Disputa dintre învățătura biblică și arminianism nu este dacă voința omului este activă în convertire, asupra acestui lucru nu pot să existe discuții. Problema constă în modul în care a luat ființă această activitate. Într-o predică, „Totul numai prin har”, publicată câțiva ani înainte de moartea sa, Spurgeon spune:„Omul crede, dar acea credință este numai unul din multele rezultate ale implantării vieții divine în sufletul omului de către Dumnezeu însuși.
Însăși această voință de a fi astfel mântuiți prin har nu este de la noi, ci este un dar de la Dumnezeu. Pe aceasta cade accentul problemei. Omul ar trebui să creadă în Isus: este datoria lui să-L primească pe Cel pe care L-a trimis Dumnezeu ca să fie o ispășire pentru păcate. Dar omul nu vrea să creadă în Isus, el preferă orice în locul credinței în Răscumpărătorul lui. Până când Duhul lui Dumnezeu nu-i convinge judecata și nu-i constrânge voința, omul nu are o inimă care să creadă în Isus ca să primească viața veșnică. Cer fiecărui om mântuit să se uite înapoi la momentul convertirii lui și să explice cum s-a petrecut aceasta. Tu te-ai întors la Hristos și ai crezut în Numele Său: acestea au fost propriile tale acte și fapte. Dar ce te-a făcut să te întorci astfel? Ce forță tainică a fost cea care te-a întors de la păcat spre dreptate? Atribui tu această renaștere unică existenței în tine a unui lucru mai bun decât s-a descoperit până acum în vecinul tău neconvertit? Nu, mărturisești că tu ai fi putut fi ceea ce este el acum dacă nu ar fi existat acea forță care a atins coardele voinței tale, care ți-a luminat mintea și te-a condus la picioarele crucii. Mărturisim plini de recunoștință realitatea; trebuie să fie așa.”
În ce privește harul, Spurgeon se bucură că harul este eficient să ajungă la oameni aflați chiar și într-o stare mult prea groaznică: „Te uiți la termometrul spiritual și spui: «Cât de mult va coborî harul lui Dumnezeu? Va ajunge la temperatura de vară? Va atinge punctul de îngheț? Va coborî sub zero?» Da, va coborî sub punctul cel mai de jos care se poate concepe – mai jos decât poate să indice orice aparat: va cobori sub gradul zero al morții”.
La acest punct al morții spirituale îi întâlnește Duhul Sfânt pe oameni pentru prima dată cu puterea Lui mântuitoare și îi ridică din mormântul păcatului. Pocăința și credința nu pot fi practicate până când nu este implantată viața și prin urmare aceste acte spirituale sunt „primul rezultat evident al nașterii din nou”. „Pocăința evanghelică nu poate să existe niciodată într-un suflet nenăscut din nou.” Suntem la fel de neputincioși să cooperăm la nașterea noastră din nou pe cât suntem de neputincioși să cooperăm la lucrarea de pe Calvar și așa cum numai crucea este cea care achită vina păcatului, tot așa numai nașterea din nou este cea care îi satisface puterea. Aceasta este doctrina care tratează corect atât natura reală a stării păcătosului, cât și măreția lucrării Duhului.
Spurgeon a susținut că realitatea poziției păcătosului nu poate fi recunoscută pe deplin până când nu este făcut foarte clar acest adevăr al necesității lucrării speciale a Duhului lui Dumnezeu: „Păcătosule, păcătosule neconvertit, te previn că tu nu vei putea niciodată să-ți cauzezi nașterea din nou și, deși nașterea din nou este absolut necesară, este imposibil să o cauzezi tu, dacă nu o face Duhul lui Dumnezeu…”
„Orice ai face și oricât te-ai strădui, există o separare, lată cât veșnicia, între tine și omul născut din nou… Duhul lui Dumnezeu trebuie să te înnoiască, trebuie să fii născut din nou. Aceeași putere care L-a înviat pe Isus Hristos din morți trebuie să ne ridice și pe noi dintre cei morți. Exact aceeași omnipotență, fără de care n-ar fi luat ființă îngerii sau viermii, trebuie să iasă din nou din locașul ei tainic și, făcându-ne făpturi noi în Isus Hristos, Domnul nostru, să facă o lucrare tot așa de mare cum a făcut la prima creație. Biserica creștină însăși încearcă permanent să uite aceasta, dar, ori de câte ori se atrage atenția în mod expres asupra acestei vechi doctrine a nașterii din nou, Dumnezeu este bucuros să își binecuvânteze biserica cu o trezire spirituală…”
„Până când Dumnezeu Duhul Sfânt, care «lucrează în noi voința și împlinirea», nu lucrează asupra voinței și conștiinței, nașterea din nou este absolut imposibilă și tot așa este și mântuirea. «Ce!», va zice cineva, «vrei să spui că Dumnezeu mijlocește absolut în mântuirea fiecărui om pentru a-l face să se nască din nou?» Da, așa spun într-adevăr; în mântuirea fiecărei persoane există o manifestare reală a puterii divine, prin care păcătosul mort este adus la viață, păcătosul îndărătnic devine dispus, păcătosul împietrit este sensibilizat și cel care L-a respins pe Dumnezeu și L-a disprețuit pe Hristos este făcut să se arunce la picioarele lui Isus. Trebuie să existe o mijlocire divină, o lucrare divină, o influență divină, căci altfel, orice ai face, fără aceasta ești pierdut – «Căci dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu»…”
„Fie să nu uităm niciodată că mântuirea unui suflet este o creație. Niciun om n-a fost în stare vreodată să creeze o muscă… Numai Iahve creează… Nici o putere omenească sau îngerească nu poate să pătrundă nepoftită în acest domeniu glorios al puterii divine. Creația este propriul domeniu al lui Dumnezeu. În fiecare creștin există o creație absolută – «Făptura nouă în Isus Hristos.» «Omul cel nou este creat în dreptate după Dumnezeu.» Nașterea din nou nu este transformarea principiilor care au existat acolo înainte, ci implantarea a ceva ce nu a existat; este punerea în om a unui lucru nou, numit Spirit, omul cel nou – nu crearea unui suflet, ci a unui principiu superior – mai înalt decât sufletul, tot așa cum sufletul este superior trupului… În procesul aducerii unui om să creadă în Hristos există o manifestare a puterii divine tot atât de adevărată și reală ca și atunci când Dumnezeu a făcut cerurile și pământul…”
„Doar El, Cel care a creat cerurile și pământul, ar putea să creeze o natură nouă. Este o lucrare care nu are egal, este unică și fără pereche, având în vedere că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt trebuie să coopereze cu toții la ea; căci, pentru a implanta în creștin omul cel nou, trebuie să existe decretul Tatălui Etern, moartea veșnic binecuvântatului Fiu și plinătatea lucrării minunatului Duh. Este, într-adevăr, o muncă. Observați că apostolul afirmă (Filipeni 1:6) că această lucrare bună a fost începută de Dumnezeu. În mod evident el nu a crezut în acele puteri remarcabile pe care unii teologi le atribuie liberei voințe; el nu a fost un adorator al acestei moderne Diane a Efesenilor.”
„Marele sistem cunoscut ca «doctrinele harului» îl aduce pe Dumnezeu și nu pe om în fața minții omului care îl adoptă sincer. Întreaga structură a acestei doctrine indică spre Dumnezeu”; aceasta este exact direcția spre care trebuie să privească un suflet osândit. Evazivele lui noțiuni despre religie au fost șterse – „Mai înainte te-ai lăudat: «Pot să cred în Domnul Isus Hristos oricând îmi place și totul va fi bine.» Odată ai crezut că este un lucru atât de ușor să crezi, dar acum nu mai crezi că e așa. «Știi», plângi tu, «nu pot să simt. Ce este mai rău, e că nu pot să cred. Nu-mi pot aminti. Nu pot să mă abțin. Par posedat de diavol. Dumnezeu să mă ajute, căci eu nu mă pot ajuta singur».”
„Când omul știe și simte că este într-adevăr un păcătos înaintea lui Dumnezeu, pentru el este o minune să creadă în iertarea păcatelor. Numai atotputernicia Duhului Sfânt poate să lucreze în el această credință.”
(Spurgeon cel uitat, Iain Murray, Editura Multimedia, 1995)
