Charles Spurgeon – Un catehism puritan

La jumătatea secolului al XIX-lea, A doua mărturisire de credinţă baptistă de la Londra din 1689 şi Catehismul cel scurt de la Westminster căzuseră în desuetudine printre baptiştii particulari din Anglia. Cauzele acestei schimbări sunt multe şi variate, motivul principal fiind legat de extinderea hipercalvinismului. În încercarea de a pune de acord întregul adevăr al Evangheliei cu scopul lui Dumnezeu de a-i mântui pe cei aleşi, hipercalviniştii neagă faptul că există o poruncă universală de a ne pocăi şi de a crede şi afirmă că avem numai mandatul de a-i invita la Hristos pe aceia care sunt conştienţi de un sentiment de păcat şi de nevoie. Cu alte cuvinte, hipercalviniştii susţin că îndemnurile Evangheliei trebuie adresate doar celor care au fost mişcaţi spiritual să-L caute pe Mântuitor şi nu celor care se află în moartea necredinţei şi a indiferenţei.

Spurgeon a crezut că hipercalvinismul, îndepărtând atenţia omului de la caracterul central al credinţei personale în Hristos, a denaturat accentul pus de Noul Testament pe acesta şi a sprijinit automulţumirea în cei necredincioşi. În ochii lui Spurgeon, hipercalvinismul a greşit enorm prin eşecul său de a fi caracterizat de zel pentru o evanghelizare militantă şi răspândită în toată lumea.

Spurgeon a căutat să recupereze calea biblică, între un arminianism centrat pe om, pe de o parte, şi un hipercalvinism deist, pe de altă parte. El credea că acest catehism păstrează şi apără linia îngustă a Evangheliei harului lui Dumnezeu.


Catehismul a fost trimis la tipografie în preajma zilei de 14 octombrie 1855, când Spurgeon a predicat în Biserica New Park Street din Psalmul 90:1 („Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam”). În varianta tipărită a predicii (
The Glorious Habitation) se anunţa iminenta apariţie a acestui catehism şi a unei noi ediţii din A doua mărturisire de credinţă baptistă de la Londra din 1689.

Traducerea în limba română a Catehismului lui Spurgeon a fost realizată de pastorul Adrian Bârzu.


Sunt convins că folosirea unui catehism bun în toate familiile noastre va fi o importantă măsură de protecţie împotriva erorilor tot mai mari; prin urmare, am compilat acest mic manual din catehismele baptiste şi din cele de la Westminster, pentru a fi utilizat în biserica şi congregaţia noastră. Este bine ca aceia care îl vor folosi în familiile lor sau în clase să se străduiască să explice sensul, dar cuvintele trebuie învăţate atent pe de rost, pentru că, peste ani, ele vor fi înţelese mult mai bine.

Fie ca Domnul să binecuvânteze tot mai mult pe prietenii mei dragi şi familiile lor; aceasta este rugăciunea iubitorului lor pastor!
C. H. Spurgeon


„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2 Timotei 2:15

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/03/charles-spurgeon-un-catehism-puritan/

John Bunyan – De ce venim la Hristos?

Primul meu contact cu scrierile „visătorului nemuritor, închis în temniţa din Bedford” a fost în anii copilăriei, când părinţii îmi citeau şi explicau Întâmplările pelerinului în călătoria sa, o ediţie veche, tipărită probabil de Ieremia Hodoroabă, în colecţia „Glasul Îndrumătorului Creştin”. După fiecare capitol parcurs rămâneam mereu cu aceeaşi întrebare: „Care este distanţa pe care călătorii trebuie să o parcurgă până la Cetatea Cerească”? Abia la final am înţeles că nu era vorba de o distanţă în kilometri, ci de o viaţă întreagă trăită în ascultare de Hristos!

Răsfoind astăzi, după mai bine de două decenii, o altă ediţie a Călătoriei creştinului (Editura Stephanus, Bucureşti, 1998), am fost preocupat să observ cuvintele pe care Bunyan le foloseşte pentru a descrie experienţa naşterii din nou. Plin-de-Nădejde, tovarăşul de drum al Creştinului, prezintă în felul următor ceea ce a trăit în ziua în care ochii i-au fost deschişi pentru a-l vedea pe Hristos:

Deci am aşteptat în rugăciune, până când Tatăl mi-a arătat pe Fiul Său… Nu L-am văzut cu ochii mei trupeşti, ci cu ochii minţii mele (Efeseni 1:18-19). Şi lucrul acesta s-a întâmplat astfel: într-o zi, eram foarte întristat, cred că aşa de întristat cum n-am fost niciodată în viaţa mea; şi această întristare s-a produs în sufletul meu printr-o nouă privire asupra mărimii şi gravităţii păcatelor mele. Şi pentru că nu aveam de aşteptat decât iadul şi osânda de veci a sufletului meu, mi s-a părut că deodată văd pe Domnul Isus cum priveşte din Cer înspre mine şi strigă către mine:Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit!” (Faptele Apostolilor 16:31). Dar eu am zis: „Doamne, sunt un mare păcătos, un păcătos foarte mare”. El a răspuns: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Şi când am întrebat: „Doamne, ce este credinţa?”, am înţeles din cuvintele: „Cine vine la Mine nu va flămânzi; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6:35) că a crede şi a veni la El sunt unul şi acelaşi lucru; şi că cine vine la El, adică cine doreşte din toată inima mântuirea în Hristos, acela în adevăr crede în Hristos. Atunci, mi s-au umplut ochii de lacrimi şi am întrebat mai departe: „Dar, Doamne, poate şi un păcătos mare ca mine să fie primit de Tine şi să fie mântuit prin Tine?” Atunci L-am auzit zicând: „Pe cine vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Apoi am întrebat mai departe: „Dar, Doamne, ce trebuie să cred când vin la Tine, pentru ca credinţa mea să fie dreaptă?” La aceasta El a zis: „Isus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” (1 Timotei 1:15). Sfârşitul Legii este Hristos, ca să pună într-o stare după voia lui Dumnezeu pe oricine crede (Romani 10:4). El a fost dat morţii din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că ne-a pus într-o stare după voia Lui (Romani 4:25). El ne-a iubit şi cu sângele Său ne-a spălat de păcatele noastre (Apocalipsa 1:5). El este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (1 Timotei 2:5). El trăieşte pururea şi Se roagă pentru noi (Evrei 7:24,25). Din toate acestea, am înţeles că trebuie să mă străduiesc să-mi caut sfinţenia în Fiinţa Sa şi spălarea păcatelor în sângele Său; că tot ce a făcut El, supunându-Se legii Tatălui Său şi suportând pedeapsa Lui, n-a fost pentru El însuşi, ci pentru aceia care primesc jertfa Lui ca făcută pentru ei înşişi şi-I mulţumesc pentru aceasta. După aceea, inima mi s-a umplut de bucurie, ochii de lacrimi şi inima îmi ardea de dragoste numai faţă de Numele, poporul şi căile lui Isus Hristos… M-a făcut să văd că toată lumea, cu toată bunătatea pe care crede că o are, este în stare de osândă. M-a făcut să văd că Dumnezeu Tatăl, deşi este desăvârşit în dreptate, totuşi poate ierta pe păcătosul care vine la El. Aceasta m-a făcut să mă ruşinez adânc din pricina vieţii mele dinainte, şi m-am îngrozit de neştiinţa mea cea mare. Căci niciodată până atunci nu mi-a venit în inimă un astfel de gând care să-mi arate frumuseţea lui Isus Hristos. Aceasta m-a făcut să-mi placă o viaţă sfântă şi a trezit în mine dorul să fac ceva spre cinstea şi gloria Domnului Isus. Ba chiar m-am gândit că, dacă aş fi avut o mie de vieţi, pe toate le-aş fi pus pe altar de dragul Domnului Isus.

În studiul The Neglected Gospel of John Bunyan, dr. Barry E. Horner abordează mai multe aspecte ce caracterizează Evanghelia prezentată în The Pilgrims Progress: caracterul hristocentric, accentul pus pe ispăşire şi justificare, definirea şi explicarea păcatului, chemarea eficace etc. În predica sa, Come and Welcome to Jesus Christ, publicată în 1681, John Bunyan descrie minunat de ce păcătoşii chemaţi în mod eficace de Duhul Sfânt vin la Hristos:

1. Venirea ta este în virtutea chemării lui Dumnezeu. Tu eşti chemat; chemarea are prioritate faţă de venire: aceasta din urmă nu este determinată de fapte, ci de Cel Care cheamă. „El [Isus] S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut şi ei au venit la El” (Marcu 3:13).

2. Vii? Aceasta este, de asemenea, în virtutea iluminării. Dumnezeu te-a făcut să vezi şi de aceea vii. Atâta timp cât erai întuneric, iubeai întunericul şi nu puteai suferi să vii, pentru că faptele tale erau rele. Dar, fiind iluminat acum, făcut să vezi ce şi unde eşti, precum şi ce şi unde este Mântuitorul tău, vii la Isus Hristos. „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acest lucru, ci Tatăl Meu care este în ceruri” (a spus Hristos) – Matei 16:15-17.

3. Vii pentru că Dumnezeu ţi-a atras inima să vii; vii la Isus Hristos pentru că Dumnezeu te-a chemat, te-a iluminat şi ţi-a atras inima să vii. Dumnezeu este Cel care lucrează în tine să doreşti şi să vii la Isus Hristos. Păcătosule care vii, binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru că ţi-a dat dorinţa de a veni la Isus Hristos. Faptul că Dumnezeu te-a făcut să doreşti să vii la El este un semn că-I aparţii lui Isus Hristos (Psalmul 110:3). Binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru că a ucis duşmănia minţii tale; dacă n-ar fi făcut-o, ţi-ai fi urât până acum propria mântuire.

4. Vii la Isus Hristos pentru că Dumnezeu îţi dă putere. Puterea de a-ţi urma voia în problema mântuirii tale este darul lui Dumnezeu. „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă şi voinţa şi înfăptuirea”, Filipeni 2:13. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu dă dorinţa de a veni acolo unde nu dă nicio putere; dar trebuie să observi că puterea este o milă în plus. Biserica a considerat că voinţa şi puterea sunt două lucruri atunci când ea a strigat „Trage-mă după tine! Şi haidem să alergăm!” (Cântarea cântărilor 1:4). La fel a considerat şi David când a spus „Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la loc larg”. Păcătosule care vii, voinţa de a veni şi puterea de a-ţi urma voia este o milă dublă.

5. Toate năpustirile tale neobişnuite, pasionate, neprevăzute după Isus Hristos (păcătoşii care vin ştiu la ce mă refer) sunt şi ele ajutoare din parte lui Dumnezeu. Poate simţi uneori, mai mult decât alţii, că ţi se aprinde inima să alergi la Isus Hristos. Aceasta înseamnă că ai parte de un vânt dulce şi puternic al Duhului lui Dumnezeu, care îţi umple pânzele cu vânturile proaspete ale bunului Său Duh, iar tu pluteşti atunci, ca pe aripile vântului, fiind purtat dincolo de tine însuţi, dincolo de majoritatea rugăciunilor tale şi, de asemenea, deasupra tuturor temerilor şi ispitelor tale.

6. Păcătosule care vii, nu primeşti tu, din când în când, un sărut de pe buzele dulci ale lui Isus Hristos? Mă refer la vreun cuvânt binecuvântat, care curge ca un fagure de miere în sufletul tău pentru a te readuce la viaţă când te simţi întristat.

7. Nu-ţi dă Isus Hristos uneori posibilitatea să arunci o privire asupra Lui însuşi, deşi poate nu-L vezi atâta cât ar putea număra cineva până la douăzeci?

8. Nu ai simţit uneori, ca să spunem aşa, chiar căldura aripilor Sale adăpostind faţa sufletului tău, ceea ce te face să priveşti cu desfătare la duhul tău, aşa cum razele luminoase ale soarelui îţi încălzesc trupul, atunci când, deodată, străbat printre nori, deşi în prezent totul a dispărut din nou?

Ei bine, toate aceste lucruri se întâmplă ca urmare a faptului că Dumnezeul tău Şi-a pus mâna Sa cea bună peste tine şi este asupra ta pentru a te constrânge, a te provoca şi a te face să doreşti şi să poţi veni (păcătosule care vii), pentru ca în final să poţi fi mântuit. (Thomas J. Nettles, Prin harul și pentru slava Lui, Editura Reformatio, Oradea, 2006)


Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/03/john-bunyan-de-ce-venim-la-hristos/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: