Peter Masters – Unică între cărți. Interpretarea Bibliei

Semnalăm apariţia, la Editura Făclia, a lucrării Unică între cărţi. Interpretarea Bibliei, autor dr. Peter Masters. Iată un scurt fragment din primul capitol:

Studenţii seminarelor teologice primesc adeseori o educaţie excelentă în limbile biblice, în teologie sistematică, istoria Bibliei şi poate chiar în teologie pastorală, dar când vine vorba despre exegeză şi explicarea Scripturii, poate cursul cel mai important dintre toate, ei suferă o imensă dezamăgire.

Cartea de faţă va încerca să arate unde anume s-a greşit şi care credem noi că este calea dreaptă şi biblică. Vom exemplifica totodată că numai calea cea dreaptă poate descoperi întregul mesaj al Cuvântului lui Dumnezeu. Acest subiect este de o importanţă vitală nu doar pentru predicatori, dintre care mulţi se vor regăsi în cele spuse de noi aici, ci este la fel de important pentru toţi creştinii care vor să rămână loiali Bibliei. Dacă ar fi aflat conducătorii bisericilor de această tendinţă cu ani în urmă, nemulţumirea lor inevitabilă ar fi obligat poate acele şcoli mai sănătoase să-şi regândească poziţia şi să se opună ideilor noi.

Pe de altă parte, dacă credincioşii în general ar fi ajuns să cunoască mai bine principiile interpretării Bibliei cu mai mulţi ani în urmă, poate că nu ne-ar fi fost dat să vedem extremele incredibile ale mişcării carismatice care încalcă total aceste principii. În capitolele următoare vom prezenta exemple de greşeli la care nu s-ar fi ajuns niciodată dacă oamenii ar fi respectat regulile Bibliei. Toţi ar trebui să cunoaştem principiile fundamentale de interpretare a Bibliei şi să fim conştienţi de erorile existente în ziua de azi.

Noua filozofie a interpretării a început să pătrundă în colegiile biblice sănătoase în anii 1960, accelerându-şi mult influenţa în anii 1980 şi ajungând să predomine astăzi în majoritatea sălilor de clasă. Mulţi dintre promotorii ei merg până acolo încât afirmă că Biblia trebuie interpretată ca orice carte obişnuită. Oricât de mult am crede în inspiraţia divină a Bibliei, trebuie s-o studiem cam în acelaşi fel în care studiem literatura umană, adică într-o manieră ştiinţifică, obiectivă şi analitică. Scriptura nu mai trebuie privită ca o carte divină care este unică şi care are propriile sale reguli de interpretare.

Alături de cei care s-au împotrivit acestei filozofii atunci când a fost ea propusă prima dată de liberalii secolului al XlX-lea care respingeau Biblia, la rândul nostru considerăm că este o filozofie umanistă şi antispirituală în esenţa ei şi că îi va împiedica mult pe predicatori să perceapă mesajele spirituale şi pastorale vitale pe care Domnul le-a lăsat în Cuvântul Său. Pe scurt, ea distruge predicarea adevărată, aşa cum o demonstrează comentariile seci şi lipsite de conţinut pastoral ale comentatorilor care adoptă această abordare.

Fără îndoială, ceea ce noi numim abordarea modernă diferă de la un manual la altul, însă ideile pe care le vom expune aici descriu poziţia generală. Vom rezuma îndată abordarea modernă, dar înainte de a face aceasta trebuie să ne întrebăm de ce nişte învăţători evanghelici sinceri au ales să calce pe urmele teologilor liberali antemergători pe acest drum nefericit. Aceia dintre comentatorii evanghelici care iau apărarea abordării moderne îşi exprimă de regulă exasperarea şi îngrijorarea cu privire la predicatorii care interpretează Biblia într-un sens complet alegoric şi devoţional. Ei vor să-i instruiască pe oameni să realizeze o evaluare ştiinţifică serioasă a fiecărui pasaj din care predică şi cred cu tărie că abordarea modernă va reuşi lucrul acesta, însă nu-şi dau seama că ea distruge de fapt regulile de interpretare ale Bibliei. Este ca şi cum ai da unui bolnav o doză letală de otravă ca să-l vindeci sau ca şi cum ai pune într-o cămaşă de forţă pe cineva care suferă de simple ticuri nervoase.

Îmbrăţişând abordarea modernă, abilitatea predicatorului de a discerne conţinutul spiritual al textului va fi redusă, ceea ce va face ca aplicaţiile realizate de el să fie simpliste, iar prezentarea lui Dumnezeu şi a planurilor Sale, superficială. Abordarea modernă ar putea fi potrivită pentru literatura seculară, deşi nici acest lucru nu este sigur…

Promotorii abordării moderne au ajuns obsedaţi de ideea că înţelesul Bibliei ne este ascuns astăzi atât din pricina culturii scriitorilor, cât şi din pricina culturii în care trăim noi. Ei amplifică extraordinar de mult aceste probleme, respingând opinia tradiţională că Dumnezeu a vorbit clar, într-un mod în care să fie înţeles de oameni din toate generaţiile. Ei au dat la o parte, practic, vechiul principiu protestant care spune că orice creştin poate să citească şi să înţeleagă Biblia. Creând nenumărate obstacole imaginare, abordarea modernă a împrumutat multe lucruri de la teologii liberali şi de la noţiunile lor despre filozofia limbajului, construind etape complexe de analiză literală şi culturală necesară pentru „înţelegerea” textului. Între timp, aproape toate abordările biblice şi spirituale au fost abandonate.

În momentul absolvirii şcolii, studentul la teologie de astăzi, instruit să lucreze într-un cadru dat de nişte reguli tehnice restrictive şi lipsite de orice dimensiune spirituală, se aseamănă cu un atlet ciudat care are un picior extraordinar de puternic şi unul slab şi neputincios. La ce probă sportivă ar putea participa un astfel de atlet? Când viitorul predicator iese pe poarta şcolii cu „membrele” sale hermeneutice în totală dizarmonie, el trebuie să descopere singur cum anume să mânuiască în modcorect Cuvântul, iar succesul sau eşecul său ca predicator va depinde de acest demers.

Pregătirea sa în domeniul limbilor biblice îi va fi de mare folos, cum îi vor fi – sperăm noi – şi alte cursuri, însă în ceea ce priveşte explicarea Bibliei, el a fost saturat cu idei liberale lipsite de orice orizont, care îl vor ruina dacă nu le va identifica şi nu le va înlocui cu altele mai bune.

Este incontestabil faptul că dacă predicatori precum George Whitefield şi C.H. Spurgeon ar fi aplicat metodele de interpretare promovate astăzi de abordarea modernă, n-ar fi ajuns vreodată să predice mesajele lor extraordinare. (Iar Calvin sau Matthew Henry n-ar fi ajuns vreodată să-şi scrie comentariile, asta ca să numim doar doi dintre numeroşii scriitori din vechime care nu au folosit nimic din ce s-ar asemăna cu regulile umaniste ale abordării moderne.) Trebuie să ne întoarcem de urgenţă la acel nivel de respect faţă de Cuvântul inspirat care a dat naştere predicilor reformatorilor, puritanilor, ale renumiţilor predicatori de la marile treziri spirituale şi din alte perioade de aur ale predicării care îl onorează pe Hristos.

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/10/peter-masters-unica-intre-carti-interpretarea-bibliei/

Este Dumnezeu nedrept? Nicidecum!

Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! (Romani 9:14)

Prima şi cea mai importantă obiecţie adusă doctrinei alegerii necondiţionate este că aceasta Îl face pe Dumnezeu nedrept. Însă o astfel de obiecţie este mai mult emoţională decât biblică. Niciunul dintre cei ce citesc Biblia în mod corect nu poate ajunge la o altă concluzie decât aceea că omul este un păcătos răzvrătit, care nu merită nimic altceva decât mânie şi pedeapsă veşnică.

Întreaga lume necredincioasă se află sub mânia lui Dumnezeu. În capitolul 2 din Efeseni apostolul Pavel toţi oamenii că sunt morţi în greşeli şi păcate. Ei sunt sclavii propriilor dorinţe păcătoase, ai veacului acestei lumi şi ai prinţului puterii văzduhului, şi sunt din fire persoane care merită mânia. Cu siguranţă, dacă cineva ar dori ca Dumnezeu să fie drept în sens strict şi exclusiv, nimeni n-ar experimenta vreodată mântuirea. Sentimentele noastre s-ar putea opune unei asemenea concluzii, dar nimeni nu poate deduce din exegeza biblică faptul că omul merită ceva mai mult decât condamnare veşnică. De fapt, Ioan 3:18 (Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu) concluzionează că omul este „deja condamnat”.

Ideea că predestinarea Îl face pe Dumnezeu nedrept scoate la iveală o inimă rea. Conform acestui fapt Creatorul ar fi obligat faţă de creatură, mântuirea devenind o obligaţie divină. Neagă dreptul olarului de a decide asupra vasului de lut: să facă un vas de cinste sau unul de ruşine. Urmând acelaşi mod de a raţiona, preşedintele unui stat independent ar fi nedrept dacă ar ierta numai anumiţi condamnaţi (excepţie făcând cazul în care ar goli închisorile şi ar elibera toţi deţinuţii). Punctul nostru de vedere cu privire la alegere este în armonie chiar cu ceea ce arminienii consideră a fi corect şi drept pentru un guvernator. Oricine îşi poate da seama că iertarea unor oameni nu dăunează celorlalţi oameni care nu sunt iertaţi. Cei care nu sunt iertaţi sunt în închisoare nu datorită faptului că guvernatorul a refuzat să-I ierte, ci pentru delicvenţă împotriva statului. Nu trebuie să-I atribuim şi lui Dumnezeu cel puţin suveranitatea atribuită unui guvernator de stat?

Mântuirea este ceva care nu se dobândeşte prin merit. Dacă ar fi pe baza meritelor, atunci Dumnezeu ar fi nedrept dacă nu ar aplica acest principiu la toţi oamenii. Mântuirea nu este un atribut al dreptăţii, ci al harului. Nu dreptatea a fost cea care L-a condus pe Dumnezeu să aducă mântuirea, ci mila Lui. Dreptatea înseamnă, pur şi simplu, ca fiecare om să primească ceea ce merită. Cei care merg în iad nu vor avea pe cine să dea vina decât pe ei înşişi, pe când cei care merg în cer nu vor avea pe altcineva să laude decât pe Dumnezeu.

De aceea, dacă Dumnezeu alege să-i mântuiască pe unii şi pregăteşte mijloace drepte pentru acea mântuire, El trebuie să fie considerat milos, iubitor şi întocmai drept în acea acţiune. El nu poate fi considerat nedrept pentru că îi condamnă pe cei care merită pe drept condamnarea, dar care nu vin niciodată la El cu pocăinţă şi nici nu o doresc.

Voia lui Dumnezeu este cauza tuturor lucrurilor care există. Voia lui Dumnezeu este cea mai înaltă regulă a dreptăţii; indiferent ce vrea El, prin simplul fapt că El vrea acel lucru, acesta trebuie considerat drept. Prin urmare, când cineva întreabă de ce a procedat Dumnezeu într-un anumit fel, noi trebuie să răspundem: pentru că aşa a vrut El! Însă dacă mergi mai departe şi pui întrebarea de ce a vrut El aşa ceva, cauţi ceva mai mare şi mai înalt decât voia lui Dumnezeu, lucru care nu poate fi găsit. Aşadar, nesăbuinţa oamenilor să-şi pună frâu şi să nu caute ceea ce nu există, ca nu cumva să nu mai poată găsi nici ceea ce există.

Noi negăm că Dumnezeu ar fi obligat să dea socoteală; de asemenea, negăm că noi am fi nişte judecători competenţi care să fie în stare potrivit cu înţelepciunea lor să pronunţe vreo hotărâre în această cauză. În consecinţă, dacă încercăm să facem mai mult decât ne este permis, să ne umple de teamă ameninţarea psalmului: Dumnezeu va fi învingător ori de câte ori va fi judecat de omul muritor (Psalmul 51:4 Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta).

Dar însuşi faptul că sunt păcătoşi – spun oamenii necredincioşi – se datorează căderii în păcat a lui Adam, care a fost permisă de Dumnezeu. Şi atunci nu cumva Dumnezeu este nedrept prin faptul că îi condamnă pe unii? Împreună cu Pavel, vom răspunde astfel: „Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui care l-a făcut: «Pentru ce m-ai făcut aşa?» Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământă tură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?” (Romani 9:20-21).

Un argument puternic ce poate fi invocat aici este acela că trebuie să luăm în considerare cine este Dumnezeu. Căci cum ar putea El, care este Judecătorul pământului, să îngăduie vreo nedreptate (Genesa 18:25)? Dacă înfăptuirea actului judecăţii ţine propriu-zis de natura lui Dumnezeu, atunci prin natura Sa El iubeşte dreptatea şi urăşte nedreptatea.

Apostolul Pavel admite că judecăţile lui Dumnezeu (Romani 11:33 – O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!) sunt atât de adânci încât minţile tuturor oamenilor ar fi înghiţite, dacă ar încerca să le pătrundă. Însă el ne învaţă şi cât de nedemn este să se reducă toate lucrările lui Dumnezeu la o asemenea regulă, astfel încât în momentul în care nu reuşim să înţelegem raţiunea lor, îndrăznim să le condamnăm.

Augustin spunea următoarele: „Domnul i-a creat pe cei despre care a ştiut mai dinainte, fără urmă de îndoială, că vor lua calea nimicirii. Acest lucru s-a întâmplat pentru că aşa a vrut El. Însă de ce a vrut aşa ceva nu este o întrebare potrivită pentru raţiunea noastră, deoarece noi nu putem înţelege aceste lucruri.” Şi nici nu este un lucru potrivit ca voia lui Dumnezeu să fie terfelită în discuţiile contradictorii dintre noi, deoarece prin ea este înţeleasă regula supremă a dreptăţii. Să nu ne ruşinăm să astupăm gura celor răi, urmând exemplul apostolului Pavel, şi ori de câte ori îndrăznesc să folosească invective, să repetăm acelaşi lucru: „Cine sunteţi voi să îl acuzaţi de ceva pe Dumnezeu?” (Romani 9:20)

Tot Augustin concluzionează: „Tu, un om, aştepţi un răspuns de la mine; şi eu sunt om. De aceea, amândoi să îl auzim pe cel care spune: «Cine eşti tu, omule?» (Romani 9:20). Ignoranţa care crede este mai bună decât cunoaşterea pripită. Caută merite; vei găsi numai pedeapsă. «O, adânc!» (Romani 11:33). Petru se dezice; tâlharul crede. «O, adânc!» Cauţi cumva un motiv? Eu tremur văzând adâncimea. Raţionează tu; eu mă voi minuna. Intră în dispută tu; eu voi crede… Pavel s-a odihnit, el a descoperit uimirea. El spune că judecăţile lui Dumnezeu sunt «nepătrunse», iar tu cauţi să le pătrunzi? El spune că sunt «neînţelese» căile Lui (Rom. 11:33), iar tu încerci să le desluşeşti?”

Bibliografie

Prin harul şi pentru slava Lui, Thomas J. Nettles, Editura Reformatio, Oradea, 2006.

Învăţătura religiei creştine, Jean Calvin, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2003.

Doctrina biblică alegerii, C.D. Cole.

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/10/este-dumnezeu-nedrept-nicidecum/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: