „Studii despre viaţă!” Domnilor, trebuie să avem o mulţime din acestea dacă vrem să înfăţişăm viaţa în predicile noastre. Citiţi-i pe oameni aşa cum citiţi cărţile şi iubiţi-i pe oameni mai degrabă decât le iubiţi opiniile – altfel, veţi fi nişte predicatori monotoni.
Daţi piept cu cei care sunt neliniştiţi. Vedeţi care le sunt dificultăţile, durerile chinuitoare şi mustrările de conştiinţă. Văzându-le nerăbdarea de a găsi pace. Veţi fi ajutaţi să deveniţi serioşi. Pe de altă parte, văzând cât de puţin serioşi rămân cei mai mulţi oameni, veţi fi ajutaţi să deveniţi mai zeloşi pentru deşteptarea lor. Bucuraţi-vă cu cei care îl găsesc pe Mântuitorul: aceasta reprezintă o cale măreaţă de renaştere a propriului dumneavoastră suflet. Când veţi putea aduce un om întristat la Isus, vă veţi simţi tineri din nou. Auzindu-l pe un penitent, care plânge, exclamând: „Văd totul acum! Cred, şi povara s-a dus; sunt mântuit!”, aceasta va fi ca untdelemnul pentru oasele dumneavoastră. Câteodată, extazul sufletelor născute din nou vă va electriza cu o intensitate apostolică. Cine n-a putut să predice, după ce a văzut suflete convertite? Fiţi pe poziţie când harul găseşte, în sfârşit, oaia pierdută, astfel încât, împărtăşind bucuriile Marelui Păstor, să vă puteţi reînnoi tinereţea, şi veţi fi răsplătiţi pentru urmărirea lor istovitoare, care, poate, a durat luni şi ani. Apucaţi-i cu îmbrăţişare duioasă a iubirii şi spuneţi: „Da, prin harul lui Dumnezeu, am câştigat, într-adevăr, aceste suflete”, şi entuziasmul dumneavoastră va arde cu putere.
Dacă trebuie să lucraţi într-un oraş mare, vă recomand să vă familiarizaţi, oriunde s-ar afla locaşul de închinare, cu sărăcia, ignoranţa şi beţia din locul respectiv. Dacă puteţi, mergeţi cu un misionar dintr-un oraş în cea mai săracă locuinţă şi veţi vedea ceva ce vă va uimi, iar imaginea prezentă a „molimei” vă va face nerăbdători de a arăta remediul. Există destul rău de văzut până şi pe cele mai bune străzi ale oraşelor noastre mari, dar există o adâncime intolerabilă de oroare în starea mahalalelor. Aşa cum un doctor umblă prin spitale, tot aşa ar trebui să traversaţi şi dumneavoastră aleile şi curţile pentru a vedea paguba produsă de păcat. Este destul, pentru a-l face pe un om să verse lacrimi de sânge, să-l pui să privească atent la toată pustiirea pe care a produs-o păcatul pe pământ. Într-o zi, un misionar devotat va fi rezultatul cel bun al cursului universitar şi o pregătire potrivită pentru lucrarea în propriile dumneavoastră sfere. Vedeţi mulţimile care trăiesc în păcatele lor, întinate de beţie şi de încălcare a zilei de odihnă, dezmăţându-se şi pronunţând blasfemii, şi priviţi-i cum mor, îndobitociţi şi împietriţi sau înspăimântaţi şi disperaţi; cu siguranţă, aceasta va reaprinde zelul care este pe moarte, dacă există într-adevăr ceva care să-l reaprindă. Lumea este plină de sărăcie zdrobitoare şi de durere copleşitoare; ruşinea şi moartea reprezintă partea a mii de oameni şi este nevoie de o Evanghelie mare pentru a împlini nevoile cumplite ale sufletelor oamenilor. Aşa este, într-adevăr. Vă îndoiţi? Mergeţi şi convingeţi-vă singuri. Astfel veţi învăţa să predicaţi o mântuire mare şi să-L slăviţi pe marele Mântuitor, nu numai cu gura, ci şi cu inima dumneavoastră; şi, astfel, veţi fi legaţi de lucrarea Evangheliei, fiindu-vă imposibilă tendinţa de a o abandona vreodată.
Paturile de moarte sunt şcoli măreţe pentru noi. Ele sunt menite să acţioneze ca un tonic, pentru a ne stimula în lucrarea noastră. Venind din camerele celor aflaţi pe moarte, m-am gândit că toţi sunt nebuni şi, în special, eu. Am acceptat cu greu seriozitatea pe care oamenii le-o acordă lucrurilor pământeşti, şi am zis – pe jumătate în sinea mea: „De ce a plecat acel om atât de repede? De ce se plimba acea femeie cu atâtea podoabe?”. Din moment ce ei toţi urmau să moară curând, m-am gândit că nimic nu merită să facă, decât să se pregătească să-L întâlnească pe Dumnezeul lor. A ne afla adeseori acolo unde oamenii mor, ne va ajuta să-i învăţăm atât să moară, cât şi să trăiască. M’Cheyne obişnuia să-i viziteze pe ascultătorii lui, bolnavi sau pe moarte, sâmbăta după-amiază, întrucât, aşa cum i-a spus el dr. James Hamilton, „înainte de predică, îmi plăcea să privesc peste marginea drumului.”
Mai mult, vă rog, măsuraţi-vă lucrarea în lumina lui Dumnezeu. Sunteţi sau nu slujitorii lui Dumnezeu? Dacă da, cum poate fi rece inima dumneavoastră? Sunteţi trimişi, de către un Mântuitor jertfit, să proclamaţi dragostea Sa şi să câştigaţi răsplata din rănile Lui, sau nu? Dacă da, cum puteţi să vă ofiliţi? Este Duhul lui Dumnezeu peste fiinţa dumneavoastră? V-a uns Domnul să predicaţi veştile bune celui amărât? Dacă nu, nu vă prefaceţi. Dacă da, mergeţi în puterea Sa şi Domnul va fi puterea dumneavoastră. Nu aveţi o îndeletnicire sau o profesie. Cu siguranţă că, dacă o măsuraţi cu măsura comerciantului, ea este cea mai proastă afacere de pe faţa pământului. Consideraţi-o o profesie; cine n-ar prefera orice altă profesie, în ceea ce priveşte câştigul în aur şi onoruri lumeşti? Dar dacă este o chemare divină, şi dumneavoastră nişte lucrători miraculoşi, care locuiesc în supranatural şi care nu lucrează pentru timp, ci pentru eternitate, atunci îi aparţineţi unei bresle mai nobile şi unei fraternităţi mai înalte decât tot ce izvorăşte din pământ şi are de-a face cu timpul. Priviţi-o drept şi veţi recunoaşte că a fi la fel de săraci ca Domnul Isus, este un lucru măreţ dacă, asemenea Lui, îi veţi îmbogăţi pe mulţi; veţi înţelege că este un lucru glorios a fi la fel de necunoscuţi şi dispreţuiţi cum au fost primii urmaşi ai Domnului nostru, pentru că îl faci cunoscut pe El, iar cunoaşterea Lui înseamnă viaţă veşnică. Veţi fi mulţumiţi să fiţi totul sau nimic şi gândul la Eu nu va intra în minţile dumneavoastră sau le va traversa doar, pentru a le face să-l catalogheze drept o infamie, care nu trebuie tolerată de un om consacrat. Aici este punctul esenţial. Măsuraţi-vă lucrarea aşa cum trebuie să fie ea măsurată şi atunci nu mă tem că seriozitatea vă va fi diminuată. Priviţi-o insistent în lumina zilei judecăţii şi în viziunea răsplătirilor eterne ale credincioşiei. Oh, fraţilor, bucuria actuală, pe care o aveţi când aţi adus un suflet la mântuire, este copleşitoare; ştiu că aţi simţit-o. A salva un suflet de la pierzare ne aduce puţin cer aici pe pământ; dar ce va fi, când, în ziua judecăţii, vom întâlni duhurile răscumpărate de Hristos, duhuri care au aflat vestea mântuirii, de pe buzele noastre! Abia aşteptăm să mergem în cerul minunat, având comuniunea cu Stăpânul nostru, bucuria suplimentară de a-i întâlni pe acei fraţi iubiţi, pe care i-am condus la Isus prin lucrarea noastră. Haideţi să suferim fiecare şi să dispreţuim toată ruşinea, pentru bucuria care ne stă înainte, dată de Isus, aceea a câştigării sufletelor pentru El!
Încă un gând ar putea ajuta la menţinerea seriozităţii noastre. Luaţi în calcul marele rău, care va veni, cu siguranţă, peste noi şi peste ascultătorii noştri, dacă suntem neglijenţi în lucrarea noastră. „Ei vor pieri” – nu este aceasta o propoziţie înfiorătoare? Pentru mine, ea este Ia fel de îngrozitoare ca şi cea care urmează: „dar voi cere sângele lor din mâinile voastre”. Cum vom descrie soarta unui predicator necredincios? Şi fiecare predicator neserios este necredincios. Aş prefera să fiu trimis în focul gheenei ca un ucigaş al trupurilor oamenilor decât ca un distrugător al sufletelor acestora; şi nu cunosc nicio stare, în care un om poate pieri în mod fatal şi infinit, ca în aceea a celui care predică o Evanghelie pe care n-o crede şi-şi asumă slujba de pastor al unor oameni, cărora nu le doreşte binele cu putere. Să ne rugăm pentru a fi găsiţi credincioşi întotdeauna! Dumnezeu garantează că Duhul Sfânt ne poate face şi menţine în această stare.
(Fragmente din volumul Sfaturi pentru predicatori, Editura Stephanus, Bucureşti, 1998, traducere Monica Dan şi Cristina Badea.)
