Râvna, în religie, este dorinţa arzătoare de a plăcea lui Dumnezeu, de a face voia Lui şi de a duce slava Lui înainte în lume, prin orice căi posibile. Este o dorinţă pe care nimeni nu o are din fire – şi pe care Duhul o pune în inima fiecărui credincios când se converteşte – însă pe care unii credincioşi o simt mult mai puternic decât alţii, încât doar ei singuri merită să fie numiţi oameni „plini de râvnă”…
Un om plin de râvnă în religie este, în primul rând, un om care trăieşte pentru un singur lucru. Nu e de-ajuns să spui că este serios, entuziast, nefăcând compromisuri, radical, sincer, înflăcărat în duh. El are în vedere un singur lucru, se îngrijeşte de un lucru, trăieşte pentru un lucru, este absorbit de un singur lucru şi acel lucru este să-I placă lui Dumnezeu. Fie că trăieşte sau moare – dacă are parte de sănătate sau de boală, este bogat sau sărac, place oamenilor sau îi incomodează, este considerat înţelept sau nebun, dacă i se aduce ocară sau laudă, dacă i se dă cinste sau se alege cu ruşine – omului plin de râvnă nu-i pasă deloc de toate acestea. El arde pentru un singur lucru şi acel lucru este să-I placă lui Dumnezeu şi să contribuie neobosit la slava lui Dumnezeu. Dacă se mistuie în această ardere, nu-i pasă – el este mulţumit. El simte că, asemenea unei candele, a fost creat ca să ardă; şi dacă e mistuit prin ardere, nu şi-a făcut decât lucrarea la care l-a chemat Dumnezeu.
Un astfel de om va găsi întotdeauna un domeniu pentru râvna lui. Dacă nu poate să predice, să lucreze şi să dea bani, el va plânge, va suspina şi se va ruga… Dacă nu poate lupta în vale împreună cu Iosua, va face lucrarea lui Moise, Aaron şi Hur, pe munte (Exod 17:9-13). Dacă este îndepărtat din lucrare, nu va da odihnă Domnului până când nu va veni ajutor din altă parte şi lucrarea va fi isprăvită. La asta mă refer când vorbesc despre „râvnă” în cadrul religiei. (J.C. Ryle)
Fragment din volumul Să-L cunoaștem pe Dumnezeu, J. I. Packer.
