Martin Luther – Voința liberă și Legea lui Dumnezeu

Atunci când Pavel spune în Romani 3:20-21: „Nimeni nu va fi declarat drept înaintea lui Dumnezeu prin ţinerea Legii”, el se referă atât la legea morală (cele zece porunci), cât şi la legea ceremonială. S-a răspândit ideea că Pavel are în gând numai legea ceremonială – ritualul sacrificiilor animale şi închinarea din templu. Este surprinzător faptul că oamenii l-au numit sfânt pe Ieronim care a născocit această idee! Eu l-aş numi altcumva! Ieronim a spus că moartea lui Hristos a sfârşit orice posibilitate de a fi îndreptăţit (declarat drept) prin respectarea legii ceremoniale. Dar el a lăsat complet deschisă posibilitatea de a fi îndreptăţit prin respectarea legii morale de către cineva prin propria lui putere, fără ajutorul lui Dumnezeu.

Răspunsul meu este că dacă Pavel s-ar fi referit doar la legea ceremonială, argumentul lui este fără sens. Pavel susţine că toţi oamenii sunt nedrepţi (adică nu corespund standardului de norme fixat de Dumnezeu – n.tr.) şi au nevoie de harul (sau graţierea, favoarea nemeritată – n.tr.) special al lui Dumnezeu – iubirea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu prin care ne salvează. Rezultatul ideii lui Ieronim ar fi faptul că harul lui Dumnezeu este necesar pentru a ne salva de legea ceremonială, dar nu şi de cea morală. Dar noi nu putem păzi legea morală în afara harului. Îi putem speria pe oameni făcându-i să ţină nişte ritualuri şi ceremonii, dar nicio putere omenească nu-i poate forţa să păzească legea morală. Pavel aduce argumentul că noi nu putem fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu prin încercarea de a păzi legea morală sau pe cea ceremonială. Mâncatul, băutul şi alte asemenea lucruri în sine nici nu ne îndreptăţesc, nici nu ne condamnă.

Voi merge mai departe şi voi spune că Pavel se referă la întreaga Lege şi nu numai la o parte din ea ca având încă un caracter de obligativitate asupra oamenilor. Dacă Legea nu mai era obligatorie pentru oameni din cauză că Isus Hristos a murit, atunci Pavel nu avea altceva de făcut decât să zică lucrul acesta. În Galateni 3:10, Pavel a scris: „Cei care se bazează pe ţinerea Legii sunt sub blestem, căci e scris: ‘Blestemat este oricine nu continuă să facă tot ce este scris în cartea Legii’”; în acest text, Pavel solicită ajutor din partea lui Moise ca să arate că Legea este obligatorie pentru toţi oamenii şi că nereuşita respectării Legii îi pune pe toţi oamenii sub blestemul lui Dumnezeu.

Nici oamenii care încearcă să ţină Legea, nici cei care nu încearcă s-o ţină nu sunt îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu, căci ei toţi sunt morţi din punct de vedere spiritual. Învăţătura lui Pavel este că există două categorii de oameni în lume – cei care sunt spirituali, şi cei care nu sunt (vezi Romani 3:21 şi 28). Acest fapt este în armonie cu învăţătura lui Isus Hristos din Ioan 3:6: „Carnea dă naştere cărnii, dar Duhul dă naştere duhului”. Pentru nişte oameni care nu au Duhul Sfânt, Legea este inutilă. Indiferent cât de mult ar încerca cineva (care are, sau care nu are Duhul Sfânt) să ţină Legea, el nu poate fi îndreptăţit decât prin credinţa spirituală.

În sfârşit, dacă există „voinţa liberă”, ea trebuie să fie cel mai nobil lucru dintr-un om, căci atunci „voinţa liberă”, fără Duhul Sfânt, îl ajută pe om să ţină întreaga Lege! Dar Pavel spune că cei care se bizuie pe „faptele Legii” nu sunt îndreptăţiţi. Lucrul acesta înseamnă că această „voinţă liberă” în cazul cel mai bun este incapabilă să-i pună pe oameni într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. De fapt, în Romani 3:20 Pavel spune că Legea este necesară ca să ne arate ce este păcatul. „Prin Lege devenim conştienţi cu privire la păcat”. Cei care se bizuie pe „faptele Legii” nu recunosc ceea ce este cu adevărat păcatul. Legea n-a fost dată oamenilor ca să le arate ce pot face, ci să le corecteze ideile cu privire la ceea ce este corect şi greşit în ochii lui Dumnezeu. „Voinţa liberă” este oarbă, căci are nevoie să fie învăţată de Lege. De asemenea, ea este neputincioasă, căci nu reuşeşte să îndreptăţească pe nimeni în ochii lui Dumnezeu…

„Dacă nu putem face nimic, care este atunci scopul tuturor legilor, preceptelor, avertismentelor şi promisiunilor?” Răspunsul este că Legea n-a fost dată ca să ne arate ce putem face, şi nici ca să ne ajute să facem ceea ce este corect. Pavel spune în Romani 3:20: „Prin Lege devenim conştienţi cu privire la păcat”. Scopul Legii e să ne arate ce este păcatul şi unde duce el – la moarte, iad şi mânia lui Dumnezeu. Legea poate doar să evidenţieze aceste lucruri. Ea nu ne poate elibera din ele. Scăparea noastră este numai prin Isus Hristos şi ne este dezvăluită în Evanghelie. Nici raţiunea, nici „voinţa liberă” nu-i pot conduce pe oameni la Hristos, căci însăşi raţiunea şi „voinţa liberă” au nevoie de Lege ca să le arate propria lor boală. Pavel pune această întrebare în Galateni 3:19: „Care a fost atunci scopul Legii?” (…) Oamenii au nevoie de har special ca să combată răul pe care Legea îl expune vederii. Până ce nu se stabileşte diagnosticul bolii nu poate fi vorba de tratament. Legea este necesară ca să-i facă pe oameni să-şi vadă starea periculoasă, şi în felul acesta să dorească din toată inima după remediul care se găseşte numai în Hristos. Ca urmare, cuvintele lui Pavel din Romani 3:20 pot să pară foarte simple, dar ele au destulă putere ca să elimine complet „voinţa liberă”. Pavel spune în Romani 7:7: „N-aş fi cunoscut ce înseamnă să pofteşti dacă Legea nu mi-ar fi spus: ‘Nu pofti’”. Aceasta înseamnă că „voinţa liberă” nici măcar nu ştie ce este păcatul! Cum poate atunci „voinţa liberă” să ştie ce este corect sau drept? Şi dacă nu ştie ce este corect, cum se poate strădui să facă ceea ce este corect?

 

(Fragment din volumul Născuţi sclavi, Martin Luther, Editura Agape, Făgăraş, 1998. Lucrarea poate fi citită integral în limba engleză aici.)

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/10/martin-luther-vointa-libera-si-legea-lui-dumnezeu/

Peter Masters – Când loialitatea față de biserică este greşită

Deşi loialitatea faţă de biserica locală este o datorie biblică, există situaţii în care loialitatea nu este potrivită, iar credincioşii ar trebui să plece. Ironia este că unii creştini arată puţină loialitate faţă de biserica lor când Domnul le porunceşte să se lipească de ea şi o loialitate incredibilă când Dumnezeu le spune să plece din ea. A şti când ni se cere loialitate şi când nu, este un aspect crucial al călăuzirii divine. Mii de credincioşi au rămas blocaţi în biserici aparţinând unor denominaţii apostate în care adevărul a fost mult timp luat în derâdere şi compromis, din cauză că au înţeles greşit loialitatea, plasând-o înaintea adevărului.

În Cuvântul Său, Dumnezeu îi cheamă în mod constant pe copiii Săi să iasă din bisericile moarte şi nevrednice, dar mulţi credincioşi par să nu observe acest lucru. Ei se privează de lucrarea sănătoasă, îi întăresc pe învăţătorii falşi (duşmanii Domnului) şi pierd ani de slujire aducătoare de roade rămânând în aceste biserici nesănătoase. Porunca biblică de a sta departe de învăţăturile false şi de apostazii nu este doar negativă, ci şi un act pozitiv şi constructiv al supunerii spirituale, păstrând mesajul adevărat al Evangheliei şi protejând puritatea doctrinară a copiilor lui Dumnezeu. Lucrarea Evangheliei este puternic stânjenită de faptul că mulţi dintre copiii lui Dumnezeu sunt împrăştiaţi în biserici compromise sau complet moarte şi apostate. Dacă s-ar regrupa pentru a sta în bisericile sănătoase în care se predică Evanghelia, ei ar putea fi mult mai eficienţi. Chemarea biblică de a ne separa de eroare este chemarea lui Dumnezeu pentru copiii Săi, iar ascultarea este un răspuns al iubirii ce duce la numeroase binecuvântări.

Să ne gândim la numeroasele texte în care suntem îndemnaţi să nu ne asociem cu bisericile şi pastorii care neagă elementele fundamentale ale adevăratei credinţe, cum ar fi infailibilitatea Bibliei şi doctrina mântuirii numai prin credinţă. În Romani 16:17 Pavel spune: „Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.” Ar trebui să ne închinăm şi să slujim în biserici care au învăţători falşi? Ar trebui să susţinem şi să ascultăm de pastori şi diaconi care nu cred din toată inima şi nu propovăduiesc Evanghelia? Apostolul inspirat scrie: „Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema” (Galateni 1:8).

În 1 Timotei 4:1 suntem avertizaţi că „în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.” Învăţăturile false vor pătrunde în multe biserici şi le vor domina. Cum ar trebui să reacţioneze adevăraţii credincioşi? Pavel spune: „Dacă îi învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie… Fereşte-te de astfel de oameni” (1 Timotei 6:3-5). Noi trebuie să ne „ferim” de învăţăturile false (2 Timotei 2:16).

Porunca pentru credincioşi de a păstra distanţa faţă de erorile care neagă Biblia este, de asemenea, exprimată în 2 Corinteni 6.14-17: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.

Scopul pentru care recapitulăm aceste pasaje biblice este de a arăta că Dumnezeu ne-a oferit deja călăuzire în această privinţă. Problema a fost deja rezolvată pentru noi în Sfânta Scriptură. Dacă o biserică propovăduieşte sau permite o eroare fundamentală sau se asociază şi îi susţine pe cei care fac acest lucru, noi avem datoria de a cere căinţă şi corectare, iar dacă nu primim niciun răspuns, să plecăm.

Aceste pasaje din Scriptură nu se aplică doar bisericilor, ci şi altor organizaţii creştine. Ar trebui să colaborăm cu Asociaţia Studenţilor Creştini de la universitatea noastră sau de la compania noastră dacă această societate are membri şi purtători de cuvânt non-evanghelici? Biblia ne spune că nu. Ar trebui să susţinem cruciade evanghelistice care folosesc predicatori şi membri în comitetul de organizare care se opun adevărului evanghelic? Biblia ne spune că nu. Ar trebui să îi susţinem pe evangheliştii care îi trimit pe „convertiţii lor înapoi în biserici nesănătoase? În toate aceste aspecte beneficiem deja de o călăuzire clară în Cuvânt.

Există situaţii în care credincioşii ar trebui să părăsească biserici sănătoase din punct de vedere doctrinar? Din nefericire, există eşecuri bisericeşti atât de grave încât creştinii au datoria de a se retrage dacă situaţia nu mai poate fi corectată. Chiar dacă o biserică crede din toată inima doctrinele fundamentale ale Bibliei, poate cădea atât de adânc în păcat încât să nu mai poată fi considerată potrivită sau calificată pentru a funcţiona ca o biserică, astfel încât nu mai merită loialitatea membrilor ei. Vedem acest lucru în cartea Apocalipsa, unde biserica din Efes este avertizată că dacă nu se pocăieşte de păcatul ei „sfeşnicul” ei (statutul său de biserică adevărată) va fi luat de la ea. Iată în cele ce urmează trei domenii în care un comportament greşit al bisericii poate implica o asemenea neascultare faţă de Dumnezeu, astfel încât creştinii dedicaţi să trebuiască să se retragă – dacă biserica refuză să corecteze situaţia:

1. În primul rând, dacă o biserică refuză să exercite disciplina când membrii ei comit păcate grave, atunci avem datoria de a protesta, iar dacă biserica refuză să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, de a o părăsi. Domnul a spus prin apostolul Pavel: „Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osândiţi-le” (Efeseni 5.11). Noul Testament insistă asupra faptului că puritatea bisericii trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate, iar textul din 1 Corinteni 5 ne demonstrează necesitatea acestui lucru.

2. În al doilea rând,dacă o biserică nu arată nicio dorinţă de a împlini marea însărcinare şi de a se angaja în lucrarea Evangheliei şi nimic nu poate fi făcut pentru a o trezi şi a o îndrepta înspre ascultare, credincioşii au datoria clară de a părăsi acea biserică. Biserica locală trebuie să proclame Evanghelia. Dacă această funcţie primordială este ignorată, biserica dezamăgeşte loialitatea membrilor dedicaţi din toată inima. Cum se poate aştepta de la ei să îşi piardă vremea în biserici leneşe, împietrite şi neascultătoare? Ar trebui să devină şi ei neroditori din cauză că biserica lor nu este interesată de lucrarea cea mai importantă a Mântuitorului?

3. În al treilea rând, dacă o biserică ignoră standardele Cuvântului lui Dumnezeu permiţând folosirea stilurilor de închinare şi a evanghelizării lumeşti şi carnale, atunci credincioşii adevăraţi ar trebui să experimenteze o puternică criză de conştiinţă. Cum se pot ei lipi de o biserică ce corupe lucrurile sfinte şi îi obligă pe membrii ei să participe la o închinare neevlavioasă contrară textului din Iacov 4:4: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” Loialitatea faţă de Domnul şi poruncile Lui în aceste aspecte se plasează cu siguranţă înaintea loialităţii faţă de biserica locală.

Toate cele trei exemple menţionate aici anulează datoria faţă de o biserică, indiferent dacă aceasta este sănătoasă din punctul de vedere al doctrinei fundamentale sau nu.

(Fragment din volumul Membralitatea bisericească biblică, Peter Masters, Editura Spurgeon, Arad, 2012.
Dr. Peter Masters este pastor al bisericii Metropolitan Tabernacle, Londra, şi autorul a numeroase cărţi.)

Metropolitan Tabernacle London

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/10/peter-masters-loialitatea-fata-de-biserica-este-gresita/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: