Biblia ne învaţă că dragostea lui Dumnezeu în mântuire este o dragoste care alege. Dar ce înseamnă aceasta? De ce ar trebui să gândim că dragostea lui Dumnezeu este o dragoste care alege? Deoarece Dumnezeu are un scop în alegere, iar acel scop este caracterizat de dragoste. Să ne gândim mai întâi că Dumnezeu are un popor ales. Aceştia sunt oamenii pe care i-a ales pentru mântuire dinainte de întemeierea lumii. Cu privire la aleşi, Isus a spus că „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). El a promis că Dumnezeu va răzbuna pe cei aleşi ai Lui (Luca 18:17).
La masa de Paşte, Isus le-a spus ucenicilor Lui: „cunosc pe aceia pe care i-am ales” (Ioan 13:18). Mai târziu a spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă” (Ioan 15:16). Când Pavel şi Barnaba au predicat Evanghelia neamurilor, „toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut’ (Fapte 13:48). Apostolul Pavel a întrebat: „Cine va aduce vreo acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeul” (Romani 8:33, KJV). El l-a asigurat pe Timotei: „… rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică” (2 Timotei 2:10). În Tit 1:1, el a vorbit de credinţa aleşilor lui Dumnezeu. Petru şi-a adresat epistola aleşilor lui Dumnezeu şi Ie-a spus că ei sunt seminţia aleasă a lui Dumnezeu (1 Petru 1:1; 2:9).
Prin urmare, Cuvântul lui Dumnezeu în mod clar învaţă că Dumnezeu are un popor ales şi un scop „potrivit alegerii” (Romani 9:11, KJV). Iar când afirmăm că dragostea lui Dumnezeu este o dragoste care alege, vrem să spunem că ţelul Său în alegere nu este impersonal sau arbitrar. Aceia pe care i-a ales sunt aceia pe care îi iubeşte. Dragostea lui Dumnezeu nu este doar un sentiment de bunăvoinţă faţă de omenire în general. Este o dragoste specială, cu care Dumnezeu i-a selectat pe cei care sunt obiectele şi beneficiarii ei.
Gândiţi-vă la alegerea de către Dumnezeu a lui Israel din vechime, ca ilustraţie a dragostei Sale care alege. Moise a vorbit despre aceasta atunci când a legat alegerea lor de către Dumnezeu de dragostea Lui pentru ei. El a spus poporului: „Pentru că El a iubit pe părinţii tăi şi a ales sămânţa lor după ei, El însuşi te-a scos din Egipt, prin prezenţa Lui şi puterea Lui cea mare” (Deuteronom 4:37). „Doar nu pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului” (Deuteronom 7:7,8).
Dumnezeu a vorbit prin profeţii de mai târziu în acelaşi fel. „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3). „Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt” (Osea 11:1).
Cuvântul Domnului către Israel prin Maleahi a fost şi mai direct. El Şi-a afirmat dragostea pentru Israel, nu pe temeiul stării lor nenorocite de pe vremea lui Maleahi, ci pe temeiul faptului că El l-a ales pe Iacov şi l-a respins pe Esau (Maleahi 1:2, 3). „… totuşi, am iubit pe Iacov şi am urât pe Esau …” Apostolul Pavel a folosit acest pasaj atunci când a explicat că „nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel” (KJV). La fel cum Dumnezeu l-a ales pe Avraam, l-a ales pe Isaac şi nu pe Ismael, şi l-a ales pe lacov, nu pe Esau. Avraam avea şi o sămânţă fizică, şi una spirituală. Copiii spirituali ai lui Avraam au fost şi sunt cei pe care-i privea promisiunea. Hotărârea lui Dumnezeu se bazează pe alegerea Lui suverană, nu pe un privilegiu naţional (Romani 9:6-13). Astfel, „în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri a harului” (Romani 11:5, KJV). Cei aleşi obţin promisiunea, în timp ce ceilalţi sunt împietriţi (Romani 11:7). Iar apoi apostolul a făcut legătura cu cuvintele lui Moise: „În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar, în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor” (Romani 11:28).
Aşa că dragostea lui Dumnezeu este o dragoste care alege. Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul suveran. El i-a ales pe cei pe care îi va mântui, iar pe cei pe care i-a ales îi iubeşte. Dumnezeu nu este capricios, fără sens sau arbitrar în planul Său de alegere. Biblia explică hotărârea alegerii Lui în termenii dragostei Lui, şi dragostea Lui în termenii hotărârii Lui de a alege. Cele două sunt legate între ele. Apostolul le-a scris colosenilor: „ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi …” (Coloseni 3:12). Bisericii din Tesalonic i-a scris: „Ştim, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră (că El v-a ales)…” (1Tesaloniceni 1:4).
Biblia nu prezintă dragostea lui Dumnezeu într-un limbaj care este doar sentimental sau emoţional. Dragostea lui Dumnezeu nu este dulceagă şi exagerat de sentimentală. Nu este neghioabă şi siropoasă. Dragostea lui Dumnezeu este în concordanţă cu caracterul Său. Dragostea lui Dumnezeu este o dragoste care alege. Dragostea lui este hotărâtă, conştientă de ceea ce vrea şi selectivă. Dragostea Lui nu va fi niciodată dezamăgită sau înfrântă. La Dumnezeu nu există dragoste neîmpărtăşită. Pe cei pe care îi iubeşte, îi alege, iar cei pe care îi alege Îl vor iubi.
„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale” (Efeseni 1:4,5).
„Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului” (2 Tesaloniceni 2:13).
(Fragment din volumul Dragostea lui Dumnezeu, Rodney Gray, Editura Multimedia, Arad, 2010.)
