„Aşa vorbeşte Domnul: «Staţi la răspântii şi priviţi! Întrebaţi care sunt cărările cele vechi, unde este calea cea bună; apoi umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.»” (Ieremia 6:16)

Crucea lui Hristos se situează în miezul Evangheliei… Hristos a murit ca să mântuiască un popor de păcătoşi neputincioşi, cărora Dumnezeu le acordă o iubire salvatoare şi necondiţionată. Aceasta a fost şi va rămâne semnificaţia Golgotei: crucea a salvat, şi ea continuă să salveze. Aici este miezul adevăratei credinţe evanghelice, convingerea triumfală care serveşte ca bază Evangheliei istorice şi care impregnează în totalitate Noul Testament.

Potrivit Scripturii, predicarea Evangheliei constă doar în a proclama patru fapte ca fiind adevărul venind din partea lui Dumnezeu, pe care oamenii au datoria de a le primi şi la care trebuie să răspundă:

1. Toţi oamenii sunt păcătoşi şi nu pot face nimic ca să se mântuiască singuri.

2. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este un Mântuitor perfect pentru păcătoşi, chiar pentru cei mai răi.

3. Dumnezeu a promis că toţi cei care se recunosc păcătoşi şi se încred în Hristos ca Mântuitor vor fi primiţi şi niciunul nu va fi respins.

4. Dumnezeu face o datorie din pocăinţă şi credinţă, pretinzând de la fiecare om care aude Evanghelia o supunere deplină şi reală şi o dependenţă faţă de Hristos. Potrivit promisiunilor Evangheliei, El este un Mântuitor în adevăratul sens al cuvântului, capabil să descătuşeze şi să mântuiască perfect pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El. Hristos este gata, capabil şi dispus, în virtutea sângelui Său preţios şi datorită perfecţiunii preţului de răscumpărare pe care l-a plătit, să mântuiască orice suflet care I se încredinţează în acest scop.

Vechea Evanghelie declară oamenilor nevoia lor de Dumnezeu, şi nu că Dumnezeu are nevoie de ei! Ea nu-i imploră să-L primească pe Hristos din milă, ci îi anunţă că Acesta din urmă a avut milă de oameni, deşi ei sunt departe de a o merita.

Ce minune că Dumnezeul cel de trei ori sfânt, a cărui bucurie n-a depins niciodată de oameni, şi care ar fi drept să izgonească pentru totdeauna neamul nostru decăzut, a ales să-i răscumpere pe unii dintre ei! Ce minunăţie să-ţi dai seama că propriul Său Fiu a acceptat să sufere moartea ca să-i salveze pe aceşti aleşi! Ce binecuvântare să afli cum, de pe tronul Său de glorie, Se adresează acum oamenilor nelegiuiţi prin mesajul Evangheliei, poruncindu-le cu insistenţa unei invitaţii compătimitoare să se pocăiască şi să creadă!

Dar aspectul cel mai minunat dintre toate constă în libera invitaţie pe care Domnul Hristos o adresează neîncetat oamenilor păcătoşi şi vinovaţi să vină la El şi să găsească odihnă pentru sufletul lor. Gloria acestor invitaţii ţine de faptul că un Rege atotputernic le este Autorul.

Gândeşte-te la bunăvoinţa şi iubirea infinită de care face Hristos dovadă în invitaţiile şi apelurile pe care ţi le adresează ca să vii la El pentru a avea viaţa, descătuşarea, mila, harul, pacea şi o mântuire eternă. Scriptura conţine un mare număr de asemenea invitaţii, şi fiecare abundă în aceste încurajări binecuvântate pe care înţelepciunea divină le ştie potrivite păcătoşilor pierduţi şi convinşi de păcatele lor… „De ce să muriţi”, strigă Isus Hristos, „de ce să pieriţi? De ce să nu aveţi milă de sufletele voastre? Oare inimile şi mâinile voastre îşi vor păstra tăria în ziua mâniei care se apropie?… Ridicaţi-vă privirile spre Mine şi fiţi salvaţi! Veniţi la Mine, şi Eu vă voi uşura de toate păcatele, de toate întristările, temerile şi poverile. Voi da odihnă sufletelor voastre. Veniţi, vă rog. Nu lăsaţi pe a doua zi; nu Mă respingeţi, veşnicia este aproape. Nu Mă urâţi până acolo încât să preferaţi să muriţi mai degrabă decât să acceptaţi mântuirea”.

Aceste invitaţii se adresează tuturor oamenilor; ele sunt universale. Hristos le adresează ca atare tuturor păcătoşilor. Şi fiecare om, în măsura în care crede că Dumnezeu este vrednic de crezare, trebuie să le privească exact ca pe nişte cuvinte pe care Dumnezeu le adresează lui personal. El trebuie, de asemenea, să accepte siguranţa universală care le însoţeşte, potrivit căreia Hristos îi primeşte pe toţi cei care vin la El.

Aceste invitaţii sunt adevărate. Hristos Se oferă sincer tuturor celor care aud Evanghelia. El este într-adevăr un Mântuitor perfect pentru toţi cei care-şi pun încrederea în El. Isus Hristos, Domnul suveran care a murit pentru păcătoşi, îi invită acum să vină la El în mod liber. Dumnezeu le porunceşte tuturor oamenilor să se pocăiască şi să creadă, şi Hristos promite viaţă şi pace tuturor celor care o fac.

În plus, aceste invitaţii sunt în chip minunat gratuite. Oamenii le dispreţuiesc, le resping şi nu sunt deloc vrednici de ele. Totuşi, Hristos continuă să le reînnoiască. El nu are nicio obligaţie s-o facă, dar o face. „Veniţi la Mine… şi vă voi da odihnă” rămân cuvintele Sale adresate lumii, cuvinte pe care nu le-a anulat niciodată şi care sunt de actualitate pentru mesagerii Săi.

Trebuie să proclamăm în orice loc, ca un Mântuitor perfect, pe Acela a cărui moarte a asigurat mântuirea întregului Său popor. Trebuie să-i invităm şi să-i zorim pe toţi oamenii să creadă în El, aşa cum sunt şi oricine ar fi.

Vechea Evanghelie expune nevoia pe care o are omul de Hristos, ea insistă că, fără o înnoire a inimii lor, păcătoşii nu au capacitatea de a asculta de chemarea evanghelică. Pe de altă parte, declarând puterea pe care o are Hristos de a mântui, vechea Evanghelie îl proclamă pe Hristos ca Autor şi Agent principal al convertirii. Cu ajutorul acţiunii Duhului Sfânt, atunci când răsună Evanghelia, El înnoieşte inimile şi îi atrage pe oameni la Sine.

Vechea Evanghelie anunţă nu numai că oamenii trebuie să vină la Hristos pentru a fi mântuiţi, ci şi că ei nu pot să vină dacă nu-i atrage la Sine însuşi Hristos. Mesajul ei se străduieşte să distrugă orice încredere pe care o are omul în sine, pentru a-i convinge pe păcătoşi că mântuirea lor este în întregime în afara mâinilor lor. O asemenea convingere îi urmăreşte până la o disperare faţă de ei înşişi şi îi îndeamnă să depindă exclusiv de harul minunat al unui Mântuitor suveran nu numai pentru îndreptăţirea lor, ci şi pentru credinţa lor.

La întrebarea: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”, vechea Evanghelie răspunde: „Crede în Domnul Isus Hristos”. La întrebarea următoare: „Ce înseamnă să crezi în Domnul Isus Hristos?”, ea răspunde: „Să te recunoşti păcătos şi să ştii că Isus Hristos a murit pentru păcătoşi; să abandonezi orice îndreptăţire de sine şi încredere în sine şi să te încrezi deplin în Hristos pentru a primi iertare şi pace; să-ţi schimbi propria natură, opusă şi rebelă faţă de Dumnezeu, cu un spirit de supunere recunoscătoare faţă de voia lui Hristos, datorită înnoirii inimii făcute de Duhul Sfânt”.

La o altă întrebare: „Cum pot să cred în Hristos şi să mă pocăiesc dacă nu am nicio înclinaţie naturală pentru aceste lucruri?”, vechea Evanghelie răspunde: „Priveşte la Hristos, vorbeşte-I Lui, strigă la El, aşa cum eşti. Mărturiseşte-ţi păcatul, revolta, necredinţa, şi încredinţează-te îndurării Sale. Cere-I Lui să-ţi dea o inimă nouă şi să lucreze în tine o pocăinţă adevărată şi o credinţă fermă. Roagă-L să-ţi îndepărteze inima rea şi necredincioasă şi să-Şi scrie Legea în tine, astfel încât să nu te mai abaţi niciodată de la El. Întoarce-te spre Hristos şi încrede-te în El cât mai mult, şi roagă-te să-ţi dea favoarea de a o face tot mai deplin. Serveşte-te cu speranţă de mijloacele harului, aşteptând să-L vezi pe Hristos apropiindu-Se de tine în timp ce cauţi să te apropii de El. Veghează, roagă-te, citeşte şi ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, ai legături cu copiii lui Dumnezeu şi continuă în acestea până ce ştii în tine însuţi, dincolo de orice îndoială, că eşti într-adevăr o fiinţă transformată, că eşti un credincios pocăit şi că ai primit inima aceea nouă pe care o doreai”. Acest demers subliniază necesitatea de a face apel la Hristos pentru acestea în mod direct şi încă de la prima etapă.

Nu-ţi amâna venirea la Hristos pentru o clipă în care să te simţi mai bun. Mărturiseşte-ţi mai degrabă cu sinceritate mizeria. Încrede-te, aici şi acum, în Hristos, care e singurul ce te poate face mai bun. Pune-ţi speranţele în El până ce lumina Sa se va ridica în sufletul tău. Orice altă atitudine decât această relaţie directă cu Hristos reprezintă o neascultare faţă de Evanghelie. Acesta este exerciţiul spiritual la care îi cheamă vechea Evanghelie pe ascultătorii ei, şi strigătul lor devine: „Cred, vino în ajutorul necredinţei mele” (Marcu 9:24).

Aceasta este vechea Evanghelie pe care trebuie să o credem şi să o predicăm: Evanghelia harului suveran a lui Dumnezeu în Hristos ca Autor şi Desăvârşitor al credinţei şi al mântuirii noastre!

(Rezumat al broşurii Să revenim la Evanghelia biblică, James I. Packer, Editura Agape, Făgăraş 2001. Eseul lui Packer poate fi citit integral în engleză aici.)