Iain Murray – Spurgeon cel uitat (ediţia a doua)

Spurgeon cel uitatEditura Multimedia din Arad a publicat în această lună a doua ediţie a volumului Spurgeon cel uitat. Subiectul principal al lucrării lui Iain Murray este gândirea şi învăţătura lui Spurgeon. Acel Spurgeon din predici a rămas, în mare parte, un om uitat. În ciuda elogiilor moderne care i se aduc ca „prinţ al predicatorilor” şi în ciuda anecdotelor care încă mai circulă în lumea evanghelică pe seama talentelor şi a umorului său, unele din cele mai importante aspecte ale lucrării lui au fost uitate.

Cartea nu este o biografie. Totuşi, deoarece forţa deosebită a predicilor lui Spurgeon s-a născut într-un context istoric definit, capitolele sunt centrate în jurul celor trei mari controverse ale lucrării sale.

Prima se referă la mărturia timpurie a lui Spurgeon împotriva unui evanghelism diluat şi controversa care s-a ivit atunci când, pe baza serviciilor de la Exeter Hall şi Surrey Music Hall, a început să atragă atenţia pastorilor şi a ziarelor, care credeau de mult timp că genul de teologie, pe care Spurgeon intenţiona să-l restaureze, era ceva de domeniul trecutului.

Spurgeon a avut puncte divergente atât cu hipercalvinismul, cât şi cu arminianismul, şi, destul de ciudat, au fost pe aceeaşi bază. El a susţinut că omul este responsabil să creadă Evanghelia, însă, din cauza păcatului, este total incapabil să facă acest lucru. Raţiunea întreabă însă, cum poate o persoană să fie socotită responsabilă de o acţiune pe care nu este capabilă să o facă? Acceptând întrebarea raţiunii, hipercalvinismul rezolvă problema negând faptul că există o obligaţie universală de a crede în Hristos, în timp ce arminianismul urmează şi el raţiunea şi rezolvă apoi problema altfel, afirmând că această abilitate trebuie să fie universală.

Singurul răspuns pe care adevăratul calvinism îl poate da deducţiilor raţionale ale hipercalvinismului şi arminianismului este de a afirma, aşa cum face apostolul Pavel în Romani 9, că nu-i este îngăduit omului să emită judecăţi despre subiecte pe care Dumnezeu nu a găsit cu cale să le explice. Punctul forte al teologilor calvinişti a fost hotărârea lor de a rezolva totul numai prin Scriptură şi acolo unde Scriptura nu oferă soluţii la probleme, să tacă şi să I se închine unui Dumnezeu mare. Spurgeon spune: „Credinţa este raţiunea care se odihneşte în Dumnezeu”.

Cea de a doua controversă a apărut dintr-o predică pe tema reînnoirii prin botez pe care Spurgeon a ţinut-o la data de 5 iunie 1864. Aceasta a fost una dintre cele mai cunoscute predici ale lui şi a dus la o dezbatere mult mai vastă decât cea a subiectului botezului. Catalogul British Library, la numele „Spurgeon” prezintă aproape patru coloane de cărţi şi broşuri legate de această controversă.

Ultima controversă importantă, din 1887 până la moartea sa, cinci ani mai târziu, la vârsta de 57 de ani, se centrează în jurul protestului său manifestat faţă de mişcarea „Down-Grade” din biserici. Aceasta a fost cu siguranţă cea mai grea luptă din întreaga sa lucrare şi a fost inevitabilă, pentru că, aşa cum a scris E. K. Simpson: „Ruptura dintre liber-cugetătorii critici şi mesagerii lui Hristos crucificat s-a produs până la temelie.”

Moştenirea lăsată de Spurgeon nu este nici oratoria şi nici personalitatea sa – aceste lucruri au pierit ca toate celelalte lucruri trecătoare – ci mărturia sa despre întregul plan al lui Dumnezeu şi afirmarea marelui principiu al Reformei, că numai Domnul trebuie să fie în faţa ochilor noştri şi gloria Lui trebuie să fie motivul absolut pentru toate acţiunile noastre. Legat de aceasta, n-a fost deloc o coincidenţă faptul că, aşa cum Jean Calvin n-a dorit să-i fie scris niciun epitaf pe piatra funerară, tot aşa Spurgeon nu a dorit ca pe piatra sa funerară să fie scris nimic altceva decât literele „C.H.S.”.

Volumul poate fi comandat gratuit de pe site-ul Proiectului Tyndale.

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/07/iain-murray-spurgeon-cel-uitat-editia-a-doua/

Richard P. Belcher – Călătorie în har (ediţia a doua)

Editura Multimedia din Arad a publicat recent a doua ediţie (după cea din 2003) a romanului teologic Călătorie în har. Autorul, dr. Richard P. Belcher, a fost pastor vreme de 20 de ani şi a petrecut doi ani în lucrarea de evanghelizare masivă, a predat la colegiu biblic şi a călătorit în interiorul Statelor Unite pentru predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. A obţinut doctoratul în teologie la Concordia Theological Seminary din St. Louis. Este autor a numeroase cărţi din domeniul studiului biblic.

Călătorie în har este povestea unui tânăr păstor cu o teologie caracteristică secolului douăzeci şi unu, preocupat de o întrebare teologică deosebit de arzătoare care a şi stat la baza primei lui experienţe din faţa unui comitet de examinare a candidaţilor la slujirea de păstor dintr-o biserică. El nu a avut odihnă până când nu a găsit răspunsul la întrebarea deosebit de provocatoare care i-a fost pusă: „Tinere, eşti calvinist?”

Povestea căutărilor teologice ale tânărului Ira este mai mult decât o prezentare teologică rece. De la începutul şi până la sfârşitul cărţii căutările lui sunt integrate în contextul unor situaţii reale întâlnite în trăirea creştină zilnică. Toate personajele: colegul de cameră, profesorii de la colegiu, bisericile pe care le păstoreşte, împreună cu experienţele de acolo, prietenii şi logodnica lui sunt toate întreţesute într-o interesantă şi palpitantă poveste.

Chiar şi cei care cred că nu au o gândire analitică pentru a plonja în adâncimile teologice vor fi miraţi de învăţăturile pe care le vor asimila (chiar dacă sunt de acord sau nu cu concluziile cărţii) prin citirea acestei povestiri unice şi captivante. Iată un fragment semnificativ din finalul romanului:

1. Doctrinele calvinismului vor influenţa metodele de evanghelizare folosite de biserică.

Teama că teologia calvinistă va distruge evanghelizarea este nefondată, pentru că unii dintre cei mai mari predicatori şi evanghelişti din istorie au fost calvinişti. Dar, pe de altă parte, calvinismul va influenţa metodele şi practicile de evanghelizare ale bisericii. Cu siguranţă, nu este nici raţional, nici scriptural, să facem evanghelizare prin orice metodă doar de dragul de a putea spune că vestim Evanghelia. Metodele noastre de a vesti Evanghelia trebuie să fie compatibile cu Scriptura şi cu teologia ei. Evanghelizarea trebuie făcută aşa cum vrea Dumnezeu şi cu puterea lui Dumnezeu, altfel am putea crea un sistem monstruos de metode şi mijloace care vor aduce multe hotărâri de convertire, dar nu vor aduce adevăratele roade ale Duhului Sfânt. Calvinistul trebuie să înţeleagă că el nu are puterea de a converti oamenii la Hristos şi că puterea lui Dumnezeu lucrează înăuntrul lui pentru a-i chema pe cei aleşi. Partea noastră este să predicăm Evanghelia la orice făptură şi să avem încredere că Duhul Sfânt va îndeplini lucrarea de chemare a oamenilor lui Dumnezeu.

2. Doctrinele calviniste ar trebui să-i facă pe oameni predicatori mai buni ai Cuvântului lui Dumnezeu.

Ştiind că nu avem nici puterea şi nici responsabilitatea de a-i converti pe oameni şi ştiind că Dumnezeu face această lucrare prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, vom renunţa din ce în ce mai mult la metodele fireşti şi vom vesti cu tot mai multă seriozitate Cuvântul lui Dumnezeu. Rezultatele predicării expozitive a Cuvântului vor fi convertiţii adevăraţi şi statornici. Am ajuns la convingerea că mulţi pastori din ţara noastră (SUA – n.ed.) predică foarte puţin din Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă unii dintre ei se mândresc cu vederile lor conservatoare. Ei nu îşi aleg un text, un pasaj sau o temă şi apoi să studieze exegetic fiecare verset, pentru ca să-şi bazeze predica pe aceste studii. Ei predică mai mult din experienţele lor sau relatează experienţele altora. Partea principală a predicii lor nu o constituie esenţa Cuvântului, ci povestiri şi ilustraţii, având inserate câteva versete la început sau pe parcursul predicii. Nimeni nu trebuie să creadă că a predicat doar pentru că a captat atenţia ascultătorilor, pentru că a oferit informaţii, pentru că a citit un text de la amvon, pentru că a smuls câteva decizii de convertire, pentru că a vorbit despre Dumnezeu, despre Hristos, despre Biblie, pentru că a ocupat amvonul pentru un timp sau pentru că a reuşit să stârnească emoţiile ascultătorilor. Putem face toate aceste lucruri şi fără să predicăm Cuvântul lui Dumnezeu. A vesti Cuvântul înseamnă a studia Biblia în profunzime, inclusiv analizarea structurii gramaticale, a sensului cuvintelor, a contextului, a pasajelor paralele. Pe baza acestor studii trebuie alcătuită predica. Evident, ca să poţi predica, ai nevoie de timp pentru a studia în amănunţime Cuvântul. Omul care împărtăşeşte doctrinele calvinismului va face aceste lucruri cu bucurie, fără să fie îngrijorat de hotărârea ascultătorilor de a se converti sau nu. El ştie că responsabilitatea sa este să meargă la amvon având mintea saturată de Cuvântul lui Dumnezeu şi să predice încredinţat că Dumnezeu îi va convinge şi îi va mântui pe cei păcătoşi prin Cuvântul Său. Pe de altă parte, dacă credem că este datoria noastră să exercităm presiuni asupra voinţei oamenilor pentru a se converti, vom apela la sentimentele ascultătorilor şi îi vom îndemna insistent să se convertească, fiind dispuşi să folosim orice metodă necinstită şi ofensatoare (necinstită şi ofensatoare din punctul de vedere al lui Dumnezeu, chiar dacă este plăcută şi atractivă pentru oameni) de a vesti Evanghelia, de a ne închina şi de a predica. Asemenea metode pot aduce doritele hotărâri ale ascultătorilor Evangheliei, dar nu vor aduce roade spirituale stabile. Aceasta nu înseamnă că predicatorii calvinişti nu trebuie să predice cu compasiune şi cu convingerea importantei chemării la pocăinţă. Dimpotrivă, ei trebuie să predice Cuvântul lui Dumnezeu cu putere şi cu încrederea că Dumnezeu îşi va face lucrarea.

3. Doctrinele calvinismului trebuie să aibă o mare influenţă asupra metodelor noastre de primire a noilor membri în biserica locală, purificând astfel biserica şi evitând ca ea să devină o mulţime amestecată.

Baptistul care este calvinist înţelege că numai cei aleşi şi regeneraţi sunt candidaţi capabili să devină membri în biserica locală. Asemenea convingeri vor avea rezultate practice în lucrare: a) El va primi cu bucurie noi membri în biserică, dar nu va da dovadă de un zel orb doar pentru că cineva îşi va mărturisi credinţa. Ştiind că Satan este tot timpul ocupat, încercând să înşele şi să falsifice Cuvântul lui Dumnezeu, el va avea grijă să-i avertizeze pe cei care doresc să se boteze şi să devină membri de posibilitatea ca o asemenea mărturie să fie falsă. b) El îi va îndemna să se gândească la necesitatea de a lua în calcul costul deciziei de a deveni creştin şi de a-L urma pe Hristos. c) De asemenea, le va vorbi despre responsabilitatea pe care o vor avea ca membri ai bisericii. d) El îi va învăţa despre datoria bisericii de a veghea cu grijă şi iubire asupra sufletelor lor, dar şi despre necesitatea de a-i admonesta şi a le disciplina viaţa dacă vor deveni necredincioşi şi leneşi în viata lor de creştini. e) Le va mai spune că ei se unesc cu poporul lui Dumnezeu şi că o asemenea unitate le cere să renunţe la tendinţele lor individualiste, spre a fi capabili de sacrificii pentru oamenii cu care au comuniune. f) Le va cere, plin de iubire, înainte de a deveni membri ai bisericii, câteva dovezi ale adevăratei convertiri şi regenerări. g) Le va împărtăşi standardele, doctrinele, datoriile şi obligaţiile pe care le au ca membri ai bisericii, arătându-le şi la ce se pot aştepta din partea bisericii cu privire la vieţile şi familiile lor, şi cu privire la creşterea lor spirituală. Cu siguranţă, aceste practici, pe care baptiştii ar fi trebuit să le păstreze cu credincioşie de-a lungul anilor, ne-ar fi ferit de mulţimile amestecate din cele mai multe biserici… şi de evenimentele triste şi răzvrătirile păcătoase şi fireşti din cadrul adunărilor generale ale bisericii.

4. Doctrinele calviniste vor întări preocuparea bisericii locale de a practica disciplina cu caracter corectiv.

Odată cu preocuparea de a primi în biserică doar pe aleşii lui Dumnezeu, atât de bine cât pot aprecia oamenii acest lucru, va exista şi o mare povară din partea membrilor de a demonstra în trăirea zilnică faptul că au fost aleşi şi regeneraţi. Unii vor intra în biserică fără să fie aleşi de Dumnezeu şi vor avea de a face cu disciplinarea. Alţii, credincioşi adevăraţi, vor lupta cu păcatul şi vor învăţa ce înseamnă disciplina, care de cele mai multe ori nu poate fi învăţată decât dacă este impusă de biserică cu fermitate, dar şi cu dragoste, atunci când membrii păcătuiesc. Scopul principal al disciplinării este întotdeauna gloria lui Dumnezeu — purificarea bisericii Sale prin restabilirea membrilor căzuţi sau, în ultimă instanţă, purificarea bisericii prin întreruperea relaţiilor cu membrii căzuţi în păcat care refuză să se întoarcă la Dumnezeu.

Volumul poate fi comandat gratuit de pe site-ul Proiectului Tyndale.

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/07/richard-p-belcher-calatorie-in-har-editia-a-doua/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: