Vechea Evanghelie sau „Ce să fac ca să fiu mântuit?”

Aşa vorbeşte Domnul: «Staţi la răspântii şi priviţi! Întrebaţi care sunt cărările cele vechi, unde este calea cea bună; apoi umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.»” (Ieremia 6:16)

Crucea lui Hristos se situează în miezul Evangheliei… Hristos a murit ca să mântuiască un popor de păcătoşi neputincioşi, cărora Dumnezeu le acordă o iubire salvatoare şi necondiţionată. Aceasta a fost şi va rămâne semnificaţia Golgotei: crucea a salvat, şi ea continuă să salveze. Aici este miezul adevăratei credinţe evanghelice, convingerea triumfală care serveşte ca bază Evangheliei istorice şi care impregnează în totalitate Noul Testament.

Potrivit Scripturii, predicarea Evangheliei constă doar în a proclama patru fapte ca fiind adevărul venind din partea lui Dumnezeu, pe care oamenii au datoria de a le primi şi la care trebuie să răspundă:

  1. Toţi oamenii sunt păcătoşi şi nu pot face nimic ca să se mântuiască singuri.

  2. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este un Mântuitor perfect pentru păcătoşi, chiar pentru cei mai răi.

  3. Dumnezeu a promis că toţi cei care se recunosc păcătoşi şi se încred în Hristos ca Mântuitor vor fi primiţi şi niciunul nu va fi respins.

  4. Dumnezeu face o datorie din pocăinţă şi credinţă, pretinzând de la fiecare om care aude Evanghelia o supunere deplină şi reală şi o dependenţă faţă de Hristos. Potrivit promisiunilor Evangheliei, El este un Mântuitor în adevăratul sens al cuvântului, capabil să descătuşeze şi să mântuiască perfect pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El. Hristos este gata, capabil şi dispus, în virtutea sângelui Său preţios şi datorită perfecţiunii preţului de răscumpărare pe care l-a plătit, să mântuiască orice suflet care I se încredinţează în acest scop.

Vechea Evanghelie declară oamenilor nevoia lor de Dumnezeu, şi nu că Dumnezeu are nevoie de ei! Ea nu-i imploră să-L primească pe Hristos din milă, ci îi anunţă că Acesta din urmă a avut milă de oameni, deşi ei sunt departe de a o merita.

Ce minune că Dumnezeul cel de trei ori sfânt, a cărui bucurie n-a depins niciodată de oameni, şi care ar fi drept să izgonească pentru totdeauna neamul nostru decăzut, a ales să-i răscumpere pe unii dintre ei! Ce minunăţie să-ţi dai seama că propriul Său Fiu a acceptat să sufere moartea ca să-i salveze pe aceşti aleşi! Ce binecuvântare să afli cum, de pe tronul Său de glorie, Se adresează acum oamenilor nelegiuiţi prin mesajul Evangheliei, poruncindu-le cu insistenţa unei invitaţii compătimitoare să se pocăiască şi să creadă!

Dar aspectul cel mai minunat dintre toate constă în libera invitaţie pe care Domnul Hristos o adresează neîncetat oamenilor păcătoşi şi vinovaţi să vină la El şi să găsească odihnă pentru sufletul lor. Gloria acestor invitaţii ţine de faptul că un Rege atotputernic le este Autorul.

Gândeşte-te la bunăvoinţa şi iubirea infinită de care face Hristos dovadă în invitaţiile şi apelurile pe care ţi le adresează ca să vii la El pentru a avea viaţa, descătuşarea, mila, harul, pacea şi o mântuire eternă. Scriptura conţine un mare număr de asemenea invitaţii, şi fiecare abundă în aceste încurajări binecuvântate pe care înţelepciunea divină le ştie potrivite păcătoşilor pierduţi şi convinşi de păcatele lor… „De ce să muriţi”, strigă Isus Hristos, „de ce să pieriţi? De ce să nu aveţi milă de sufletele voastre? Oare inimile şi mâinile voastre îşi vor păstra tăria în ziua mâniei care se apropie?… Ridicaţi-vă privirile spre Mine şi fiţi salvaţi! Veniţi la Mine, şi Eu vă voi uşura de toate păcatele, de toate întristările, temerile şi poverile. Voi da odihnă sufletelor voastre. Veniţi, vă rog. Nu lăsaţi pe a doua zi; nu Mă respingeţi, veşnicia este aproape. Nu Mă urâţi până acolo încât să preferaţi să muriţi mai degrabă decât să acceptaţi mântuirea”.

Aceste invitaţii se adresează tuturor oamenilor; ele sunt universale. Hristos le adresează ca atare tuturor păcătoşilor. Şi fiecare om, în măsura în care crede că Dumnezeu este vrednic de crezare, trebuie să le privească exact ca pe nişte cuvinte pe care Dumnezeu le adresează lui personal. El trebuie, de asemenea, să accepte siguranţa universală care le însoţeşte, potrivit căreia Hristos îi primeşte pe toţi cei care vin la El.

Aceste invitaţii sunt adevărate. Hristos Se oferă sincer tuturor celor care aud Evanghelia. El este într-adevăr un Mântuitor perfect pentru toţi cei care-şi pun încrederea în El. Isus Hristos, Domnul suveran care a murit pentru păcătoşi, îi invită acum să vină la El în mod liber. Dumnezeu le porunceşte tuturor oamenilor să se pocăiască şi să creadă, şi Hristos promite viaţă şi pace tuturor celor care o fac.

În plus, aceste invitaţii sunt în chip minunat gratuite. Oamenii le dispreţuiesc, le resping şi nu sunt deloc vrednici de ele. Totuşi, Hristos continuă să le reînnoiască. El nu are nicio obligaţie s-o facă, dar o face. „Veniţi la Mine… şi vă voi da odihnă” rămân cuvintele Sale adresate lumii, cuvinte pe care nu le-a anulat niciodată şi care sunt de actualitate pentru mesagerii Săi.

Trebuie să proclamăm în orice loc, ca un Mântuitor perfect, pe Acela a cărui moarte a asigurat mântuirea întregului Său popor. Trebuie să-i invităm şi să-i zorim pe toţi oamenii să creadă în El, aşa cum sunt şi oricine ar fi.

Vechea Evanghelie expune nevoia pe care o are omul de Hristos, ea insistă că, fără o înnoire a inimii lor, păcătoşii nu au capacitatea de a asculta de chemarea evanghelică. Pe de altă parte, declarând puterea pe care o are Hristos de a mântui, vechea Evanghelie îl proclamă pe Hristos ca Autor şi Agent principal al convertirii. Cu ajutorul acţiunii Duhului Sfânt, atunci când răsună Evanghelia, El înnoieşte inimile şi îi atrage pe oameni la Sine.

Vechea Evanghelie anunţă nu numai că oamenii trebuie să vină la Hristos pentru a fi mântuiţi, ci şi că ei nu pot să vină dacă nu-i atrage la Sine însuşi Hristos. Mesajul ei se străduieşte să distrugă orice încredere pe care o are omul în sine, pentru a-i convinge pe păcătoşi că mântuirea lor este în întregime în afara mâinilor lor. O asemenea convingere îi urmăreşte până la o disperare faţă de ei înşişi şi îi îndeamnă să depindă exclusiv de harul minunat al unui Mântuitor suveran nu numai pentru îndreptăţirea lor, ci şi pentru credinţa lor.

La întrebarea: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”, vechea Evanghelie răspunde: „Crede în Domnul Isus Hristos”. La întrebarea următoare: „Ce înseamnă să crezi în Domnul Isus Hristos?”, ea răspunde: „Să te recunoşti păcătos şi să ştii că Isus Hristos a murit pentru păcătoşi; să abandonezi orice îndreptăţire de sine şi încredere în sine şi să te încrezi deplin în Hristos pentru a primi iertare şi pace; să-ţi schimbi propria natură, opusă şi rebelă faţă de Dumnezeu, cu un spirit de supunere recunoscătoare faţă de voia lui Hristos, datorită înnoirii inimii făcute de Duhul Sfânt”.

La o altă întrebare: „Cum pot să cred în Hristos şi să mă pocăiesc dacă nu am nicio înclinaţie naturală pentru aceste lucruri?”, vechea Evanghelie răspunde: „Priveşte la Hristos, vorbeşte-I Lui, strigă la El, aşa cum eşti. Mărturiseşte-ţi păcatul, revolta, necredinţa, şi încredinţează-te îndurării Sale. Cere-I Lui să-ţi dea o inimă nouă şi să lucreze în tine o pocăinţă adevărată şi o credinţă fermă. Roagă-L să-ţi îndepărteze inima rea şi necredincioasă şi să-Şi scrie Legea în tine, astfel încât să nu te mai abaţi niciodată de la El. Întoarce-te spre Hristos şi încrede-te în El cât mai mult, şi roagă-te să-ţi dea favoarea de a o face tot mai deplin. Serveşte-te cu speranţă de mijloacele harului, aşteptând să-L vezi pe Hristos apropiindu-Se de tine în timp ce cauţi să te apropii de El. Veghează, roagă-te, citeşte şi ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, ai legături cu copiii lui Dumnezeu şi continuă în acestea până ce ştii în tine însuţi, dincolo de orice îndoială, că eşti într-adevăr o fiinţă transformată, că eşti un credincios pocăit şi că ai primit inima aceea nouă pe care o doreai”. Acest demers subliniază necesitatea de a face apel la Hristos pentru acestea în mod direct şi încă de la prima etapă.

Nu-ţi amâna venirea la Hristos pentru o clipă în care să te simţi mai bun. Mărturiseşte-ţi mai degrabă cu sinceritate mizeria. Încrede-te, aici şi acum, în Hristos, care e singurul ce te poate face mai bun. Pune-ţi speranţele în El până ce lumina Sa se va ridica în sufletul tău. Orice altă atitudine decât această relaţie directă cu Hristos reprezintă o neascultare faţă de Evanghelie. Acesta este exerciţiul spiritual la care îi cheamă vechea Evanghelie pe ascultătorii ei, şi strigătul lor devine: „Cred, vino în ajutorul necredinţei mele” (Marcu 9:24).

Aceasta este vechea Evanghelie pe care trebuie să o credem şi să o predicăm: Evanghelia harului suveran a lui Dumnezeu în Hristos ca Autor şi Desăvârşitor al credinţei şi al mântuirii noastre!

(Rezumat al broşurii Să revenim la Evanghelia biblică, James I. Packer, Editura Agape, Făgăraş 2001. Eseul lui Packer poate fi citit integral în engleză aici.)

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/12/ce-sa-fac-ca-sa-fiu-mantuit/

Peter Masters – Cruzimile ateismului

Un ateu este o persoană hotărâtă să şteargă complet din mintea lui cunoştinţa instinctivă a lui Dumnezeu. Ideea că Dumnezeu este sfânt şi ne poate trage la răspundere este un inconvenient, o idee obstructivă şi de aceea trebuie să dispară. Oamenii spun: „Vreau să am controlul total asupra vieţii mele. Nu vreau să fiu intimidat de o societate guvernantă de un Dumnezeu puritan. Nu vreau să aud nicio voce critică, niciuna care să-mi sune în ureche şi să interfereze cu planurile mele. Nu voi tolera niciun sentiment de ruşine care m-ar copleşi dacă aş crede în Dumnezeu şi în standardele Bibliei”. Acesta este ateismul.

Ateii pot fi împărţiţi în două mari categorii. Pe de-o parte îl întâlnim pe promotorul militant al ateismului: necredinciosul ardent, agresiv, care este hotărât să-L nege Dumnezeu, să respingă credinţa şi să convingă cât mai mulţi oameni posibil să facă acelaşi lucru. Pe de altă parte, există „ateul pasiv” sau „ateul receptiv”. Acesta este o persoană care absoarbe ateismul din barajul nemilos al propagandei anticreştine a vremurilor noastre.

Ateii pasivi, similar cu promotorii militanţi ai ateismului, nu au „frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor”. Îl exclud pe Dumnezeu din gândirea şi din viaţa lor şi refuză să creadă că El există şi vede ceea ce fac ei. Dar ei fac acest lucru deoarece au fost minţiţi în permanenţă de ateismul militant.

Mulţi atei pasivi nu realizează condiţia lor. Ei cred că sunt agnostici. Dar un agnostic este identic cu un ateu, doar că el formulează lucrurile puţin diferit. Un agnostic spune: „nu putem cunoaşte nimic despre Dumnezeu”. Agnosticismul este o formă a ateismului în care oamenii sau nu vor, sau nu pot apăra necredinţa lor. Unii oameni cred că agnosticismul este, mai degrabă, o poziţie neutră. Pentru ei aceasta sună modest şi rezonabil, dar în realitate agnosticul spune „este imposibil să cunoşti ceva despre Dumnezeu şi, de fapt, nici nu vreau să ştiu nimic despre El”.

Astăzi ateismul este ideologia cea mai populară, concepţia de viaţă general acceptată şi dominantă. Mass-media sunt controlate de atei, iar opiniile lor se regăsesc pretutindeni. Mulţi oameni au impresia că ateismul este singura concepţie validă despre lume şi viaţă, filozofia care dispune de toate argumentele puternice. Însă este uşor să expui superficialitatea şi slăbiciunea argumentelor ateismului, împreună cu metodele lui înşelătoare de care se foloseşte pentru ademenirea altora.

Necredinţa (ateismul) neagă existenţa lui Dumnezeu, respinge toate standardele Sale morale şi şterge urma oricărui gând că într-o zi păcătosul va trebui să dea socoteală lui Dumnezeu pentru toate faptele sale. Necredinţa este cea care îi dă libertate păcătosului să facă ce-i mai rău. Necredinţa este ca atare „motorul” tuturor relelor.

Cel mai blând lucru pe care l-ar putea spune cineva despre ateism este că ateismul este nerecunoscător, plin de mândrie. Acesta zice: „nu-i datorez nimănui nimic. Sunt aici, exist, sunt o fiinţă umană, nu vreau să mă gândesc de unde provin sau cum am ajuns aici. În ce mă priveşte pe mine, nu sunt dator cu nimic niciunui creator”.

Ateismul este extrem de iraţional. Nu există nimic mai iraţional decât refuzul de a crede în Dumnezeu. Această atitudine sfidează un val întreg de evidenţe care se văd în jurul nostru! Când privim la această lume creată, împreună cu ordinea, complexitatea şi designul ei, la sistemele şi ciclurile sale, vedem indicii şi evidenţe ale unei inteligenţe creatoare! Însă ateismul, care este mai degrabă o prejudecată decât un punct de vedere, nu simte nicio provocare din partea evidenţelor Universului creat.

Ateismul este iraţional atât în promovarea, cât şi în protejarea ideilor şi schemelor sale. După ce a respins vechile standarde morale ale Bibliei, ateismul a venit cu propriul său sistem de etică. Avocaţii săi au pretins că organizarea societăţii conform valorilor ateiste va produce o lume morală eliberată, fericită şi ordonată. Dar oriunde se experimentează aceste alternative se produce dezastru.

Ateismul este, fără îndoială, o forţă barbară, deschizând larg uşa în faţa voluptăţii şi violenţei. Aceasta este epoca în care copiii nenăscuţi pot fi omorâţi într-o clipită, când copiii aflaţi în creştere sunt frecvent neglijaţi, în timp ce părinţii îşi distrug căsniciile. Ateismul i-a învăţat pe oameni să dispreţuiască ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu. Dacă eliminăm existenţa sau chiar posibilitatea existenţei lui Dumnezeu, oamenii vor merge din rău în mai rău.

Ateismul îi face pe oameni inumani, supuşi poftelor proprii, împingându-i pe mulţi dincolo de capacitatea de a se autocontrola, într-un comportament dezgustător şi josnic. Ateismul este o înşelăciune, este cumplit de scump şi nu aduce nicio consolare. Ateismul nu poate face nimic bun pentru noi, nu poate schimba pe nicio persoană în mai bine, nu poate să îmbunătăţească sau să formeze caracterul. Ateismul este o forţă care nu are nimic decent, înălţător sau ameliorator pentru nimeni.

Evanghelia lui Isus Hristos este exact opusul ateismului. Ea ne vorbeşte despre Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a venit să şteargă pedeapsa păcatului pentru cei care caută iertare şi viaţă nouă. Hristos s-a dat pe Sine ca o jertfă de ispăşire, plătind preţul şi pedeapsa pentru fiecare păcătos care se pocăieşte şi se supune stăpânirii Sale. Putem fi iertaţi pe baza lucrării Sale. Datorită jertfei Sale noi putem fi transformaţi; putem veni să-L cunoaştem pe Domnul, să umblăm cu El, să-L iubim şi să-L slujim.

(Fragmente din broşura Cruzimile ateismului, Peter Masters, Editura Multimedia, Arad, 2004.)

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/12/peter-masters-cruzimile-ateismului/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: