Problema regelui Ioas (2 Împăraţi 12) a fost că el şi-a dat inima lui Iehoiada, nu lui Dumnezeu. Este foarte uşor să fii creştin pe dinafară, dăruindu-ţi inima mamei sau tatălui tău, unchiului sau mătuşii tale ori unei alte persoane credincioase. Aceasta o faci din dragoste pentru ei, lucru care, în cel mai bun caz nu este decât ceva de mâna a doua. Dumnezeu zice: „Fiule, dă-Mi inima ta!”. Dacă a început să-ţi fie dragă credinţa unui om, să ştii că nu aceasta este ceea ce place lui Hristos. Nu se cade să dai închinarea ta făpturii, ci numai Aceluia care şade în cer şi a cărui împărăţie este peste tot.
Aşezarea cuiva sub o înrâurire sfântă se poate şi fără o credinţă personală şi vie. Cineva poate să se adune laolaltă cu copiii lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, înăuntrul lui să n-aibă parte cu ei
. Poţi să asculţi cu luare-aminte pe unul care slujeşte Domnului, şi totuşi, să nu fii al Domnului. Un tânăr poate să urmeze sfatul şi îndemnul mamei lui credincioase, şi totuşi să nu se fi căit niciodată de păcatele lui. El poate să asculte cuvintele tatălui şi să împlinească lucrurile dinafară ale religiei tatălui său, fără să fi crezut vreodată cu adevărat în Domnul Isus Hristos.
Trebuie că fiecare personal să se pocăiască şi să creadă în Isus Hristos; astfel, toate lucrurile dinafară nu vor face decât să-i scoată în relief păcatele şi răspunderea, şi să n-ajute nici un fir de păr la mântuire. Fiecare deci să se cerceteze pe sine însuşi şi să vadă dacă creştinismul său este în adevăr viu în sufletul său. Eşti tu născut din nou? Nu întreb de mama ta, de tatăl tău sau de prietenii tăi, repet întrebarea mea: eşti tu născut din nou? Eşti vândut rob păcatului sau eşti socotit neprihănit prin credinţa în Isus Hristos? Aici nu mai încap nici mijlocitori, nici locţiitori; fiecare trebuie să dea socoteală de sine însuşi înaintea lui Dumnezeu, fiecare trebuie să vină el însuşi la Mântuitorul şi să-L primească, şi să fie el însuşi mântuit prin El; astfel, nu are de aşteptat decât pierzarea veşnică.
Cred că o fire ca a lui Ioas, care s-a lăsat aşa de uşor condus, poate să fie o mare piedică pentru o adevărată întoarcere la Dumnezeu. Poate că cineva îşi închipuie că este întors; dar în privinţa întoarcerii la Dumnezeu nu merge pe închipuite; fiecare trebuie să ştie sigur dacă s-a întors la Dumnezeu sau nu. Te rog stăruitor ca în această privinţă să fii bine lămurit. Între Dumnezeu şi sufletul tău totul trebuie să fie limpede şi sigur, încât să nu fie la mijloc nimic întunecos. Este aşa uşor să fi trăit de mic sub înrâuriri creştine, iar mai târziu să urmezi altor influenţe, fără să te mai întrebi dacă eşti în adevăr creştin. Ba, s-ar putea chiar să-ţi zici: „În viaţa mea, toate sunt în rânduială!” Ai fi mai aproape de adevăr dacă ai spune: „În viaţa mea, toate sunt de-a valma!” (…)
Nu rareori se întâmplă că tineri care, în copilăria lor, au fost feriţi cu grijă de lucrurile păcătoase ale lumii, când au ieşit din casa părintească, au trecut peste tot ce-i ţinuse până atunci. Bunăstarea şi evlavia afişate s-au dus şi s-au arătat mai răi decât păgânii. Au fost îmblânziţi, dar nu schimbaţi; supuşi, dar nu înnoiţi; ţinuţi în frâu, dar nu întorşi la Dumnezeu. Este atunci de mirare că mai târziu, când firea lor veche este aţâţată prin pofte, se lasă târâţi în ele?
Aţi luat seama, desigur, încotro se îndreaptă vorba mea. Vă vorbesc vouă, cei ce n-aţi trecut încă de la moarte la viaţă, cei ce n-aţi fost înnoiţi niciodată în duhul minţii voastre. Vă rog să nu vă închipuiţi că religia firească este totuna cu cea duhovnicească. Să nu socotiţi că ceea ce aţi învăţat la sânul mamei este şi învăţătură de la Duhul Sfânt; să nu consideraţi o schimbare oarecare ca fiind aceea care este necesară: „Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:7); astfel, chiar dacă cei dintâi 6 ani vi i-aţi fi petrecut în Casa lui Dumnezeu şi chiar dacă aţi avut parte de cele mai sfinte înrâuriri, nu este nevoie decât de un singur prilej, o ispită, un îndemn deosebit şi vă duceţi unde vă împinge firea voastră pământească. Atunci veţi recunoaşte (şi unii vor face această descoperire cu groază) că creşterea voastră de mai înainte n-a putut să vă scape şi voi aţi rămas departe de Împărăţia şi de neprihănirea lui Dumnezeu.
Ne bucurăm când tinerii primesc să li se spună ceea ce trebuie să li se spună şi când avem de-a face cu firi care se lasă înduplecate, dar nu suntem aşa siguri de ei. Un om îndărătnic dacă este în adevăr atins de harul lui Dumnezeu, va ajunge poate mult mai bun decât unul care are o fire mlădioasă. Câţi nu sunt bine crescuţi şi îndatoritori, dar nu este în ei nimic din lucrarea Evangheliei! Alţii, dimpotrivă, sunt greu de înduplecat dar, când, prin harul lui Dumnezeu, s-a petrecut în ei schimbarea care trebuie, îndărătnicirea şi încăpăţânarea lor de mai înainte dau tărie caracterului lor. (…)
O, ce sită bună de cernut sunt oraşele mari pentru unii tineri ca Ioas! Câţi din ei au o istorie asemănătoare cu a lui Ioas! Ei erau văzuţi regulat la adunare, creşteau într-o casă în care era ridicat un altar pentru Dumnezeu şi unii care chiar îi socoteau creştini. Aşa au venit în oraş. La început s-au dus, în adevăr, după sfaturile tatălui, într-o adunare sau alta în care se vestea Cuvântul lui Dumnezeu; dar, curând-curând au mers în alte locuri. După ce timp de o săptămână au lucrat încordaţi, au socotit că duminica le este îngăduit, în loc să se ducă la adunare, să iasă la aer liber. Încet-încet, s-au luat după camarazii de care s-au lăsat conduşi şi s-au abătut tot mai mult de la calea cumpătării şi a curăţiei, până când au ajuns nişte stricaţi. (…)
Nu este nimeni care să scape de grozava pedeapsă a iadului dacă nu-şi predă sufletul în mâinile Domnului Isus, Păzitorul credincios şi Ocrotitorul tuturor celor ce se încred în El. Numai la Dumnezeu este cu putinţă să fim asiguraţi. „Cel fără prihană rămâne tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult” (Iov 17:9). Domnul îl va păzi şi-l va feri de cel rău, căci: „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbe 4:18). De aceea, te rog din inimă, tinere plin de nădejde, să te predai Domnului Isus Hristos, să te încrezi în călăuzirea Lui plină de grijă, pentru ca floarea vârstei care este acum aşa de plină de nădejdi, să ajungă la roadă şi să nu sfârşească în dezamăgire.
(Fragment din cartea A Good Start. A Book for Young Men and Young Women, Charles H. Spurgeon. Volumul a fost tradus în limba română de Teodor Popescu, având titlul Fiţi tari în Domnul. O carte pentru toţi, îndeosebi pentru tineret, şi a apărut la Tipografia Cartea de Aur, fiind republicat de Editura Stephanus.)
