„Să piară numele meu, dar Numele lui Hristos să rămână în veci! Isus! Isus! Isus! Încoronaţi-L pe El ca Domn peste toate! Nu mă veţi auzi spunând altceva.” Acestea sunt cuvintele lui Charles H. Spurgeon la finalul predicii intitulate „Eternul Nume”, predicată la începutul lui 1855 în biserica din New Park Street, Londra.
La 121 de ani de la moartea sa, numele lui Spurgeon pare chiar mai cunoscut şi mai respectat decât în timpul vieţii şi slujirii sale. Biserica unde a fost pastor timp de aproape patru decenii, Metropolitan Tabernacle, este şi astăzi o comunitate vie, plină de pasiune pentru proclamarea Evangheliei harului lui Dumnezeu. Comentariile la Psalmi, predicile şi meditaţiile sale au fost traduse în multe limbi, iar o simplă căutare a numelui său pe internet va genera peste două milioane de rezultate. Într-adevăr, „amintirea celui drept este binecuvântată” (Proverbe 10:7).
Printre primii traducători ai predicilor lui Spurgeon în limba română s-au numărat Teodor Popescu, Petru Popovici, Victoria Goanţă, Vasile Cojocneanu ş.a. După 1990, aceste traduceri mai vechi au fost reeditate, însă abia în ultimii cinci ani şi alte fragmente din zecile de volume semnate de Spurgeon au fost transpuse în română. Iată trei dintre acestea:
Predici despre trezire (Editura Perla Suferinţei, Suceava, 2010)
Cineva a întrebat: „Dacă păgânii nu sunt evanghelizaţi, ce se va întâmpla cu ei?”. Eu voi pune altă întrebare, cu un caracter mult mai practic. Dacă nu încercaţi să evanghelizaţi păgânii, ce se va întâmpla cu voi? Nu vă întreb atât de mult de soarta lor, cât de a voastră, dacă nu v-a păsat de mântuirea lor. Cel care nu se gândeşte niciodată la convertirea altuia este în mare pericol de a fi chiar el condamnat. Nu cred în mântuirea unui om îmbrăcat în iubire de sine, sunt sigur chiar că nu va fi mântuit în egoism. Nu pot să cred că un om indiferent faţă de starea altora are Duhul lui Dumnezeu, fiindcă unul din roadele Duhului este iubirea. Ca florile care îşi împrăştie parfumul de cum au înflorit, cei mântuiţi doresc binele semenilor lor chiar din primele clipe ale harului.
Dacă un om se roagă să aibă o călătorie liniştită, şi apoi se culcă şi nu mai pleacă, înseamnă că e un om de nimic; dacă te rogi ca Dumnezeu să convertească păcătoşii, şi nu le predici apoi, învăţându-i Evanghelia, înseamnă că eşti un netrebnic şi Îl batjocoreşti pe Dumnezeu. Fraţi iubiţi, fiţi atenţi la lucrurile acestea.
Trăim în unul din secolele acelea întunecate, în care mintea e legănată să doarmă şi sufletul e buimăcit. Voi, care Îl iubiţi pe Mântuitorul, vă veţi deschide urechile ca să prindeţi înţelesul acestor lucruri? Oamenii mor, Biserica picoteşte, şi păcatul acoperă pământul – nu spune oare ceva Dumnezeu prin toate aceste lucruri? Nu auziţi o voce care spune în întunericul greu: „O, poporul Meu, am ceva împotriva ta”? Oare nu-L auzim pe Domnul spunând: „Ei vor pieri, dar voi cere sângele lor din mâna străjerului”? Am văzut Biserica lui Dumnezeu încrucişându-şi mâinile, gata să aţipească, spunând: „Sunt bogată, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”; şi în timpul acesta, mulţimi de oameni pier din lipsă de cunoştinţă. Crezi că Biserica ar fi putut suporta să audă spunându-se că nu a crescut deloc într-un an, dacă nu ar fi avut o parte de vină? Puteţi să-mi amintiţi de suveranitatea divină, dacă vreţi, dar eu vă voi aminti că suveranitatea divină acţionează întotdeauna cu înţelepciune şi iubire, şi că Domnul nu ne-a spus: „Lucraţi fără să aduceţi rod”. Dacă am fi lucrat, şi dacă toate Bisericile Creştine ar fi lucrat aşa cum ar fi trebuit, eu cred că s-ar fi îndeplinit făgăduinţa: „Osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică”.
Spurgeon ne vorbeşte din nou (Editura Făclia, Oradea)
În Biblie se vorbeşte despre mântuire ca despre un dar. Lucrul acesta ar trebui să ne ţină smeriţi. Nu ne putem mândri cu ceva care ne este dat. Aşadar, mântuirea noastră este în întregime darul harului lui Dumnezeu.
Harul lui Dumnezeu a ajuns la noi prin Isus Hristos. Pavel spune: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos” (Galateni 6:14). Mântuirea este un cadou al harului.
Dumnezeu ne-a dat acest har „înainte de veşnicii”. Dumnezeu a existat înainte de începutul lumii. Noi nu eram în existenţă, aşa că nu puteam face nimic în privinţa mântuirii noastre. Atunci Dumnezeu a domnit la fel cum domneşte şi acum. EI ne-a dat mântuirea înainte de începutul lumii, ca astfel mântuirea să poată fi toată prin har, prin Isus Hristos. S-ar putea să nu-ţi placă învăţătura acestui text, însă cred că, plin de sinceritate, am încercat să-ţi dau înţelesul ei. Te îndemn să primeşti numai ce-ţi cere Dumnezeu.
Cred că doctrina harului este la fel de plină de putere cum a fost întotdeauna. Dă putere omului care o primeşte. Pavel îi zice lui Timotei să nu se ruşineze. Dumnezeu i-a dat har în Hristos Isus înainte de începutul lumii.
Un om ar putea fi foarte sărac în lucrurile materiale. Dacă omul acesta cunoaşte harul lui Dumnezeu, el este bogat în lucrurile spirituale. S-ar putea ca numele unui om să nu fie trecut în cărţile de istorie ale acestei lumi, dar numele credinciosului a fost trecut în cartea lui Dumnezeu înainte de veşnicii. Omul care crede lucrul acesta va avea putere în clipa când va trebui să lupte bătălia Domnului. Oamenii care cred în harul gratuit al lui Dumnezeu au încredere. Nu le este frică. Cunosc ceea ce cred. Până şi copiii noştri care sunt învăţaţi cu doctrinele harului cunosc mai mult decât mulţi oameni adulţi. Mulţi oameni nu ştiu ce cred, pentru că aud predici care nu-i învaţă cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă un om acceptă doctrinele harului, acesta va şti să le păzească. Doctrinele acestea îi vor fi dragi şi el va fi întotdeauna pregătit să moară pentru adevărul pe care-l crede.
Doctrinele harului îi dau omului ceva de care se poate ţine. Un om care crede că mântuirea este a lui Dumnezeu, şi nu a omului, nu va abandona niciodată această învăţătură. Toate celelalte doctrine sunt ca un teren alunecos unde omul poate cădea cu uşurinţă. Dacă mântuirea are loc prin efortul omului, cum vei putea să ştii dacă este de ajuns efortul tău? Dacă-ţi ţii picioarele ferme pe doctrinele harului n-ar trebui să-ţi fie frică de cădere. Temelia este foarte fermă, şi prin urmare te va ţine. Haideţi să ne unim cu adevărul cuprins în scopul veşnic al lui Dumnezeu, în Hristos Isus înainte de veşnicii.
Doctrina harului demască învăţătura falsă. Dacă oamenii ştiu că sunt mântuiţi de Dumnezeu, aceştia vor şti că nu mai au nevoie de preoţi, spovedanii şi absolvire. Doctrina harului este adevărul pe care îl foloseşte Dumnezeu să zguduie porţile iadului. În vremea când Biserica lui Dumnezeu era persecutată, creştinii îşi riscau vieţile ca să poată auzi acest adevăr. Când nu li se dădea voie creştinilor să se întâlnească în biserici, ei se întâlneau noaptea în locuri secrete. Cât auzeau doctrina harului lui Dumnezeu acestora nu le era frică. Erau gata să-şi rişte viaţa numai ca să poată fi hrăniţi, prin ascultarea predicilor, cu doctrina pe care o iubeau. Când, în multe locuri, se predică învăţături greşite, acestea ar trebui combătute prin predicarea doctrinei harului. Duşmanii lui Dumnezeu nu vor putea sta împotriva acestor adevăruri.
Când lucrurile acestea sunt scrise pe inima unui om, ele îi vor îndrepta privirile spre Dumnezeu. El va fi conştient că Dumnezeu l-a mântuit şi va trece prin viaţă uitându-se la Dumnezeu. Va vedea mâna lui Dumnezeu în toate lucrurile. Îl va adora pe Dumnezeu, care a făcut, şi care continuă să facă atâtea lucruri pentru el. În acelaşi timp doctrina aceasta întoarce privirile omului spre el. Omul cunoaşte că nimic bun nu locuieşte în el. El ştie că numai Dumnezeu îl poate mântui. Se simte umil, însă bucuros. Va sta umil la scaunul milei lui Dumnezeu. Dar el este curajos când stă în faţa omului de rând. Fie ca noi să cunoaştem puterea mare care stă în adevărul harului lui Dumnezeu.
Acest mare adevăr dă mângâiere celui păcătos. Cea mai mare mângâiere a păcătosului este să cunoască faptul că mântuirea este prin har. Dacă omul ar fi mântuit pe baza meritelor sale, prin faptele lui bune, unde am fi noi acum? Unde ar fi beţivii, hulitorii şi cei necinstiţi? Unde ar fi cei care L-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor şi care nu-L iubesc? Când mântuirea este însă dată prin har, viaţa ta din trecut, oricât de păcătos ai fi fost, nu trebuie să te ţină să nu vii la Isus. Hristos primeşte pe păcătoşi. Dumnezeu i-a ales pe cei mai mari păcătoşi. De ce nu poţi fi şi tu? El primeşte pe oricine care vine la El. El nu te dă afară. Unii oameni L-au urât pe Hristos. Aceştia L-au insultat direct în faţă. Dar îndată ce oamenii aceştia au strigat: „Dumnezeule ai milă de mine păcătosul!”, El le-a arătat mila. El va arăta milă şi faţă de tine, dacă Duhul Sfânt te va călăuzi ca să cauţi mila. Dacă ţi-aş spune că trebuie să-ţi câştigi mântuirea în afara harului, pentru tine n-ar mai fi nicio nădejde. Mântuirea este însă prin har. Dacă eşti mort în păcat, există viaţă pentru tine. Dacă eşti gol sunt haine pentru tine. Dacă te simţi ruinat este o mântuire totală pentru tine. Fie să ai har ca să-ţi pui încrederea în mântuirea lui Dumnezeu.
Predici cu har (volum gratuit, publicat de Fundaţia Mantachie; comenzi la raule@xnet.ro sau tel. 0721262013)
Păcătosule, vom şti dacă Dumnezeu te cheamă după aceasta – dacă El te cheamă, aceasta este o chemare eficace, nu o chemare pe care o poţi auzi şi apoi uita, ci una care produce fapte bune. Dacă Dumnezeu te-a chemat, vei arunca la o parte paharul de băutură, şi rugăciunile tale se vor înălţa în sus. Dacă Dumnezeu te-a chemat, la magazinul tău nu va fi doar un oblon tras, ci toate, şi vei pune un anunţ: „Magazinul este închis în ziua de duminică şi nu va mai fi deschis în această zi.”
Mâine poate fi o anumită distracţie lumească, dar dacă Dumnezeu te-a chemat, tu nu vei merge. Şi dacă ai jefuit pe cineva (şi cine ştie, aici poate fi şi vreun hoţ), dacă Dumnezeu te cheamă, atunci va fi o restituire a ceea ce ai furat, tu vei renunţa la tot ce ai, astfel încât să-L urmezi pe Dumnezeu cu toată inima. Noi nu credem că un om este convertit decât atunci când el renunţă la căile sale greşite, când practic, el este adus în punctul în care ajunge să cunoască pe Hristos Însuşi ca stăpân al conştiinţei sale şi să găsească plăcere în Legea Lui.
„Zachee, dă-te jos de grabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” Şi el s-a grăbit şi a coborât şi L-a primit pe Isus cu bucurie. „Dar Zacheu a stătut înaintea Domnului, şi I-a zis: Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit. Isus i-a zis: Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”
Acum, avem una sau două lecţii. O lecţie pentru cei mândri. Coborâţi-vă, inimi mândre, coborâţi-vă! Îndurarea curge în văi, nu pe coama munţilor. Coboară, coboară, spirit semeţ! Oraşul semeţ El îl coboară până la pământ şi apoi îl reconstruieşte. Apoi, o lecţie pentru tine, sărmane suflet disperat, mă bucur să te văd în casa lui Dumnezeu în această dimineaţă, acesta este un semn bun. Nu îmi pasă pentru ce ai venit. Poate ai auzit de un ciudat care predică aici. Nu contează asta. Sunteţi la fel de ciudaţi ca el. Este necesar să existe un om ciudat pentru a aduna pe alţi ciudaţi.
Acum, am o mulţime de oameni aici. Şi dacă ar fi să folosesc o metaforă, v-aş putea compara cu o mare grămadă de cenuşă amestecată cu puţină pilitură de fier. Acum, dacă predica mea este însoţită de har divin, va fi un fel de magnet; nu va atrage nicio cenuşă – ei vor rămâne tot acolo – dar va atrage pilitura. Ar trebui să am un Zacheu acolo. Este o Mary chiar acolo sus. Un John chiar aici jos, o Sarah, sau un William, sau un Thomas acolo – aleşii lui Dumnezeu – ei sunt pilitura de fier în congregaţia de cenuşă şi Evanghelia mea, Evanghelia binecuvântatului Dumnezeu, ca un mare magnet, îi va atrage afară din grămadă.
Ei vin, ei vin. De ce? Pentru că a fost o putere magnetică între Evanghelie şi inimile lor. Ah, sărmane păcătos, vino la Isus, crede în iubirea Lui, încrede-te în mila Sa. Dacă tu ai dorinţa de a veni, dacă îţi faci loc cu forţa prin cenuşă pentru a ajunge la Hristos, aceasta se datorează faptului că Hristos te cheamă. Oh, toţi acei care vă cunoaşteţi pe voi înşivă a fi păcătoşi – orice bărbat, femeie şi copil dintre voi – da, copilaşilor (pentru că Dumnezeu mi-a dat pe câţiva dintre voi ca răsplată), vă simţiţi voi înşivă păcătoşi? Atunci credeţi în Isus şi fiţi mântuiţi.
Mulţi dintre voi aţi venit aici din curiozitate. Oh, de v-ar întâlni Isus să vă mântuiască! Eu sufăr pentru voi, ca nu cumva să vă scufundaţi în focul iadului. Oh, ascultaţi-L pe Hristos când vă vorbeşte. Hristos spune în această dimineaţă „Coboară.” Mergeţi acasă şi smeriţi-vă înaintea lui Dumnezeu. Duceţi-vă şi mărturisiţi-vă păcatele care le-aţi făptuit împotriva Lui; mergeţi acasă şi spuneţi-I că sunteţi nenorociţi, ruinaţi fără harul Său suveran; şi apoi priviţi la El, pentru că puteţi fi siguri că El a fost primul care s-a uitat la voi. Tu spui, „Domnule, oh, sunt gata pentru a fi mântuit, dar mă tem că El nu vrea.”
Stai! Opreşte-te! Să nu mai aud asta! Îţi dai seama că aceasta este aproape blasfemie? Nu întru totul. Dacă nu ai fi neştiutor, ţi-aş spune că aceasta este în parte blasfemie. Tu nu-L poţi privi pe Hristos, înainte ca El să te fi privit pe tine. Dacă tu doreşti să fi mântuit, El ţi-a dat voinţa. Crede în Domnul Isus Hristos şi fi botezat şi vei fi mântuit. Eu cred că Duhul Sfânt te cheamă.
