Predicarea expozitivă prezintă puterea Cuvântului
Faptul că puterea necesară transformării spirituale se află în Cuvântul lui Dumnezeu justifică predicarea expozitivă. Predicarea expozitivă intenţionează să prezinte şi să aplice adevărurile dintr-un anumit pasaj biblic. (…)
Expunerea textului biblic îi leagă pe predicator şi pe ascultători de singura sursă a adevăratei transformări spirituale. Pentru că inimile se transformă atunci când oamenii sunt puşi în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, predicatorul expozitiv se angajează să spună ceea ce spune Dumnezeu. El deschide Biblia în faţa poporului lui Dumnezeu şi îndrăzneşte să afirme: „Vă voi explica ce vrea să spună acest pasaj.” Cuvintele sale nu au rolul de a proclama autoritatea predicatorului, ci sunt o mărturisire umilă a faptului că predicatorul nu are altceva mai bun de spus decât Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, predicatorul are misiunea şi chemarea de a explica poporului lui Dumnezeu înţelesul Bibliei.
Metoda cea mai sigură de a explica înţelesul Bibliei constă în alegerea unui text biblic în rugăciune, împărţirea sa pe baza ideilor şi a elementelor sale importante, iar apoi explicarea naturii şi a implicaţiilor fiecăreia sau fiecăruia dintre acestea. Explicarea textului aşa cum l-a scris şi l-a înţeles autorul său presupune totodată să nu excludem porţiuni din pasaj şi să nu neglijăm elemente din contextul său pe care trebuie să le înţelegem pentru a putea identifica principiile pe care le prezintă pasajul. Predica expozitivă poate fi definită ca un mesaj ale cărui structură şi idei sunt inspirate dintr-un text biblic, care acoperă întregul conţinut al textului şi care explică elementele şi contextul acestuia cu scopul de a identifica principiile durabile pentru credincioşie în gândite, trăire şi închinare intenţionate de Duhul Sfânt, cel care a inspirat textul. Predica expozitivă foloseşte elementele textului şi contextul său ca să explice sensul pasajului biblic respectiv.
Scopul de bază pe care-l avem ca predicatori expozitivi nu este să comunicăm valoarea părerilor noastre personale, filozofiile altora sau diverse speculaţii, ci să arătăm cum anume dezvăluie Cuvântul lui Dumnezeu voia Sa pentru cei uniţi cu El prin Fiul Său. (…)
Predicarea expozitivă prezintă autoritatea Cuvântului
Răspunsul la relativismul radical al culturii noastre, cu toate incertitudinile care îl însoţesc, este pretenţia Bibliei la autoritate. Pavel i-a lăudat pe creştinii tesaloniceni pentru că au acceptat mesajul său „nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi” (1 Tesaloniceni 2:13). Afirmaţia Scripturii şi premisa de la care porneşte predicarea expozitivă este că Dumnezeu a vorbit în Cuvântul Său. Cu mult timp în urmă, Augustin a rezumat această idee într-o afirmaţie foarte simplă: „Când vorbeşte Biblia, vorbeşte Dumnezeu.” Astfel, sarcina predicării expozitive este să comunice ceea ce Dumnezeu a pus în Scriptură cu scopul de a oferi copiilor lui Dumnezeu adevărul Său pentru vremea în care trăiesc ei. (…)
Fără autoritatea Cuvântului, predicarea devine o căutare nesfârşită de tematici, de terapii şi de tehnici care câştigă adepţi, promovează toleranţă, militează pentru o cauză sau alină îngrijorări. Raţiunea umană, obiectivele sociale, consensul popular şi convingerile morale personale devin resursele predicatorului lipsit de „convingerea istorică potrivit căreia ceea ce spune Scriptura, spune Dumnezeu.” Opiniile şi sentimentele ce determină conţinutul predicării căreia îi lipseşte autoritatea biblică sunt aceleaşi forţe care, într-o cultură schimbată, într-o generaţie viitoare sau într-o inimă rebelă, pot nega validitatea aceloraşi concepte. Predicarea expozitivă evită aceste nisipuri mişcătoare legându-l pe predicator de temelia Cuvântului lui Dumnezeu. (…)
Predicatorii expozitivi nu se aşteaptă ca oamenii să le preţuiască opiniile. Ei se alipesc de adevărurile Scripturii şi doresc ca ascultătorii lor să facă la fel.
Predicarea expozitivă prezintă lucrarea Duhului
Aşteptările predicatorilor expozitivi se bazează la rândul lor pe adevărurile Bibliei. Dacă elocvenţa şi oratoria nu au cum să stea la baza transformării spirituale, atunci cine poate schimba inimile? Liderii Reformei protestante au răspuns la această întrebare: „Duhul Sfânt lucrând prin Cuvânt şi împreună cu Cuvântul în inimile noastre.” Cuvântul lui Dumnezeu este sabia Duhului (Efeseni 6:17; cf. Faptele Apostolilor 10:44; Efeseni 1:13). Mijlocul extraordinar, dar folosit în mod obişnuit de Dumnezeu ca să transforme vieţi este Cuvântul Său, însoţit de puterea Duhului Său care poate regenera, poate convinge şi poate abilita.
Atunci când vestim Cuvântul, facem ca lucrarea Duhului Sfânt să aibă un impact în vieţile altora. Niciun alt adevăr nu ne oferă o încurajare mai mare în predicare şi nu ne dă motive mai puternice să aşteptăm rezultate de pe urma eforturilor noastre. Lucrarea Duhului şi predicarea sunt la fel de inseparabile precum căldura şi lumina emisă de un bec. Atunci când noi prezentăm lumina Cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Său îşi face lucrarea de a încălzi, de a topi şi de a modela inimile după voia Sa. (…)
Aceste adevăruri îi provoacă pe toţi predicatorii să-şi îndeplinească slujba cu o atitudine de profundă dependenţă de Duhul lui Dumnezeu. Lucrarea publică fidelă planurilor lui Dumnezeu presupune o viaţă personală de rugăciune şi dedicare. Să nu ne aşteptăm ca vorbele noastre să îi pună pe alţii faţă în faţă cu puterea Duhului dacă noi nu ne-am întâlnit personal cu El. (…)
Neglijarea rugăciunii este semnul unor carenţe grave în lucrare, chiar dacă celelalte semne ale succesului nu au început să dispară. Să nu uităm niciodată că succesul la public nu este neapărat acelaşi lucru cu eficacitatea în lucrarea spirituală.
(Fragmente din capitolul 1 al volumului Predicarea cristocentrică. Răscumpărarea predicii expozitive, Bryan Chapell, Editura Făclia, 2008.)
