Un argument adus în favoarea botezului copiilor sună în felul următor: legământul lui Dumnezeu cu Avraam şi sămânţa sa a fost un legământ spiritual (o „administrare” a legământului harului), iar acest legământ a avut un semn fizic şi o pecete de membralitate, şi anume circumcizia bebeluşilor de sex masculin. Acum că legământul este administrat într-un mod diferit (prin Biserica lui Isus Hristos), semnul şi pecetea legământului este botezul. Deoarece botezul este omologul nou-testamentar al circumciziei, rezultă că ar trebui să includă copiii credincioşilor, aşa cum era în cazul circumciziei.
Prima problemă în a accepta această idee este că suntem obligaţi să ignorăm toate pasajele nou-testamentare care vorbesc despre botez ca fiind în mod exclusiv un semn al pocăinţei, al credinţei şi al convertirii.
În al doilea rând, după cum am menţionat deja, nu există nici măcar un exemplu de botez al copiilor în Noul Testament.
În al treilea rând, nu este corect să spunem că botezul este omologul sau echivalentul circumciziei. Această idee nu vine din Biblie şi nu există niciun text care să o susţină. Cu toate acestea, dr. Berkhof (asemenea majorităţii celor care botează copiii) insistă că este o învăţătură biblică, spunând: „Botezul este înlocuitorul circumciziei, deoarece Hristos l-a înlocuit, după cum… textul din Coloseni 2:11,12 leagă circumcizia de botez.” Acest lucru nu este adevărat. În Coloseni 2:11,12 Pavel spune că circumcizia şi botezul nu sunt echivalente. El spune că circumcizia fizică nu a simbolizat salvarea, ci creştinii au primit circumcizia adevărată (eliberarea de sub puterea şi stăpânirea păcatului), iar această circumcizie adevărată este simbolizată de botez. Cu alte cuvinte, botezul simbolizează ceva mult mai bun decât circumcizia fizică, şi anume convertirea.
Pavel spune că botezul este cu totul diferit de circumcizie şi mult mai bun. Circumcizia le amintea evreilor de privilegiile speciale de a avea Cuvântul lui Dumnezeu, protecţie deosebită şi alte avantaje. În principal, le amintea oamenilor de Avraam şi cum s-a încrezut în Dumnezeu pentru salvare. Textul din Romani 4:5,11 ne arată că scopul principal al circumciziei era acela de a fi un semn sau indicator al credinţei lui Avraam în neprihănirea pe care Dumnezeu avea să i-o ofere. Cu alte cuvinte, era menită să le amintească evreilor că nu puteau fi poporul lui Dumnezeu prin virtutea rasei lor, ci numai prin har, dacă aveau o credinţă precum cea a lui Avraam. Circumcizia nu însemna că erau salvaţi doar datorită faptului că s-au născut evrei. Ea n-a fost niciodată un semn al faptului că fac parte dintre oamenii născuţi din nou şi răscumpăraţi de Dumnezeu. În schimb, botezul este un astfel de semn, deci este cu totul diferit şi mai important decât circumcizia. Cele două trebuie să fie mereu puse în contrast şi nu considerate a fi la fel.
Datorită faptului că circumcizia simboliza anumite privilegii şi era doar un „semn propovăduitor” care arăta înspre credinţa lui Avraam (nu a lor), era în regulă ca bebeluşii de sex masculin să fie circumcişi. Fiindcă botezul simbolizează convertirea adevărată, nu este potrivit să botezăm copiii mici.
În concluzie, este deosebit de important să observăm că singurul text care pune circumcizia şi botezul împreună (Coloseni 2:11,12) prezintă un contrast între ele şi nu o asemănare, lăsându-i pe cei care botează copiii fără o bază pentru credinţa lor potrivit căreia unul dintre aceste semne continuă slujba celuilalt. Sfânta Scriptură spune că cele două sunt diferite.
Din punct de vedere istoric, creştinii care susţin botezul credinciosului au respins în general ideea că relaţia specială a lui Dumnezeu cu evreii în vremurile vechi-testamentare (legământul naţional) era o „administrare” a legământului harului. Potrivit Scripturii, legământul harului îi implică doar pe credincioşii adevăraţi care se încred în neprihănirea oferită de Mântuitor, iar astfel de oameni nu pot fi pierduţi. Printre evreii din Vechiul Testament se aflau numeroşi oameni răi şi necredincioşi, inclusiv împăraţi şi preoţi necredincioşi. Astfel de oameni nu au arătat niciun semn al lucrării harului în inimile lor şi mulţi au pierit sub judecata lui Dumnezeu ca avertisment pentru ceilalţi. Trebuie să fie clar pentru noi că Dumnezeu nu le-ar fi dat niciodată circumcizia ca semn al harului ca şi cum i-ar încuraja să continue pe calea lor caracterizată de răutate şi îngâmfare.
Legământul harului a fost cu siguranţă operaţional prin învăţătura Vechiului Testament, dar numai în vieţile acelor persoane care au crezut în îndurarea lui Dumnezeu şi în faptul că El va trimite un Mântuitor (aşa cum crezuse Avraam). Legământul naţional al evreilor, care îi includea pe toţi evreii, a avut un scop diferit de cel al harului, care îi includea doar pe credincioşii adevăraţi din orice perioadă de timp.
Opinii diverse despre botezul copiilor
Poate că nici nu vă daţi seama cât de multe disensiuni există între cei care susţin botezul copiilor în legătură cu semnificaţia botezului. (Adesea chiar şi cei care botează copiii nu ştiu că punctul lor de vedere este doar unul dintre mai multe.) Există cel puţin cinci opinii majore legate de botezul copiilor, în timp ce printre cei care susţin botezul credinciosului există un singur punct de vedere. Aveţi aici o privire de ansamblu scurtă şi sperăm nu foarte tehnică asupra diferitelor idei legate de botezul copiilor.
Principalii reformatori au păstrat practica Bisericii Romano-Catolice de a boteza copiii, dar cu mari diferenţe de opinie în ceea ce priveşte semnificaţia ei. Aceste diferenţe erau inevitabile, deoarece botezul copiilor intra în conflict cu învăţătura reformată în puncte cheie. De exemplu, reformaţii subliniau răscumpărarea numai prin credinţă. Unde era însă credinţa unui bebeluş?
Luther credea că un bebeluş era regenerat – născut din nou – prin botez, părinţii săi exprimând credinţa sa în locul lui. El credea că deşi copiii nu aveau o înţelegere raţională aveau o înţelegere spirituală. Totuşi a recunoscut că dacă s-ar putea dovedi că bebeluşii nu au o înţelegere spirituală, atunci botezul lor ar fi o „nebunie” şi chiar o „blasfemie”.
Abordarea luterană faţă de botez a fost adoptată şi de Biserica Anglicană, preotul având datoria să spună la botez: „Acest copil a fost născut din nou şi altoit în trupul lui Hristos.”
Generaţii de credincioşi din rândurile luteranilor şi anglicanilor au considerat acest gen de limbaj ca fiind foarte greu de acceptat de vreme ce numeroşi oameni botezaţi nu se dovedesc a fi creştini convertiţi. De exemplu, fraţii Wesley au adoptat poziţia Bisericii Anglicane potrivit căreia botezul le oferă bebeluşilor viaţa spirituală, dar cu toate acestea au avertizat mulţimile să nu se bazeze pe botezul lor, deoarece erau în continuare copii ai diavolului care aveau nevoie să se nască din nou.
Punctul de vedere al lui Calvin era radical diferit de cel al lui Luther. El credea că toţi copiii credincioşilor erau regeneraţi spiritual încă din pântecele mamelor lor, astfel că nu aveau deloc nevoie de botez. Pentru Calvin, scopul botezului era de a sluji ca semn a ceea ce a avut deja loc. Totuşi, este clar că nu toţi copiii celor credincioşi prezintă semnele adevăratei convertiri pe măsură ce cresc. Mulţi dintre ei experimentează convertirea mulţi ani mai târziu, iar alţii deloc.
Mulţi dintre urmaşii istorici ai lui Calvin au adaptat în mod considerabil poziţia sa. Unii au spus că ei doar au presupus că bebeluşul unui credincios era regenerat, justificând astfel numărul mare al celor care nu aveau să îl mărturisească niciodată pe Hristos. (B.B. Warfield a exprimat acest punct de vedere.) Unii au vorbit despre botez ca exprimând doar o promisiune a salvării, iar alţii au spus că bebeluşul nu era considerat regenerat, ci doar se presupunea că a fost ales. Toate aceste variante oferă o uşă de scăpare pentru situaţiile din „viaţa reală”, şi anume că acei copii nu se dovedesc a fi mici creştini încă de la naştere. Rămâne însă problema – care este scopul botezului copiilor?
Mulţi dintre cei care botează copiii nu au fost de acord cu niciuna dintre poziţiile menţionate anterior; nici cea a lui Luther sau a lui Calvin, şi nici cu modificările acestora. Ei spun: „Nu ştim ce înseamnă botezul şi nu credem că este important să ştim. Pur şi simplu credem că trebuie făcut.” De exemplu, prof. John Murray a scris în lucrarea Botezul creştin: „De ce botezăm copiii?… Este îndeajuns pentru noi să ştim şi să răspundem că este o poruncă divină… Din acest motiv a sublinia că botezul le este oferit copiilor pe baza presupusei alegeri sau regenerări pare să fie fără temei, provocând nedumerire.”
Predicatori şi teologi foarte buni care susţin botezul copiilor s-au împiedicat atunci când au încercat să arate: (i) cum acesta este compatibil cu absenţa mărturisirii credinţei şi (ii) ce anume semnifică el. Cu astfel de explicaţii diferite, poziţia în favoarea botezului copiilor nu trebuie văzută ca un singur punct de vedere, ci ca o mulţime de puncte de vedere distincte şi contradictorii.
(Fragment din volumul Botezul. Imaginea şi scopul său, Peter Masters, Editura Spurgeon, Arad, 2011, traducere Daniel Dema.)
