Care este răsplata celora ce vin să se adăpostească sub aripile Domnului?
Mai întâi, răspunsul meu este că răsplata deplină ne aşteaptă atunci când vom părăsi acest trup de carne, ca să adormim în Isus, pentru ca duhul nostru să fie totdeauna cu Domnul. În această stare, vom gusta deplina fericire a duhului; răsplată şi mai deplină ne aşteaptă însă atunci când Domnul va veni iarăşi şi va chema din mormânt trupul nostru, pentru ca în trupuri înviate (sau schimbate, dacă trupurile noastre nu voi fi atunci în mormânt) să-L întâmpinăm în văzduh şi după aceea să luăm parte la Împărăţia Lui slăvită, când va veni aici pe pământ. Atunci vom vedea faţa Aceluia pe care Îl iubim şi vom fi cu El, atunci vom fi trup, suflet şi duh, uniţi pentru totdeauna cu Dumnezeul nostru. Această bucurie negrăită este răsplata deplină a alergării noastre înspre aripile Domnului.
Este încă o răsplată şi în vremea de acum. Chiar dacă sunt multe suferinţele şi necazurile prin care are să treacă cel credincios pe pământ, totuşi nici chiar în această lume nu-i lipseşte răsplata. Evlavia are făgăduinţe nu numai pentru viaţa viitoare, dar şi pentru cea de acum. Chiar când am pierde viaţa aceasta, pentru Hristos, o mânuim şi o câştigăm; şi chiar dacă trebuie să ne lepădăm de noi înşine şi să luăm crucea, apropiindu-ne de Dumnezeu, tot aflăm binecuvântări. Cine caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, aceluia şi celelalte lucruri i se dau pe deasupra.
Dacă întrebi: „Cum voi fi răsplătit de Domnul pentru încrederea în El?” îţi răspund: în primul rând, prin pacea cugetului pe care ţi-o dă El. Se poate o răsplată mai bună decât aceasta? Dacă cineva poate să spună: „Am păcătuit, dar păcatele îmi sunt iertate”, nu este această iertare un dar nespus de preţios? Păcatele mele au fost puse asupra lui Isus; El le-a purtat; El este Acela care îmi şterge păcatele, aşa că sunt înlăturate pentru totdeauna; iar eu sunt izbăvit pe deplin. Nu este aceasta ceva minunat? Nu valorează cât lumi întregi? În inima care stă sub puterea stropirii cu sângele lui Hristos, domneşte o pace adâncă; un glas lăuntric îi vesteşte pacea lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt pecetluieşte această pace prin mărturia Sa. Dacă ai da tot ce ei ca să cumperi această pace, n-ai putea s-o cumperi; dacă însă ea ar fi de vânzare, atunci ar face să dai pe ea toate bunurile şi miliardele de lumi, ca s-o dobândeşti. Dacă ai avea toate bogăţiile, toată puterea şi toată trecerea, n-ai putea să cumperi cu ele piatra preţioasă a păcii. Cu veniturile tuturor împăraţilor, n-ai putea să dobândeşti nici măcar o privire spre acest giuvaier ales. Cugetul încărcat de vină este viermele iadului care nu moare; chinul căinţei amare este focul care nu se stinge. Omul în inima căruia roade acest vierme şi în al cărui piept arde acest foc, este chiar de pe acum pierdut.
Pe de altă parte, acela care, prin Isus Hristos, este unit cu Dumnezeu, este izbăvit de ţepuşul lăuntric al păcatelor; frigurile arzătoare ale neliniştii lui s-au potolit. Cu voioşie poate să cânte cântări de bucurie; căci cerul este acum în el, şi el stă acum în cer ca un copil în leagăn. O, harfe al slavei, voi n-aveţi cântări mai dulci decât acelea pe care le aduce ştergerea păcatelor, prin jertfa Domnului Hristos!
Ce răsplată a primit Rut? Cred că Boaz nu şi-a dat seama de tot înţelesul cuvintelor care i-au ieşit de pe buze, fiindcă nu putea să vadă mai dinainte ce era hotărât de Domnul. În istoria cu femeia Rut, vom recunoaşte binecuvântarea de care are parte omul evlavios. Această străină sărmană, Rut, venind la Dumnezeul lui Israel, s-a lipsit în adevăr de toate, dar a câştigat totul. Dacă ar fi putut să zărească dincolo de perdeaua care acoperea viitorul, ar fi văzut că n-ar fi fost în stare să lucreze spre folosul ei mai bine decât a lucrat. Fără nicio nădejde de câştig, ba încă aşteptându-se la sărăcie şi la singurătate, ea a urmat pe soacra ei, Naomi; făcând însă ce era drept să facă, a avut parte de binecuvântarea care îmbogăţeşte. Ea s-a despărţit de rudele ei moabite, dar a găsit în Israel o rudă cu totul aleasă. A părăsit casa părinţilor ei, dar a dobândit în schimb o moştenire între seminţiile lui Israel. Dacă te încrezi în Domnul Isus, afli în El pe Acela care este ruda ta cea mai apropiată, care ţi-a câştigat o moştenire şi care te-a unit cu El pentru totdeauna. Tu Îl socoteai un străin, te temeai să te apropii de El, însă ai devenit una cu El pentru veşnicie.
Da, aceasta este în adevăr o plăcută arătare a răsplătirii oricărui credincios. Rut nu se gândea la un soţ, dar l-a aflat în Boaz. Tocmai ceea ce-i era spre binele şi bucuria ei, tocmai aceea i s-a dat. În casa bărbatului ei a aflat odihnă şi, prin legătura de căsnicie cu el, a ajuns stăpână peste o mare avere. Dar cea mai mare răsplată a ei a fost că Dumnezeu a făcut din ea o străbună a Domnului Isus.
Când un păcătos pierdut se predă Domnului şi Dumnezeului său, nu aşteaptă un dar aşa de mare; dar spre marea lui mirare, află o moştenire slăvită, care este mai presus de orice închipuire. Toate acestea se găsesc în Hristos Isus, Domnul nostru. Atunci sufletul intră într-o legătură de iubire vie, trainică şi veşnică cu Cel Preaiubit, a cărui dragoste n-are seamăn. Suntem una cu Domnul nostru Isus Hristos. Ce taină strălucită!
Rut a dobândit o moştenire în poporul ales al Domnului. Ea n-ar fi ajuns niciodată la această moştenire dacă n-ar fi fost Boaz care a cumpărat moştenirea respectivă pentru ea; prin Boaz, ea a ajuns să stăpânească acea moştenire. Când un biet păcătos vine la Dumnezeu, nu caută decât un adăpost; totuşi primeşte mult mai mult: o moştenire neîntinată, care nu se poate strica, păstrată în cer. El devine „un moştenitor al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor cu Isus Hristos” (Romani 8:17).
(Fragmente din cartea A Good Start. A Book for Young Men and Young Women, Charles H. Spurgeon. Volumul a fost tradus în limba română de Teodor Popescu, având titlul Fiţi tari în Domnul. O carte pentru toţi, îndeosebi pentru tineret, şi a apărut la Tipografia Cartea de Aur, fiind republicat de Editura Stephanus.)
