Charles H. Spurgeon – Vremea s-a scurtat

„Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat.” (1 Corinteni 7: 29).

Cum textul însuşi ne spune, timpul este scurt. O afirmaţie adevărată, fără îndoială. Timpul comparat cu veşnicia, în toată dimensiunea lui, nu este mai mare decât vârful unui ac. Dar să reţinem ce spune textul biblic. Prin „vremea s-a scurtat” se înţelege că durata vieţii noastre, spaţiul nostru de mişcare şi sfera de acţiune sunt reduse, scurte şi înguste. Psalmistul spune: „Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta” (Psalmul 39:5). Este scurt răgazul care ni se oferă, când trebuie să-L slujim pe Dumnezeu.

Acesta este adevărul. Îl ştim, îl credem şi-l mărturisim cu toţii; tot atât de bine cunoscut ca un proverb, totuşi foarte puţini dintre noi dovedesc, prin comportarea lor, că înţeleg acest adevăr elementar. De multe ori suntem conştienţi de starea rea a altora, dar credem că propriul nostru timp nu este la fel de limitat ca al lor. Convinşi fiind că noi avem suficient timp şi spaţiu, ne întrebăm miraţi, cum ceilalţi oameni pot fi atât de nepăsători cu timpul lor. Observând pe unii dintre ei, oameni bătrâni cu părul cărunt şi figura brăzdată de ani, ne dăm seama că sfârşitul lor nu poate fi departe.

De fapt, trăim cu ideea că toţi oamenii sunt muritori, cu excepţia noastră. Acest gând ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii. Dar de ce oare să ne ascundem nouă înşine declinul propriei vieţi, când vedem clar că puterile ne părăsesc treptat, din ce în ce mai mult? Ca fiinţe suntem foarte slabe şi vulnerabile, ca locuitori ai pământului, expuşi tuturor calamităţilor naturale, iar ca oameni, ni s-a destinat o perioadă bine stabilită pe faţa acestui pământ. Şi noi vom fi măturaţi de valul mării, ducându-ne pentru totdeauna cu toţi ceilalţi semeni ai noştri.

Ce-ar răspunde un înger, întrebat ce crede el despre viaţa noastră, a muritorilor? Ar spune, fără îndoială, că-şi aduce aminte de când a fost creat primul om, că de atunci pământul şi-a schimbat locatarii în mod permanent. Suprafaţa pământului a cunoscut multe rase şi popoare, care, pentru un timp, s-au menţinut la suprafaţă, apoi au dispărut sub spuma apelor. Îngerul va mai spune: „Toţi aceşti oameni au durat puţin timp pe pământ; toţi îmi par ca frunzele copacului, ca insectele, ca muştele din aer. Precum iarba de pe pajişte, până la urmă toţi au vestejit şi murit.” În sfârşit, dacă nu aveţi ocazia să întâlniţi vreodată un înger, puteţi discuta cu unul dintre copacii dintr-o pădure bătrână. El vă va spune că au trecut sute de ani până când o mlădiţă a devenit copac, umbrind cu ramurile sale de jur împrejur. Da, stejarul şi ulmul, de pildă, ne pot spune că omul este doar un copil al zilei de astăzi.

Vreţi şi părerea oamenilor? Întrebaţi-l pe un bătrân, ce crede el despre viaţă. Vă va confirma şi el că pe vremea când era copil, credea la fel că are mult timp înaintea lui. Zilele i se păreau nesfârşit de lungi şi era fericit la aniversările lui, care îi aminteau că mai trecuse un an. Dorinţele şi ambiţia îl împingeau să se smulgă din ancora copilăriei, aruncându-se cât mai curând în vârtejul vieţii. Acum aceşti ani i se par ca un vis minunat.

De-a lungul perioadelor furtunoase ale vieţii prezentul îl tulbură totdeauna pe om. Îl înţelege mai bine abia după ce a trecut. Parcă ieri a fost când a trecut pragul casei părinteşti pentru a-şi începe ucenicia în viaţă. El îşi aminteşte de acest moment cu multă duioşie, pomenind de el ca de ceva ciudat. Da, parcă ieri a fost când s-a căsătorit, copiii lui acum iată-i oameni maturi, nepoţii i se urcă pe genunchi şi-l strigă: „Bunicule!” Totuşi, îşi aminteşte perfect când era şi el copil, iar bunicul său îl strângea la piept pe el, bunicul de azi.

Veţi constata repede că nu exagerez nimic în aceste afirmaţii. Pana mea dă doar glas simţămintelor mele. Pentru unii dintre voi, acum în vârstă, 30 de ani au trecut ca un vis, pe când unui tânăr acest timp i se pare enorm. Şi totuşi, unor bătrâni este nevoie, poate, să li se amintească astăzi că timpul este scurt. Poate sănătatea şi activitatea voastră vă face să uitaţi aceasta. Nu contează faptul că sunteţi viguroşi şi că aveţi obrajii roşii. Totuşi, aproape aţi ajuns la punctul final, la termenul destinat pe acest pământ. Mi-a fost dat să văd zile frumoase de toamnă, când aerul era îmbălsămat parcă ar fi fost primăvara. Dar aceasta nu era o garanţie că avea să se întoarcă vara, şi mi-am dat seama că timpul era târziu, că în curând va veni iarna. Aşa că, fiţi siguri, ora plecării voastre se apropie implacabil. Mai aveţi poate de trăit 5 ani sau 10 ani; dar 60-70 de ani au trecut aşa de repede! Zilele noastre vor trece la fel de repede ca anii de până acum. Să fim zgârciţi cu minutele prezente când puţine ne-au mai rămas. Spre sfârşitul vieţii nu mai avem timp de discuţii şi tărăgănări; nu ne mai putem permite să irosim ocazii de aur. Da, „vremea s-a scurtat!”

Dar, pentru a cântări în mod just adevărul, să lăsăm la o parte ceea ce s-a întâmplat până acum şi să reflectăm la anii pe care-i mai avem, aşa cum declară psalmistul: „Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m- ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă” (Psalmul 73:23-24). Deci, să cerem sfatul Dumnezeului veşnic. „Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi” (2 Petru 3:8).

Noi creştem ca iarba şi tot ca iarba suntem cosiţi. Ce este viaţa noastră? Ea nu poate fi comparată cu eternitatea. Propoziţia „vremea s-a scurtat” ne avertizează, apoi ne sugerează, apoi ne inspiră, iar, în cele din urmă, ne alarmează.

1. La început ne avertizează. Dacă aţi cunoaşte valoarea timpului, nu aţi irosi nimic din el. Unii spun că timpul este lung, dar numai nechibzuiţii afirmă aşa ceva. Ba, ei mai spun că timpul este făcut pentru sclavi. Dar nechibzuitul este un om liber, care nu ştie cum să-şi folosească timpul. Într-adevăr, sclav este cel care-şi urmează chemarea lăuntrică şi-L slujeşte pe Dumnezeu cu credinţă şi zel. Ştiind că timpul este scurt, noi nu putem irosi niciun moment din el, flecărind despre lucruri lipsite de valoare.

Există anumite distracţii care ne oferă o relaxare după presiunea continuă a vieţii de zi cu zi. Aceste distracţii întăresc mintea şi nervii, sunt lucruri recomandate, căci ele menţin într-o formă bună atât mintea, cât şi trupul. Dar nu ne putem irosi timpul cu vicii şi nesocotinţe care ne distrug. Un bun creştin trebuie să caute recreaţii sănătoase şi să evite tot ceea ce este dăunător. Timpul este scurt şi noi nu ne putem permite să-l irosim cu flecăreli, bârfeli şi certuri. Timpul este scurt şi preţios şi nu-l putem irosi cu vizite inutile şi trândăveală. Cineva spunea: „Aş prefera mai curând să-i dau unui om un pumn de bani decât să-I văd că vine şi-mi iroseşte timpul degeaba.” Poate vi se pare lucru de nimic a irosi un minut, dar în realitate cheltuiţi ore întregi. Fie că gândiţi aşa sau nu, pentru noi este foarte neplăcut să fim deranjaţi cu lucruri josnice în timpul îndatoririlor noastre sacre. Putem fi deranjaţi astfel, fie în timpul unui studiu, fie în timpul închinării, când ne rugăm lui Dumnezeu. Se spune despre Henry Martyn, misionar în India, că nu şi-a irosit niciodată măcar o singură oră. Aş vrea ca şi noi să putem spune acest lucru, în ce ne priveşte, că nu ne-am irosit niciodată nici timpul nostru şi nici al altora.

Nu este nevoie să ne obosim imaginaţia gândindu-ne la doi buni creştini întâlnindu-se undeva şi salutându-se prieteneşte. Ei, desigur, vor alege un subiect de discuţie. Unul va spune că vremea este foarte rece. Celălalt, că gerul e foarte aspru. Apoi, tac, nu mai au nimic de spus. Poate unul mai adaugă: „Drumul este alunecos în seara asta”. Celălalt conchide: „Prevăd că mulţi cai o să alunece şi să cadă”. Sunt aceştia oare mântuiţi prin sângele lui Hristos? Sunt aceşti oamenii dintre aceia care s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt? Asemenea discuţii inutile sunt oare demne de viitorii moştenitori ai cerului? Iată deci, cum unii oameni îşi irosesc timpul lor preţios.

Există o veche profeţie pe care aş dori s-o văd îndeplinită în istoria modernă: „Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Şi credincioşii Tăi Te vor binecuvânta. Vor spune slava împărăţiei Tale şi vor vesti puterea Ta, ca să facă cunoscut fiilor oamenilor puterea Ta şi strălucirea plină de slavă a împărăţiei Tale” (Psalmul 145:10-12).

Discutând aşa ceva, vă puteţi valorifica timpul în aceste zile rele. Dar vă este frică să nu fiţi acuzaţi de făţărnicie sau fanatism religios. A sosit timpul să mergem cu religia ceva mai departe decât până acum, căci altfel putem pierde ocazii de aur. Din vechime profetul Maleahi scrie: „Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui” (Maleahi 3:16). Dumnezeu aude şi ia aminte la tot ce spuneţi, deci buzele voastre trebuie să fie o fântână de îndurare şi bunătate.

Încă o dată vreau să spun că timpul este prea scurt pentru ezitări. Hotărârea şi apoi amânarea, planurile şi planificările, visurile şi idealurile deşarte, toate sunt irosire de timp. În cazul multora dintre voi, este adevărat că niciodată nu aţi adus la îndeplinire vreun scop nobil, deşi v-aţi propus de multe ori acest lucru. De multe ori, unii dintre voi, aţi amânat îndeplinirea făgăduinţelor voastre, până ce şi convingerile voastre şi-au pierdut tăria.

Poate acum 10 sau 20 de ani aţi auzit chemarea: „Fiule, dă-mi inima ta, şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele” (Proverbe 23: 26) şi aţi răspuns: „Ţi-o voi da”. Dar până astăzi, nu v-aţi ţinut promisiunea. „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!” ţi-a spus Domnul (Matei 21: 28). Tu i-ai răspuns: „Mă duc, Doamne!” (vers. 30), dar nu te-ai dus. Astăzi, ca şi altădată, nu o faci. Unii dintre voi, într-adevăr, aveau mai multe speranţe acum 30 de ani decât acum. Ce explicaţie puteţi da la asta? Ce s-a întâmplat oare în aceşti ani? Mila nesfârşită a lui Dumnezeu v-a ferit de iad, dar nu aveţi nicio asigurare că lunga Lui răbdare vă va mai ocroti mult timp. Timpul este scurt şi dacă Dumnezeu este Dumnezeu, slujiţi-L! Dacă nu, slujiţi-l pe Baal! Hotărâţi-vă, ori una ori alta.

Ce aţi făcut cu planurile voastre măreţe, care niciodată nu s-au realizat? Unii dintre voi, ar fi creat ceva util până acum, dacă n-ar fi visat prea mult la lucruri măreţe. Ce planuri se făceau cândva pentru evanghelizarea şi convertirea Ia Hristos a întregii Europe! Parcă semănăm cu vechii ţari ai Rusiei, care voiau să facă un al doilea pas, înaintea celui dintâi. De obicei facem planuri care se dovedesc a fi prea minunate pentru a fi îndeplinite. Deci, mereu visăm la ceea ce s-ar cuveni să fie sau să se întâmple. Visuri din produsul unor minţi cam leneşe. Dar visătorii devin apoi indiferenţi şi nimic nu se întâmplă. În numele lui Dumnezeu, treceţi la treabă! Este mai bine să dobori un singur inamic, decât să visezi la distrugerea unei întregi armate. Este mai bine să semeni un singur bob de grâu, decât să visezi la fertilizarea Saharei.

Faceţi ceva, oameni buni! A sosit timpul să vă treziţi din somnolenţa voastră. Această cugetare ne poate ajuta, prevenindu-ne împotriva altei nerozii, împotriva speculaţiilor teoretice asupra punctelor utile ale teologiei. Am observat că cu cât subiectul este mai neînsemnat, cu atât unii îl apără mai mult, de parcă salvarea întregii lumi ar depinde de asemenea discuţii. Un om cu care mă văd uneori nu poate sta niciodată măcar 5 minute în compania mea, dar, pe de altă parte, mă critică cu privire la tema predestinării şi a liberului arbitru. Ultima dată când l-am văzut i-am spus că într-o bună zi vom avea o discuţie clară asupra acestei teme, dar că prefer să o fac după ziua judecăţii de apoi, căci acum sunt ocupat cu ceva mai important.

Apoi, sunt unii care pot explica în întregime cartea Apocalipsa, deşi eu consider că nu fac altceva decât să se contrazică unii pe alţii. În ce mă priveşte, prefer să predic crucea lui Hristos şi să explic Evanghelia lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan, decât să descifrez simbolurile din Ezechiel sau din Apocalipsa. Prefer, totodată, să-i aduc pe cei necredincioşi pe calea lui Hristos. Mi se pare, de asemenea, că timpul este prea scurt pentru astfel de speculaţii lipsite de valoare. Noi dorim să salvăm suflete şi să le conducem către paradisul etern al lui Dumnezeu.

Totodată, să ne orientăm atenţia către o singură ţintă. Dacă am fi avut timp din belşug Ia îndemână, am fi putut încerca două sau trei direcţii deodată. Dar deoarece avem foarte puţin timp la dispoziţie, să-I economisim şi să ne străduim să realizăm un singur lucru. Omul care-şi concentrează gândirea şi energia asupra unui lucru rezonabil, în general, are şanse de reuşită. Suflete al meu, smereşte-te şi oferă-te gloriei lui Dumnezeu! Fă din acest lucru singurul scop al întregii tale fiinţe. Canalizează-ţi toate eforturile pentru împlinirea acestei înalte datorii. Fă ca acest lucru să fie singurul ţel al existenţei tale; iar dacă este nevoie, jertfeşte-te pentru acest ţel!

Să aducem laudă Domnului ca psalmistul: „Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi” (Psalmul 146:2). „Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 150:6). Acest sublim entuziasm poate crea minuni. Împărţirea atenţiei în mai multe direcţii duce la risipirea energiei voastre şi, ca atare, la pierderea unor mari ocazii. Spuneţi că doriţi să fiţi buni creştini, dar, între timp, inima voastră visează la bogăţii şi, totodată, căutaţi să acumulaţi cunoştinţe şi înţelepciune. Ambiţia vă îndeamnă să căutaţi faimă printre semenii voştri. Eu nu voi denunţa niciunul dintre aceste lucruri, dar voi folosi toate căile pentru a vă convinge să renunţaţi la deşertăciunile lumeşti. Dacă Hristos v-a răscumpărat cu sângele Lui, scăpându-vă de relele lumii, El are pretenţie asupra voastră, voi fiind slujitorii Săi. Este deci un pericol pentru voi să urmaţi o altă cale decât calea Lui. Deoarece Îi aparţineţi Lui, trăiţi numai pentru El. Majoritatea creştinilor nu reuşesc să obţină rezultate în viaţa creştină, pentru că ei lasă să li se risipească energia, în loc să o canalizeze într-o singură direcţie. Această cale duce către Dumnezeu, deci către tărie deplină în caracterul, gândurile, eforturile şi acţiunile lor.

2. „Vremea s-a scurtat”. Ştiţi ce îmi sugerează acest fapt? Mă face să înţeleg că am ocazia să urmez calea credinţei, răbdării, a speranţei şi a dragostei. Apoi, imaginându-mi un ideal de viaţă scurtă, dar folosită pe deplin, văd înaintea mea un tânăr oferindu-şi inima lui Isus. El credea în Hristos încă pe când se găsea în casa părinţilor săi. El a fost mântuit şi a început să-l slujească pe Dumnezeu. Inteligenţa şi energia sa au crescut pe măsură ce el s-a transformat într-un om matur. Perseverenţa şi dârzenia sa erau atât de puternice, încât el nu a irosit nicio clipă. Şi-a urmat chemarea lăuntrică fără să cadă în niciun păcat, fără a-şi slăbi sentimentele. Am observat pe acel tânăr trăind o viaţă sfântă, de-a lungul unui şir de ani. El s-a ridicat la forma cea mai înaltă a spiritualităţii, fiind binecuvântat cu toate darurile lui Dumnezeu. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra, dar noi le putem trăi astfel încât ele să radieze, lăsând în urma lor o rază de lumină. Chiar Însuşi Dumnezeu ar privi cu admiraţie la o viaţă ca cea pe care am amintit-o aici.

Momentele vieţii noastre pot fi împletite într-un lanţ solid şi creativ. Să ne asigurăm că acest lanţ nu este irosit şi pierdut în van. Să-l folosim în mod judicios, pentru a ne pregăti să-I dăm socoteală lui Dumnezeu pentru faptele noastre. Unii dintre voi, care nu s-au convertit, nu pot niciodată spera la răsplata care-l aşteaptă pe un slujitor credincios al Iui Hristos. V-aţi pierdut atunci ocazia de aur trăind haotic. Dar aici sunt mulţi care pot transforma visul meu într-un fapt real. Îi admir pe aceşti oameni cu ambiţie, care fac totul pentru a-L glorifica pe Dumnezeu. Şi doresc cu ardoare ca şi eu să-L pot glorifica. M-am rugat şi mă rog Lui, să mă ajute să îndeplinesc acest lucru oricum va voi El. Puţin contează dacă voi fi aruncat într-un cuptor de suferinţă unde voi îndura pentru Dumnezeu. Nu contează dacă onoarea mea va fi călcată în picioare şi numele meu făcut de ruşine, atâta vreme cât sufletul şi conştiinţa mea vor fi curate.

Sunt aici, Dumnezeul meu, să fac şi să îndur tot ceea ce porunceşti Tu. Voi căuta să aduc atâta glorie numelui Tău cât îmi va permite umila mea fiinţă. Cine mi se va alătura în acest legământ? În mod solemn, invit pe fiecare creştin să nutrească această aspiraţie. Adunaţi-vă tăria şi priviţi înaintea voastră. Pregăti-ţi-vă pentru marea luptă în care urmează să vă angajaţi. Oferiţi-vă fără rezerve lui Isus Hristos. Timpul este scurt şi, deci, „tot ce găseşte mâna ta sa facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” (Eclesiastul 9:10).

3. „Vremea s-a scurtat”. Această afirmaţie ne inspiră. De fapt, ar trebui să ne împingă imediat la acţiune. „Iată că acum este vremea potrivită” (2 Corinteni 6:2). Fiţi gata voi, cei care-L iubiţi pe Dumnezeu. Timpul pentru a săvârşi ceva este foarte scurt. Faceţi ceva imediat. Copiii voştri sunt convertiţi? Rugaţi-vă cu ei fără încetare. Nu lăsaţi să treacă nicio zi fără ca să îngenunchiaţi cu ei, rugându-vă fierbinte ca Dumnezeu să le salveze sufletele. Cu toţii trebuie să ne grăbim.

Un creştin care deţinea un magazin şi-a pus în gând ca data viitoare când şeful depozitului de alimente îi v-a aduce nişte mărfuri, neapărat să-i vorbească despre starea lui sufletească. Totuşi, când a venit din nou respectivul, comerciantul creştin era cufundat în nişte treburi, aşa că nu a mai apucat să discute subiectul său. Şi, din păcate, tocmai omul acela a murit între timp, ceea ce l-a făcut pe acest frate al nostru să simtă o povară pe conştiinţă. Cât a regretat că nu a făcut ce a trebuit la timpul potrivit. Acest dureros deznodământ ar putea foarte bine să ne inspire şi pe noi, pentru ca în asemenea cazuri să nu amânăm niciodată. Nu aşteptaţi să ţineţi predici despre Hristos până acumulaţi destule cunoştinţe. Începeţi de pe acum. Voi care vreţi să faceţi ceva pentru săraci, pentru cei lipsiţi şi nevoiaşi, nu aşteptaţi până adunaţi ceva mai mulţi bani. Faceţi-o imediat! Acum este timpul să întreprindeţi ceva. Voi cei care intenţionaţi să lăsaţi la moartea voastră ceva fonduri pentru opere de binefaceri, faceţi-o chiar acum. „O, de-aţi asculta azi glasul Lui!” (Psalmul 95: 6). „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta” (Deuteronom 6: 5).

Timpul este scurt, deci profitaţi de el. Aş vrea să repet aceste cuvinte până ce ele vă vor determina să treceţi la acţiune. Am întâlnit deja mulţi care doreau să se întoarcă la Dumnezeu într-o bună zi, dar nu de îndată. Oare nu este periculoasă o astfel de amânare? Continuaţi să luaţi riscul de a rămâne în afara credinţei? Este oare prudent să provocaţi astfel mânia lui Dumnezeu? O, oameni buni, nu vă daţi seama că sunteţi în pericol chiar acum când vă faceţi diverse planuri de viitor? Noi dorim să vă întoarceţi la Dumnezeu şi niciun timp nu este mai potrivit ca cel de acum.

Încredeţi-vă în Isus Hristos şi în promisiunea vieţii veşnice. Poate nu veţi mai apuca ziua de mâine, sau dorinţa ce o aveţi azi vă va părăsi. Mă rog să puteţi îngenunchea chiar acum la picioarele lui Hristos. Deşertăciunea acestei lumi vine în contradicţie cu mărturia noastră că suntem „străini şi călători pe pământ” (Evrei 11: 13). Nu am adus nimic cu noi pe această lume şi mai mult sigur că nici nu vom lua nimic cu noi când vom muri. Priveşte la bucata de pământ pe care o ai, la casa ori afacerea care îţi aparţine, şi adu-ţi aminte că în curând nu vei mai putea călca acolo. Priveşte la recolta ta bogată sau la veniturile tale şi nu uita că în curând altcineva le va culege. Numără-ţi ceva bănet, dacă ai, dar, totodată, află că el nu te va feri de şubrezire şi bătrâneţe, nici nu-ţi va oferi vreo scăpare când va fi să părăseşti acest pământ.

Crede în Dumnezeu şi iubeşte-L lăsând viaţa veşnică să-ţi cuprindă gândurile. Crezi oare într-adevăr în împărăţia veşnică a lui Dumnezeu şi a lui Hristos, Mântuitorul nostru? Crezi într-adevăr că vei purta pe cap o coroană a vieţii ce nu rugineşte nicicând? Crezi că mâinile tale vor culege fructe minunate din copaci ce nu veştejesc şi că te vei odihni în grădini cu miresme binecuvântate? Crezi că ochii tăi îl vor vedea pe Tatăl ceresc şi rămăşiţele tale pământeşti se vor ridica din mormânt pentru a trăi apoi o viaţă fără de sfârşit? În caz afirmativ, crede-o din tot sufletul tău. Cui îi va mai păsa de necazurile zilnice când va vedea raiul deschizându-se în faţa lui, o mână şi o voce îndemnându-l să vină înăuntru? Fie ca acea minunăţie să vă pătrundă în suflet şi să vă facă să uitaţi bezna drumului până acolo! Fie ca adierea fermecată de pe acele înălţimi dumnezeieşti şi muzica divină a clopotelor raiului să vă învioreze! Cei necredincioşi nu vor avea parte de această fericire, şi tocmai lor le adresez ultimul meu cuvânt: „Vremea s-a scurtat!”

4. Acest lucru ne alarmează. Pentru ei, pentru necredincioşi, vreau să fac să răsune trist clopotele; un cântec trist şi jalnic pentru omul neîntors la Dumnezeu, pentru care viaţa a fost doar o plăcere deşartă. Aţi reuşit poate în câştigurile voastre pământeşti, care v-au cucerit inima. Aţi dobândit, poate, situaţii pe care aţi vrut să le păstraţi cu orice preţ. Este, desigur, bună afacerea de care aveţi parte, însă numai câţiva ani. În ce mă priveşte, nu aş primi asemenea avere, sau afacere, nici să dureze o mie de ani. Să o ia cui îi place. Deşi nimeni pe pământ nu v-o poate garanta mai mult de câţiva ani, căci se va sfârşi curând. Odată obţinut ce aţi dorit, ce să vă mai doriţi? Faceţi-vă testamentul, căci timpul este scurt. Ce aţi făcut până acum? Atâţia nu aţi crezut în Hristos, nici nu aţi îmbrăţişat Evanghelia. Atâţia nu aveţi nicio şansă de mântuire când puterile vă vor părăsi. În cele din urmă, tot va veni timpul să plecaţi de pe pământ. Poate că durerile vă chinuiesc deja şi frica s-a şi cuibărit în sufletul vostru. Familia şi prietenii vă privesc, poate, cu milă, doctorul nu vă mai ajută cu nimic. Şi atunci, pe sfârşite, chiar dacă chemaţi un preot, nu mai puteţi schimba nimic când nu credeţi în Hristos. Voi, toţi aceştia, priviţi-vă, în sfârşit, pe voi înşivă!

Suflete pierdute cerând un strop de apă pentru a-şi răcori gâtul. Aceasta vă va fi soarta, dacă nu vă veţi pocăi. Sunteţi la un pas de moarte şi de iad! Credeţi că mai aveţi încă timp la dispoziţie. Nu nutriţi o asemenea speranţă. Nu exagerez deloc spunând că timpul se scurge repede, pe nesimţite. Ascultaţi chemarea şi scăpaţi de păcate. Părăsiţi calea care duce la distrugere şi credeţi în Isus. Fie ca Sfântul Duh al lui Dumnezeu să vă facă conştienţi! Fie ca aceste cuvinte să-şi găsească ecou în sufletul vostru. Sunteţi într-un mare pericol! Dumnezeu să vă facă să nu mai zăboviţi, să pieriţi astfel în amânarea voastră.

Curând, o mulţime de oameni se va aduna în stradă. Parcă aud pe cineva spunând: „Nu ştiţi? Urmează să fie înmormântat astăzi Spurgeon! Cel care ţinea predici la Tabernacol!” Da, aceasta se va întâmpla în curând, şi eu aş dori ca atunci când îmi veţi vedea sicriul la mormânt, fie că sunteţi sau nu convertiţi, să spuneţi: „El ne-a îndemnat, simplu şi clar, să nu amânăm mântuirea noastră, să privim către Isus Hristos.”

Fie ca sufletele voastre să fie izbăvite; fie ca Isus Hristos să fie slăvit şi Satan biruit; fie ca raiul să fie plin cu cei mântuiţi!

(Fragmente din predica The Time is Short, Charles Haddon Spurgeon, tradusă de Vasile Cojocneanu şi publicată în volumul Întoarcerea, Colecţia Glasul Îndrumătorului Creştin, Paris, 1981. Foto: www.freeimages.com)