Catehismul cel scurt de la Westminster

Catehismul cel scurt de la Westminster este un document doctrinar esenţial pentru prezbiterienii englezi şi scoţieni, dar şi pentru unii congregaţionalişti şi baptişti (care nu aderă la înţelegerea prezbiteriană cu privire la botez şi organizarea bisericii). Conceput de Adunarea de la Westminster (1643-1649), la care au luat parte 121 de teologi puritani, a fost autorizat, alături de Confesiune şi Catehismul cel lung, de Biserica Scoţiei în iulie 1648.

Catehismul cel lung a fost pregătit în special ca să fie folosit de preoţi şi este prea detaliat pentru a putea fi memorat, fiind mai puţin cunoscut decât varianta scurtă.

Scopul Catehismului cel scurt este acela de a-i educa pe copii în materie de doctrină şi credinţă. Formatul său este: întrebare simplă, răspuns uşor de reţinut. Catehismul este compus din 107 întrebări şi răspunsuri. Primele 12 întrebări se referă la natura lui Dumnezeu, la decretele Sale şi la creaţie. Întrebările de la 13 la 20 au de-a face cu păcatul originar şi cu starea căzută a naturii omului. Întrebările 21-38 se referă Hristos Răscumpărătorul şi la beneficiile care decurg din răscumpărare. Următorul set de întrebări, 39-84, discută despre cele zece porunci. Întrebările 85-97 au în vedere sacramentele (botezul şi Cina Domnului). Setul final de întrebări, 98-107, explică Rugăciunea Domnului. Această organizare reia ordinea temelor din Catehismul de la Heidelberg (1563) al bisericilor reformate de pe continent.

Pentru descărcarea Catehismului daţi clic pe imagine.

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2011/11/catehismul-cel-scurt-de-la-westminster/

Două perspective asupra rugăciunii

John Montgomery Boice, în cartea sa Foundations of the Christian Faith – tradusă în limba română de Corneliu Simuţ, publicată la Editura Institutului Biblic „Emanuel” din Oradea (2000) –, relatează un episod interesant şi, în acelaşi timp, amuzant din viaţa primilor metodişti George Whitefield şi John Wesley.

Nu numai oamenii obişnuiţi au dificultăţi cu rugăciunea. Și teologii se confruntă cu ele . La un moment dat în timpul lungii şi influentei lor lucrări, George Whitefield (stânga), evanghelistul calvinist, şi John Wesley (dreapta), evanghelistul arminian, au predicat împreună. După ce în timpul zilei conduceau câteva slujbe duhovniceşti, seara se întorceau epuizaţi la pensiunea unde erau cazaţi împreună.

Într-o seară, după o zi extrem de obositoare, cei doi s-au întors la pensiune şi s-au pregătit de culcare. Când au fost gata, fiecare a îngenunchiat lângă patul lui ca să se roage. Whitefield, calvinistul, s-a rugat în felul următor: „Doamne, îţi mulţumim pentru toţi cărora le-am vorbit astăzi şi ne bucurăm că vieţile şi destinele lor sunt pe deplin în mâna Ta. Cinsteşte efortul nostru potrivit voinţei Tale desăvârşite. Amin.” Apoi s-a urcat în pat.
Wesley, care, în acest timp abia a ajuns să treacă de invocare în rugăciunea sa şi-a ridicat privirea şi a spus: „Domnule Whitefield, la aceasta duce calvinismul dumneavoastră?” Apoi, şi-a plecat din nou capul şi a continuat să se roage.
Whitefield a rămas în pat şi a adormit. După aproape două ore s-a trezit şi l-a văzut pe Wesley stând încă în genunchi, lângă pat. Whitefield s-a dat jos din pat, s-a dus la locul unde stătea Wesley îngenunchiat şi l-a atins uşor pe umăr. Wesley dormea. Whitefield a spus: „Domnule Wesley, la aceasta duce arminianismul dumneavoastră?”
Aceasta nu vrea să spună că, în mod inevitabil, calviniştii nu reuşesc să se roage pur şi simplu în virtutea faptului că sunt calvinişti sau că arminienii, în mod inevitabil, nu reuşesc să se roage din cauza slăbiciunii omeneşti.

Permanent link to this article: https://www.monergism.ro/index.php/2011/11/rugaciunea/

Load more

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: