Iată şase scopuri pentru care a fost stabilită Ziua Domnului atât cât va ţine timpul, toate fiind derivate deopotrivă din poruncile de la Sinai şi din exemplul respectării Zilei Domnului din Noul Testament.
1. În primul rând, această poruncă asigură o perioadă regulată de recunoştinţă şi închinare, când cei din poporul lui Dumnezeu îşi mărturisesc juruinţele înaintea Domnului şi împăratului lor, îndreptând spre El aprecierea şi adorarea lor.
2. În al doilea rând, această poruncă îi cheamă pe credincioşi să acorde atenţie şi să studieze Persoana lui Dumnezeu, să mediteze, să cerceteze şi să înveţe mai multe despre credinţa dată o dată pentru totdeauna. Ei trebuie să fie îndemnaţi de Cuvântul Său, mişcaţi în inimă, aduşi mai aproape de El, puşi într-o stare de uimire, cercetaţi de Cuvânt şi edificaţi în planul priceperii şi doctrinei. Mai presus de toate, această zi este menită pentru creştere spirituală.
3. În al treilea rând, prin intermediul Zilei Domnului, creştinii îşi stabilesc priorităţile şi oferă o demonstraţie a ascultării lor. După cum evreii din vechime au trebuit să-şi organizeze vieţile în jurul acestei zile astfel încât planificările lor agrare şi negustoreşti erau subordonate lucrurilor lui Dumnezeu, tot aşa şi noi ne „întrerupem” activităţile normale şi procedăm la fel. Printr-o asemenea abordare, noi dedicăm planificările noastre Domnului şi declarăm că voia Lui contează cel mai mult în vieţile noastre. Vieţile noastre şi plăcerile „seculare” sunt subordonate Domnului în această zi preţioasă.
4. În al patrulea rând, Ziua Domnului este una dramatică şi importantă în privinţa mărturiei. Atunci când evreii din vechime şi-au organizat vieţile în jurul acestei zile, un mare impact s-a produs în viaţa copiilor lor şi, de asemenea, în viaţa naţiunilor care-i înconjurau. Toţi s-ar fi întrebat: „Cine este acest Dumnezeu suprem Căruia îi este închinată această zi?” În mod similar astăzi, acolo unde cei din poporul lui Dumnezeu sunt văzuţi că se închină Domnului, că predică Evanghelia şi că lasă la o parte grădina, spălarea maşinii, mersul la cumpărături şi propriile plăceri în Ziua Domnului, o mărturie deosebită este depusă înaintea lumii care priveşte. Aceasta este, de asemenea, ziua destinată şcolilor duminicale evanghelistice şi serviciilor de evanghelizare pentru adulţi, astfel încât, la modul ideal, timp de 52 de duminici pe an este rezervată o slujbă la care să-i invităm pe cei nemântuiţi. Mai presus de orice, este ziua dedicată Evangheliei. Studentul mântuit care locuieşte în cămin, atunci când se lasă pradă ispitei şi-şi petrece cea mai mare parte a zilei de duminică de parcă ar fi o zi obişnuită din săptămână, prea puţin îşi dă seama de pagubele aduse mărturiei sale. Chiar dacă n-o arată, oamenii nemântuiţi sunt cu siguranţă afectaţi de devotamentul arătat de cei mântuiţi faţă de Ziua Domnului. Din perspectiva familiilor, o asemenea dedicare faţă de Domnul dovedeşte sinceritatea credincioşilor înaintea vecinilor lor, a cunoştinţelor şi a copiilor sceptici.
5. În al cincilea rând, Ziua Domnului este deosebit de importantă, fiind o declaraţie a dependenţei totale faţă de Dumnezeu pentru har şi ajutor. Evreul din Vechiul Testament ar fi putut foarte bine să susţină că ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a-şi aduna recolta sau pentru a-şi planta seminţele. Ziua de sabat reprezenta un recul comercial, însă prin respectarea ei, poporul îi spunea lui Dumnezeu că binecuvântarea Lui era mai importantă decât încrederea în sine. În acelaşi fel, astăzi sunt atât de multe lucruri în care creştinii se pot implica pentru a asigura reuşita lucrărilor lor. Ar putea (potrivit gândirii lor) să rezolve atât de multe probleme şi să realizeze atât de mult dacă ar putea rupe puţin timp din această zi. Însă Ziua Domnului reprezintă declaraţia pe care I-o facem lui Dumnezeu că depindem de mila, de puterea şi de ajutorul Lui. Această zi este un act al dedicării care arată încrederea noastră în cele cereşti într-un limbaj mult mai elocvent decât prin cuvinte.
6. În al şaselea rând, îi facem lui Dumnezeu o altă declaraţie atunci când păzim Ziua Domnului, şi anume, că dorinţa noastră cea mai mare este după sabatul etern, întrucât sabatul este dat în parte ca anticipare şi anunţare a gloriei cereşti. În Ziua Domnului noi îi dovedim lui Dumnezeu că dorim cu adevărat revenirea lui Hristos şi inaugurarea rânduielii eterne. Privim cu ardoare la prefigurările cerului de care suntem invitaţi să ne bucurăm săptămână după săptămână. A da la o parte Ziua Domnului înseamnă a arăta că nu ne numărăm printre cei care aşteaptă şi „iubesc venirea Sa”. Creştinul evanghelic nominal, care participă la închinare o dată pe duminică, iar apoi se reîntoarce în faţa televizorului pur şi simplu dă în vileag faptul că preferă lumea prezentă în detrimentul celei viitoare. „Odihna de sabat” este un simbol, o anticipare sau un semn a ceea ce Dumnezeu a promis.
Ziua Domnului este un fel de test al atitudinii noastre faţă de toate aspectele anterioare. Dacă necredinciosul va fi judecat pe baza spiritului poruncii, care va fi soarta credinciosului? În vremurile actuale auzim despre biserici evanghelice care au doar o singură slujbă în Ziua Domnului, chiar susţinând că nu există nicio cerinţă scripturală pentru mai mult decât atât şi susţinând că restul zilei este destinat relaxării şi plăcerii personale. Ar trebui să preţuim şi să apreciem binecuvântările pe care Domnul ni le-a destinat într-o zi a păzirii sufletelor, a asigurării nevoilor şi a înălţării noastre spre ceruri.
Ziua Domnului reflectă în mod limpede caracterul şi inima lui Dumnezeu întrucât reprezintă un simbol al voinţei şi planurilor Sale pentru poporul Său în mod etern, un tărâm al închinării, comuniunii şi luminării spirituale.
Într-un sens, neglijarea Zilei Domnului ocupă locul de frunte într-o familie de nelegiuiri – cum ar fi lipsa dedicării, priorităţi nespirituale, omiterea devoţiunii şi nesocotirea responsabilităţilor practice pentru trăirea creştină. Ziua Domnului ocupă locul dintâi în stabilirea atitudinii pe care o are credinciosul în toate aceste chestiuni.
(Fragment din volumul Reguli date de Dumnezeu pentru sfinţenie – Chei pentru înţelegerea celor zece porunci, Peter Masters, Editura Făclia, Oradea, 2012.)
