Deşi loialitatea faţă de biserica locală este o datorie biblică, există situaţii în care loialitatea nu este potrivită, iar credincioşii ar trebui să plece. Ironia este că unii creştini arată puţină loialitate faţă de biserica lor când Domnul le porunceşte să se lipească de ea şi o loialitate incredibilă când Dumnezeu le spune să plece din ea. A şti când ni se cere loialitate şi când nu, este un aspect crucial al călăuzirii divine. Mii de credincioşi au rămas blocaţi în biserici aparţinând unor denominaţii apostate în care adevărul a fost mult timp luat în derâdere şi compromis, din cauză că au înţeles greşit loialitatea, plasând-o înaintea adevărului.

În Cuvântul Său, Dumnezeu îi cheamă în mod constant pe copiii Săi să iasă din bisericile moarte şi nevrednice, dar mulţi credincioşi par să nu observe acest lucru. Ei se privează de lucrarea sănătoasă, îi întăresc pe învăţătorii falşi (duşmanii Domnului) şi pierd ani de slujire aducătoare de roade rămânând în aceste biserici nesănătoase. Porunca biblică de a sta departe de învăţăturile false şi de apostazii nu este doar negativă, ci şi un act pozitiv şi constructiv al supunerii spirituale, păstrând mesajul adevărat al Evangheliei şi protejând puritatea doctrinară a copiilor lui Dumnezeu. Lucrarea Evangheliei este puternic stânjenită de faptul că mulţi dintre copiii lui Dumnezeu sunt împrăştiaţi în biserici compromise sau complet moarte şi apostate. Dacă s-ar regrupa pentru a sta în bisericile sănătoase în care se predică Evanghelia, ei ar putea fi mult mai eficienţi. Chemarea biblică de a ne separa de eroare este chemarea lui Dumnezeu pentru copiii Săi, iar ascultarea este un răspuns al iubirii ce duce la numeroase binecuvântări.

Să ne gândim la numeroasele texte în care suntem îndemnaţi să nu ne asociem cu bisericile şi pastorii care neagă elementele fundamentale ale adevăratei credinţe, cum ar fi infailibilitatea Bibliei şi doctrina mântuirii numai prin credinţă. În Romani 16:17 Pavel spune: „Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.” Ar trebui să ne închinăm şi să slujim în biserici care au învăţători falşi? Ar trebui să susţinem şi să ascultăm de pastori şi diaconi care nu cred din toată inima şi nu propovăduiesc Evanghelia? Apostolul inspirat scrie: „Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema” (Galateni 1:8).

În 1 Timotei 4:1 suntem avertizaţi că „în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.” Învăţăturile false vor pătrunde în multe biserici şi le vor domina. Cum ar trebui să reacţioneze adevăraţii credincioşi? Pavel spune: „Dacă îi învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie… Fereşte-te de astfel de oameni” (1 Timotei 6:3-5). Noi trebuie să ne „ferim” de învăţăturile false (2 Timotei 2:16).

Porunca pentru credincioşi de a păstra distanţa faţă de erorile care neagă Biblia este, de asemenea, exprimată în 2 Corinteni 6.14-17: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ‘Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.‘ De aceea: ‘Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.‘”

Scopul pentru care recapitulăm aceste pasaje biblice este de a arăta că Dumnezeu ne-a oferit deja călăuzire în această privinţă. Problema a fost deja rezolvată pentru noi în Sfânta Scriptură. Dacă o biserică propovăduieşte sau permite o eroare fundamentală sau se asociază şi îi susţine pe cei care fac acest lucru, noi avem datoria de a cere căinţă şi corectare, iar dacă nu primim niciun răspuns, să plecăm.

Aceste pasaje din Scriptură nu se aplică doar bisericilor, ci şi altor organizaţii creştine. Ar trebui să colaborăm cu Asociaţia Studenţilor Creştini de la universitatea noastră sau de la compania noastră dacă această societate are membri şi purtători de cuvânt non-evanghelici? Biblia ne spune că nu. Ar trebui să susţinem cruciade evanghelistice care folosesc predicatori şi membri în comitetul de organizare care se opun adevărului evanghelic? Biblia ne spune că nu. Ar trebui să îi susţinem pe evangheliştii care îi trimit pe „convertiţii” lor înapoi în biserici nesănătoase? În toate aceste aspecte beneficiem deja de o călăuzire clară în Cuvânt.

Există situaţii în care credincioşii ar trebui să părăsească biserici sănătoase din punct de vedere doctrinar? Din nefericire, există eşecuri bisericeşti atât de grave încât creştinii au datoria de a se retrage dacă situaţia nu mai poate fi corectată. Chiar dacă o biserică crede din toată inima doctrinele fundamentale ale Bibliei, poate cădea atât de adânc în păcat încât să nu mai poată fi considerată potrivită sau calificată pentru a funcţiona ca o biserică, astfel încât nu mai merită loialitatea membrilor ei. Vedem acest lucru în cartea Apocalipsa, unde biserica din Efes este avertizată că dacă nu se pocăieşte de păcatul ei „sfeşnicul” ei (statutul său de biserică adevărată) va fi luat de la ea. Iată în cele ce urmează trei domenii în care un comportament greşit al bisericii poate implica o asemenea neascultare faţă de Dumnezeu, astfel încât creştinii dedicaţi să trebuiască să se retragă – dacă biserica refuză să corecteze situaţia:

1. În primul rând, dacă o biserică refuză să exercite disciplina când membrii ei comit păcate grave, atunci avem datoria de a protesta, iar dacă biserica refuză să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, de a o părăsi. Domnul a spus prin apostolul Pavel: „Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osândiţi-le” (Efeseni 5.11). Noul Testament insistă asupra faptului că puritatea bisericii trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate, iar textul din 1 Corinteni 5 ne demonstrează necesitatea acestui lucru.

2. În al doilea rând,dacă o biserică nu arată nicio dorinţă de a împlini marea însărcinare şi de a se angaja în lucrarea Evangheliei şi nimic nu poate fi făcut pentru a o trezi şi a o îndrepta înspre ascultare, credincioşii au datoria clară de a părăsi acea biserică. Biserica locală trebuie să proclame Evanghelia. Dacă această funcţie primordială este ignorată, biserica dezamăgeşte loialitatea membrilor dedicaţi din toată inima. Cum se poate aştepta de la ei să îşi piardă vremea în biserici leneşe, împietrite şi neascultătoare? Ar trebui să devină şi ei neroditori din cauză că biserica lor nu este interesată de lucrarea cea mai importantă a Mântuitorului?

3. În al treilea rând, dacă o biserică ignoră standardele Cuvântului lui Dumnezeu permiţând folosirea stilurilor de închinare şi a evanghelizării lumeşti şi carnale, atunci credincioşii adevăraţi ar trebui să experimenteze o puternică criză de conştiinţă. Cum se pot ei lipi de o biserică ce corupe lucrurile sfinte şi îi obligă pe membrii ei să participe la o închinare neevlavioasă contrară textului din Iacov 4:4: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” Loialitatea faţă de Domnul şi poruncile Lui în aceste aspecte se plasează cu siguranţă înaintea loialităţii faţă de biserica locală.

Toate cele trei exemple menţionate aici anulează datoria faţă de o biserică, indiferent dacă aceasta este sănătoasă din punctul de vedere al doctrinei fundamentale sau nu.

(Fragment din volumul Membralitatea bisericească biblică, Peter Masters, Editura Spurgeon, Arad, 2012.
Dr. Peter Masters este pastor al bisericii Metropolitan Tabernacle, Londra, şi autorul a numeroase cărţi.)