La Editura Multimedia din Arad a fost publicat recent volumul Cheile Împărăţiei. Autorul, B.S. Poh, este pastorul primei biserici baptiste reformate din Malaezia, fondată în 1983. Cartea dr. Poh este o lucrare de referinţă în domeniul eclesiologiei şi o evaluare foarte atentă şi detaliată a formelor de conducere bisericească. Redăm câteva fragmente din Introducerea acestui volum:
„Isus Hristos, în calitate de Cap al Bisericii, deţine oficiile de profet, preot şi rege. Biserica supusă lui Hristos va reflecta acest trei slujbe ale lui Hristos, predicând cu credincioşie Cuvântul Său, închinându-se conform Sfintei Scripturi şi având o formă de guvernare biblică. Conducerea bisericii nu este o chestiune de importanţă secundară.
Există un jus divinum (drept divin) al formei de conducere a bisericii – un sistem de guvernare revelat în Sfânta Scriptură? Dacă Biblia este singura autoritate în materie de credinţă şi de practică, dacă este suficientă şi clară, atunci există o formă de conducere a bisericii rânduită de Dumnezeu!
Forma trebuie să slujească credinţa. O formă corectă, fără credinţă adevărată, este nefolositoare. Peste şi sub formă trebuie să existe viaţă spirituală. Hristos trebuie să fie prezent prin Duhul Său în biserică, ca aceasta să fie un instrument al puternicului Dumnezeu, ca să dărâme întăriturile. Accentuând importanţa formei de guvernare a bisericii, nu minimalizăm importanţa credinţei şi nici a adevăratei vitalităţi spirituale.
Mulţi baptişti reformaţi au apărut peste tot în lume în ultimii ani. Ei se lovesc de aceeaşi problemă, se frământă cu identitatea lor eclesială. (…)
Această carte este o încercare de a veni în întâmpinarea acestei nevoi, prezentând acea formă de guvernare a bisericii cunoscută tradiţional ca independenţă. Independenţa şi congregaţionalismul au fost cunoscute încă din primii ani ai secolului al XVII-lea, când era practicată democraţia. Pe la mijlocul acelui secol, John Owen s-a disociat de acel congregaţionalism extrem. Spre sfârşitul secolului, termenul de „congregaţional” era folosit pentru a descrie ideea că biserica este condusă de popor, în timp ce termenul de „independent” însemna mai mult că biserica este autonomă.
Astăzi putem distinge patru forme de guvernare a bisericii: episcopalismul, prezbiterianismul, independenţa şi congregaţionalismul. Episcopalismul este caracterizat de ierarhia individuală în structura de putere a denominaţiei. Prezbiterianismul este caracterizat de o ierarhie a comitetelor care formează o anumită curte (sinod), iar bisericile sunt conduse de bătrâni. Independenţa este caracterizată de autonomia bisericii locale, iar puterea este exercitată de către bătrâni, dar cu consensul congregaţiei. Congregaţionalismul este caracterizat de autonomia bisericii locale şi de conducerea exercitată de congregaţie printr-un proces democratic de vot pentru obţinerea consensului.
În această carte sunt expuse în detaliu unsprezece principii de conducere. Ele includ: autonomia bisericii locale, domnia lui Hristos, conducerea prin bătrâni, prioritatea lucrării, validitatea bătrânilor conducători, unitatea bătrânilor, alegerea populară a slujitorilor bisericii, conducerea cu consensul congregaţiei, biserica adunată şi părtăşia bisericilor. Aceste principii definesc pentru noi jus divinum al formei de conducere a bisericii. Cele patru forme de conducere a bisericii care au ajuns până la noi în istorie sunt examinate în lumina acestor principii enumerate mai sus. Independenţa, aşa cum a fost ea practicată de baptiştii particulari, este forma biblică de guvernare a bisericii.
Tot timpul am căutat să adopt o atitudine cât mai obiectivă. Unde a fost posibil, am indicat şi sursele de informare. Am încercat ca stilul de scriere să nu fie foarte academic. (…) Este nădejdea mea că lucrarea va servi ca un manual pentru conducătorii bisericii şi ca o carte de referinţă pentru seminarii.”
