Există o categorie de necredincioşi care au nevoie de o atenţie specială în această vreme, deoarece în aparenţă sunt uşor de abordat, vin repede la credinţă şi aduc numeroşi noi membri în bisericile lui Hristos. Rezultatul însă variază întotdeauna între dezamăgire şi dezastru. Cei convertiţi din această categorie fie se întorc repede în lume, fie rămân mai mult timp în biserică, dar creează probleme. Aceasta este categoria necredincioşilor „egocentrici”.

Cei care intră în această categorie pot fi destul de umili şi discreţi. Nu seamănă deloc cu fariseii făţarnici şi mândri sau cu cei ignoranţi şi indiferenţi. Deschiderea şi sinceritatea lor aparentă ne atrag şi avem aşteptări mari de la ei că îl vor găsi pe Domnul. La început nu ne dăm seama că sunt interesaţi de creştinism numai pentru că au văzut ceva ce le-a plăcut sau pe care îl vor pentru ei. Cu toate acestea, ei sunt atraşi de altceva decât de nevoia de iertare şi de împăcare cu Dumnezeu, fie că îşi dau seama de acest lucru, fie că nu.

1. Subliniind adevărata convingere şi căinţă

În timpul lucrării Sale pământeşti, Domnul Isus i-a respins categoric pe toţi cei care încercau să îl urmeze într-un mod superficial, fără să fi înţeles mai întâi calea adevăratei credinţe şi preţul uceniciei. Diferite pasaje din Evanghelii ne arată cum S-a descurcat Hristos cu acest tip de ascultători, iar noi trebuie să învăţăm din exemplul Său.

Dacă suntem hotărâţi să le explicăm clar acestor „voluntari disponibili” adevărurile Evangheliei, atunci cu siguranţă vom fi folosiţi de Dumnezeu pentru a-i aduce pe unii la căinţa reală. Numeroşi oameni convertiţi cu adevărat au venit iniţial la biserică dintr-un interes personal. Astăzi, ei îl binecuvântează pe Dumnezeu pentru că cei care le-au mărturisit şi s-au apropiat de ei au fost hotărâţi să îi facă să vadă adevărata căinţă şi credinţă.

Există speranţă pentru persoana egocentrică, deoarece Duhul Sfânt poate schimba petele de leopard. Trebuie să fim însă credincioşi Evangheliei, altfel oamenii care practică o credinţă nesemnificativă şi superficială vor intra în bisericile noastre dintr-un interes personal.

Tipul de necredincioşi egocentrici este într-o oarecare creştere în momentul de faţă, având în vedere succesul anumitor strategii de extindere a bisericii, care se concentrează în a le dărui oamenilor ceea ce vor. Strategiile care amestecă fără ruşine o bucăţică din Evanghelie cu multă distracţie, evenimente lumeşti, întâlniri şi plăceri atrag numeroşi oameni „din afară” la biserici sau grupuri de casă, indicând prezenţa unei pieţe uriaşe de oameni egocentrici.

În pilda semănătorului, acest grup este portretizat prin fâşia subţire de pământ fertil care acoperă stânca. În acest sol sămânţa răsare repede, dar rădăcina nu se poate dezvolta.

În vremurile de decadenţă, când binecuvântările reale sunt puţine, până şi cei mai grijulii lucrători ai Evangheliei sunt vulnerabili şi riscă să devină prea impresionaţi de acei oameni care dau un răspuns pozitiv imediat în urma mărturiei lor. Un răspuns pozitiv este atât de neobişnuit încât avem tendinţa de a crede că în fiecare inimă se desfăşoară o lucrare profundă a lui Dumnezeu.

Dar dacă oamenii sunt egocentrici şi sunt interesaţi de mesajul nostru din motive ce ţin de profitul lor personal pământesc? Dacă aceşti oameni acceptă tot ceea le spunem, învaţă limba Sionului şi se alătură bisericii locale? În curând ne vor cauza neplăceri şi pot continua astfel ani de zile. S-a spus adesea că cele mai multe dificultăţi pe care le experimentează bisericile sunt provocate de existenţa membrilor neconvertiţi. Unii pastori se plâng că au membri care protestează, se vaită, sunt îmbufnaţi, se strâmbă şi nu arată entuziasm pentru lucrurile spirituale sau pentru evanghelizare. În schimb inflamează orice problemă ar apărea.

Din păcate, aceşti membri dubioşi nu devin teologi liberali care să nege credinţa şi astfel să se expună cenzurii şi disciplinei. Mulţi reuşesc să rămână în biserică toată viaţa lor, stând de partea celor care conduc, dar dovedindu-se mereu a fi adevărate încercări pentru pastori şi lucrători. Preocuparea noastră ca pastori şi credincioşi care mărturisesc trebuie să fie de a evita să introducem o nouă generaţie de astfel de oameni, atât cât ţine de noi.

Cruciadele de evanghelizare în masă constituie probabil principalul vinovat pentru recrutarea oamenilor egocentrici, grăbindu-i să îşi profeseze credinţa înainte de a şti ce fac. Nu că evanghelizarea în masă ar fi un lucru rău în sine, dar în vremurile moderne a fost caracterizată de o Evanghelie superficială, cuplată cu o nevoie „comercială” de a produce numeroşi convertiţi instantaneu.

Dacă milioane de oameni merg la biserici catolice, biserici liberale şi locuri de întâlnire ale diferitelor culte din interes personal, ca evanghelişti, nu ar trebui să ne închipuim că vom fi ocoliţi de astfel de aparţinători.

2. Evitând interesele lumeşti

Cel mai lung capitol al Evangheliei după Ioan (conţinând 71 de versete) este dedicat prezentării felului în care Domnul S-a ocupat de oamenii care L-au urmat din motive greşite. Scena este pregătită în Ioan 6:2 „O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.”

Aceşti oameni umblau după Domnul. Păreau dornici să asculte şi parcurgeau distanţe mari pentru a-L urma. Cu toate acestea, în capitolul menţionat anterior vedem că cei mai mulţi dintre ei nu aveau niciun interes cu privire la informaţii spirituale şi nici vreo înclinaţie de a se căi de păcatele lor. Ei vedeau alte lucruri care îi interesau.

Unii dintre ei voiau să vadă minuni spectaculoase. Alţii voiau să îl vadă pe acest om făptuitor de minuni preluând puterea pentru a deveni un conducător naţional, împlinind astfel dorinţa evreilor de a apărea cineva care să îi scape de ocupaţia armatei romane şi care să revitalizeze economia naţională (Ioan 6:15).

Ei voiau ca în viaţa lor mohorâtă să aibă loc evenimente entuziasmante. Nu aveau televizor, cinematograf sau alte lucruri de care oamenii din lume depind în ziua de azi. Pentru ei, acest orator deosebit şi înfăptuitor de miracole reprezenta cea mai interesantă perspectivă în Israel, de multe generaţii.

Cu toate acestea, Domnul nu a încurajat acest entuziasm neiluminat, aşa cum unii oameni o fac în mod eronat astăzi. (De exemplu, în ziua de azi carismaticii folosesc vindecarea şi prosperitatea ca momeli pentru a atrage aparţinători.) Domnul i-a confruntat pe oameni cu motivele lor reale şi, dacă nu făceau progrese pe calea spirituală, îi îndepărta. La sfârşitul lui Ioan 6 citim următoarele: „Mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El” (versetul 66). Acesta a fost rezultatul avertismentelor Domnului pentru ei. Când avea de-a face cu un interes superficial, Domnul îl testa. A prezentat termenii uceniciei atât de clar, încât numai oamenii cu o adevărată preocupare spirituală pentru căinţă şi viaţă continuau să Îl urmeze.

3. Adevărata credinţă este mai mult decât un entuziasm intelectual

Evanghelia lui Ioan prezintă mai multe calităţi pe care oamenii egocentrici par a le avea, astfel încât să nu fim induşi în eroare. La început, ei pot prezenta o credinţă puternică aparent reală în ceea ce ţine de Dumnezeu, dar cu toate acestea să fie departe de căinţa şi ascultarea evanghelică. În Ioan 6:14 este scris: „Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: «Cu adevărat, acesta este prorocul cel aşteptat în lume.»” Ei credeau profeţiile despre Mesia care trebuia să vină şi acceptau faptul că minunile Domnului erau realizate prin putere divină.

Poate că un om superficial acceptă Cuvântul lui Dumnezeu şi divinitatea lui Hristos, dar cu toate acestea rămâne în totalitate interesat doar de propria persoană. Poate că merge şi la biserică, acceptă la nivel intelectual mesajul şi pare entuziast cu privire la atmosfera serviciilor evanghelice. Poate părea foarte deschis la fiecare cuvânt al nostru în mărturisirea personală, dar este din aceeaşi speţă precum cei care în cele din urmă „nu mai umblau cu El”.

Acum câţiva ani, un vorbitor şi scriitor strălucit în domeniul argumentării apologetice creştine şi-a atras mulţi adepţi din universităţile americane şi europene. Tenacitatea şi puterea argumentelor sale au adus numeroşi studenţi şi tineri la credinţa creştină. Totuşi, aceşti „convertiţi” entuziaşti aveau tendinţa de a aluneca înapoi pe căile lor lumeşti odată ce ieşeau din mediul universitar.

Omul aflat în centrul acestei situaţii a adus o contribuţie puternic reformată domeniului literaturii evanghelice, dar adepţii săi s-au împiedicat repede şi au căzut. De ce nu au continuat aceşti tineri pe calea credinţei? Răspunsul este că această epocă de evanghelism apologetic strălucit a coincis cu o perioadă în care studenţii deveniseră sătui de filozofia materialistă. Mulţi oameni voiau un lucru stimulant din punct de vedere intelectual, prin care să înfrunte societatea lacomă şi egoistă din jurul lor. Ei voiau o explicaţie pentru starea societăţii şi au găsit-o într-o prezentare entuziasmantă a apologeticii evanghelice.

Din păcate, se pare că cei mai mulţi dintre ei nu au experimentat convingerea de păcat, căinţa sinceră şi naşterea din nou. Căutau doar ceva proaspăt şi impresionant pentru mintea lor. Ei făceau parte din grupul celor „egocentrici”… Ei erau cei care pentru o vreme au crezut mesajul, dar nu din motivele corecte, astfel că în curând au căzut.

Ce vrea cel care aude Evanghelia? Ceva ce se adresează doar minţii lui? Sau ceva adresat numai inimii sale, cum ar fi prietenia şi dragostea?

4. Nebunia evanghelizării „bazate pe nevoi”

Textul din Ioan 6:24 ne avertizează că ucenicia falsă poate fi însoţită în aparenţă de zel, eforturi şi sacrificii: „Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să Îl caute pe Isus”.

Domnul le-a spus însă că îl căutau deoarece primiseră o masă bună. Nici măcar nu fuseseră impresionaţi în mod corect de acea minune! Răspunsul lor nu fusese acelaşi ca al lui Simon Petru care, când a văzut o mare minune, a căzut pe genunchi şi a spus: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos”.

De-a lungul mărturisirii noastre poate că devenim prea impresionaţi de cineva care depune anumite eforturi pentru a ne întâlni să discutăm din Biblie sau să mergem la biserică. De atâtea ori experimentăm dezamăgire din cauza promisiunilor încălcate ale acelor ascultători care par a fi sinceri. Astfel de persoane se dovedesc a fi egocentrice, astfel că trebuie să avem tot timpul pregătit mesajul „căinţei şi îndepărtării de păcat”.

Unii oameni sunt dispuşi să asculte deoarece îşi doresc o anumită siguranţă spirituală. Alţii vor doar să aibă cu cine sta de vorbă şi simt că pot găsi astfel de persoane la biserică. Mulţi oameni care au mers mult la biserică se simt confortabil dacă păstrează o anumită măsură de închinare în viaţa lor. Aceasta le dă pace spirituală. Adesea oamenii care au crescut în biserică se întorc în acel mediu şi acea atmosferă în care se simt „ca acasă”. Mai sunt şi acei oameni care vor să îşi consolideze făţărnicia prin mersul la biserică.

În zilele noastre găsim evanghelişti care apelează la egocentrism pentru a atrage atenţia. Auzim despre evanghelizarea „bazată pe nevoi”, care le oferă fericire celor trişti, companie celor singuri, consiliere celor cu probleme maritale, recreere celor plictisiţi etc. Dacă îi ademenim pe oameni oferindu-le ceea ce îşi doresc, nu trebuie să fim surprinşi să descoperim în final că acei „convertiţi” sunt nişte oameni trişti, deziluzionaţi şi egocentrici.

Acest lucru poate părea foarte negativ şi deprimant, dar trebuie să fim mereu gata să recunoaştem o persoană care nu manifestă o dorinţă reală pentru căinţă şi experienţă spirituală.

În cazul celor egocentrici, trebuie să urmăm exemplul din Ioan 6 şi să explicăm clar că aducem un mesaj de convertire spirituală. Când Domnul a subliniat scopul spiritual al venirii Sale, ei au început să murmure şi să pună la îndoială tot ceea ce zicea.

Domnul a avertizat: „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului” (Ioan 6:27). După aceasta citim despre perplexitatea tot mai mare a mulţimii, în timp ce minţile lor refuzau mesajul ispăşirii şi nevoia pentru o viaţă spirituală.

„Lucrarea pe care o cere Dumnezeu, a spus Hristos, este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” Astfel a fost subliniată credinţa, spre deosebire de fapte; un mesaj de smerire care cerea atenţie cu privire la falimentul spiritual, caracterul nepotrivit, starea de păcătoşenie şi eşecul oamenilor.

5. Subliniind noua viaţă şi suveranitatea fui Hristos

Persoana egocentrică vrea ceva în viaţa sa, dar mesajul nostru subliniază o situaţie urgentă de pierdere spirituală veşnică dacă nu renunţăm la toate interesele din viaţa noastră în favoarea lui Hristos şi a darului mântuirii.

Dacă subiectul de discuţie al unei persoane interesate este legat de lucruri lumeşti, trebuie să fim vigilenţi. Dacă nu are îndoieli sau temeri, dacă nu are probleme spirituale (ci doar unele intelectuale), atunci trebuie să fim foarte atenţi.

Alte pasaje ne arată cum Mântuitorul i-a avertizat pe oamenii care erau prea încrezători în ei înşişi şi egocentrici. Ne gândim la doi dintre bărbaţii despre care găsim scris în Luca 9:57-62. Aceştia prezentau un aparent interes în învăţăturile şi cuvintele lui Hristos, astfel că s-au apropiat de El şi au spus: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge”. Domnul ştia însă că ei nu înţeleseseră pe deplin ceea ce făceau, ci erau plin de egocentrism. Prin urmare, le-a vorbit despre preţul uceniciei. Le-a spus că trebuie să trăiască prin credinţă şi să rupă vechile legături din viaţa lor.

Şi noi trebuie să ne exprimăm clar mesajul de convertire, care înseamnă să mori faţă de sine şi să trăieşti în întregime pentru Hristos. Cel convertit nu mai este preocupat de viitorul, interesele, cariera, siguranţa şi fericirea sa pământească. De-acum el trăieşte pentru Domnul şi cauza Sa.

La aceasta S-a referit Domnul când a spus: „Tot aşa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33). Domnul nu vrea ca noi să îi grăbim pe oameni să ia decizii pripite legate de credinţa lor şi de profesarea acesteia…

Trebuie să îi spunem acestuia, cu blândeţe, dar şi cu fermitate, că nu există nicio speranţă pentru convertire dacă Domnul nu este căutat din motivele corecte, în condiţiile potrivite şi cu o căinţă sinceră prin predarea în faţa suveranităţii lui Hristos.

În acest sens trebuie să fim atenţi în bisericile noastre la „sindromul YPF” (Young People’s Fellowship, un fel de întâlniri de tineret). Multe părtăşii se bucură de prezenţa unui lider dedicat şi energic, care este capabil să adune un grup de adolescenţi la întâlniri regulate. Adesea însă acestea conţin activităţi obişnuite de recreere. Problema este că cei care conduc această lucrare, oricât de bine motivaţi ar fi, nu iau în seamă egocentrismul inimii umane. S-a observat că cei mai mulţi dintre membrii unor astfel de grupuri de adolescenţi vor continua în credinţa în Hristos, dar până la vârsta de douăzeci de ani se vor „răzvrăti” sau se vor abate de la cale.

Odată cu trecerea timpului se va observa că unul sau doi dintre aceştia păstrează o poziţie corectă, încă unul sau doi au rămas membri în biserică, dar cu rezultate nesatisfăcătoare, iar cei mai mulţi au renunţat la umblarea lor scurtă cu Hristos.

Cauza acestor rezultate slabe ale grupurilor de tineri este dată de faptul că aceştia acceptă imediat mesajul religios din partea unui grup care le oferă companie şi siguranţă. Astfel de lucruri sunt de mare importanţă pentru tineri, iar aceştia vor fi înclinaţi să se identifice şi să profeseze tot ceea ce susţine grupul respectiv, pe de o parte pentru a-l mulţumi, iar pe de altă parte pentru a-şi asigura acceptarea totală. Probabil că nici măcar nu sunt conştienţi de aceste motive, dar ele există în inima lor.

Mulţi tineri vor trece prin diferite experienţe emoţionale atunci când vor accepta mesajul, iar pe termen scurt acest lucru va fi greu de deosebit faţă de convertirea adevărată. Dacă ar exista mai puţină recreere şi mai multe mesaje spirituale în astfel de grupuri, problema credinţei superficiale ar putea fi evitată. Dacă liderii şi-ar concentra mai puţină energie asupra aceloraşi tineri şi mai multă pentru a ajunge şi la alţii, pericolul presiunii de grup ar fi mai puţin semnificativ. Dacă tinerii ar fi încurajaţi să participe la serviciile evanghelice obişnuite împreună cu biserica, această problemă ar fi mai puţin acută.

O conştientizare mai mare a egocentrismului multor oameni neconvertiţi, tineri şi bătrâni, ne-ar elibera din multe capcane presărate pe calea lucrării noastre de evanghelizare…

Doar fiind fermi în sublinierea căinţei, a renunţării la lume, a predării în faţa suveranităţii lui Hristos vom putea aduce binecuvântări reale pentru acei oameni egocentrici.

(Fragment din volumul Strategii biblice pentru mărturisire, Peter Masters, Editura Spuregon, Arad, 2010, traducere Daniel Dema.)