Peter Masters – Şase scopuri ale Zilei Domnului

Reguli date de Dumnezeu pentru sfințenieIată şase scopuri pentru care a fost stabilită Ziua Domnului atât cât va ţine timpul, toate fiind derivate deopotrivă din poruncile de la Sinai şi din exemplul respectării Zilei Domnului din Noul Testament.

1. În primul rând, această poruncă asigură o perioadă regulată de recunoştinţă şi închinare, când cei din poporul lui Dumnezeu îşi mărturisesc juruinţele înaintea Domnului şi împăratului lor, îndreptând spre El aprecierea şi adorarea lor.

2. În al doilea rând, această poruncă îi cheamă pe credincioşi să acorde atenţie şi să studieze Persoana lui Dumnezeu, să mediteze, să cerceteze şi să înveţe mai multe despre credinţa dată o dată pentru totdeauna. Ei trebuie să fie îndemnaţi de Cuvântul Său, mişcaţi în inimă, aduşi mai aproape de El, puşi într-o stare de uimire, cercetaţi de Cuvânt şi edificaţi în planul priceperii şi doctrinei. Mai presus de toate, această zi este menită pentru creştere spirituală.

3. În al treilea rând, prin intermediul Zilei Domnului, creştinii îşi stabilesc priorităţile şi oferă o demonstraţie a ascultării lor. După cum evreii din vechime au trebuit să-şi organizeze vieţile în jurul acestei zile astfel încât planificările lor agrare şi negustoreşti erau subordonate lucrurilor lui Dumnezeu, tot aşa şi noi ne „întrerupem” activităţile normale şi procedăm la fel. Printr-o asemenea abordare, noi dedicăm planificările noastre Domnului şi declarăm că voia Lui contează cel mai mult în vieţile noastre. Vieţile noastre şi plăcerile „seculare” sunt subordonate Domnului în această zi preţioasă.

4. În al patrulea rând, Ziua Domnului este una dramatică şi importantă în privinţa mărturiei. Atunci când evreii din vechime şi-au organizat vieţile în jurul acestei zile, un mare impact s-a produs în viaţa copiilor lor şi, de asemenea, în viaţa naţiunilor care-i înconjurau. Toţi s-ar fi întrebat: „Cine este acest Dumnezeu suprem Căruia îi este închinată această zi?” În mod similar astăzi, acolo unde cei din poporul lui Dumnezeu sunt văzuţi că se închină Domnului, că predică Evanghelia şi că lasă la o parte grădina, spălarea maşinii, mersul la cumpărături şi propriile plăceri în Ziua Domnului, o mărturie deosebită este depusă înaintea lumii care priveşte. Aceasta este, de asemenea, ziua destinată şcolilor duminicale evanghelistice şi serviciilor de evanghelizare pentru adulţi, astfel încât, la modul ideal, timp de 52 de duminici pe an este rezervată o slujbă la care să-i invităm pe cei nemântuiţi. Mai presus de orice, este ziua dedicată Evangheliei. Studentul mântuit care locuieşte în cămin, atunci când se lasă pradă ispitei şi-şi petrece cea mai mare parte a zilei de duminică de parcă ar fi o zi obişnuită din săptămână, prea puţin îşi dă seama de pagubele aduse mărturiei sale. Chiar dacă n-o arată, oamenii nemântuiţi sunt cu siguranţă afectaţi de devotamentul arătat de cei mântuiţi faţă de Ziua Domnului. Din perspectiva familiilor, o asemenea dedicare faţă de Domnul dovedeşte sinceritatea credincioşilor înaintea vecinilor lor, a cunoştinţelor şi a copiilor sceptici.

5. În al cincilea rând, Ziua Domnului este deosebit de importantă, fiind o declaraţie a dependenţei totale faţă de Dumnezeu pentru har şi ajutor. Evreul din Vechiul Testament ar fi putut foarte bine să susţină că ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a-şi aduna recolta sau pentru a-şi planta seminţele. Ziua de sabat reprezenta un recul comercial, însă prin respectarea ei, poporul îi spunea lui Dumnezeu că binecuvântarea Lui era mai importantă decât încrederea în sine. În acelaşi fel, astăzi sunt atât de multe lucruri în care creştinii se pot implica pentru a asigura reuşita lucrărilor lor. Ar putea (potrivit gândirii lor) să rezolve atât de multe probleme şi să realizeze atât de mult dacă ar putea rupe puţin timp din această zi. Însă Ziua Domnului reprezintă declaraţia pe care I-o facem lui Dumnezeu că depindem de mila, de puterea şi de ajutorul Lui. Această zi este un act al dedicării care arată încrederea noastră în cele cereşti într-un limbaj mult mai elocvent decât prin cuvinte.

6. În al şaselea rând, îi facem lui Dumnezeu o altă declaraţie atunci când păzim Ziua Domnului, şi anume, că dorinţa noastră cea mai mare este după sabatul etern, întrucât sabatul este dat în parte ca anticipare şi anunţare a gloriei cereşti. În Ziua Domnului noi îi dovedim lui Dumnezeu că dorim cu adevărat revenirea lui Hristos şi inaugurarea rânduielii eterne. Privim cu ardoare la prefigurările cerului de care suntem invitaţi să ne bucurăm săptămână după săptămână. A da la o parte Ziua Domnului înseamnă a arăta că nu ne numărăm printre cei care aşteaptă şi „iubesc venirea Sa”. Creştinul evanghelic nominal, care participă la închinare o dată pe duminică, iar apoi se reîntoarce în faţa televizorului pur şi simplu dă în vileag faptul că preferă lumea prezentă în detrimentul celei viitoare. „Odihna de sabat” este un simbol, o anticipare sau un semn a ceea ce Dumnezeu a promis.

Ziua Domnului este un fel de test al atitudinii noastre faţă de toate aspectele anterioare. Dacă necredinciosul va fi judecat pe baza spiritului poruncii, care va fi soarta credinciosului? În vremurile actuale auzim despre biserici evanghelice care au doar o singură slujbă în Ziua Domnului, chiar susţinând că nu există nicio cerinţă scripturală pentru mai mult decât atât şi susţinând că restul zilei este destinat relaxării şi plăcerii personale. Ar trebui să preţuim şi să apreciem binecuvântările pe care Domnul ni le-a destinat într-o zi a păzirii sufletelor, a asigurării nevoilor şi a înălţării noastre spre ceruri.

Ziua Domnului reflectă în mod limpede caracterul şi inima lui Dumnezeu întrucât reprezintă un simbol al voinţei şi planurilor Sale pentru poporul Său în mod etern, un tărâm al închinării, comuniunii şi luminării spirituale.

Într-un sens, neglijarea Zilei Domnului ocupă locul de frunte într-o familie de nelegiuiri – cum ar fi lipsa dedicării, priorităţi nespirituale, omiterea devoţiunii şi nesocotirea responsabilităţilor practice pentru trăirea creştină. Ziua Domnului ocupă locul dintâi în stabilirea atitudinii pe care o are credinciosul în toate aceste chestiuni.

(Fragment din volumul Reguli date de Dumnezeu pentru sfinţenie – Chei pentru înţelegerea celor zece porunci, Peter Masters, Editura Făclia, Oradea, 2012.)

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2014/08/peter-masters-sase-scopuri-ale-zilei-domnului/

Erroll Hulse – Învăţătura lui Adoniram Judson

Adoniram JudsonEvanghelia mântuirii

În mintea lui Adoniram Judson domnea o credinţă nestrămutată că aceia care mor în păcatele lor, în afara lui Hristos, vor suferi ocara veşnică în iad. El a crezut că Evanghelia prezentată clar este modalitatea folosită de Duhul Sfânt pentru a mântui pe cei aleşi. El a predicat pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Hristos. El a oferit fără plată pe Hristos celor nemântuiţi. El a crezut că Duhul Sfânt se foloseşte de raţiune şi de propovăduire pentru a atrage pe păcătoşi la Hristos.

Orice om era pentru el un candidat la viaţa veşnică. Wayland descria atitudinea lui Judson astfel: „Obiectivul său era să realizeze cea mai minunată revoluţie care poate fi concepută pentru acest popor, şi anume nimic mai puţin decât transformarea în întregime a caracterului moral al oricărui individ. Modalitatea prin care aceasta trebuie să fie obţinută era foarte simplă. Ea consta în proclamarea mesajului de la Dumnezeu către om, însoţit de Duhul atotputernic al lui Dumnezeu.”

El nu a căutat ajutor în semne sau minuni. Evanghelia era suficientă. Credincioşii în care locuieşte Hristos erau suficienţi, pentru ca prin ei „Evanghelia să se răspândească în toate locurile până când templele lui Gautama să ajungă pustii, caracterul moral al oamenilor să fie înnoit, iar Birmania să ajungă o împărăţie a Domnului nostru şi a lui Hristos.”

Judson a crezut în puterea predicării şi a căutat să se folosească de acest prim mijloc în a convinge pe păcătoşi. El însuşi era un predicator cu putere. Un misionar care l-a cunoscut scria cândva următoarele, „Mă tem că nimeni din cei de acasă nu va fi în măsură să îi facă faţă în ce priveşte puterea predicării.” Un vizitator în Birmania ilustra puterea predicării lui Judson descriind efectele acesteia asupra ascultătorilor. Ei erau totalmente absorbiţi şi captivaţi, de la primul până la ultimul, de fiecare aspect al mesajului său.

Botezul credinţei şi ordinea în biserică

Atunci când s-a dedicat studiului legat de botez în timpul călătoriei către Orient, Adoniram a început din Vechiul Testament. El a apreciat pe deplin importanţa crucială a legământului avraamic şi a legăturilor dintre acesta şi legământul mozaic şi legământul cel nou. Dacă, în lucrarea sa, s-ar converti vreun şef de trib, se întreba el, ce ar reprezenta botezul pentru toţi membrii familiei lui? Ce semnificaţie ar avea pentru acel clan, pentru soţiile lui, pentru copiii şi pentru slujitorii lui? Ar fi trebuit ca toţi să fie botezaţi, după cum toţi bărbaţi din familia extinsă a lui Avraam au fost circumcişi? El a continuat apoi să studieze tot ceea ce Scriptura afirmă pe această temă. El a examinat nu doar temele doctrinare, ci şi pasajele în contextul lor, precum 1 Corinteni 7:14 şi Faptele apostolilor 2:39. El a cercetat etimologia cuvântului grecesc a boteza, şi a ajuns la concluzia că înseamnă „a scufunda”. Odată convins, el a fost gata să înfrunte consecinţele, chiar dacă avea să îl coste foarte mult, chiar dacă avea să piardă toată susţinerea misionară care fusese atât de dificil de obţinut.

Când a venit momentul practicării acestei doctrine, el avea să accepte la botez numai pe aceia care dovedeau o mărturie credibilă a pocăinţei şi credinţei. Istoria arată că, la fel ca şi ceilalţi lucrători din misiune, rareori s-a înşelat în a accepta ca membri pe aceia care afirmau că sunt credincioşi adevăraţi. Dimpotrivă, el îi oprea pe cei care nu erau încă pregătiţi. El a menţinut o disciplină consecventă în biserică, permiţând restaurarea înapoi în părtăşia bisericii numai a acelora care s-au lăsat de păcatele lor şi au arătat pocăinţă autentică. Excluderea de la Cina Domnului era parte din procesul de disciplinare.

Mijloacele harului

În ceea ce priveşte modalităţile folosite în lucrare, metoda lui Judson era predicarea şi plantarea de biserici, urmată imediat de identificarea, pregătirea şi echiparea pastorilor băştinaşi. Aceşti bărbaţi erau apoi trimişi să evanghelizeze şi să planteze biserici. În timp ce colegii săi misionari erau într-o oarecare măsură implicaţi cu lucrarea în şcoli, aceasta nu a fost un punct pe care Judson să se focalizeze. Aici el diferă de William Carey. În planul lui Carey de a evangheliza India erau trei lucrări de bază: predicarea Evangheliei, traducerea Bibliei şi înfiinţarea de şcoli – proclamarea, traducerea, educarea. Şcolile misionare predau o gamă largă de materii, dar instruirea biblică era parte integrantă din programă. Prin contrast cu această abordare, Judson se focaliza pe predicare, pe adunarea celor convertiţi şi pe plantarea de biserici. El a trimis bărbaţii doi câte doi, iar acest lucru s-a dovedit foarte eficient.

Alături de predicare a fost importanţa priorităţii rugăciunii şi a întâlnirilor de rugăciune. În jurnalul său din 10 noiembrie 1819, el scria, „Această seară trebuie marcată ca fiind data primei întâlniri de rugăciune care s-a ţinut vreodată în Birmania. Prezenţi am fost eu şi 3 convertiţi. Am căzut de acord să ne întâlnim cu acest scop în fiecare seară de marţi şi vineri, imediat după închinarea în familie.” Două zile mai târziu, el adăuga, „Am fost binecuvântaţi să vedem că în această seară 3 convertiţi au reparat cortul, şi au ţinut o întâlnire de rugăciune între ei.”

Doctrinele harului

Din motive practice, Judson a fost constrâns să trateze în detaliu botezul şi implicaţiile acestuia. Chiar dacă ai avea cele mai bune intenţii de pe lume, este imposibil să tratezi toate doctrinele creştinismului cu aceeaşi precizie. Când ne referim la doctrinele harului, descoperim că Adoniram le-a crezut într-un mod implicit mai degrabă decât să le prezinte într-o formă explicită. El nu avea să descopere că în creştinism urma să vină o alunecare către gândirea naturalistă şi către arminianism. Nu exista pe atunci acea conştienţă înrădăcinată despre harul suveran pe care o avem în generaţia noastră, prin care adevărul trebuia să fie restabilit cu un mare preţ.

Este clar faptul că el nu a crezut în voinţa liberă. Comentând asupra unei conversaţii pe care o avusese cu doi budişti, Adoniram scria, „N-am văzut niciodată până acum mai clar ilustrat adevărul cuvintelor Mântuitorului, care spune: Nu vreţi să veniţi la mine.” Credinţa totală a lui Judson în doctrinele harului reiese clar din corespondenţa sa, ca şi din Mărturisirea de credinţă pe care el a scris-o în 1829 în birmaneză. În cadrul singurei predici în limba engleză pe care el a predicat-o în Birmania, el a folosit ca text pasajul din Ioan 10:1-18. În aceasta, el s-a referit la dragostea lui Hristos care alege spre mântuire. Harul irezistibil şi ispăşirea limitată au fost teme explicit prezentate în acea predică. În afirmaţiile de credinţă elaborate de Judson pentru biserica birmaneză, doctrina alegerii este clar prezentată, „Dumnezeu trimite Duhul Sfânt pentru a face capabili pe cei care au fost aleşi înainte de întemeierea lumii să devină ucenici.”

(Fragment din cartea Adoniram Judson şi chemarea misionară, Erroll Hulse, traducerea Societatea Misionară Coresi, 2014.)

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2014/07/erroll-hulse-invatatura-lui-adoniram-judson/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: