Creştinul care ocupă o poziţie înaltă şi bine văzută în lume să nu-şi închipuie că Dumnezeu l-a pus într-un asemenea post ca să fie scutit de suferinţele de care toţi copiii lui Dumnezeu au parte. Situaţia lui nu este uşoară, ci mai degrabă una în care lupta este şi mai înfocată. Nici cea mai de jos şi mai neînsemnată funcţie, nici cea mai înaltă şi mai în văzul tuturor, nu ne scuteşte de „multe necazuri” prin care orice luptător creştin trebuie să treacă în drumul său spre slavă. Nu trebuie oare ca aurul să fie curăţit prin foc? Când se face un pod peste un râu, inginerul nu pretinde să nu se treacă niciodată peste pod cu greutăţi mari, ci mai degrabă zice: „Veniţi cu cele mai grele trenuri, încărcaţi podul cum voiţi; eu ştiu că el va ţine orice greutate.”
Domnul încearcă pe cei neprihăniţi, fiindcă i-a făcut dintr-o stofă care ţine la probă şi fiindcă ştie că prin puterea Duhului Sfânt, care-i întăreşte şi-i sprijină, ei nu numai că rămân tari şi statornici, dar sunt mai mult decât biruitori în toate încercările. Tocmai de aceea El încearcă pe ai Săi cu suferinţe şi necazuri. O, de v-ar fi aceasta spre mângâiere vouă care, poate, vă aflaţi în necaz şi în durere!
Înţelepciunea Domnului se poate vedea în faptul că, din cele mai mici şi mai neînsemnate întâmplări, El face să iasă binecuvântări foarte mari. În faţa întâmplărilor însemnate şi plăcute, adeseori auzim pe oameni zicând: „Ce binecuvântare!” Oamenii tac însă când este vorba de lucruri care par mai puţin însemnate sau chiar neplăcute. Totuşi, este bine să ştim că locul măceşului ca şi scaunul de domnie al unui împărat sunt rânduite de Dumnezeu a Cărui purtare de grijă se întinde tot aşa de bine asupra musculiţei de pe frunza de trandafir ca şi asupra marşului unei armate. Toate lucrurile, atât cele mici cât şi cele mari, sunt rânduite de Domnul, care stă pe scaunul Său de domnie în ceruri şi a cărui împărăţie este peste tot. […]
De aceea, plini de încredere, să lăsăm totul în mâna Domnului. Însă asta nu înseamnă că nu facem nimic. Noi credem că Dumnezeu are de adus la El multe suflete şi de aceea vestim Cuvântul Său cu nădejdea că, prin Duhul Său cel Sfânt, suntem mijlocul prin care pot fi aduşi la Hristos cei aleşi ai Săi. Credem că Dumnezeu are pentru ai Săi o viaţă sfântă aici pe pământ, iar dincolo cerul; de aceea luptăm împotriva păcatului şi năzuim spre odihna care-l aşteaptă pe poporul lui Dumnezeu. Credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu ţine pe loc puterea noastră de a lucra, ci ne face să fim cu atât mai sârguincioşi. Lucrăm ca şi cum totul ar atârna de noi; în acelaşi timp, lăsăm totul la picioarele Domnului, în credinţa că totul atârnă de El. […]
Dacă Dumnezeu, oprind pentru un timp o cunoscută lege a firii, săvârşeşte ceva minunat, oricine este uimit şi recunoaşte în aceasta degetul lui Dumnezeu; în ziua de astăzi însă ni se strigă: „Unde este Dumnezeul vostru? El nu mai schimbă legile firii!”. Ei bine, eu văd mâna lui Dumnezeu în istoria lui Faraon şi mărturisesc, în acelaşi timp, că nu mai puţin limpede, ba chiar într-o lumină şi mai măreaţă, o văd şi în istoria lui Haman. Spun cu tot respectul faţă de Numele sfânt al lui Dumnezeu că, pentru atingerea unui scop oarecare, este ceva minunat, însă foarte dur să fie oprite roţile firii şi ridicate – măcar pentru puţin timp – legile ei înţelepte şi vrednice de admiraţie. Prin aceasta se arată, negreşit, puterea Lui, dar nu tot aşa de limpede imuabilitatea Lui. Dacă, dimpotrivă, Domnul lasă ca toate să-şi urmeze cursul lor obişnuit, dacă lasă frâu liber judecăţii şi gândirii, ambiţiei şi patimii, şi totuşi îşi atinge scopurile Sale, atunci este de două ori minunat.
O, de s-ar mângâia orice copil al lui Dumnezeu cu gândul că avem un conducător şi un Păzitor, care este aşa de aproape de scaunul ceresc de domnie! Orice iudeu din Susa va fi fost vesel ştiind că împărăteasa era o evreică. Noi ne bucurăm că Mântuitorul nostru, Omul Iubirii, Cel Răstignit, este înălţat la dreapta Tatălui.
Cât de bine sunt ocrotiţi toţi cei ce sunt ai Lui! Căci „şi dacă păcătuieşte cineva, avem un mijlocitor la Tatăl, pe Isus Hristos cel neprihănit” (1 Ioan 2:1). Este acolo Cineva —„singurul născut, Fiul care este în sânul Tatălui” (1 Ioan 1:18) — care mijloceşte pentru noi. De aceea, fiţi mângâiaţi, sufletul să vi se odihnească în Dumnezeu şi aşteptaţi-L cu răbdare, căci mai degrabă vor trece pământul şi cerul decât să piară aceia care se încred în Domnul.
(Fragment din cartea A Good Start. A Book for Young Men and Young Women, Charles H. Spurgeon. Volumul a fost tradus în limba română de Teodor Popescu, având titlul Fiţi tari în Domnul. O carte pentru toţi, îndeosebi pentru tineret, şi a apărut la Tipografia Cartea de Aur, fiind republicat de Editura Stephanus.)
