Charles Spurgeon – Convertirea şi botezul

Încă din 1849, tânărul Spurgeon devine tot mai preocupat de starea sa spirituală, fiind stăpânit de un puternic sentiment de vinovăţie. Vizitează fiecare biserică din Newmarket, orăşelul în care învăţa, fiind gata să facă orice pentru a primi iertarea lui Dumnezeu şipentru a se bucura de pace lăuntrică: „Eram nenorocit, abia mai puteam lucra… Mă simţeam ca un câine care nu primeşte nici măcar o bucăţică de pâine.”

În duminica din 13 ianuarie 1850, aflat în vizită la părinţi, care locuiau în Colchester, Charles este hotărât – în ciuda viscolului cumplit şi a frigului năprasnic – să meargă la închinare într-o capelă, destul de departe de casa părinţilor săi.

Condiţiile erau foarte dificile, aşa că Spurgeon nu reuşeşte să ajungă la destinaţia propusă. „Deoarece nu puteam merge mai departe, m-am abătut pe o stradă lăturalnică şi am intrat într-o capelă a metodiştilor primitivi, unde nu erau adunaţi mai mult de doisprezece sau cincisprezece oameni. Auzisem că metodiştii primitivi cântau atât de tare încât ascultătorii plecau acasă cu dureri de cap, dar asta nu conta pentru mine. Eu doream să aflu cum pot fi mântuit şi nu-mi păsa dacă asta îmi putea produce dureri de cap.

Probabil din cauza vremii, pastorul nu venise în acea dimineaţă la capelă. În cele din urmă, un om subţirel, cu aspect de cizmar, croitor sau ceva de felul ăsta, a urcat la amvon pentru a predica. Este bine ca predicatorii să fie instruiţi, însă acest om era cu adevărat ignorant, fiind obligat să rămână la textul său pentru simplul motiv că nu avea nimic altceva de spus. Textul ales era acesta:
«Priviţi
spre Mine şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul» (Isaia 45:22). Omul nu pronunţa corect cuvintele, dar asta nu conta. Mă gândeam că există o fărâmă de speranţă pentru mine în acel text.

Predicatorul a început astfel: «Dragii mei prieteni, într-adevăr acesta este un text foarte simplu. El spune ‘Priviţi!’. Acum, privirea nu este ceva care să-ţi dea dureri. Nu este nici măcar ridicarea piciorului sau a degetului, ci doar o privire. Ei bine, un om nu trebuie să meargă la colegiu pentru a învăţa să privească. Poţi fi cel mai mare ignorant, şi totuşi eşti în stare să priveşti. Oricine poate privi, chiar şi un copil. Dar, apoi, textul spune, ‘Priviţi la Mine!’ Ah, mulţi dintre voi priviţi la voi înşivă, dar nu este de niciun folos să priviţi acolo. Niciodată nu veţi găsi vreo mângâiere în voi înşivă. Unii dintre voi priviţi la Dumnezeu Tatăl. Nu, veţi privi la El mai târziu. Isus Hristos spune: ‘Priviţi la Mine.’

Unii dintre voi spun: ‘Trebuie să aşteptăm până când Duhul Sfânt va lucra!’. Nu vă gândiţi la asta acum. Priviţi la Hristos. Textul ne spune ‘Priviţi la Mine.’»”

Acesta era îndemnul pe care omul îl tot repeta. După aproape zece minute se părea că vorbitorul rămăsese fără idei. Însă chiar atunci „s-a uitat la mine… şi îndrăznesc să spun, cu aşa puţini oameni prezenţi, m-a recunoscut că sunt un străin. Fixându-şi privirea asupra mea, ca şi când mi-ar fi cunoscut întreaga inimă, a spus: «Tinere, arăţi mizerabil… şi întotdeauna vei fi mizerabil – mizerabil în viaţă şi mizerabil în moarte – dacă nu asculţi ce spune textul meu. Dar dacă asculţi acum, în acest moment, vei fi salvat.» Apoi, ridicându-şi mâinile, a strigat, aşa cum numai un metodist primitiv putea striga: «Tinere, priveşte la Isus Hristos. Priveşte! Priveşte! Priveşte! Nu ai nimic de făcut decât să priveşti şi să trăieşti!»”.

Charles abia a mai auzit restul predicii, dar nu mai conta. Dumnezeu îi vorbise deja: „Îndată am văzut calea mântuirii. O, cum îmi sălta inima de bucurie… Am fost tămăduit la fel ca israeliţii care au privit la şarpele de aramă.” La finalul slujbei, tânărul Spurgeon se îndrepta spre casă plin de pace. Subiecte precum iertarea şi harul prindeau viaţă pentru el aşa cum nu se întâmplase niciodată până în acea zi.

Deşi tatăl şi bunicul său slujeau în biserici congregaţionale, Charles, pe măsură ce studia Sfânta Scriptură, era tot mai convins că doar botezul credincioşilor prin cufundare reprezenta respectarea acestei porunci lăsate de Domnul Isus („Consider că botezul unui prunc este la fel de ridicol precum botezul unei corăbii sau al unui clopot; şi pentru unul, şi pentru celălalt există la fel de multă bază biblică!”). Deşi iniţial şi-a exprimat dezacordul, în urma unui schimb de scrisori, John Spurgeon îi dă fiului său aprobarea să se boteze.

Cel mai apropiat pastor baptist pe care l-a găsit Charles şi care a fost doritor să îl boteze era William Cantlow, din Isleham, la aproximativ 13 kilometri depărtare de Newmarket. În ziua botezului (3 mai 1850), Charles se trezi devreme ca să aibă timp de rugăciune, iar apoi porni la drum.

Mulţi oameni s-au adunat pe malurile râului Lark să privească botezul. „După ce am văzut oamenii din bărci şi de pe ambele maluri, m-am simţit ca şi când cerul, pământul şi iadulşi-ar fi pironit privirea asupra mea, pentru că nu îmi era ruşine, atunci şi acolo, să mă declar un urmaş al Mielului… Dacă mă întreabă cineva, de ce m-am botezat, îi răspund: Cred că este o rânduială pe care a lăsat-o Hristos în legătură cu credinţa: ‘Cine crede şi se botează va fi mântuit!’ N-aveam credinţa superstiţioasă că botezul mă va mântui, deoarece eu eram dinainte mântuit. Nu căutam spălarea păcatelor mele prin apă, ci credeam că păcatele mele erau deja spălate prin credinţa în sângele lui Isus Hristos. Botezul celui credincios îl priveam numai ca un semn al curăţirii, ca un simbol, o emblemă a îngropării cu Domnul şi ca o exteriorizare a naşterii din nou. Nu mi-am pus încrederea în botez însă pentru că m-am încrezut în Mântuitorul, consideram o datorie să-L ascult ca pe Domnul meu şi să urmez exemplul pe care l-a dat prin propriul Său botez în Iordan. N-am împlinit o formă exterioară pentru a deveni baptist. Voiam să fiu un creştin în felul apostolilor…”

(Articol realizat pe baza informaţiilor din următoarele volume: Autobiography. Diary, Letters, and Records. Volume 1; Principele predicatorilor, Jean Staneschi, Editura Samuel, 1994; Spurgeon – predicatorul poporului, Peter Morden, Editura UBCBR, 2011)

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/01/charles-spurgeon-convertirea-si-botezul/

Charles Spurgeon – Ce este credinţa?

… prin har sunteţi mântuiţi prin credinţă” (Efeseni 2:8)

Sunt multe încercări de a descrie credinţa, însă aproape toate definiţiile pe care le-am auzit m-au ajutat să înţeleg mai puţin decât înainte. Uneori, încercăm să explicăm credinţa până când nimeni nu mai înţelege nimic. Sper că nu voi cădea şi eu în aceeaşi greşeală. Credinţa este cel mai simplu dintre toate lucruri şi, poate, tocmai datorită simplităţii ei, este greu de explicat. Ce este credinţa? Ea se referă la trei aspecte: cunoştinţă, acceptare şi încredere.

Cunoştinţa

Cum vor crede în Cel despre care n-au auzit nimic?” (Romani 10:14). Eu vreau să fiu informat despre un fapt înainte de a-l putea crede. „Credinţa vine prin auzire”. Noi trebuie să auzim întâi, ca să ştim apoi ce trebuie să credem. „Cei ce cunosc Numele Tău, îşi vor pune încrederea în Tine”, spune psalmistul. O măsură de cunoştinţă este esenţială pentru a crede. De aici provine importanţa dobândirii cunoştinţei. „Apleacă-ţi urechea şi vino la Mine; ascultă şi sufletul tău va trăi”, era cuvântul spus printr-un proroc din vechime, şi el este şi Cuvântul Evangheliei de astăzi. Cercetaţi Scripturile şi învăţaţi ce spune Duhul Sfânt despre Hristos şi mântuirea Lui.Căutaţi şi cunoaşteţi pe Dumnezeu.„Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută”. (Evrei 11:6). Duhul Sfânt să vă dea cunoştinţa şi frica de Domnul!cunoaşteţi Evanghelia, să ştiţi ce este vestea bună, cum vorbeşte ea despre iertare, despre schimbarea inimii, despre primirea în familia lui Dumnezeu şi despre atâtea binecuvântărifără număr.Să cunoaşteţi într-un mod deosebit pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul oamenilor, unit cu noi prin natura Sa pământească şi totuşi una cu Dumnezeu. Astfel, El poate fi Mijlocitorul între Dumnezeu şi om.

Căutaţisă cunoaşteţi doctrina jertfei lui Hristos, căci punctul pe care se fixează credinţa mântuitoare este aceasta: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în seamă păcatele lor” (2 Corinteni 5:19). Să ştiţi că Isus „a fost făcut blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” (Galateni 3:13). Aprofundaţi această doctrină despre jertfa înlocuitoare a lui Hristos, căci aici este cea mai dulce mângâiere pentru cei păcătoşi, căci „Domnul L-a făcut păcat pentru noi ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Credinţa începe prin cunoştinţă.

Acceptarea

Mintea ajunge să creadă sau să primească lucrurile care sunt adevărate. Sufletulcrede că există Dumnezeu şi că El ascultă pe cei ce strigă dintr-o inimă sinceră; că Evanghelia este de la Dumnezeu; că justificarea prin credinţă e cel mai mare adevăr pe care l-a descoperit Dumnezeu în aceste zile din urmă prin Duhul Sfânt, mult mai clar decâtînainte. Atunci inimacrede că Domnul Isus este cu adevărat Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Răscumpărătorul oamenilor, Profetul, Preotul şi Regele poporului Său. Toate acestea sunt acceptate ca adevăruri sigure. Mă rog ca tu să poţi ajunge aici, crezi cu tărie că „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7), că jertfa Lui este întreagă şi pe deplin acceptată de Dumnezeu, aastfel că oricine crede în Isus nu este condamnat. Crede aceste adevăruri aşa cum crezi orice alte declaraţii. Deosebirea între credinţa obişnuită şi credinţa mântuitoare stă mai ales în subiectele asupra cărora ea este exercitată. Crede mărturia lui Dumnezeu aşa cum crezi mărturia tatălui sau a prietenului tău. „Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mult mai mare” (1 Ioan 5:9). Ai făcut acum un mare pas spre credinţă. Îţi mai lipseşte însă un singur element.

Încrederea

Predă-te Dumnezeului îndurărilor; pune-ţi nădejdea în Evanghelia harului; încredinţeazăţi sufletul Celui ce a murit şi a înviat; spalăte de păcatele tale în sângele vărsat; primeşte desăvârşita Lui neprihănire şi va fi bine.

Încrederea este viaţa credinţei. Fără ea, credinţa este moartă, nu e o credinţă mântuitoare. Puritanii obişnuiau să explice credinţa prin cuvântul„rezemare”. Asta înseamnă sprijinirea pe ceva material. Lasă-te cu toată greutatea pe Hristos. Încrederea poate fi mai bine ilustrată dacă îţi spun „Aşazăte pe Stânca Veacurilor şi rămâi acolo. Aruncă-te în braţele lui Isus. Odihneştete în El. Predă-te Lui”. Făcând astfel ai exercitat credinţa mântuitoare. Credinţa nu e ceva orb, căci ea începe prin cunoştinţă. Ea nu e un ceva speculativ, căci ea crede fapte care sunt sigure. Ea nu e un vis, un lucru nepractic, căci ea se încrede şi îşi lasă destinul ei pe adevărul descoperit. Aceasta e singura cale de descriere a credinţei.

Mi-e teamă, însă, că cititorul meu se va odihni acum mulţumit de faptul că ştie ce trebuie să facă, dar fără să facă vreodată aceasta. Chiar cea mai săracă credinţă reală este mai bună decât cele mai frumoase idealuri despre ea, rămase în domeniul închipuirii. Marele câştig este să crezi în Domnul Isus fără întârziere. Definiţiile nu valorează nimic.

Un om flămând mănâncă, deşi el nu ştie compoziţia hranei lui, nu înţelege anatomia gurii sau procesul digestiei, el trăieşte deoarecese hrăneşte. Altul, un individ mult mai inteligent, înţelege nutriţia ca ştiinţă; dar, dacă el nu mănâncă, el va muri cu toată cunoştinţa lui. Fără îndoială, în acest moment sunt mulţi în iad care au înţeles doctrina credinţei, dar ei nu au crezut. Pe de altă parte, niciunul dintre cei ce s-au încrezut în Domnul Isus n-a fost aruncat afară, deşi, poate, unii dintre aceştia nu au fost niciodată destul de inteligenţica fie în stare să explice credinţa. Iubit cititor, primeşte pe Domnul Isus în sufletul tău şi vei trăi în veci. „Cel ce crede în El are viaţă veşnică.”

(Fragment din cartea All of grace, Charles Spurgeon, tradus de Petru Popovici şi publicat în numărul din 18 mai 1946 al revistei „Farul creştin”. Capitolul poate fi citit integral în volumul Totul prin har, Editura Stephanus, Bucureşti, 1994.)

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2012/01/charles-spurgeon-ce-este-credinta/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: