Thomas Vincent – Hristos se descoperă celor care Îl iubesc

1. Aici, în această lume, Hristos Se descoperă numai în parte şi neclar

Sufletul nu este acum capabil să primească descoperirea deplină şi perfect clară a lui Hristos. Aceasta este o bucurie rezervată pentru Rai. 1 Ioan 3:2 spune: „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este”. Ioan 17:24 spune: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu”. Numai atunci ucenicii lui Hristos vor fi perfecţi ca şi Hristos şi vor avea parte de o descoperire deplină a Lui, când Îl vor vedea aşa cum este. Numai atunci ei vor putea vedea slava Lui. Strălucirea şi lumina gloriei lui Hristos este atât de măreaţă, încât, dacă El ar lăsa aceste raze ale Lui să cadă peste oameni, i-ai orbi şi i-ar năuci, i-ar lăsa fără vedere. Ba mai mult, i-ar omorî.

Iată de ce este nevoie ca, din cauza slăbiciunilor lor, Hristos să păstreze asupra Feţei Lui un văl, atunci când Se descoperă lor. Ei nu ar putea acum suporta deplina descoperire a lui Hristos, şi de aceea El Se descoperă lor numai în parte. După cum spunea şi împărăteasa din Seba cu privire la înţelepciunea şi prosperitatea lui Solomon, în 1 Împăraţi 10:6-7: „Uimită, a zis împăratului: „Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta! Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima!”.

Tot aşa, ucenicii nu pot cuprinde nici măcar jumătate din ceea ce ei aud despre Hristos sau din ceea ce se poate cunoaşte despre trăsăturile Stăpânului lor în această lume! Nu a pătruns încă în inimile lor acum descoperirea acelor frumuseţi, glorii şi perfecţiuni ale Preaiubitului lor, care sunt ascunse în El! Nu doar dragostea lui Hristos, ci şi frumuseţea Lui depăşeşte cunoştinţa lor! Există astfel de dimensiuni ale slavei măreţe ale Persoanei lui Hristos care depăşesc la infinit capacitatea celor mai luminate minţi de a le percepe în întregime. Hristos Se descoperă cu adevărat celor care Îl iubesc, dar numai în parte, într-o mică parte. Imaginea Lui este încă fadă, fiind ascunsă într-o lumină obscură: „Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest «în parte» se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin” (1 Corinteni 13:9-12).

Noi, slujitorii, predicăm, dar numai în parte. Noi îţi putem spune numai o mică parte din ceea ce este în Hristos cu adevărat; şi atât noi cât şi tu cunoaştem în parte. Concepţiile noastre despre atributele lui Hristos şi modalitatea în care le prezentăm sunt acum copilăreşti; atunci, însă, va avea loc o descoperire perfectă a lui Hristos şi atunci toate imperfecţiunile cunoaşterii noastre vor fi îndepărtate. Acum poţi vedea pe Hristos, dar Îl vezi ca printr-o oglindă, în chip întunecos; după aceea, Îl vei vedea faţă în faţă. Într-adevăr, stă scris în 2 Corinteni 3:18: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi…” Există, comparativ vorbind, o descoperire deschisă a lui Hristos acum, în vremea Evangheliei faţă de vremea Legii; vălul simbolurilor care Îl ascundea în mare măsură pe Hristos de oameni este acum îndepărtat. Faţa noastră este acum descoperită de acel văl, dar faţa lui Hristos încă nu este complet descoperită. Încă între privirea noastră şi faţa lui Hristos există o oglindă (oglinda sacramentelor care, deşi ne ajută să Îl vedem, totuşi ne ţine departe încă de la descoperirea Lui deplină). Vedem, dar ca într-o oglindă, în chip întunecos; privirea noastră are nevoie acum de această oglindă ca să ne ajute în neputinţa noastră şi ca să ne facă în stare să vedem ceea ce se poate vedea. Va veni o vreme când nu vom mai avea nevoie de oglinda sacramentelor, căci atunci Îl vom vedea pe Hristos faţă în faţă şi Îl vom cunoaşte în Rai tot aşa cum noi suntem acum cunoscuţi de El!

2. Hristos Se descoperă acum gradual către cei care Îl cunosc

Hristos nu descoperă dintr-o dată şi pe deplin Persoana Sa şi dragostea Lui, ci face acest lucru în mod gradual; puţin acum şi puţin mai târziu, puţin în acest sacrament, şi puţin în altul. Acum El lasă să se coboare câteva raze liniştitoare ale Feţei Sale asupra sufletului; încetul cu încetul, nori se adună şi întunecă această lumină, aşternând întuneric asupra duhului. Uneori, Hristos dă la o parte perdeaua, priveşte către suflet şi trimite zâmbete graţioase; apoi încetul cu încetul, perdeaua este trasă şi faţa Lui este ascunsă. Apare acum, apoi dispare; Se descoperă odată şi se retrage apoi; şi astfel Îşi conduce copiii dintr-o descoperire a Sa în alta, până când îi aduce în final la descoperirea deplină a Sa în glorie!

3. Hristos Se descoperă în modul cel mai încântător celor care Îl iubesc, în special după o lungă absenţă. Când sufletul L-a căutat şi nu L-a găsit, rătăcind în sălbăticia lumii sub influenţa temerilor groaznice, a îndoielilor paralizante, a deznădejdilor jalnice, a întristărilor cufundătoare şi care cuceresc inima, după o noapte neagră de rătăcire adâncă, o, cât de dulce este răsăritul zilei! O, cât de mângâietoare sunt razele luminoase ale dimineţii, când El străluceşte asupra duhurilor întunecate, dispreţuite şi pline de amărăciune, făcându-le să ştie cu siguranţă că sunt preaiubite ale sufletului Său, că El nu le-a uitat, că nu le va uita, că are faţă de ele mai multă dragoste gingaşă decât are o mamă pentru pruncul ei! O, încântarea duhului! O, călătoriile sufletului care se trezeşte aici! O, cântările care sunt acum pe buzele lor! „Acesta este Preaiubitul nostru, L-am aşteptat! Acesta este Răscumpărătorul nostru drag, în El ne-am încrezut noi!”

Limba nu poate exprima încântarea, bucuria şi veselia inimii, care vine din descoperirea prezenţei şi a dragostei lui Hristos; bucuria răsplăţii, bucuria mirelui din ziua nunţii, veselia victoriei şi a înfrângerii serioase a vrăjmaşului, bucuria omului sărman care a găsit o mare comoară, şi încântarea supremă de a fi găsit în posesia celor mai dulci bucurii, niciuna nu merită să fie comparată cu bucuriile şi încântările inimii atunci când Hristos Se descoperă sufletului!

Când se descoperă Hristos celor care Îl iubesc?

1. Uneori Hristos Se descoperă repede, după o scurtă căutare

Unii proaspăt convertiţi au parte de descoperiri timpurii ale lui Hristos şi ale dragostei Lui; ei sunt abătuţi pentru scurtă vreme, iar Hristos vine curând la ei şi îi ridică. Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia. Ei au duhul robiei, care îi trezeşte la frică; apoi curând Duhul înfierii îi vizitează cu blândeţe şi le face descoperită relaţia lor cu Tatăl, le descoperă dragostea Mântuitorului lor şi aşterne asupra inimilor lor simţământul dragostei Lui.

2. Alteori, trece mai multă vreme până când Hristos Se descoperă

Hristos îi aşteaptă îndelung ca să Îşi arate bunătatea faţă de ei, şi adesea El îi face să aştepte îndelung până când să le descopere îndelunga Lui răbdare; da, uneori, cei care sunt primii în căutarea lor nu sunt şi cei care găsesc primii ceea ce caută. Hristos îi lasă pe unii să aştepte timp îndelungat pentru a le testa credinţa şi răbdarea, dragostea şi ascultarea, astfel încât să îi pregătească pentru mai mult decât mângâierile şi bucuriile obişnuite pe care El intenţionează să le ofere în descoperirea Lui către ei.

3. Uneori Hristos Se descoperă dintro dată celor care Îl iubesc, după cum scrie în Cântarea Cântărilor 6:12: „Dar fără să bag de seamă, dorinţa mea m-a dus la carele poporului unui om ales!” Înainte ca ei să fie conştienţi, Domnul Isus vine la ei în carele mântuirii, cu o astfel de slavă şi strălucire, încât îi uimeşte.

Unii creştini care iubesc cu adevărat pe Hristos L-au căutat în acest sacrament şi nu L-au găsit; L-au căutat apoi într-un alt sacrament, şi nu L-au găsit nici acolo. Au căutat, au aşteptat şi au nădăjduit că, la un anume moment, Hristos Se va arăta, şi totuşi, El a rămas ascuns faţă de ei; şi ei au rămas dezamăgiţi. Aceasta a fost întristarea lor, s-au plâns înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta, şi au fost sub asaltul temerilor că nu Îl vor vedea niciodată, că nu vor ajunge să Îl întâlnească vreodată. Ca urmare, duhurile lor au fost aproape să cadă şi să se sfârşească, şi, în descurajare, ei au ajuns gata să spună sau să gândească pentru că întreaga lor trudă este în van; şi totuşi ei au fost decişi să Îl caute pe Hristos până când vor muri. Şi, chiar dacă El i-ar ucide, îşi vor pune credinţa în El. Dar iată că, dintr-o dată, când se aşteptau cel mai puţin, când erau gata să îşi piardă şi ultima lor speranţă, atunci L-au întâlnit pe Hristos şi L-au găsit, pe El, pe care sufletul lor Îl iubeşte! Dintr-o dată, perdeaua templului a fost ruptă, şi ei au văzut pe Preaiubitul lor în Sfânta Sfintelor! Într-o clipă, norii au fugit, întunericul lor a dispărut, şi lumina a strălucit! Vântul rece, din nord, aducător de necazuri, a încetat să mai bată, şi adierile blânde şi calde din sud au început să îi mângâie. Prin aceasta vreau să spun că ei au fost sub astfel de străluciri şi adieri ale Duhului, încât ei au simţit prezenţa lui Hristos, şi un sentiment dulce al dragostei Lui le-a umplut inimile cu o bucurie care le-a încântat sufletele!

4. Hristos Se descoperă la momentul potrivit celor care Îl iubesc

Chiar dacă El nu Se descoperă întotdeauna atunci când ei doresc mai mult, totuşi El Se descoperă când ei au cea mai mare nevoie de El; şi au cel mai mult nevoie de El când ei sunt cel mai jos, când sunt cel mai descurajaţi în duhurile lor, cei mai săraci în ochii lor, ca şi cei mai de jos în starea lor, pe când trec prin suferinţă şi necaz. Umilinţa şi răbdarea în suferinţă pregătesc calea pentru experimentarea arătării lui Hristos. De multe ori, Hristos Îşi rezervă încurajările pentru sufletele leşinate şi consolările cele mai dulci în descoperirile dragostei Sale pentru cei aflaţi în vremurile de cea mai mare suferinţă; în special când vremurile de necazuri sunt pentru Numele Lui, tocmai atunci El este prezent într-un mod atât de îndurător. Ioan a avut viziuni şi revelaţii ale lui Hristos, tocmai atunci când fusese exilat pe insula Patmos pentru Numele lui Hristos. Şi când toţi oamenii l-au părăsit pe Pavel, atunci Domnul a venit la el, a stat lângă el şi l-a întărit!

Thomas Vincent a fost un slujitor puritan şi autorul câtorva lucrări creştine de o rară profunzime. El s-a născut la Hertford, în Marea Britanie, fiind a doilea fiu în familia sa. Thomas a urmat pe rând şcolile protestante de la Westminster şi Felsted, apoi a mers la Oxford, unde a fost ucenicul lui John Owen, fapt care, spun specialiştii în puritanism, şi-a pus amprenta destul de clar în scrierile lui Vincent. Thomas Vincent a beneficiat apoi de calitatea de slujitor în lucrarea cu copiii la academia nonconformistului Thomas Doolittle, în Islington, Anglia. Caracterul de slujitor al lui Vincent a fost demonstrat pe deplin când, în decursul perioadei de după marea plagă din Londra (1665), el a rămas în oraş, unde a ajutat pe cei abandonaţi şi bolnavi din Londra. Din cauza lipsei slujitorilor din Londra în acea perioadă, Thomas Vincent a fost solicitat să predice unui număr mare de persoane, în bună măsură oameni săraci, fiind la rândul lui binecuvântat de această slujire, care l-a pregătit pentru munca pastorală de peste 20 ani care a urmat. Thomas Vincent a fost un om al Scripturii, cei care au studiat în detaliu viaţa şi lucrarea lui afirmând că ar exista dovezi asupra faptului că el ar fi memorat în întregime cartea Psalmilor şi întreg Noul Testament.

(Fragment din volumul Adevărata dragoste pentru Hristos, Thomas Vincent. Traducerea Ninel Lazăr, Societatea Misionară Coresi.)

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/10/thomas-vincent-hristos-se-descopera-celor-care-il-iubesc/

Jim Ehrhard – Pericolele invitațiilor în evanghelizare

În Marcu 4, Domnul Isus prezintă trăsăturile a 4 tipuri de ascultători ai Cuvântului lui Dumnezeu, în pilda semănătorului. Prin al doilea tip de sol, Domnul Isus descrie pe cei care „când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie”. Dar Isus avertizează că „n-au rădăcină în ei, ci ţin până la o vreme”. Isus cunoştea realitatea de a fi ascultat de mulţimi care nu aveau nicio dorinţă de a-L urma cu adevărat.

Devreme ce acest element psihologic pare să fie motivul de îngrijorare şi atenţionare în ce priveşte folosirea sistemului de invitaţii, apărătorii lui argumentează că acest element reprezintă cu atât mai mult un motiv pentru a oferi chemarea la o decizie publică. Billy Graham spune că presiunea făcută asupra sufletului omenesc este atât de mare încât trebuie oferită ocazia unei răbufniri emoţionale. El argumentează astfel: „Mulţi psihologi ar spune că acest lucru este corect din punct de vedere psihologic. Unul din motivele pentru care filmele şi piesele de teatru de la noi au în mod uzual un efect atât de rău este că ele stimulează emoţia până la un nivel atât de înalt, dar nu oferă nicio cale practică de debuşeu a acestor emoţii.”

Evanghelistul George Sweazey este de acord cu aceasta: „A stimula pe oameni din punct de vedere religios fără a le oferi nimic să facă cu acele emoţii, îi lasă pe oameni într-o stare de departe mai rea decât erau ei anterior”.

În realitate, cei mai mulţi psihologi ar fi de acord cu evaluarea făcută de Billy Graham presiunii psihologice a chemărilor, dar ar concluziona că răspunsul la chemările făcute chiar de el reprezintă în mare rezultatul tocmai al acestei presiuni psihologice. George Target, un psiholog, oferă o astfel de evaluare: „Tuturor celor prezenţi li se spune să se roage, sunt instruiţi să îşi închidă ochii şi să îşi plece capetele; iar formalismul cuvintelor este unul auto-sugestiv încurajând a veni în faţă, formulă prin care sute de alte persoane au găsit deja fericirea, pacea, dragostea, pe Dumnezeu… Consilierii, plantaţi peste tot în audienţă, sunt primii care ies în faţă, creând senzaţia că declaraţia este adevărată chiar dacă în realitate foarte des nu este…. Poate fi adevărat că oarece pace se poate găsi acolo, în faţă, pentru toţi ceilalţi. Tensiunea atinge punctul maxim şi trece dincolo. Mirarea tuturor este de ce oare sunt atât de puţini ce se supun acestei întregi scheme.”

În cartea sa Preaching and Preachers, dr. Martyn Lloyd-Jones citează un exemplu în care chemarea prin invitaţie oferită de un evanghelist fusese separată de mesajul predicat printr-o jumătate de oră de cântări, din cerinţe impuse de program. Explicând dezamăgitorul răspuns slab la chemarea făcută, evanghelistul a declarat că efectul chemării lui fusese diminuat de acea jumătate de oră de cântări. Lloyd-Jones nota că opinia evanghelistului de „a admite că o jumătate de oră de cântări ar putea să înlăture efectul unei predici… este o ilustraţie frapantă a faptului că presiunea directă asupra voinţei omului poate produce «rezultate»”.

Lewis Sperry Chafer, un evanghelist binecunoscut şi unul dintre fondatorii Seminarului Teologic Dallas, a folosit sistemul invitaţiilor până în momentul când a observat pericolele inerente acestuia: „Din cauza orbirii satanice pentru Evanghelia harului (2 Cor. 4:34), omul neregenerat nu poate înţelege adevărul de bază al mântuirii, şi de aceea el tinde să facă ce ştie el mai bine ca să se asigure de mântuire. Şi aceasta constă în a încerca să îşi producă propria neprihănire înaintea lui Dumnezeu, prin eforturile proprii. Există această tendinţă naturală de a face ceva meritoriu care îi împinge pe mulţi să răspundă la chemarea evanghelistului… Un lider cu o personalitate dominantă (şi orice evanghelist de succes trebuie să fie în posesia acestei caracteristici până la extrem) poate garanta decizia publică a multora, atâta vreme cât factorul cheie este meritul religios câştigat printr-o acţiune în public”.

Pentru a face lucrurile şi mai grave, mulţi pleacă de la „altar” spunându-li-se că sunt de acum creştini, chiar dacă ştiu că nu au fost schimbaţi în niciun fel. Drept rezultat, necredinţa lor ar putea să se împietrească ajungând la scepticism, care nu are de-a face cu creştinismul. R.L. Dabney nota următoarele: „Ei simt că o şmecherie crudă a fost utilizată de către slujitorii şi prietenii creştinismului pe seama lipsei lor de experienţă, împingându-i, în clipa confuziei lor, la poziţii false… Cât de natural este să concluzionăm că aceste [experienţe de convertire] ale tuturor sunt de asemenea nişte înşelătorii? Ei spun: «Singura diferenţă între mine şi aceşti creştini zeloşi este că ei nu şi-au dat încă seama de înşelăciune, cum mi-am dat eu seama»”.

Insistenţa unei chemări la o decizie publică poate da naştere unui răspuns pur psihologic, lucru care furnizează înapoi motivaţia pentru presiunea emoţională în timpul predicii. Astfel de persoane presupun în mod fals că acţiunea lor i-a condus în poziţia de a fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. În alţii, acest lucru îi poate conduce mai adânc la scepticism şi îndoială cu privire la realitatea convertirii oricărei persoane. Astfel de pericole ar trebui să alarmeze pe orice persoană care este preocupată cu sinceritate de mântuirea sufletelor pierdute. (…)

O examinare a sistemului invitaţiilor nu este un lucru uşor. Este unul emoţional. „Pentru a reduce sentimentul şocului pe care unii l-ar putea simţi, aş aminti acestora că pentru mai bine de 1800 ani, Duhul Sfânt Şi-a împlinit cu succes lucrarea de mântuire a păcătoşilor fără această metodă. Numai de la lucrarea lui Charles Finney (1792-1875) «chemările în faţă» ca metodă organizată a căpătat trecere cu adevărat”. Chiar şi aşa, până aproape de sfârşitul secolului al XIX-lea, a existat multă opoziţie la adresa acestui sistem. Astăzi este acceptat ca şi cum ar fi fost utilizat de Isus şi de Pavel. Te previn – mulţi te vor considera ca non-evanghelistic chiar şi dacă numai vei pune sub semnul întrebării validitatea acestui sistem, cu atât mai mult când nu o vei mai lua în considerare ca metodă de a aduce oamenii la Hristos”. (Erroll Hulse)

(Fragment din studiul Pericolele invitaţiilor în cadrul slujirii în evanghelizare, Jim Ehrhard, traducerea Ninel Lazăr, Societatea Misionară Coresi.)

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/09/jim-ehrhard-pericolele-invitatiilor-in-evanghelizare/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: